Când te apropii de 33 de ani deja nu te mai împotmolești în bune intenții. Intuiești, selectezi, tranșezi, treci mai departe, îți porți pălăria, rochiile și pantofii cu toc cu un firesc pe care până și tu cea de la 20 și ceva de ani îl invidiezi, Citești, trăiești, asculți, simți, relaționezi conform unor grafice care par să îți fie conturate de excel-ul după care creierul a învățat să funcționeze și inima să deseneze și lupți cu dependențe ca tabietul, comoditatea, principiul.
Când timpul nu mai poate fi disociat de vârstă începi să studiezi ridurile pe înțelesul tuturor și acceptarea ca formă de dezintoxicare emoțională și să te iei din ce în ce mai în serios.
Fiecare moment de bucurie, tristețe, liniște, singurătate, nimic este bine cântărit, etichetat, dar de neprețuit și simți nevoia să preiei controlul asupra orice-ului.
Nimeni nu te pregătește, însă, pentru cinism în doze care depășesc suportabilul, pentru vestea că mâine s-ar putea să nu mai fii, deși tinerețea încă îți respiră prin pori, pentru ruptura între tine și modelul social standard după care ești setată să trăiești, pentru nefericirea ca formă de existență.
Și atunci trebuie să îți sufleci mânecile și să preiei controlul asupra propriului destin fără să te mai lași păcălită de falsele așteptări. Dacă prin naștere se întâmplă să fii de gen feminin, intrigile matrimoniale vor face parte din existența ta zilnică. Afli mai întâi poveștile de viață ale mamei și ale bunicii, afli prin ce întâmplare ai apărut tu și cum funcționează o familie, care sunt etapele unei iubiri adevărate, roditoare, de-o viață. Bunica, cu blândețea și înțelepciunea date de vârstă și cu asprimea dobândită în lupta cu viața de zi cu zi, te sfătuiește să fii o fată bună, să îți găsești un băiat care te iubește, să îți păstrezi curățenia sufletească, să te așezi la casa ta, să faci copii, pentru că firesc este ca bunicile să aibă nepoți, iar fetele coapte copii, ca un pom roditor.
Ți-a citit povești, te-a privit cum te joci, cum crești, cum treci prin pubertate, cum te îndrăgostești pentru prima dată, cum cauți modele, cum calci pe drumuri bătătorite sau neumblate pentru a-ți găsi un rost, cum strângi câte puțin din ceea ce simți, câștigi și devii pentru a împărtăși cu familia pe care ți-e dat să o ai și te ajută cum știe ea mai bine.
Te învață să te speli în fiecare dimineață cu apă rece și să privești cu demnitate înainte, indiferent cât de greu ți-ar fi, să nu uiți că fiecare poveste se naște dintr-o fărâmă de realitate și că într-o zi îți vei spune și tu povestea, să iei din fiecare întâmplare sâmburele de înțelepciune și să arunci învelișul de intrigi putrede, să cauți sufletul în tot ceea ce faci, să mai acorzi o a doua șansă, fără însă a-ți crea reputația de proasta târgului, să lași lucrurile să se întâmple la timpul lor, fără însă a face din așteptare o filosofie de viață, să-ți aerisești din când în când cămările minții și ale sufletului prin rugăciune, să iubești, fără a uita o clipă de respect și să lupți pentru binele tău fără a aștepta ajutor de la nimeni, pentru că trădătorii, invidioșii, intriganții, ipocriții, proștii cu diplomă sau fără se pot ascunde în oricine.
Când vine vorba de singurătate, însă, este neputincioasă și te privește doar cu ochi în care se întrezărește întreg arborele genealogic al familiei. Pentru ea singurătatea este o povară mult prea grea, aproape un blestem.
Își are bărbatul ei, copiii, nepoții, credința în Dumnezeu, grădina cu flori și zarzavaturi și timpul trece cu rost și împărtășit.
Căsătoria, familia, răbdarea, încrederea, respectul și credința sunt drumul său în viață. Mama îți este întregul univers la începuturile tale, apoi, dacă o lași, îți devine cea mai bună prietenă. Ea este sâmburele de acasă, sursa principiilor după care îți faci alegerile pe măsură ce te maturizezi, bucătarul-șef de la care înveți câtă sare și cât piper să pui în mâncare și de la care preiei rețetele tale secrete și principalul model de manager al unei familii. Te crește cum știe ea mai bine și te modelează pentru a fi o bună soție și mamă, pentru a-ți urma visele și a-ți împlini destinul. Fiecare gest al său îl ai păstrat în sticluțe cu esențe pentru diverse situații, sticluțe pe care scrie simplu: mama. Nu ai vrea să o dezamăgești, te lupți să fii ca ea sau împotriva ei, în funcție de copilăria pe care ai avut-o, dar nu încetezi o clipă să te raportezi la ea când vine vorba de deciziile cu adevărat importante. Mama ți se reflectă în culoarea ochilor, e un scenarist de succes al poveștilor de dragoste pe care își dorește să le trăiești, știe cât să te păstreze și cât să te lase liberă, este ajutor de stilist, deși nu îți înțelege aproape deloc alegerile, e bună ca pâinea caldă scoasă din cuptor și aspră ca gerul din iernile grele. Mama și-a dorit un băiat și o fată și s-a întâmplat să îi aibă, are o încăpățânare de catâr, organizarea unui sertar cu fișiere așezate alfabetic, iar sfaturile și optimismul său sunt la fel de revigorante ca o cafea aburindă și cu caimac într-o dimineață ploioasă. Povestea sa emană simplitate, asumare, devotament. S-a îndrăgostit, a urmat intrigile matrimoniale țesute de bunică și de societate, a făcut copii și și-a ostenit mâinile pentru a construi un cămin.
Nu spune nimeni în cuvinte că trebuie să continui povestea mamei și a bunicii.
Intrigile matrimoniale deja îți sunt injectate în sânge ca un drog ale cărui efecte secundare diferă de la personaj la personaj.
Sunt peste tot, ca o pânză de păianjen aproape imperceptibilă, dar acolo.
Ai vrea să nu fii o dezamăgire, să nu provoci ruptura între tine și stereotip, dar povestea ta își are partea ei de imprevizibil, de ratare, de amânare a deznodământului fericit.
Ai vrea să îți miroasă casa a rețetele mamei și să ai grădina bunicii, dar zilele, săptămânile și lunile nu renunță la doza de cinism.
Așa că nu îți rămâne decât să îți zâmbești a tu de fiecare dată când te privești și să îți păstrezi un început de început pentru fiecare zi.
sursa foto: stockcake.com
