Piesa de teatru trecută în programul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr într-o seară de luni, Capra cu trei iezi – studiu gastronomic, se identifică până la esență cu laitmotivul acestuia în 2013, ludicul. Regizorul Alexandru Dabija, împreună cu 5 actori ai Teatrului Act din București (Emilia Dobrin, Andi Vasluianu, Constantin Drăgănescu, Florin Dobrovici, Mihai Calotă), se aruncă asupra unui text clasic din literatura pentru copii de la noi, Capra cu trei iezi de Ion Creangă, și îl transformă în loc de joacă pentru adulți. Povestea plină de învățăminte pentru cei mici face, astfel, loc scenariului care își are ca sursă de inspirație ritualul de după înmormântarea cuiva drag, lăcomia celui rămas în viață și cruzimea care se poate naște din suferință vecină cu nebunia.
Spectacolul jucat în cadrul festivalului de la Iași nu este prima readaptare pe care regizorul Alexandru Dabija o face după un text al lui Ion Creangă. Totul a început la Teatrul Tineretului Piatra Neamț cu OO!, o punere în scenă după Punguța cu doi bani. Au urmat apoi Absolut!, după Ivan Turbincă la Teatrul Act și O ladă, după Fata babei și fata moșneagului la același Teatru al Tineretului Piatra Neamț. El însuși mărturisește: „După ce ne-am încercat puterile cu metafizica din Ivan Turbincă în spectacolul Absolut!, ne avântăm în psihologia abisală a cruzimii și răzbunării din Capra cu trei iezi, iar studiul pe care îl propunem este în primul rând unul gastronomic, pentru că moartea este, invariabil, însoțită de haleală. Cei ce rămân, mănâncă pentru că trăiesc.”
Capra cu trei iezi – studiu gastronomic în regia lui Alexandru Dabija, așa cum a putut observa fiecare dintre cei prezenți în sala de teatru, nu are nimic în comun cu sfiala, cu obișnuitul și cu platitudinea. Îndrăznește!, par să urle la tine decorul, jocul actorilor, scenariul. Îndrăznește să treci dincolo de limitele unui text, îndrăznește să îți pui întrebări, îndrăznește să privești în ochi și cruzimea vieții, îndrăznește să îi faci în ciudă convenționalului, îndrăznește să sfărâmi în mii de bucăți ipocrizia. Îndrăznește să îți imaginezi că o mamă îndurerată este capabilă să gătească și să îl hrănească pe ucigaș până acesta moare sufocat de prea multă mâncare, că agresorul este în stare să stea la aceeași masă cu rudele victimelor, întrucât instinctul de supraviețuire este mai puternic decât vinovăția, că poveștile pentru adulți au o doză de cinism care vine la pachet cu maturizarea.
Viziunea dabijiană nu este, însă, una care uită de unde a plecat, respectiv opera lui Ion Creangă. Din când în când, exact în momentele de tensiune scenică maximă, frânturi din textul original sunt picurate în urechile audienței. Ritmicitatea mișcării în scenă este dată de cântecelul „Trei iezi cucuieți” care își pierde, totuși, din duioșia maternă și împrumută din viclenia omului cu sânge rece care știe exact ce are de făcut pentru a-și atinge scopul. Adaptarea gândită de Alexandru Dabija exploatează apetitul pentru praznice și parastase pe care românii par să îl ducă de cele mai multe ori la extreme. Cu cât este durerea mai mare, cu atât masa este mai bogată, pare să ne transmită Dabija prin Capra cu trei iezi – studiu gastronomic. Încă de la intrarea în sală, te izbește un miros de sarmale, nelipsite la pomenirile de pe la noi. La acestea se adaugă coliva, răciturile, friptura, ciorba și alte specialități „de-ale casei”. Așadar, până la urmă, piesa propusă de cei de la Teatrul Act din București analizează, printre altele, în cheie ironică, dar cu exemplificări cât se poate de reale, și conținutul meniului pomenirilor tradiționale.
Capra cu trei iezi – studiu gastronomic umanizează personajele lui Creangă. Astfel, cei trei iezi se transformă în Costică, Florinel și Mihăiță, împrumutând numele actorilor care îi animă; capra și lupul sunt cumetri și se sufocă unul pe celălalt cu apelative și gesturi demne de o astfel de legătură; capra este mare gospodină și gătește tot ce este bine primit la un praznic, chiar dacă suferă până în măduva oaselor; iedul cel mare și iedul cel mijlociu cam trag la măsea, iar iedul cel mic are ceva din felul de a fi al nevroticilor. Într-un decor minimalist, Costică, Florinel, Mihăiță, capra și cumătrul lup mănâncă și beau și reconstituie faptele până ajung la un pas de isterie. O masă de lemn acoperită cu prosoape și covoare „de la țară”, câteva scaune din lemn și multe vase cu mâncare compun o atmosferă de praznic și ghidează atenția către personaje, către gândurile, stările și preferințele lor culinare. Cumătrul lup, cu abilitate și carismă interpretat de Andi Vasluianu, mănâncă și bea lacom din toate până își dă sufletul, făcându-i astfel pe plac dorinței de răzbunare care mocnește în fiecare gest al caprei și al iedului cel mic. Iezii uciși fără mustrări de conștiință de lup, Costică și Florinel în scenariul lui Alexandru Dabija, se înfruptă și ei pe săturate din propria pomană, iar prezența lor „în spirit” este redată printr-un joc de lumini care le confirmă dispariția din lumea celor vii. De asemenea, pentru autenticitate, când ajunge la împărțitul colivei, capra, respectiv talentata actriță Emilia Dobrin, implică și publicul, oferind câte un pahar din plastic plin cu mult doritul desert pe la pomeniri celor din primele rânduri.
Privind retrospectiv, la rece, se poate afirma, fără teamă de a greși, că proiectul lui Alexandru Dabija este unul curajos și inteligent gândit pentru a stârni reacții dintre cele mai diverse. Evident că vor fi și voci care își vor striga indignarea pentru felul în care un text de-al lui Ion Creangă a fost reinterpretat. Asta nu poate să însemne decât un lucru: că spectacolul Capra cu trei iezi – studiu gastronomic este un spectacol viu. Dar, dincolo de criticile inevitabile și, până la urmă, indispensabile, ies la suprafață mesajul și talentul. „Indiferent cât de mare ne este durerea, suntem vii și trebuie să mâncăm, să mâncăm pentru a ne aminti că fiecare părticică din corpul nostru funcționează”, par să ne spună personajele: cu durere, dar cu gospodina din ea pe pilot automat, capra (cu vână interpretată de Emilia Dobrin); cu lăcomie, lupul (în pielea căruia intră cu naturalețe Andi Vasluianu); cu isterie ținută captivă de amabilitate, iedul cel mic (împrumutat ca identitate și tratat cu înțelegere de actorul Mihai Calotă). Astfel, la sfârșit de reprezentație, când luminile se aprind și aplauzele curg, te regăsești neliniștit, marcat, mirat, dar și cu o poftă de sarmale de nestăpânit.
