Ceasca de cultura

Etichetă: Dragoste

  • Întâmplări cu dragoste – Constantin Noica

    Nu e un miracol faptul ca poti invata ceva din romane? Le citesti fara sa vrei, aproape. Le citesti pentru ca e vorba de o dragoste, acolo, pentru ca, desi ai mai citit carti de dragoste, te intreseaza foarte mult dragostea asta; le citesti asa, fiindca te fura ele, te cheama ele sa-ti spuna povestea pe care o au pe suflet.

    Si pe urma, toate astea se consuma. Iar din cartea pe care ai citit-o iti ramane doar cate un aspect social sau numele unei strazi din Londra – lucruri pentru care n-ai citit cartea, care nu existau pe cand o citeai si care raman acum cu tine, vitale; in timp ce restul acela, insistent alta data, s-a ingropat undeva pentru totdeauna.

    Pentru ce se citeste, de pilda, Forsyte Saga? Pentru ca e o fresca a societatii engleze din secolul al XIX-lea si contemporane? Asta o vei crede dupa ce vei fi sfarsit volumele. Dar, cand le citesti, o faci pentru ca in volumul intai e dragostea lui Bosinney cu Irene, in volumul al doilea dragostea lui Jolyon cu aceeasi Irene, iar celelalte volume le citesti pentru Fleur si pentru Jon, pentru dragostea lor, deschisa la inceput, inabusita apoi declansata, la urma, in acea frenetica si dureroasa poveste de Swan Song.

    O fresca a societatii engleza? Bineinteles. O familie intreaga, cu graficul ei, intemeindu-se, pe la inceputul veacului al XIX-lea, prim tipul acela rural, Jolyon Forsyte; impanzindu-se apoi in Londra si constituind expresia perfecta a burgheziei engleze din epoca victoriana; evaporandu-se, apoi, odata redusa la Jolyon Forsyte, stranepotul primului Jolyon, tip la care caracterele familiei abia mai sunt perceptibile; – toate astea le intalnesti, fara sa vrei, in romanul lui John Galsworthy. Si nu adancesti, tot fara sa vrei, prefacerile unei societati intregi, cascada ei de moravuri si mentalitati, pana la mentalitatea timpului nostru? Dar lectia solida despre evolutia orasului Londra? Dar inmormantarea reginei Victoria? Dar cursele de cai si doctrinele sociale , si modele in arta? Lista poate continua inca mult. Si toate astea venite asa, pe deasupra: accesorii la niste intamplari cu dragoste…

    Caci atata tot sunt romanele. Dar viata – este ea mai mult decat atat? O intamplare de dragoste, daca vreti si una cu foame, cu sete, cu sport si cu somn. O traim direct, fara nici un calcul, prinsi de intriga ei care e intriga noastra, consumand-o pana la capat cu pofta, citind-o febril si zilnic, pe ea, romanul nostru de toate zilele.
    Doamne, da-ne romanul nostru cel de toate zilele – ca sa putem trai.

    Iar tarziu, cand imbatranesti in cate o experienta, iti dai seama ca ai invatat ceva: cu totul altceva decat facusesi. Din niste simple intamplari cu dragostea sau cu sete, ai invatat – prin ce superba alchimie? – ca oamenii nu trebuie sa fie rai unii cu altii, ca societatile se schimba si ca nu e bine sa bei apa rece cand esti incalzit…

    E ceva neasteptat in spatele fiecarui lucru. E "restul" lui. Nimeni nu traieste pentru el. Dar tarziu, cand arderea lucrurilor s-a sfarsit, el ramane langa tine intact, ca un dar nesperat al vietii acesteia miliardare.

    Constantin NOICA – Intamplari cu dragoste

    Constantin Noica – Eseuri de duminica – Ed. Humanitas, 1992.

  • Felicia Filip: “Cred că noi când ne naştem, cu toţii ne naştem oameni buni.”

