Regina Ana. Fără iubire, pragurile puteau fi mine

Fiecare septembrie, deopotrivă îndepărtat pe cărarea anului, deopotrivă proaspăt în metaforele văzduhului contopit în miracolul toamnelor, are o zi de culminare în sărbătoare: optsprezece. E ziua de naștere a Majestății Sale Reginei Ana.

Toți regii și reginele lumii au o firească zi a nașterii lor. Drumurile vieții le pot fi scăpărătoare sau pot lăsa lungi ori scurte dungi de întuneric.

Principesa Ana de Bourbon, viitoarea regină a României, fiică a Principelui René de Bourbon-Parma și a Principesei Margareta a Danemarcei s-a născut la Paris, pe 18 septembrie 1923. Despre această familie princiară fiecare slovă înșiruie, din verva unor ani zbuciumați, un torent de trăiri care clatină, fără să usuce, un arbore viguros.

Încă din copilărie, Principesa Ana nu s-a bucurat de traiul legendarei desfătări de la castelele princiare. Este al treilea copil între frații Majestății Sale, Principii Jaques, Michel, și André.

Viitoarea regină avea de copil o personalitate predilect conturată în fermitate și energie explozivă. Era captivată de scrimă, călătorie și desen, mai mult decât de lecțiile școlare, iar din momentul descoperirii fascinației livrești, de cititul absorbitor al cărților.

Era atrasă de vigoarea și dinamismul gimnasticii mai mult decât de coregrafia suavă a baletului, prefera jocul cu mingea, în echipele de băieți, iar dintre materiile școlare era atrasă de geografie și istorie.

Refugiu, istoviri și război…

Pare impropriu sârgu, munca răbdătoare și asuprirea cu lipsuri, în cazul unei prințese. Și totuși, în ce o privește pe Principesa Ana de Bourbon, la numai șaptesprezece ani, viața i-a rezervat o severă soartă, insolit de neagră, într-un refugiu al familiei, în Statele Unite, unde avea să o aștepte un trai măcinat de sărăcie.

Era anul 1940 și lumea era devastată de război și de criza economică mondială. În 1941 s-a înscris la un curs de artă, dar a trebuit, ca și părinții ei, să și muncească, pentru ușurarea îndurării neajunsurilor, ca vânzătoare la magazinul „Macy’s”, (Principele René a lucrat la o companie de gaz, iar Principesa Margareta, la un pălărier de origine daneză). Amarul și biciuitorul refugiu a ținut doi ani și jumătate.

„Al Doilea Război Mondial”, scrie în cartea „Ana. Portretul Reginei”, Alteța Sa Regală Principele Radu al României, „deși a fost unul dintre cele mai atroce momente din istoria umanității, a reprezentat pentru Ana de Bourbon și princiarii ei frați o aventură a vieții. Constrângerile refugiului și muncile istovitoare pe care au fost nevoiți să le practice le-au dat aripi, i-au întărit, i-au ambiționat și le-au forjat caracterul și atitudinea față de viață. Nazurile nu și-au găsit niciodată locul în viața Reginei. Capriciile sau ușurătatea i-au fost străine atât ei, cât și întregii generații pe care războiul a găsit-o la vârsta adolescenței.”

În septembrie 1943, Principesa Ana de Bourbon s-a înrolat voluntar în Armata Franceză, ca șofer pe un jeep. Pentru servicii aduse răniților de pe front cărora le-a transportat sânge de perfuzii a fost avansată în grade militare, de la caporal, la locotenent și a primit decorația „Coroana de război”. A deservit cu jeepul spitalele de campanie din spatele frontului, însoțită fiind de cățelul pechinez Whimpy, prin Maroc, Algeria, Italia, Luxemburg, Germania.

Iubire, fidelitate neîncetată, exil

S-a logodit cu Regele Mihai în 1947, apoi, pe 10 iunie 1948 s-a căsătorit cu Majestatea Sa, la Palatul Regal din Atena. Regele părăsise forțat România, la 4 ianuarie 1948. Țara intrase în mâinile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, ale Anei Pauker și alor lor, după ce Europa fusese trecută prin dezastrul înrâurit de steaua de pe Kremlin.

