Nu am căutat niciodată prinți, dar mi-au plăcut întotdeauna poveștile.
Fără o poveste, casa ar fi o simplă casă, obiectele – dovada faptului că suntem dependenți de a avea, iar relațiile – nevoia disperată de a nu rămâne singuri cu gândurile-ucigași-în-serie.
Tocmai de aceea, m-am înduioșat întotdeauna când am văzut un broscoi cu ochii bulbucați, pistruiat și cu picioare de maratonist, fie el de baltă, desenat, ciopârțit dintr-o bucată de hârtie în stilul origami sau furat dintr-un copac obez aflat la cura de slăbit.
Broscoii sunt prinți ascunși, dacă ar fi să urmăm firul oricărei povești spuse mai ales fetelor în perioada în care rochițele atât de scurte încât lasă chiloțeii la vedere nu sunt indecente, de către bunicuțele excesiv de preocupate de nevoia de poveste a viitoarelor gospodine.
Prinți pentru care cluburile, cafenelele și toate locurile cu lume bună sunt stereotipuri ieftine.
Prinți pentru care apa de baltă este ca un soi de afrodiziac și locul în care își scaldă identitatea în pielea verzuie de broscoi și își orăcăie poveștile pentru cine e dispus să asculte.
Îi găsești uneori în locurile în care te aștepți mai puțin, pentru că imprevizibilitatea este o altă calitate de-a lor.
Așa am dat eu peste o gașcă de prinți în balta din curtea unei mănăstiri.
Veniseră acolo să își limpezească mințile de prinți-broscoi și să o pună de un sfat.
I-am privit minute bune și m-am încărcat de povești cât pentru un an.
Dar nu i-am deranjat, pentru că sfatul era în plină desfășurare.
Ba cred că vreo câțiva jucau telefonul-fără-fir.
Mi-a plăcut de ei, însă chestia cu sărutatul mi se părea nepotrivită în acel moment.
Și ei mi-au apreciat discreția.
Am dormit liniștit și am visat frumos.
Merită să asculți povești cu prinți-broscoi, nu?
Măcar de dragul poveștii!
___________
Inspirată de poezia lui Mihai Eminescu, Luceafărul, melodia „El Lucero” – Fine it’s Pink este o explorare în două lumi paralele atrase de cunoașterea prin dragoste.
Clipul este regizat de Iustin Surpanelu și produs de Deochi.