    Pe data de 16 mai 2013, in Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” Iasi, la evenimentul cu scop caritabil „Speranta pentru educatie” organizat de Value Team, o echipa de 18 masteranzi ai Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor, am cunoscut-o personal pe soprana Felicia Filip. O ascultasem de atatea ori in inregistrari, o vazusem in aparitiile sale, pe cat de spectaculoase, pe atat de discrete la posturile de televiziune romanesti si, totusi, asteptam sa fiu surprinsa. Si am fost surprinsa. Am intalnit in primul rand un om, un om generos, dispus sa ajute 450 de elevi din Liteni sa invete in conditii decente pentru anul in care traim, un om cu ochii stralucind a frumusete interioara, cu zambetul atins de o caldura care topeste orice indiscretie si orice urma de rautate si cu o voce care vindeca suflete.  Rabdarea, linistea celui care si-a gasit drumul in viata, iubirea pentru celalalt, implinirea i-au tinut companie in minutele in care si-a deschis sufletul pentru a-mi stapani curiozitatea.
    Sunteti o voce care impresioneaza chiar si ascultata intamplator.  Ce poveste are aceasta voce? Cum s-a format? Cand s-a indragostit prima data de o arie muzicala?  Si, mai ales, cine a ajutat-o sa se maturizeze? 
    Este o intrebare foarte frumoasa care vine intr-un moment in care voluntariatul traieste si munceste, isi face treaba foarte bine. Eu sunt, daca vreti, produsul Scolii Romanesti de Canto, de foarte mica am cantat. Parintii au considerat ca este cazul sa merg la scoala de muzica si am inceput studiul viorii din clasa intai. Am absolvit scoala de muzica din orasul natal si apoi am mers mai departe la Liceul de Arta din Pitesti pe care l-am si absolvit. In toata aceasta perioada am cochetat si cu cantatul si, usor-usor mi s-a atras atentia, intai de catre cei care ma ascultau, si apoi, luand-o si eu in serios, am ajuns sa cred ca poate fi un domeniu in care ma pot exprima in toata plinatatea. Ceea ce se pare ca a fost adevarat. Am indraznit, am inceput sa lucrez cu profesori de canto si am avut fericirea sa intru la admitere la facultate, moment in care m-am intalnit, sigur, cu profesoara mea de canto Georgeta Stoleriu, care si acum imi este alaturi si care nu a fost numai un maestru in tehnica vocii cantate, ci mi-a deslusit, alaturi de alti oameni generosi, ce inseamna viata, ce inseamna munca, ce inseamna generozitatea, seriozitatea, studiul si toate aceste karate ce compun stralucirea unui destin, pana la urma.
    __________________________________________________________________

    Prin muzica noi facem legatura cu Dumnezeu si limbajul nostru este universal, ajunge repede si direct la sufletul omului si acolo unde este necesar vindeca, acolo unde este totul in regula bucura.

    __________________________________________________________________

    Cum ati caracteriza lumea in care va faceti meseria?

    Este formata din oameni de diverse nivele intelectuale. Important este ca noi ne adresam in primul rand sufletului si atunci sufletul poate sa atinga mintea, precum mintea poate sa coboare in suflet, prin intermediul muzicii. Pentru ca prin muzica noi facem legatura cu Dumnezeu si limbajul nostru este universal, ajunge repede si direct la sufletul omului si acolo unde este necesar vindeca, acolo unde este totul in regula bucura. In orice caz, prin profesia noastra se traieste, este viata.
    Dar aveti o melodie de suflet din anii de studiu, o melodie care intotdeauna va este draga? 

    Nu, nu, asa ceva nu am. Ascult, si ascult de cand ma stiu, cu foarte mare placere si muzica usoara si populara, toate genurile de muzica. Important este ca aleg ca aceasta muzica pe care o ascult sa fie de buna calitate. Sa fie muzica buna, este singurul criteriu.
    Ce arie/partitura muzicala este, totusi, prietena cea mai buna a vocii dumneavoastra, va linisteste si va intelege? (stiut fiind ca nu doar noi trebuie sa intelegem, sa simtim muzica, ci si ea trebuie sa ne fie aproape)
    Daca vreti, partitura cea mai apropiata sufletului meu este partitura mozartiana.
    Credeti ca a-ti face bine meseria inseamna a fi un om mai bun? Si pentru ca suntem la un eveniment caritabil, care credeti ca sunt valorile care te ajuta sa fii un om mai bun, sa cresti spiritual?