Din însemnările făcute de Regina Maria, în cărțile despre biografia Sa, se străvede îngrijorarea care îi mistuia pe ea și pe Regele Ferdinand, neputincioși a clinti nimic din tragedia prin care trecea poporul rus cotropit de Lenin și culminând cu executarea cumplită a familiei țariste ruse.

În faptul rostogolirii dramatice a valurilor istorice, venise rândul Regelui Mihai I să fie copleșit de nenorocirea roșie de la răsărit care se încrengă palmă cu palmă în teritoriul sfâșiat al Europei, pentru ca, până la desăvârșirea actului de împânzire în lumea întreagă, să-și desfacă ghearele rădăcinilor în Asia, America Latină sau Africa…

Întreaga perioadă a lungului exil al Regelui și Reginei a fost marcată de expansiunea ajunsă la paroxism a comunismului și atrocitățile făptuite umanității de dictatura moscovito-securisto-comunistă.

„Ana”, scrie Alteța Sa Regală Principele, „nu a ezitat să spună «da» căsătoriei cu o țară interzisă, nici să-și lege pe vecie soarta de un pământ de neatins. Ea a acceptat soarta unei regine în așteptare, poate pe vecie sortită să privească de la distanță națiunea al cărei nume începuse să-l poarte. La aceasta s-a adăugat, pentru restul vieții sale, umilința sărăciei.”

Într-o viață îndelungată, această căsnicie regală a decurs și decurge în miracolul celei mai statornice înțelegeri și fericiri. Regina nu s-a îndepărtat nicio secundă de Rege. Pragurile pe care le-au trecut Regina împreună cu Regele, fără iubire și fidelitate ar fi fost mine!

„Regele Mihai”, inserează Principele în carte, „a avut parte de mulți oameni fideli: personalul Casei Majestății Sale, rudele, începând cu propria mamă, oamenii influenți și oamenii simpli. Dar nimeni nu i-a dovedit Regelui Mihai I, de-a lungul anilor, fidelitate mai mare decât Regina Ana.”. „Lunga lor viață împreună”, adaugă ASR, „le-a rezervat Regelui și Reginei multe momente de exasperare și deznădejde. Iar răbdarea lor a fost (și uneori continuă să fie) pusă la grea încercare”.

Provocările bejeniei

Din primele luni ale căsniciei, viața Majestăților Lor nu a fost nici lentă, nici fără nori, nici ușoară, ci cu griji predominante în ce privește cumpărarea celei mai ieftine mâncări, celei mai ieftine mașini, pe seama câștigurilor mici de pe urma muncii amândurora. În primii ani ai exilului au lucrat la tâmplărie sau la ferma personală, continuu sub apăsarea nu a grijii de a exceda ceva în existența de zi cu zi, ci de a nu rămâne fără locuință sub umbrele pribegiei prin Europa, un spațiu generos până la granițele țărilor comuniste.

Aici s-au depănat anii tristului și lungului exil. Au locuit întâi pe domeniul Bramshill, proprietate a Lordului Brocket, lângă Londra, apoi la proprietatea Ayot St. Lawrence, de asemenea, în Anglia, în perioada anilor ’50. În tot acest timp, Majestățile Lor au muncit pentru existență. Munca le-a redat independența, demnitatea, întărirea de a îmbrățișa viața și a birui pentru ea, pentru a reumple această viață în numele viitorului fiicelor, cu grijă pentru creșterea și educația lor și cu speranțe neîncetate de renaștere și restaurare a României.

În 1956 s-au stabilit în Elveția, la Versoix, țară a prelungii așteptări de întoarcere în țară a Regelui și familiei Majestății Sale. Aici, Majestatea Sa Regele a lucrat ca pilot de încercare, la Learjet. Majestatea Sa Regina Ana, timp de cincizeci de ani s-a zbătut pentru menținerea moralului familiei și asigurarea unui venit neîntrerupt, necesar cheltuielilor pentru existență. A lucrat în atelierul de tâmplărie, în ferma din Anglia, ori ca doică a fiicelor sale sau ca mecanic auto, atunci când Regelui îi trebuiau „patru mâini” în atelierul de mașini.

