Formă, culoare, emoție, sursă, energie, vibrație, imaginație, idee-țintă, fascinație, acțiune, proiect, alegerea echipei, cheia, a întruchipa, a da frâu liber bunelor idei și practici, manieră organică, descrierea unor forme atipice pentru ceramică, metamorfozări sculptural-anatomice, participare activă, experiment artistic asumat. Artă contemporană, sincronic, interviu cu Elena Ilash, artist vizual.

Fie că este materia sau ideea, stimulul inițial a ceea ce urmează a se făuri, uneori, atât materia, cât și ideea nu se lasă ușor „seduse” să devină formă, culoare sau emoție. Imaginile sau anumite creații inspiră în așa măsură încât „devin o sursă de energii și vibrații pentru ceea ce urmează să încolțească în imaginație”. Care este „acel moment când, aproape profetic, simți că te îndrepți cu încăpățânare spre ceva necunoscut, care te ghidează“? Ce secrete sunt ascunse în miezul obiectului artistic? Cum definește artistul arta contemporană?

Dacă în ecuația răspunsurilor intervin: „o dedublare de stări și emoții„, „un ecou al vremurilor pe care le traversăm”, „un caleidoscop”, atunci cunoaștem procedeul și instrumentarul, însă „nu putem anticipa fascinația de după receptarea unui produs bun și frumos”. Și totuși, unde găsim „cheia de boltă către acceptare, către a palpa vizual, către a consuma un produs al artei”? Și uite așa, o întrebare se îmbracă într-o altă întrebare, al cărei glas face loc unui ton cinematografic care rostește, într-o derulare aproape amețitoare, un previzibil „despre ce e, totuși, vorba, în această poveste?” Suspans. Ghiciți! Hai că nu e chiar atât de greu. Și nici dificil nu e. Iar „unde e mai greu, e și mai fascinant, unde e dificil, e de-a dreptul provocator!”, cum bine spune invitata mea la o ceașcă de cultură, cea de-a doua prezență din seria interviurilor despre expoziția „Sincronic 2016 – Practici colaborative în arta contemporană”. Elena Ilash ne propune „o invitație spre a observa – să privim de două ori, să auzim materia, să asociem sunetul cu forma”. Suspans. Citiți. Bucurați-vă. Apreciați frumosul. Împărtășiți-l celorlalți.

Născută la 3 februarie 1977, la Galați, Elena Ilash trăiește și activează ca artist liber profesionist în Cluj-Napoca. Este licențiată și absolventă de master la Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca, iar în prezent este doctorandă la aceeași universitate, specializarea sculptură.

EXPOZIȚII ȘI PARTICIPĂRI

2016

  • Expoziție Resurrected, Spațiul alternativ-Urania Palace, Cluj-Napoca

2015

  • Expoziție 1+1 Mostrar, Spațiul alternativ-Atelier Patru, Cluj-Napoca
  • Expoziție personală Hairselfie, Galeria Nano, Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca
  • Expoziție sculptură Duo, Centrul Cultural Reduta, Brașov
  • Participare la ArtSafari, Garajul Ciclop, București
  • Expoziție personală Obiectul-Organ, Muzeul de Artă Cluj-Napoca
  • Participare la Ars//Patriae, Expoziție de pictură și sculptură, Espace Oppidum, Paris
  • Expoziție personală de sculptură Obiectul-Organ, Muzeul de Artă Cluj-Napoca
  • Participare la Cluj Calling Project Vento da Est, IAGA, Cluj-Napoca și Teatro San Domenico, Crema, Italy

2014

  • Participare expoziția The Iron Sin, Galeria Imbold, București
  • Participare expoziție pictură-sculptură-grafică, Interférences 3 regards contemporains, La Galerie Natalia Gomendio, Paris, Franța
  • Expoziție personală de sculptură, Postume, Galeria A la Mie-Labo 13, Paris, Franța
  • Participare bienală de tapiserie, sculptură și artele focului, Ce mai face Penelopa? ediția a-I, II, III-a, Muzeul de Artă Cluj-Napoca

2013

  • Participare Bienala de sculptură mică Vârsta de bronz, ediția a-I, II, III-a, a-IV-a, Muzeul de Artă Cluj-Napoca
  • Participare la contemporary art project, V.I.C.- Very Important Chair, Pont-Chevron, France
  • Participare la Bienala de desen, Galeria Osten, Skopje, Macedonia
  • Participare la The monumental public sculpture competition for the artistic-sculptural development of the futures Parques de Levante of the city of Murcia, Fundación Murcia Futuro, Spania

