Noapte-n ambalaj ecologic

Iată textul cu diacriticele adăugate, păstrând integral structura de dialog și conținutul original:

— Ce ții în mână?

— E lună plină din hârtie reciclabilă.

— Și de ce mi-o dăruiești?

— Nici nu mai știu cu exactitate. Să fie râsul tău cu rădăcinile adânc înfipte în pământul naturaleții, privirea ta neatinsă de particulele de praf ale ipocriziei, aerul curat pe care îl respir prin porii pielii tale de fiecare dată când o ating timid sau, pur și simplu, felul în care îți așezi fiecare gest la locul său?

— Dar de ce stăm, totuși, pe întuneric?

— Nu ți-am spus?

— Nu, dar îmi vine să zâmbesc a înțelegere.

— Credeam că știi deja. De când te cunosc, lumina artificială mă obosește. Tu miroși atât de misterios a poveste și strălucești atât de puternic a liniște, încât adorm și visez că întunericul nu mai vine.

— Ah, cred că iar am nimerit o noapte în ambalaj eco.

— Da, dar nu-i nimic, mâine îți vor polua aerul pe care îl respiri în bucătăria micuță în care îți bei cafeaua incertitudinea, nepăsarea și supunerea.

— Știu.

— Deja mi-e dor de rotunjimea ta de hârtie.

— Și mie de interiorul tău de plastic.

— Hai să ne jucăm de-a fazele lunii de hârtie!

— Hai!