Regina a fost, o viață de om, fidelă Regelui, însoțindu-l și slujindu-i în permanente răscruci ale vieții cu viața, într-o continuă intersectare a totului cu tot, a sinelui cu sine, spre noi și neterminabile încercări de rezistență. Se poate vorbi în toate acestea, despre iubire. O iubire neîncetată pentru Rege și copii!

Regina, creionare afectivă de către Principe

„Regina”, scrie Principele, „este soldatul cel mai devotat, cel mai simplu, cel mai puțin pretențios. Este omul pe care Regele l-ar găsi la întoarcere, așteptând în același loc și o sută de ani, dacă e nevoie. Serviciul ei față de Rege este necondiționat. Regina este nerăbdătoare, uneori subiectivă, alteori își pierde cumpătul, are un ascuțit spirit critic de care nu scapă nimeni, dar devotamentul ei față de Rege și, prin el, față de țară este absolut.”

Creionarea afectivă a Reginei, de către ASR Principele Radu al României, ca și a altor regi și regine ale României, nu surclasează o biografie științifică, istorică, dar e în măsură să oglindească pe Regina în chipul zămislit, înainte de a apare în scriere, în sufletul autorului care nu ascunde nici emoția, nici adorația, nici iubirea pentru: „o frumoasă femeie destinată unui drum neîmplinit și totuși, desăvârșit.”.

E imposibil și nenecesar a plasticiza mai bine decât Principele portretul Reginei, nefiind cu putință a o cunoaște cineva din afara familiei mai apropiat de adevăr decât o cunoaște Alteța Sa Regală. Din perspectiva acestei cunoașteri, Principele este crezut și admirat pentru portretul spiritual pe care îl conturează:

„Regina este un om rebel. I-a plăcut întotdeauna să spargă conveniențele și să ridiculizeze aparențele. A detestat ifosele și a sfichiuit necruțător prostia sau reaua-credință. De asemenea, Regina a fost întotdeauna tentată să chestioneze societatea și prejudecățile ei.”

În legătură cu stările de spirit ale Reginei, Principele evocă un moment petrecut la Geneva. Însoțea la cumpărături pentru nunta cu Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a României, pe Majestatea Sa, care era la volanul mașinii. Trecând prin fața Națiunilor Unite, Regina a zărit un grup ce protesta cu pancarte și magnetofoane și și-a exprimat voința de a parca mașina, spre a se alătura protestatarilor.

Alteța Sa Regală Principele a fost ezitant față de această intenție, replicând că nu cunoaște ce revendică protestatarii. „Nici eu nu am habar”, a răspuns Regina, „dar nu contează. Important este să protestezi!”

Un alt moment evocat de Principe relevă un aspect întrucâtva opus față de aparența „de cinism și mândria de a nu fi niciodată năpădită de emoții”, a Reginei. În primul an de căsnicie, la Villa Serena din Versoix, Alteța Sa Regală Principele lua micul dejun împreună cu Principesa și Majestățile Lor și în fiecare dimineață dăruia Principesei o floare ruptă din grădina vilei. Regina nu a făcut niciodată vreo remarcă în legătură cu acest gest de iubire, dar într-o zi, când, întorcându-se dintr-o călătorie de cinci săptămâni în America, nu a dăruit Principesei „floarea de dimineață”, Majestatea Sa Regina s-a apropiat de Principe și i-a spus: „Ar fi păcat să nu-i mai pui flori Margaretei dimineața. Era atât de drăguț din partea ta!”