    Cred ca noi cand ne nastem, cu totii ne nastem oameni buni. Apoi intervin educatia, conjunctura, tot ce ne inconjoara, viata aceasta plina de neprevazut, de intamplari favorabile si nefavorabile si atunci incepem, intr-un fel sau altul, sa apelam la liberul arbitru si in momentul in care constatam ca lucrurile nu ne-au iesit cum trebuie ne gandim ca ne-am indepartat de la valoarea in care ne-am nascut, bunatatea, si ca trebuie sa ne revizuim. Iar in momentul de fata, aici la Iasi este, asa cum spuneam, un loc in care tinerii si-au dat mana si si-au unit sufletele si mintile pentru a pastra bunatatea cu care ne-am nascut si pentru a o darui si celor care au nevoie de ea. 

    Cum va percepeti publicul?
    In momentul in care te daruiesti in totalitate, publicul nu poate sa iti raspunda decat in aceasta cheie, in aceasta tonalitate.
    Dar cat de important este pentru dvs felul in care va recepteaza si va critica publicul?

    Daca va ganditi ca fiecare dintre noi trebuie sa ne alegem acel critic pe care il cunoastem, care stim ca ne iubeste si ne va critica dur, dar din iubire si constructiv, eu am langa mine, din fericire, acest gen de oameni. Asa cum spuneam, este profesoara mea de canto, care este un om dur in aceasta privinta, nu mangaie, nu indulceste nici un fel de atitudine si informatie, din punct de vedere profesional. Si, de asemeni, sotul meu, care imi este alaturi si care, cu foarte mare duritate si obiectivitate, imi spune ce nu este in regula. Iar eu, pentru ca stiu ca o spun din iubire si in cunostinta de cauza, intotdeauna, pe acesti oameni ii iau in seama. Si conteaza foarte mult pentru mine ceea ce imi spun. Si nu astept de la ei sa ma laude.
    Care este relatia dumneavoastra cu mass-media din Romania?
    Am observat ca presa ma iubeste. Si cred ca acest gen de sentimente vine de la faptul ca eu, la randu-mi, respect presa si, in acelasi timp, caut sa am sentimente obiective, dar de intelegere, de recunostinta si de apreciere pentru ei. Pentru ca fiecare in parte isi are, sigur, specialitatea lui. Dar nu s-a intamplat sa existe critici acide sau rautacioase. Daca au fost putin mai altfel, s-a citit in subtext caldura si apreciere, ceea ce este un lucru extraordinar. 
    __________________________________________________________________

    Eu cred ca important este sa fii un om normal, un om natural, un om echilibrat fizic si psihic. Dar cand simti ca este nevoie sa te implici, nu vei fi discret, ci, dimpotriva, vei fi prezent, iar acolo unde simti, intr-un fel sau altul, ca nu este nevoie de tine, te retragi discret.

    __________________________________________________________________

    Cat de importante sunt evenimentele ca cel la care ati participat astazi si cum credeti ca ar putea fie le mai bine promovate, pentru a ajunge la cat mai multi oameni?

