Muzeul Național de Artă al României alături de Editura ACS vă invită vineri, 19 iunie, de la ora 18:00, în Galeria de Artă Veche Românească a MNAR, din Calea Victoriei 49-53, la evenimentul de lansare a volumului Émile-André Lecomte du Noüy – Cultura arhitecturală în Vechiul Regat, semnat de arh. Horia Moldovan.
La eveniment vor participa, alături de autor, Irina Popescu Criveanu, Dragoș Gh. Năstăsoiu, Anca Dină  Editura ACS.
 
Cartea propune o amplă recuperare critică a personalității și activității arhitectului francez Émile-André Lecomte du Noüy, una dintre figurile importante pentru istoria arhitecturii și restaurării monumentelor istorice în timpul domniei lui Carol I. Volumul urmărește atât intervențiile sale asupra unor monumente emblematice – precum Mănăstirea și Biserica episcopală de la Curtea de Argeș, Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași sau Mitropolia veche din Târgoviște –, cât și contribuția sa la definirea unei identități arhitecturale în contextul modernității timpurii din perioada Vechiului Regat.

Mai mult decât o monografie dedicată unui arhitect, cartea reconstruiește contextul cultural, instituțional și intelectual al epocii, surprinzând felul în care ideile despre patrimoniu, restaurare și identitate națională s-au articulat în România sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX.

Autorul, Horia Moldovan, este arhitect, profesor universitar și cercetător în domeniul istoriei arhitecturii și conservării patrimoniului, cu o activitate academică și profesională consistentă în cercetarea și protejarea monumentelor istorice. În prezent este președinte al Senatului UAUIM și președinte al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.

Publicat de Editura ACS, volumul apare în Colecția Monografii, ediție hardcover, are 584 de pagini și reunește una dintre cele mai ample cercetări dedicate lui Émile-André Lecomte du Noüy și începuturilor restaurării moderne din România.

Această lansare pune în lumină opera de pionierat pe care a desfăşurat-o Émile-André Lecomte du Noüy în România, căruia îi datorăm şi salvarea frescelor originare ale Mănăstirii Argeşului, ce vor putea fi admirate cu acest prilej în Galeria de Artă Veche Românească a MNAR.