Coroana României a rămas în exil…

Aceasta-i în intimitate Regina, despre care Principele spune: „Ana a României este o regină cu un drum neîmplinit. Neurcată vreodată pe Tronul țării, Majestatea Sa a așteptat mulți ani să fie înțeleasă, acceptată, să devină o parte a României. Familia Regală a revenit în țară. Dar România a continuat să fie o republică, iar Coroana României a rămas în exil.”

Regina a venit în România la începutul anilor ’90. Avea peste șaizeci de ani. În țara în care soțul Majestății Sale a fost și este rege, în baza logicii și adevărului istoric, Regina a dormit la hotel sau la mănăstiri, în Oltenia, Moldova, Dobrogea, Banat, Maramureș, Muntenia, Crișana, Bihor, Bucovina… A străbătut țara prin orașe și comune, a vizitat biserici, mănăstiri, școli, spitale, fabrici, magazine, piețe, orfelinate, muzee, biblioteci, primării, gări…

„Ce simț al umorului”, spune Principele, „trebuie să dovedești zi de zi în fața unei atât de contrastante vieți: dimineața cumpărând de la supermarket mâncare ieftină pentru o familie numeroasă, seara luând parte la ceremonii regale de cea mai înaltă ținută! Cât de multă răbdare poți avea pentru a suporta nemaiîntâlnitele mojicii la care Familia Regală a fost expusă în ultimii douăzeci și doi de ani, în același timp cu o creștere incredibilă a popularității, încrederii și afecțiunii populației față de Rege și Casa Regală? Câtă iubire poți dovedi pentru a fi tot acolo, în așteptare neclintită, după șaizeci și patru de ani de la logodna cu țara, pentru a-i încuraja pe cei care te ignoră, a-i inspira pe cei care te regretă și a-i ajuta să scape de blestem pe cei care te urăsc?”

Regina merge frumos în lungul cărării propriei vieți, chemând amintiri îndepărtate și totuși atât de apropiate pentru că nimic în răstimpul a peste o jumătate de secol nu i-a întunecat chipul și nu i-a ascuns pasul niciodată târâș, niciodată agățat cu ghearele și crampoanele puterii.

Contemplând chipul Majestății Sale Reginei Ana, se intuiește în el mult din profilul Alteței Sale Regale Principesei Moștenitoare Margareta. Stând în admirația acestui portret se zărește pe deplin chipul de ieri al Majestății Sale în chipul de azi al Alteței Sale Regale Principesei. Sub Coroană străluminează, transparente, absorbite unele într-altele, reginele care au purtat-o: Elisabeta, Maria, Elena. Și Regina care o va purta: Margareta a României!

„De ce a trebuit să ajungă la 86 de ani ca să aibă primul interviu televizat în țara ei?”, se întreabă Principele, în legătură cu Regina, „ce-am așteptat atâția ani? Cine-i va ierta vreodată României contemporane irosirea de sine?”. „Acum”, spune în continuare Principele „când Regina, alături de Rege, a ajuns la o vârstă atât de avansată și la un pisc atât de greu de atins al meritului personal, istoric și uman, nimic nu ne mai împiedică să recunoaștem aportul Majestățiilor Lor la România de azi. Fără ei am fi mai săraci, mai singuri și mai nefericiți. Și mai puțin iubiți.”

Întoarcem, an cu an, câte o filă din cartea vieții Reginei, din cartea vieții Regelui. „Deși păstrează o anume candoare și inocență fără vârstă, Regele și Regina sunt oameni care s-au maturizat înainte de a ieși din copilărie. Poate de aceea au rămas copii în suflet chiar și la o vârstă avansată”, spune Alteța Sa Regală Principele Radu al României. Chipurile Majestăților Lor Regelui și Reginei sunt reflectate sub pleoapele veacurilor între tăiate în istorie de destinele unite cu România. Înălbită în lunga așteptare a renașterii, într-o fluvială rostire a poporului rechemat din gheața somnului întârziat, România a ajuns la capătul așteptării Coroanei sale, rechemând pe legitimul monarh. În această emoție a așteptării întâmpină ziua mijlocului lui septembrie, a nașterii Majestății Sale Reginei Ana a României!