    Prin puterea exemplului se pot promova, iar eu in momentul in care primesc o asemenea invitatie, de fiecare data o accept cu toata convingerea, cu toata iubirea si sustinerea, sigur, sa nu fiu angrenata intr-un proiect, sa am spectacole. Altfel, de fiecare data am raspuns, am fost prezenta si am sustinut aceste demersuri ale oamenilor generosi. 
    Ce inseamna prea mult sau prea putin cand vine vorba de promovarea unui artist in viziunea dumneavoastra?
    Este un complex, pentru ca este vorba, in primul rand, de atitudinea si calitatea actului artistic pe care il desfasori. Apoi, in spatele tau trebuie sa existe o serie de persoane care sa se ocupe de imagine, de promovare, de ceeea ce faci in continuare, sa iti deschida calea si de proiectele ce urmeaza sa le desfasori. 
    Cat de importanta este discretia in viata unui artist?
    Eu cred ca important este sa fii un om normal, un om natural, un om echilibrat fizic si psihic. Dar cand simti ca este nevoie sa te implici, nu vei fi discret, ci, dimpotriva, vei fi prezent, iar acolo unde simti, intr-un fel sau altul, ca nu este nevoie de tine, te retragi discret.
    Ce va inspira sa iesiti din aria de acoperire a muzicii clasice si sa colaborati  cu trupe ca Iris?
    Va spuneam inainte ca iubesc toate genurile de muzica si cochetez in continuare cu ele, caut sa ascult muzica buna si ceea ce fac sa fie bine facut. Faptul ca am avut o prima colaborare cu formatia Iris a venit pe un teren dinainte pregatit, pentru ca in 1992 eu am cantat alaturi de Montserrat Caballe la Covent Garden si ea petrecuse deja acea intalnire cu Freddie Mercury. Deci era un model de o asemenea colaborare. Si momentul in care a venit invitatia din partea celor de la Iris de a canta impreuna a fost momentul potrivit. Am spus da cu toata convingerea si rezultatul a fost, zic eu, pe masura, pentru ca primul concert s-a produs la Sala Polivalenta, cu peste 7000 de tineri in sala. Eu am mers chiar la sigur., mi-a placut. Iar in momentul in care am cantat, descatusarea de bucurie, de iubire, de energie, a fost in egala masura si pentru Iris si pentru mine. Din acel moment eu am facut parte din formatia Iris, iar ei au devenit fani Felicia Filip. 
    Si daca tot vorbim de colaborari, v-ati gadit si la alte proiecte altfel pentru viitor? 
    Da, sigur. Acum lucram la un album care se cheama Fata din vis, album care va fi o sinteza a succeselor rock-ului romanesc din toate timpurile. Colaborarea va fi cu multe formatii de succes, ca Directia 5, Holograf, Iris si multe altele.
    Cum stati cu motivatia?

    Impulsurile mele, dimineata, sunt raza soarelui si cantecul pasarelelor, forfota cotidiana care, sigur, te angreneaza si iti da energia de a incepe ziua, alaturi de salutul cu care ne intampinam eu si sotul meu “Buna dimineata, soarele meu!” Si ziua e asa cum o proiectam prin acest salut.

    Dar cu oboseala, cu rutina?
    Ca orice om. Simti ca esti obosit, simti ca poate acum vrei sa renunti la tot si sa nu mai stii de nimic. Pentru ca asa se intampla, suntem, fie pe valul placut al energiei, care te face sa iei totul in piept, bune, rele si sa mergi mai departe, sa ai succces, fie sunt momentele in care te gandesti “dar ce mai am de facut, dar de ce exist, oare fac bine ceea ce fac?”. Sunt intrebari care te fac sa iti gasesti drumul, sa iti gasesti raspunsurile de care orice om, in anumite momente, are nevoie. Este intimitatea lui, lumea lui, sunt intrebarile lui, se cearta pe el, se cearta cu el, comunica cu Dumnezeu.

    Ce va bucura si ce va intriseaza instantaneu?
    Ma bucura intalnirea cu oamenii indragostiti, oameni care emana iubire. Mai ales, ma bucura intalnirile cu copiii, cu animalele si chiar cu plantele, pentru ca sunt daruri ale naturii. Ati remarcat ca de fiecare data cand infloreste un pom, o planta, isi daruieste floarea si fructul? Este o minune cum Dumnezeu le randuieste pe toate si ne daruieste noua toate aceste bunatati ale pamantului. Fie ca este vorba de o planta, de o gaza, de un animalut sau de un copil. Astea sunt lucrurile, fenomenele care ma bucura si  ma fac sa merg mai departe.
    Cand considerati ca ati avut primul mare succes?

