Întotdeauna m-au amuzat și m-au atras ca un joc simplu, din care ies, de fiecare dată, în câștig, testele din revistele pentru femei. De câte ori alegeam să răspund la întrebările unui astfel de test, mi se conturau, până la final, fie aripi de înger cotidian al existenței altora, fie o sensibilitate și o inteligență cu care aș putea stârni multe invidii, fie o ciudățenie pe care ar fi trebuit să mă gândesc bine dacă să o port sau nu pe stradă cu nasul pe sus. Așa că, după ani de novicie neintenționată, cred că aș putea încropi și eu un astfel de test. Și, dacă aș face-o, aș avea chef să testez dependența. Dar nu în mod științific, ci, așa, anapoda, ca într-un joc de puzzle sau poate ca la o tragere la sorți a zilelor de naștere. Dacă îmi amintesc bine, orice astfel de test are o introducere care încearcă să te convingă să mergi până la capăt. Eu aș începe așa: Cine consideră că este independent ar trebui să-și contabilizeze acțiunile dintr-o zi. Imediat ar constata că vrea să vadă soare când se trezește, că ar prefera să nu fie foarte devreme, că trebuie să se spele pe dinți pentru a nu mirosi a noaptea peste care tocmai a trecut, să spună cuiva bună dimineața, să bea o cafea, un ceai sau doar o gură de apă, să aibă hainele potrivite, să arate puțin mai bine decât naiba, să-și potolească muzica nu tocmai mozartiană din stomac, să nu meargă prea mult pe jos până la locul în care trebuie să ajungă, să, să, să, să, să… Ar pleda cu siguranță „vinovat de dependență” după un astfel de bilanț. De asemenea, nu tot ce creează dependență este și negativ. Selectează ce ți se potrivește din următoarea listă de dependențe și nu vei afla nimic nou despre tine, ci îți vei aminti, doar, cum ești. Ești pregătit? Începem:
- Blog, foaia de hârtie sau „să vezi ce mi s-a întâmplat”?
- Zâmbet cu subînțeles sau ridicat din sprânceană?
- Simetrie sau asimetrie?
- Prudență sau un șut în fund pentru un pas înainte?
- Cartea de pe noptieră sau revista de pe tejghea?
- Rima mouse/house sau versul alb?
- E-Shopping sau hoinăreala prin magazine cu prietenii?
- Strângerea de mână sau pipăiala?
- Cafea naturală, ness, ceai negru, ceai verde, apă plată cu lămâie?
- Vorbitul la telefon sau telepatia?
- Mama sau cea mai bună prietenă?
- El, jobul, amândouă?
- Navigarea pe net sau sala de lectură?
- Regula de trei simplă sau despicatul firului în patru?
- Fumul scos pe nări dintr-un tras sănătos din țigară sau fumul scos pe nări dintr-un frecat aiurea de nervi?
- Pesimism sau optimism?
- Duș rece sau scăldatul în sucul propriu?
- Ca tine sau cum vor alții pentru a te adapta?
P.S (în loc de interpretarea rezultatelor): După cum spuneam, nu ai aflat nimic nou despre tine.
foto by Radu Sarbu
model: Stefania Mihailescu