Coloană de inimi pentru Regină

E sublim! Vine de sus, de la bolta anilor Reginei, până la adâncul conștiinței, dragostea pentru Majestatea Sa! Țara-i trezită din somnul pietrei: avem o regină neînchisă între coperte de legende, neîncenușată după gratiile istoriei în lanțuri, avem pe Majestatea Sa, Regina Ana. Suntem români iubiți de Dumnezeu, având pe Regină, câtă vreme atâtea popoare din lume, nu au, nu-și amintesc să fi avut vreodată, ori sunt așteptate de suplicii dacă vor să o aibă. Avem o regină ca norul sub soare, ca umbra lângă stejar, ca lumina lângă geană, alături în toate clipele într-una și pentru îndelungată vreme, sub nedreptăți și lovituri, de Majestatea Sa, Regele Mihai.

Majestatea Sa, Regina Ana, este un tot inseparabil cu poporul român, așa cum este cu Regele, cu Altețele Lor Regale Principesele, cu destinul familiei Majestății Sale. Pentru nesfârșit și chinuitor timp al exilului, țara a fost prezentă neîntrerupt, în faptul sufletesc al Reginei, deoarece este țara Majestății Sale Regelui. Viața Reginei nu se structurează diferit de a poporului Majestății Sale. Dar are în ea, în toate trăirile, aura regalității care o distinge în sublimitate, în unic și nobil, în deosebire de tot. Regina e ca lumina ce-i întinsă pretutindeni: face să fie văzut ce este împrejur, dar nimic nu-i mai strălucitor și mai viu ca ea.

Constrânși să privim numai în cronici splendoarea țării de sub Coroană, pentru că azi e scoasă coroana și de pe stemă (și suntem singura țară din Europa care am făcut aceasta), nu avem drept configurație de date vizuale nimic, dacă nu privim cu dragoste la Familia Regală a României, fără a lua în seamă ce ne spun, încă, manualele școlare, nici ce ni-i dat să privim în cotidian, apăsați să trăim mult timp în așteptarea descătușării și regăsirii.

Deopotrivă, configurația de date ale dimensiunii istorice cu privire la libertate, demnitate, suveranitate și civilizație, ca direcții fixe și imuabile pentru bunăstarea țării, nu poate fi măsurabilă cu adevărul și statornicia decât evaluând parcurgerea României, de la anul 1866, odată cu aducerea la domnie a Principelui Carol I, până la 30 decembrie 1947, de când începe să treacă țara prin caruselul de președinți.

O coloană de inimi e tot ce poate să însemne mai mult și frumos darul națiunii pentru Regina ei. Ce este timpul fără veacuri, ce sunt veacurile fără ani, anii fără zile și zilele fără clipe?

Nimic nu pot fi! Nici lumea fără țări, țările fără popoare, popoarele fără cei rânduiți să le fie în frunte, nu pot avea istorie. Ce alt adevăr are timpul decât viața ce-i dovedește realitatea, ce altă realitate fixează în istorie existența unui popor, decât soarta pe care o trăiește sub un conducător, la un moment dat?! În întreaga istorie a umanității, epocile, veacurile, anii s-au conturat în parametrii unei domnii, pentru fiecare țară sau, câteodată, pentru lumea întreagă. România modernă, intrată în familia țărilor civilizației vestice, în cei patruzeci și opt de ani de domnie a întâiului Rege Carol I, întrerupe, după abdicarea sub șantaj și prin forță a Majestății Sale Regelui Mihai I, un șir de patru domnii monarhice constituționale.

Toate aceste domnii au adus nu numai în orizontul istoric al nostru, ca națiune, ci chiar în viața sufletească individuală, patru regine, toate adorate.