    Primul mare succes cred ca a fost in primul meu an de viata, atunci cand parintii vroiau sa ma culce noaptea si eu doream sa fiu numai leganata. Si daca nu ma mai leganau tipam de spargeam geamurile. I-am terminat, saracii de ei, si i-am obligat sa faca ceea ce doresc eu, inca de atunci. 
    Aveti o meserie care va pune in prim-plan. Ati starnit pasiuni de care sa si aflati, bineinteles?
    Da, sigur ca da. A fost un moment foarte dragut cand am plecat la Senegal, la deschiderea Festivalului Francofoniei si a trebuit sa facem inainte de spectacol o proba. Era un spectacol in aer liber. Eram cu pianista si mi-am repetat programul si dupa aceea am auzit ca un domn foarte bogat, de undeva din tarile exotice, nu mai retin de unde, a spus ca aceasta doamna cu vocea pe care el a auzit-o doreste sa ii fie sotie. Si atunci, doamna care mi-a transmis mesajul, putin incurcata, pentru ca stia relatia mea si ce oameni seriosi suntem eu si sotul meu, a spus “sigur, o luati ca pe o gluma”. Si eu i-am raspuns “spuneti-i domnului ca as fi de accord, dar din pacate sunt casatorita”. Culmea este ca domnul repectiv a raspuns “nu are nici o importanta”. De aici am incheiat gluma si ne-am vazut fiecare de viata.
    Ce vi se pare greu in ceea ce faceti?

    Profesia noastra este de vocatie. In momentul in care te hotarasti sa pasesti pe acest drum in destin, cred ca este bine sa intelegi ca nu este o mantie grea, nu este un sac pe care il porti in spate, ci este un dar pe care il destanui celorlalti, ii faci fericiti, ii ajuti. Si nu am considerat niciodata ca muncesc. Am facut totul din placere, pentru ca nimeni si nimic nu m-a obligat sa fac ceea ce am facut.
    Aveti vise care nu vi s-au implinit, inca?
    Nu, nu am vise care nu mi s-au implinit. Am proiecte pe care doresc sa le implinesc si stiu ca am in fata inca o perioada in care pot sa spun ceea ce am de spus. Si am de spus!
    Apropo de proiecte, la ce proiecte lucrati in prezent?
    V-am spus, este vorba de albumul Fata din vis care cuprinde, bineinteles, si o serie de foarte importante si multe spectacole. In fiecare spectacol va fi invitata una dintre formatiile cu care colaborez pentru acest album. Acest demers al nostru are si o parte sociala. Dorim sa venim in sprijinul tinerilor talentati, pe care sa-i descoperim, sa-i sustinem si apoi, in masura in care ei doresc si au nevoie, sa le oferim si fonduri, dar si sfaturi, implicare in concertele noastre.
    Ce le trasmiteti in incheiere cititorilor nostri?

    Doresc ca aceasta Ceasca de cultura sa fie intotdeauna plina, plina de cultura, plina de intelegere, de generozitate, de foarte multa iubire, intr-un cuvant de omenie.

    Numele: Felicia Filip
    Data si locul nasterii: 20 martie 1959, Slatina, judetul Olt
    Starea civila: casatorita cu Cristian Mihailescu
    Studiile si cariera:
    A inceput studiile muzicale ca violonista si a absolvit Conservatorul sub indrumarea profesoarei Georgeta Stoleriu.
    Dupa debutul pe scena Operei Nationale din Bucuresti, si-a inceput cariera internationala in anul 1991, la Basel, Elvetia.
    A cantat pe cele mai importante  scene din lume: Covent Garden, Wiener Staatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, in Toulouse sau la Moscova.
    Este singura soprana din lume care a csstigat toate premiile Mozart si prima soprana din Romania care a facut tandem cu o trupa rock.
    Colaborari la nivel mondial: Monserrat Caballé, Roberto Alagna, Francesco Araiza, Juan Pons si Franco Farina.