2011

  • Participare la Expoziția Identități, Galeria UAP Baia-Mare
  • Participare la Expoziția FeminitArte, Galeria Artyourself, București
  • Participare la Expoziția The art of can- Redbull, București

2010

  • Participare la Expoziția Vârsta de bronz, Galeria ICR, Bratislava, Slovacia

2009

  • Participare la Expoziția Wunderland Waldviertel, Muzeul de artă, Schrems, Austria

1999

  • Participare la Bienala de sculptură Dantescă, ediția a-II-a, Ravenna, Italia

„Avantajele cercetării artistice sunt că, da, ne jucăm de-a creatorii și că, da, încă ne place să fim neînțeleși.

Ștefania Argeanu: Care sunt sensurile următoarelor definiții ale artei, în viziunea dvs.? Mă refer la: „Artă este o manifestare a adorației pentru miracolul realității”, Sabin Bălașa; „Arta este expresia bucuriei omului în muncă”, Henry Kissinger.

Elena Ilash: Sensurile anumitor definiții ale artei sau ale enunțurilor legate de fenomenologia sa sunt determinate de contextul în care au fost formulate. Fiecare artist este contextualizat de timpul său și își găsește definiții sau expresii motivaționale prin care, evident, își exprimă propriul crez artistic. Cele două cazuri sunt total diferite; au sensuri și valențe antitetice, dar vorbesc despre adevăruri general valabile în artă.

Care este, de fapt, menirea artei contemporane?

Nu cred într-o menire a artei contemporane, ci mai degrabă într-un mesaj care trebuie decriptat cu grijă, atent, încercându-se găsirea substraturilor chiar în lipsa consistenței, a fascinației, chiar dacă ea nu există, și a unor esențe care, aparent, nu se lasă „lecturate”.

Vă mai aduceți aminte care este factorul decisiv (fie că vorbim de cursuri de formare, expoziție, carte, întâlnire, ființă etc.) – care a deschis și, ulterior, a influențat gustul dvs. pentru artă?

Da, știu exact momentul când s-a produs declicul, la mine, când am văzut și știut direcția în care a trebuit să mă îndrept și alegerea pe care a trebuit să o fac. E momentul acela când, aproape profetic, te îndrepți cu încăpățânare spre ceva necunoscut, dar care te ghidează. Da, uneori poate fi un mentor sau un experiment care marchează parcursul…

Ce descoperiți și ce învățați din imagini? Dar de la creațiile artistice vizuale?

Imaginile sau anumite creații inspiră, devin sursă, devin energii și vibrații pentru ceea ce urmează să încolțească în imaginație. Ele sunt legătura dintre ceea ce este și ceea ce urmează a se făuri.

În spirit imaginar și inventiv, ce credeți că este/ ar fi dispusă să ofere arta, universului uman, având, la bază, intenția de a privilegia intuiția transformării prin stimuli, reacții, percepții?

Ceea ce numim artă poate fi, în fapt, o dedublare de stări și emoții, un ecou al vremurilor pe care le traversăm. E asemeni unui caleidoscop… cunoaștem procedeul și instrumentarul, însă nu putem anticipa fascinația de după receptarea unui produs bun și frumos. Estetismul e reveria din spatele descoperirilor din interiorul obiectului artistic. E plină de boltă către acceptare, către a palpa vizual, către a consuma un produs al artei.

Care sunt avantajele, respectiv dezavantajele, ale spațiului de cercetare artistică (și/sau socială) pe care le-ați identificat (uneori în propriile dvs. proiecte)?

Nu cred în dezavantaje, ci doar într-o anume limitare, pe care uneori o găsim în materia care trebuie transformată sau în transpunerile ideilor care nu se lasă ușor „seduse” să devină formă, culoare sau emoție. Avantajele sunt că, da, ne jucăm de-a creatorii și că, da, încă ne place să fim neînțeleși. Activând într-un domeniu dominat de masculin, cel al sculpturii, aș avea motive să pot deplânge anumite, să spunem, greutăți întâmpinate, însă unde e mai greu, e și mai fascinant, unde e dificil, e de-a dreptul provocator.

„O idee era stocată în imaginația mea, s-a desprins și s-a conturat într-o organică manieră, spre descrierea de forme atipice pentru ceramică, adică sculptural-anatomice.”

