Bătrâna de deasupra mea trăieşte încă, o simt cum respiră prin tavan, deşi semnele de viață din apartamentul său condamnat la degradare sunt din ce în ce mai firave.
Bătrâna de deasupra mea e un munte de singurătate, un munte pe care îl urcă şi îl coboară în fiecare zi cu încăpățânare.
Bătrâna de deasupra mea ascunde pe sub oasele ei fragile o colecție de amintiri în nuanțe de sepia cu oameni care râd, cărora le pasă.
Bătrâna de deasupra mea îşi ține într-un plic uzat fricile şi le scoate una câte una când îi bate cineva în uşă pentru a-i răsplăti curiozitatea.
Bătrâna de deasupra mea a purtat pe rând toate numele bătrânilor singuri care îşi petrec sfârşitul de viață printre rămăşițele propriilor neputințe, nici nu ştiu cum să o strig.
Aş vrea să ştie că îmi pasă, însă nu mai aude prea bine prezentul care nu mai are nimic să-i ofere.
Preferă muzica trecutului care i se scurge prin venele aproape uscate, se prelinge pe sub uşă şi mai face câte un trecător să tresară, fără a şti de ce.
Bătrâna de deasupra mea mai are încă blândețe de oferit.
Mă bucur de ea ca de o pâine caldă.
Bătrâna de deasupra mea doarme, o aud cum îşi odihneşte existența într-o casă încremenită în timp, fără să ştie cât timp mai are.
Foto: Salvador Dali’s “The Persistence of Memory” The Museum of Modern Art, New York