    sursa foto: www.VladCiubotariu.com

  • A fi simplu – Constantin Noica

    Toata lumea cunoaste Miorita; numai Blaga a inteles mioriticul. A citit pe Frobenius si pe Spengler, s-a rafuit cu filozofia culturii, a ratacit prin lumile fabuloase ale apusului – si a inteles lucrul acesta simplu, care-i la indemana, care ne statea tuturor la indemana: spatiul ondulat al unei vieti spirituale caracteristice. 
    Blaga poate sa aiba sau sa nu aiba dreptate; lectia lui e plina de talc. Asa ratacesti inainte de-a te intoarce la ale tale. N-ai ce face: ele nu sunt cu adevarat comorile tale pana ce nu le-ai parasit de-a binelea. Cateodata te cuprinde spaima ca n-ai sa le regasesti – si nici nu le regasesti. Dar intotdeauna cand te stapanesti cu adevarat in ele simti ca n-o puteai face decat printr-un ocol – care e cultura insasi. 
    Cum poate fi simplitatea, atunci, o constanta culturala? La o expresie simpla sfarsesti, la un sobru echilibru de gandire ajungi – in nici un caz nu operezi cu una sau cu cealalta. E cea mai absurda dintre acuzatiile pe care le arunca tinerilor batranii cate unei culturi (si cati batrani ori imbatraniti nu numara cultura noastra!), aceea ca, pe toate planurile, tinerii nu vor sa se poarte ca toata lumea. 
    "De ce nu vorbiti ca toata lumea?" aude poetul ori filozoful. Dar idealul oricarui creator nu e sa vorbeasca asa cum vorbeste toata lumea, ci dimpotriva, sa faca lumea sa vorbeasca asa cum vorbeste el. De la cutare pictor englez incoace s-a putut spune ca lumea a inceput sa "vada" amurgul. Dupa Kant, ganditorii vorbesc de "transcendent" si "transcendental" asa cum a vroit Kant. Iar chipurile oamenilor nu-ti par mai alungite, pentru ca asa le-a vroit El Greco, sau dragostea lor mai aproape de moarte, fiindca asa a slavit Wagner pe Isolda?
    Exista doua feluri de a fi simplu – iar cei care te-ndeamna la simplitate nu vor sa le deosebeasca: exista o simplitate a tuturor si una a fiecaruia. Cand ti se spune sa gandesti ca toata lumea, sa scrii ca toata lumea, sa vezi ca toata lumea, ti se cere sa-ti condamni singur viata spirituala. Cand insa ti se cere sa ajungi la expresia ei simpla, atunci esti indemnat sa ti-o desavarsesti. Caci fiecare implinire creatoare si spirituala ajunge un termen simplu. Dar unul propriu vietii spirituale care se implineste. 
    Sunt putine lucruri atat de simple ca un "Andante" de Mozart. Cine insa nu surprinde cat de lucrat e intreg materialul care sustine tema simpla a andantelui, cine nu vede cata renuntare si cata purificare sta in simplitatea de acolo intelege superficialul, dar nu adancul lucrului. Asa, mozartian, intru simplitate si angelism, ar vroi sa sfarseasca orice creator. Pentru ca insa nu-i e data framantarea si cunoasterea unui Mozart, nu-i va fi data nici simplitatea lui finala.
    A fi simplu reprezinta deci o savanta intoarcere la nevinovatie. "Toata istoria omeneasca – scria intr-un rand Eugenio d’Ors – poate fi conceputa ca un itinerariu penibil de la nevinovatia care ignora (Paradisul) la nevinovatia care stie." Cat de mult trebuie sa stii ca sa poti fi din nou nevinovat!
    Dar simplitatea, care e de cele mai multe ori o cucerire, este uneori – ca pentru multe din modurile spiritului – si o gratie. Indragostitilor le e dat sa stea sub semnul acestei gratii: si intr-adevar, ce e mai simplu, mai ridicol si totusi mai substantial de simplu decat limbajul celor ce se iubesc? Cel care are harul dragostei, al dragostei larg si spiritual intelese, il are si pe cel al simplitatii. Sfantul Francisc iubea atat de mult lumea lui Dumnezeu, incat intelegea limba cea mai umila de pe pamant, limba fiarelor si-a pasarilor.
    -Nu cumva e si razboiul, da, razboiul, o scoala a simplitatii? Dintr-o lume in care si spiritul, si puterea pamanteasca, si legile, si valorile sunt in joc, ajungi dintr-o data in lumea razboiului, unde numai puterea comanda. Dar nu e, de fapt, alta lumea; e aceeasi lume, care intelege sa transforme raporturile de forte – ban, materie prima, inertie, valoare morala, inteligenta, toate sunt forte – intr-un raport de forta, de forta unica de o parte si de alta.
    E si razboiul o scoala de simplitate: trista scoala a unei lumi care nu poate atinge alta simplitate.
    Si nu sub toate privintele trista. Caci daca razboiul e o experienta de simplificare prin ura, el este si una de simplificare prin dragoste. De ce altfel am lauda pe cei care se jertfesc, daca nu pentru ca e ceva bun in jertfa lor, deci ceva bun in insasi experienta razboiului?
    Dar ai vroi sa fie numai o experienta de dragoste; iar aceasta nu e data decat alesilor. Fiecare poate fi erou al daruirii, fiecare isi poate simplifica pana la incandescenta viata spirituala, in razboi, cand experienta dragostei e insotita de una a urii. Numai cativa pot iubi fara ura. Numai cativa se pot darui atunci cand pentru ceilalti razboiul nu se vede. 
    Si razboiul este deci o scoala de simplitate, de daruire in dragoste, de implinire totalizatoare. Dar nu razboiul acestora, al tuturor. Ci razboiul celalalt: daruirea simpla, atunci cand nimeni n-are nimic de daruit si nimic de spus. 