Iubirea nici nu îmbătrânește, nici nu moare curând, ci își modifică, doar, localizarea spațială și temporală, pentru că aceeași iubire se poate transfera dintr-un loc în altul, dintr-un timp în următorul…! Astfel, poate succeda una și aceeași iubire, preluată pe o durată cu atât mai îndelungată cu cât acea iubire are în sine puterea meritului. Din acest motiv, niciodată românii nu au încetat să le iubească pe reginele Elisabeta, Maria, Elena, așa cum nu vor înceta să o iubească pe Majestatea Sa Regina Ana, cum mâine, ca și acum, o vor iubi pe viitoarea Regină a inimii, Principesa Moștenitoare Margareta de azi!

Ca și viața, iubirea e o continuă înaintare, cu sau fără legi cauzale. În viața istorică a unei țări există întotdeauna iubirea pentru personalitățile ei. Uneori, într-o perioadă sau chiar periodicitate, ea este oprimată, renăscând atunci când libertatea scapă din lanțuri, suprimându-se când dictatura reapare! Spiritul îi rămâne însă regenerabil, ca și atomii materiali, presupuși veșnici!

Iubirea pentru Majestatea Sa Regina Ana a României, nu a fost niciodată o simplă abstracție a minții. Ea izvorăște neîndiguită numai când îi apare chipul pe un suvenir, pe o carte, crescându-i colosal mirajul, ca seducția unei flori apropiate de buze, ca o cascadă de lumini revărsată dintr-o scânteie, într-o uriașă reflecție. Bucuria și adorația sunt neimaginat de mari, având norocul de a o privi pe Regină aievea. În astfel de ocazii, bucuria, adorația, iubirea izbucnesc într-o uniformitate mecanică. Ele răsar nestăpânit, în ființă, în tremurarea întregii fețe, în zbaterea inimii, ca o pasăre prinsă, ca o coardă de arc, din care a scăpat într-o viteză uriașă săgeata, ca strunele harpei, ca valurile mării, ca freamătul pădurii…!

Adevăr nu este numai în ce-i văzut și se prevede. Adevăr este și în ceea ce izbucnește spontan, din ardoare, din iubirea pe care o aprinde steaua frumuseții trecătoare! Dar iubirea profundă nu are ordinea timpului, ci durata ei. Destinul poporului român are înțeles profund în această iubire pentru Regina lui, Ana! Destinul poporului român nu este legat de raportul dintre voința demnitarilor dependenți de interese personale și el, ci este conectat la lumina personalităților de valoare pe care le are în cursul istoriei țării. Aceste personalități lucrează în timp la conștiința națiunii, rețin atenția, invadează viitorul posedat de cel mai rezistent argument: argumentul iubirii.

Între personalitățile României, Regina Ana face parte dintre acelea care nu se examinează într-un fond general. Majestatea Sa, Regina Ana a României este individualizată ca persoană și deopotrivă asimilată conștiinței naționale, parte a istoriei sale, ca soție a Majestății Sale Regelui Mihai I al României, ca Regină fermecătoare a românilor, iubită, atrasă în interdependența spirituală, afectivă, a lor!

Ziua Reginei

18 septembrie e o zi a iubirii și recunoștinței, Ziua Reginei! Argumentele pe care se sprijină iubirea aceasta decurg din stările sufletești de reciprocitate, continuate de la întâia Regină a României, Elisabeta, la Regina Maria și Regina Elena, ca o lumină neîntreruptă și o frumusețe nemărginită, transmise sincer, afectiv și total națiunii, apoi, de la națiune, ca dintr-o singură inimă mare cât patria, înapoi la izvorul iubirii, Reginele României.

Argumentele recunoștinței pentru Regina Ana unesc această iubire cu bătăile pendulului unei vieți ce are în urmă încercări mari, nenumărate, dar nu îndeajuns de tari, pentru a clinti fidelitatea față de Rege, loialitatea față de idealurile Regelui, una cu ale țării!

Timpul acestei vieți este acela al istoriei, un timp concordant în tragismul național al sfârșitului libertății poporului, al pierderii cadenței patriei cu ale civilizației vestice dar și cu începerea restaurării României, după mai mult de o jumătate de veac de foc și cenușă moscovito-securisto-comuniste.

