Sâmbătă, 10 mai, ora 12:00, la Biblioteca Centrală Universitară din București, are loc o nouă ediție a Clubului de lectură „Calderon”. În centrul dezbaterii se află cel de-al doilea volum din seria „În căutarea timpului pierdut”, de Marcel Proust, invitatul special al reuniunii fiind profesorul Vlad Alexandrescu.
Cercetător la Colegiul Noua Europă, istoric al ideilor, specialist în dezbaterile savante din Europa secolelor XVI și XVII, Vlad Alexandrescu predă de ani buni la Catedra de franceză a Universității București.
Susținut de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, evenimentul are loc în frumosul edificiu din Piața Revoluției. Cei interesați să participe sunt așteptați, cu un sfert de oră mai devreme, în Salonul „Carol I”, Corp Fundație, intrare Calea Victoriei, nr. 88.