    Constantin NOICA – A fi simplu
    Constantin Noica – Eseuri de duminica – Ed. Humanitas, 1992.

  • Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa, Margareta

    Sa fii buna pentru ca sa poti fi fericita. Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca, mai intai cei rai nu pot fi iubiti, si-al doilea,…al doilea…de! norocul si celelalte “pere malaiete”, care se aseamana cu el, vin de-afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire in tine rasare si-n tine-nfloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru ea.

    Si pregatirea este o opera de fiecare clipa, – cand pierzi rabdarea, imprastii tot ce-ai insirat si iar trebuie s-o iei de la inceput. De aceea si vezi asa de putini oameni fericiti… Atati cati merita…

    A, daca nu ne-am iubi pe noi asa fara de masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati ori asupra unei fapte urate, daca, in sfarsit ne-am examina mai des si mai cu nepartinire (lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura. Se stie ca durerea e un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora. Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce sa vrei. si vad c-ai inceput sa stii asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat!

    Asa, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desteptaciunea te indeamna sa strigi: “Uitati-va la mine!” Dar mai ales as vrea sa scriu de-a dreptul in sufletul tau aceasta: Sa nu faci nici o fapta, a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici multumire deplina, ca o constiinta curata.
     
    Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 de ani ai s-o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu s-o citesti si atunci cu sufletul senin de azi.
     
    Te imbratiseaza cu drag,
     
    Al. Vlahuta" 

    foto: The Girl With The Pearl Earring (1665) – Johannes Vermeer 
    sursa: http://en.wikipedia.org/

