Libertatea cere școli înalte în cunoașterea de sine, altfel se transformă în nebunie. Dacă nu ai învățat esențialul despre cum funcționezi, despre cât de greu de acceptat sunt limitele, despre urmările exceselor emoționale de orice fel, este mai bine să te lași pe mâinile altora.
Îngrădirea de bun-simț, normele, rutina te pot transforma într-un animăluț social atât de simpatic încât îți vine să torci de plăcere.
Jonathan Franzen se numără printre scriitorii care te fac să te gândești la propria libertate, la cât și cum și dacă ai cultivat-o. Poți să îl lași uitat într-un colț de bibliotecă din lipsă de timp, chef sau răbdare (pentru că da, este și destul de stufos), dar într-o zi tot vă veți cunoaște. Și discuțiile dintre voi vor fi interminabile.
După ce îi vei devora romanele te vei simți atât satisfăcut, cât și trist, extrem de trist. Începe să îți dea târcoale tristețea aceea duioasă, nostalgică, meditativă, motivantă.
Libertate, ultimul său roman, apărut la Editura Polirom în 2011, deși are un happy-ending, este de fapt o carte despre tristețe, despre libertatea prost înțeleasă, despre abuzul de libertate, despre singurătate, despre ratare, despre nevoia viscerală de dependențe, despre dragostea cu potențial autodistructiv, despre iertarea nostalgică. Personajele centrale ale cărții, Patty și Walter Berglund, reprezintă împreună modelul tipic al unei familii din Midwest, care deși trăiește într-o oarecare prosperitate materială, gustă profund din dezamăgirile și monotonia unei vieți așezate, fără provocări majore.
Până la final Libertate, romanul lui Jonathan Franzen cere, pagină cu pagină, un răspuns la întrebarea „cum ar fi mai bine să îmi trăiesc viața?” Așa că, după ce termini de citit cartea, te regăsești pe tine pentru câteva ore sau chiar zile neliniștit, agitat și extrem de greu de mulțumit.
Îți vine să îți torni un pahar de vin și să te reîmprietenești cu tine, să apeși pe întrerupător deși nu ți-e somn și să vezi cât reziști pe întuneric cu gândurile tale, să îți testezi, clasifici și diagnostichezi dependențele, să îți numeri alegerile egoiste și cele făcute din dragoste și duioșie pentru altcineva, să îți pui termometrul sub brațul propriei furii, să îți privești în ochi mândria și greșelile făcute pe socoteala ei, să te accepți ca fiind liber sau supus.
