Comuna Milaș, în administrația căreia se află satul Comlod, se găsește în județul Bistrița-Năsăud, la 22 de kilometri vest de Reghin, pe DJ 173. Pentru a ajunge însă în Comlod e nevoie ca din Milaș să mai mergi pe un drum neasfaltat câțiva kilometri. Comlod este ultima localitate, drumul nu merge mai departe. În acest sat mic și izolat poate fi văzută o impunătoare clădire în ruină, care a fost până la începutul secolului XX palatul familiei Teleki.

Familia Teleki, una din cele mai puternice familii nobiliare maghiare din Transilvania, își avea reședința principală în satul Gornești, nu departe de Comlod. Domeniul de la Gornești a fost achiziționat de Mihály Teleki de Szék (1630-1690), cel care, în calitate de cancelar al Transilvaniei sub guvernarea lui Mihály Apafi I (1632-1690), reușește să acumuleze o avere impresionantă și să obțină înnobilarea familiei. Palatul de la Comlod este construit în 1756 de către Borbála Teleki, nepoata lui Mihály Teleki, și soțul ei Lőrinc Dániel de Vargyas, din familia nobiliară Dániel. Blazoanele din piatră ale celor două familii domină și acum fațada principală a palatului: sub o coroană – simbol al unirii familiilor printr-o căsătorie – se vede sirena cu un trandafir în mână, blazon al familiei Teleki, și lebăda cu gâtul străpuns de o săgeată, blazonul familiei Dániel. Urmașii acestei căsătorii se sting după numai două generații, dar palatul rămâne probabil, prin moștenire, în posesia familiei Teleki. În 1951, clădirea este naționalizată, ca după Revoluția din 1989 să intre în administrația Consiliului Județean Bistrița.

Palatul este o construcție reprezentativă pentru barocul transilvănean, cu o puternică tentă rurală. Clădirea constă într-un singur volum masiv și compact, cu un acoperiș tipic baroc, înalt și în două pante. Subsolul palatului, acoperit cu bolți de factură renașcentistă, sugerează existența unei etape de construcție datând din secolul XVII. Parterul este baroc, cu bolți la interior, arce în leagăn la partea superioară a golurilor și două ferestre de formă ovoidală pe fațada principală. Portalul din piatră sculptată de la intrare este și el tratat în manieră barocă, cu forme curbe și motive specifice (cochilia de scoică).

O particularitate a acestei clădiri este asimetria compoziției. Astfel, o latură a palatului este puternic vitrată, răspunzând cerințelor unei funcțiuni reprezentative (de exemplu, salonul, sau sala de bal), în timp ce latura opusă corespunzătoare beneficiază de un număr redus de goluri, adăpostind funcțiuni anexe locuirii (cămări, toalete, etc.). Palatul era înconjurat de o grădină amenajată, cu numeroase alei străjuite de carpeni, din care nu a mai rămas aproape nimic. Importanța, în trecut, a grădinii, ca element privilegiat al ansamblului, este pusă în evidență de tratarea fațadei dinspre grădină ca fațadă principală a palatului.

Astăzi, palatul Teleki este într-o stare avansată de degradare. Tencuiala a căzut, lăsând clădirea expusă la intemperii, acoperișul stă și el să cadă, amenințând cu distrugerea bolțile de la etaj și de la parter care încă nu s-au prăbușit. Partea cea mai bine păstrată a palatului e folosită ca magazin. Palatul Teleki din Comlod este monument istoric de importanță națională.

sursa: Blogul moNUmenteUITATE // Echipa moNUmenteUITATE