  • Iubirea confortabila si iubirea rana deschisa

    Fiecare dintre noi a oscilat macar o data in viata intre acea iubire care te macina si doare ca o rana adanca, dar care simti, intr-un prezent continuu, ca face parte din tine si nu ai vrea sa se sfarseasca si iubirea confort, mai mult oferita de celalalt decat simtita de tine insuti, dar care te protejeaza, uneori de propriile ispite si te revigoreaza ca un somn lung.
    Si cu toate astea nu vorbim prea des despre astfel de te iubesc-uri pentru ca nu este usor sa iti recunosti slabiciunile.
    De aceea, refugiul in paginile unei carti ale carei personaje traiesc situatii similare poate fi aproape un rasfat.
    Jeffrey Eugenides, un scriitor controversat, dar irezistibil, construieste astfel de personaje in cartea sa Intriga matrimoniala.
    Madeleine, Mitchell si Leonard  isi leaga vietile intr-un mod distructiv si ireparabil, se iubesc si se urasc, se admira si se dispretuiesc, se maturizeaza impreuna, asa cum numai la douazeci si ceva de ani se poate intampla.
    Actiunea in toiul careia se trezesc este plasata de catre autor in America anilor ’80. Dupa cum poate afla orice cititor, avizat sau incepator, rasfoind paginile care preced inceputul propriu-zis al romanului Intriga matrimoniala, tara in care isi traiesc vietile Madeleine, Mitchell si Leonard  este in recesiune, ca si viata de colegiu. Insa cafenelele sunt pline de copii invatati care citesc Derrida si asculta Talking Heads. Intr-o astfel de cafenea o intalnim si pe Madeleine, personaj care oscileaza intre un romantism induiosator incurajat de scriitoarea sa preferata, Jane Austen si egoism cu reflexe de culpabilitate.
    Autorul ne face cunostinta cu ea intr-un moment crucial, absolvirea colegiului, moment in care nedumerirea existentiala atinge curba cea mai periculoasa, cea conturata la intalnirea dintre visele pe care unii si le construiesc inca din copilarie si realitatea chiriei care trebuie platita si a nevoilor primare care trebuie satisfacute.
    Totusi, in acest moment, pe Madeleine par sa o macine mai mult problemele emotionale: este indragostita de Leonard, un tip instabil din toate punctele de vedere, dar cu o minte sclipitoare si care o atrage aproape patologic si se bucura si de prezenta reconfortanta a lui Mitchell, admiratorul sau inflacarat, pe care ea il vede insa mai mult ca pe un prieten si care este dispus sa renunte la orice pentru a o face fericita.
    Cand este nevoita sa iasa din acest triunghi emotional Madeleine il alege pe Leonard, care azi o respinge, maine are nevoie acuta de ea, pentru ca, la fel ca personajele din romanele scriitoarei sale preferate, crede in acea dragoste salvatoare, care invinge dincolo de orice obstacol sau in ciuda oricarui obstacol.
    Nici cand afla ca depresia sa care pare sa se cronicizeze este de fapt parte a unui diagnostic mult mai grav Madeleine nu il abandoneaza pe Leonard. Dimpotriva.
    Alege sa se casatoreasca cu acest Leonard care are momentele sale de geniu.
    Dar, in secret, tanjeste dupa confortul unei vieti simple, echilibrate, normale, dupa admiratia teologului care ar fi dispus sa renunte in orice moment la tot pentru a o face fericita.
    Jongland cu teorii la moda in anii in care plaseaza actiunea, cum ar fi feminismul si amintind, cu o nelipsita doza de criticism si ironie de intensitatea iubirilor din romanele lui Jane Austen, Jeffrey Eugenides construieste personaje puternice, carismatice, fata de care nu poti ramane indiferent. 
    Le simti tristetea, nesiguranta, nehotararea, pasiunea si nu poti sa nu fii acuzat dupa ce termini de citit cartea de partipris-uri.
    Cunosti America anilor ’80, patrunzi in lumea universitara a acelor vremuri, stai in acelasi laborator cu cercetatori proaspat iesiti de pe bancile facultatii, simti suferinta unui bolnav psihic si calatoresti prin lume cu un pasionat de religie, iar in final ramai cu gustul unei povesti ai carei eroi nu sfarsesc fericiti, ci constienti de faptul ca viata este o continua lupta intre ideal si real.

    Jeffrey Eugenides: “Intriga matrimoniala”, o carte aparuta in excelenta traducere a Danei Craciun.

  • PdC (3)

    Da, te-as iubi cum ma iubesti si tu.
    Inim-ar spune da, cugetul nu.
    Te-ai asteptat valtoarea sa ma ia
    Si sa ma arda in dogoarea ta.
    De unde te-ai ivit sa ma-presori
    Cu-atatea stele si cu atati fiori?
    Nu ti-ai dat seama, si de-abia
    Vedeam si eu ca ai putea
    Sa fii copila mea.
    Simtirea dragostei, ades nebuna, 
    Razletele streine le-mpreuna,
    Si varstele le face deopotriva.
    Femeie patimasa, aprinsa, uscativa,
    Esti tanara, trufasa si frumoasa.
    Ma vrei al tau si-atat, si nu-ti mai pasa
    De toti ai tai, de toti ai mei,
    Jertfiti unei femei.
    Ai vrut sa te desfaci dintre dantele,
    Sa mi te dai ca versurile mele.
    Betia te prinsese de o data,
    Si vreai sa fii a mea de tot si toata, 
    Calcand o pravila, uitand
    Ca ai iesi din rand.
    Si te-am facut sa suferi, stiu,
    In ce aveai in tine mai zvacnit si viu.
    M-am prefacut ca nu-nteleg, 
    Ca sa ramai ce esti, si eu intreg,
    Si te-am jignit cu voie, sa ma ierti,
    Poti sa blestemi si sa ma certi
    Din departarea care iti ascunde,
    Cu plansi ochi, si coapsele rotunde. 
    Tudor ARGHEZI – Dragoste tarzie