Cuvintele? Fără ele nu ne putem lega de oameni, nu ne putem apropia de ei, nu ne putem exprima adevăratele dorințe, nu ne putem face cu adevărat înțeleși. Cuvintele dau sens istoriei, dragostei, urii, indiferenței, uniunii și dezbinării, familiei și împreună-ului, personalității, umanului. Cuvintele condimentează comunicarea cu umor, nasc conversații și anunță tăceri. Cuvintele sunt în noi și sunt noi. Dar, deși indispensabile, cuvintele întind la orice pas capcane. Dacă nu știi să te împrietenești cu ele, dacă proiectezi asupra lor frustrări, dureri reținute, politețe fără fond, pseudoidentitate, se întorc împotrivă când te aștepți mai puțin. Cuvintele trebuie drămuite ca un medicament tămăduitor, altfel dau stări de nervozitate, de revoltă, de anxietate, de paranois.
Piesa de teatru Zeul măcelului scrisă de dramaturgul Yasmina Reza, cel mai în vogă dramaturg francez al momentului și adusă în atenția publicului ieșean de către regizorul Cristian Hadji – Culea îi face pe cei care aleg să o vadă pusă în scenă să simtă forța cuvintelor și felul în care ele schimbă vieți și complică situații în aparență ținute sub control.
Încărcat de umor purtat prin toate registrele, de la umor de situație și de salon, la sarcasm și umor negru, pe alocuri cu nuanțe de tragism, spectacolul Zeul măcelului îi are în rolurile principale pe Haruna Condurache, Oana Sandu, Călin Chirilă și Constantin Pușcașu și duce tragicomedia către desăvârșire.
Ascultând dialogul închipuit de Yasmina Reza râzi mult, dar râsul acesta are nenumărate și uneori nebănuite semnificații. Bucuria se amestecă cu mirarea, cu gândurile tulburi și cu o curiozitate acută, iar nerăbdarea de a cunoaște finalul cu răsfățul unei puneri în scenă reușite.
Începutul acțiunii din Zeul măcelului te transpune într-un salon al unei familii din Franța, într-o atmosferă în aparență liniștită, caldă, de acasă, de familie primitoare, atmosferă sugerată și de decorul simplu, dar funcțional: o canapea care îndeamnă la confidențe și conversații line, relaxate, două vase cu lalele care imprimă o notă de feminitate, de romantism, un telefon, o masă cu albume de artă și cărți, un dulap cu delicii cu grade pentru destins atmosfera. În centrul acțiunii se află familia Houillé și familia Reille puse față în față de către fiii lor de 11 ani care s-au încăierat la școală. Véronique și Michel Houillé și Annette și Alain Reille, reprezintă așadar părți în conflict, victima și atacatorul, dar se întâlnesc pentru a ajunge la o înțelegere, pentru a imprima maturitate întregii situații, pentru a stinge conflictul și a aplana alte conflicte viitoare.
Véronique și Michel Houillé, gazdele și părinții victimei, încep impecabil. Completează un proces verbal sub privirea atentă a musafirilor, Annette și Alain Reille, părinții atacatorului, nasc conversații, dau cuvintelor misiunea de a încuraja politețea și diplomația, își servesc invitații cu ce au mai bun în casă.
Deși totul pornește de la nevoia de reconciliere și sunt îmbibate în conversație cele mai bune intenții, până spre final prăpastia se adâncește și mai mult între cele două cupluri și în interiorul lor, nevoia de răzbunare îi privește cu ochi pofticioși dintr-un colț de canapea, conflicte din interiorul fiecărui cuplu ies la suprafață și creează haos, cuvintele se hrănesc cu disperare și ură scăpate de sub control. Astfel, replicile gândite de Yasmina Reza îi poartă pe protagoniți de la agonie la extaz, cresc și descresc intensitatea trăirilor până spre paradoxal, creează tensiune și poftă de râs.
Zeul măcelului este, așadar, o piesă care te prinde și nu te pierde până la final, o piesă care a trezit interesul regizorilor și al actorilor din Europa, și nu numai. A fost montată prima dată la Zürich (2006), apoi la Paris (cu o variantă regizorală semnată chiar de autoare), Londra, New York (Broadway), Moscova, iar în 2009 a câștigat Premiul Tony pentru cea mai bună piesă de pe Broadway și Premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună comedie. Și dacă tot figurează și în programul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași, pe 14 și 25 noiembrie, luna aceasta, este de neratat. Fiecare detaliu care compune spectacolul naționalului ieșean promite o seară reușită: textul semnat de dramaturgul francez, jocul actorilor, muzica, decorul.
Fără prea multe artificii regizorale, cu personaje extrem de carismatice, personaje care oscilează de la amabilitate excesivă, la isterie, ridicol, cinism și aroganță, Zeul măcelului dă cuvintelor o forță extraordinară, le șlefuiește fațetele înțelesurilor în funcție de cursul pe care îl capătă acțiunea, conturează lupte verbale care se lasă cu însângerări nervoase și dă o interpretare aparte legii talionului, justei reciprocități a crimei și pedepsei.
