Povestirile din volumul de față sunt, de fapt, niște basme pentru copii între 9 și 99 de ani, țesute pe fire epice tradiționale cu motive cât se poate de moderne. Aluziile, observațiile ironice și fantezia autoarei adaugă acestei țesături o fibră de umor extraordinar, iar omniprezența magiei dă o notă foarte caldă impecabilei compoziții.

Dacă în Orașul luminii (miniroman în douăsprezece capitole) cititorul avizat poate recunoaște o perfectă continuare în contemporaneitate a romanului bulgakovian Maestrul și Margareta, înțesată de observații mușcătoare la adresa cetățeanului abrutizat, dependent de televiziune, celelalte povestiri constituie fabule aluzive care îl poartă pe cititor, cu mic, cu mare, în lumea literaturii pure, fără a-l lipsi totuși de ingredientele obișnuite ale povestirii electrizante.

Astfel, două surori bătrâne întineresc, devenind adolescente și trecând prin peripeții dublate de problematica justificării transformării; regine și prințese cu calități neobișnuite țin cititorul cu sufletul la gură atunci când ajung în situații comune și sunt nevoite să facă față vârtejului unei vieți marcate de publicitate și goana după valori materiale, iar personaje extraordinare coboară pe pământ (o Preafrumoasă Elena se întrupează din spuma mării) pentru a pune în contrast elementele vieții actuale și magia uitată a naturii (dar și a ficțiunii) de odinioară.

În acest ansamblu bine închegat, textele respiră nostalgia naturii și a copilăriei, răutatea pașnică a unei autoare pe deplin stăpâne pe condei (și cu o imaginație calmă și profundă), dar și magia unor peripeții aparent fără nimic ieșit din comun, sub care se pot ghici elemente ale unei vieți cotidiene din care fantasticul pare să se fi evaporat.

Astfel, vraja textelor Liudmilei Petrușevskaia rămâne întipărită în memoria cititorului asemenea basmelor copilăriei, dar exercitând efecte diferite asupra acestuia, în funcție de vârstă:

  • Speranță pentru cititorul trecut de prima tinerețe;
  • Revelație pentru cel tânăr;
  • Uimire și bucurie pentru copil.
 

Orasul luminii coperta 1