Care este sentimentul predominant în timpul pregătirii unei expoziții multimediale, dar și după finalizarea acesteia? Cum ajunge să fie redat, în practică/în conținuturi reale, un vis (artistic) care ia naștere inițial în laboratorul minții?

Există o idee care, efectiv, se transformă într-o țintă. Restul se alcătuiește ulterior. Fiecare miez în jurul căruia se construiește un proiect este un subiect de depunere, asociere și dezvoltare a ideilor. Există, la începutul fiecărei acțiuni, o fascinație pentru o anumită formă de artă. Ea devine inspirațională pentru oamenii care cred că își pot dezvolta, aproape inerțial, un proiect. Cred că partea cea mai delicată e alegerea echipei. Echipa este cheia prin care totul trebuie să funcționeze. Restul e doar o chestiune de a întruchipa, de a da frâu liber bunelor idei și practici. Finalizarea e un punct după care începe o altă frază, un alt concept. E eliberarea și conștientizarea aspectelor bune pentru mai departe.

În ce a constat demersul pregătirii Sincronic?

Eu m-am alăturat proiectului când deja erau trasate coordonatele și se știa, cu destulă acuratețe, ce urma să se întâmple. În plan personal, am avut o inspirație aproape imediată. O idee care era stocată în imaginația mea s-a desprins și s-a conturat într-o manieră organică, spre descrierea de forme atipice pentru ceramică, adică sculptural-anatomice.

Există un model precedent care v-a inspirat în organizarea, realizarea și expunerea practicilor colaborative din arta contemporană?

Nu.

Cum se reconfigurează percepția audio-vizuală asupra contextului spațio-temporal, în compania artistului-autor și a publicului-coautor?

E o invitație să observăm, să privim de două ori, „să auzim” materia și să asociem sunetul cu forma. E un experiment complex, deoarece nu există decât sugestii. E un exercițiu excelent și complex de implicare pentru a înțelege, a consuma și a te integra într-un act artistic.

Ce semnificații trezește, de fapt, relația dintre percepția audio-vizuală și contextul spațio-temporal?

E o întrebare pentru public… Semnificațiile rezidă în ceea ce se înțelege, în ceea ce trezește în oameni și în destinatarul acestui tip de manifestare.

„Cărțile, paginile, mirosul sau sunetul lor sunt unele dintre cele mai fascinante chestiuni din lume.”

Care este rostul, destinul sunetelor și al cuvintelor, într-un univers încercat de voluptatea imaginilor?

Sunetul asociat formelor vizuale vine în întâmpinarea înțelegerii sau întregirii conceptului fiecărui artist care dorește să-l explice acolo, prin diverse mijloace. S-au ales recitare, citire de text, sunet de organ, sunet de interior de corp, ritm al inimii, sunetul mării, transmiterea unui mesaj, poveste…

Ce ton, ce cromatici, ce impact lăuntric are întâlnirea artistului cu publicul?

E o extra emoție. E acel impact pe care îl aștepți, dar nu îl poți anticipa. E frenezia unei comunicări indirecte, adică prin obiect, sunet și mesaj, în prezența destinatarului, dar și a creatorului.

Cum ați perceput publicul prezent, în această toamnă, la Sincronic?

E un public special, pentru că părea interesat și curios.

Cu ce este esențial să rămânem din: „instalații multimediale”, „practici colaborative”, „expunere de tip instalațional” (n.r. în esență, termeni din recuzita artei contemporane, regăsiți în descrierea SinCronic)?

Ceea ce transcende e ideea de participare activă la un experiment artistic asumat.

Când auziți sunetul răsfoitor, iscoditor, ispititor al paginilor unei cărți, la ce vă gândiți prima dată?

Cărțile, paginile, mirosul sau sunetul lor sunt unele dintre cele mai fascinante aspecte ale lumii. Cred că mă gândesc la multitudinea de personaje aparținând universului de dincolo. E o lume paralelă, iar cartea e un portal…

Ce cărți preferate aveți, la care povești vă întoarceți în permanență? Dintre cărțile prezentului, care a(u) reușit să vă capteze atenția, emoția, curiozitatea, nerăbdarea de a o citi/ de a le citi imediat?

Dat fiind că am în derulare o teză de doctorat, citesc multe texte de specialitate despre fenomenul Umbrei. De asemenea, psihanaliză și, în completare, pigmentând totul… poezie, basm și nuvele, în ultima vreme.

Sursă: Ștefania Argeanu

Autor: Ștefania Argeanu