Numai iubirile mari rezistă trecerii prin zdruncinul atâtor ani. Iubirea Majestăților Lor Regele și Regina vine dintr-o adâncime de taină de unde se întrupează capitole de viață în doi, ce se dau celor care apără iubirea, se bucură de fascinațiile iubirii, se împreunează cu sacralitatea iubirii până la sfârșit! Astfel de iubiri le găsim necunoscute în noi, numai dacă ne părăsim. Dar Majestățile Lor, Regele și Regina, s-au iubit și s-au urmat, iubind și urmând soarta Coroanei României, iubind și urmând țara pe corabia istoriei.

Povestea de iubire a Majestăților Lor Regelui și Reginei nu a putut fi suprimată de nimic. E o poveste de iubire cum nu mai întâlnești! E o poveste de iubire atât de frumoasă încât nu poate așterne o umbră contra altei iubiri, dimpotrivă, întinde în calea oricărora dintre toate iubirile o lumină ce arată celor care se iubesc, drumul fericirii rare și prelungi!

18 septembrie e ziua Reginei. Această zi are asumată obligația ca nicio iubire să nu fie contrazisă. E ziua în care toamna curge în aur și crizanteme ca să laureze toate iubirile! E o zi în care toamna arată că-i făurită din aur, ca să scalde obrazul Reginei noastre.

E ziua crizantemelor ce umplu brațele Reginei, a cocorilor ce scriu pe cobalt, sus pe sub nori, șiruri de „V”, care-nseamnă „Vivat!”. E ziua Reginei! Minunată și sacră sărbătoare a românilor!

Ziua Reginei, noi o rezumăm în trei: timp, iubire, destin. Ce ar susține realitatea iubirii și recunoștinței, dacă ele nu ar avea realitatea proprie?! Majestatea Sa Regina Ana face parte dintre personalitățile cărora istoria le-a scris numele într-o dantelărie de lampadare ce vor lumina etern cerul României. Dacă istoria României are unități de timp, fiecare dintre acestea are o fereastră de la care contemplă personalitățile contemporane acelei unități de timp.

Suntem contemporanii Majestăților Lor Regelui Mihai I și Reginei Ana ai României. În fiecare dintre regii și reginele noastre a preexistat speranța, iubirea, credința celor ce au succedat la Tron. Alteța Sa Regală Principesa Margareta continuă năzuința Majestăților Lor Regelui și Reginei, pentru o Românie restaurată spre binele și fericirea regăsită a națiunii!…

Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu ai României sunt calea ce neîntârziat și neocolit se va deschide prin perdeaua de umbre după care strălucește sfânta Coroană a României. Principesa Moștenitoare va retrezi și reîndrepta cândva țara aceasta, legată și aruncată în întuneric, azi.

Majestății Sale, Reginei Ana, căreia îi dăruim dragostea, Majestății Sale Regelui, căruia-i închinăm recunoștința, le împărtășim speranța noastră că mâine istoria va reîncepe din locul în care a fost oripilată. Atunci vom avea din nou o regină a inimii, pe Margareta I a României, azi Principesa Moștenitoare, luminoasă în frumusețe, iubire și înțelepciune, asemenea superbelor regine de până azi, ale României!

Dumnezeu să ne țină în viață, ani îndelungați, înstelați de sănătate, armonie, iubire și credință, pe Majestatea Sa, Regina Ana, sărbătorită la 18 septembrie, zi așternută în aurul toamnei, în care a venit pe lume, cu sacră rânduire de a purta Coroana regească!

Ne sărbătorim pe 18 septembrie Regina, așa cum e sfânt și pământean a sărbători în strămoșeasca Românie regii și reginele, așa cum dictatorii nu o făceau și nu o fac, deoarece ei au instituționalizat bairamul politic în care nu e miezul și bătaia inimii poporului, ci-s ovații impuse de ordin și scopuri!

La mulți ani, la multe toamne cu aur și crizanteme, la multe primăveri cu șiruri de cocori rescriind „Vivat” pe cerul de cobalt al României, Majestatea Voastră, Regina Ana a României!