Răvaşele din madlenele maternităţii

Me, mă, măm, mamă, spune-mi cum vrei, copile, eu nu voi auzi decât râsul tău cu tot sufletul când mă strigi.

Și când mă gândesc că în una din zilele acelea în care în casă mirosea a pâine prăjită și a viață rătăcită printre cearceafuri mototolite ca niște fițuiți pe care vrei să le faci nevăzute, am simțit că nu mai știu să te aștept, mă încearcă o vină greu de stăpânit.

Atunci mi-am luat gândul de la tine și l-am trimis departe, într-o dimineață cu cer senin.

Poate de aceea ai ochii atât de albaștri.

Poate ții să îmi amintești că gândul acela nu a vrut nicicum să plece de lângă mine.

Nu, nu îți reproșez, îți mulțumesc!

Nu mă întreba cât timp e de atunci pentru că nu voi ști să îți răspund. Niciodată memoria mea nu a avut sertarele foarte bine aranjate. Dintotdeauna amintirile mele au stat aruncate unele peste altele, într-o dezordine desăvârșită, ca hainele purtate pe o canapea. Cu toate astea, îmi amintesc în detaliu ziua în care te-ai născut.

Sertarul cu amintiri din ziua în care ne-am cunoscut este aranjat cu o meticulozitate care nu mă caracterizează. Știu ce am făcut în fiecare secundă din acea zi de miercuri și nu las pe nimeni să îmi tulbure ordinea: apa ruptă, calmul cu care m-am îmbrăcat pentru a merge la spital, deși în interiorul meu eram răvășită (nu, copilul me mai are o lună până se naște, îmi tot repetam în gând), taximetristul care exact atunci și-a găsit să greșească străzile cu sens unic, doctorul care încerca să mă liniștească, fețele femeilor care urcau într-o sală, undeva la etaj, cu burțile pline și coborau cu ele goale, asistentele cu rutina adânc pătrunsă pe sub unghii, țipetele mele sugrumate de o liniște stranie în sala de nașteri, prima ta gură mușcată din interiorul unei camere pline de oameni cu un țipat, neliniștea mea și dorul de tine când mi te-au dus în salon și m-au curățat pe interior de tot ce rămăsese după venirea ta.

Tu ești 2016-le meu, ești începutul unui calendar personal care mă face să le ignor pe toate cele oficiale.

Anul meu se vede în fiecare râs cu gura până la urechile sufletului pe care l-ai lansat ca un ecou într-un tunel, anul meu a fost mirare, dăruire, privare de somn pentru a alina plâns și dureri nespuse prin cuvinte, anul meu a fost o pregătire continuă pentru un Crăciun al lucrurilor mărunte pentru Univers și atât de speciale pentru mine, anul meu a fost o evadare din lumea mea și o scufundare în apele atât de senine ale copilăriei, un început de poveste spusă pentru a ademeni somnul, liniștea, visarea.

Ai știut să îți pui amprenta pe fiecare zi din acest an al maternității și să o fugărești, apoi, în joaca ta de-a v-ați ascunselea cu timpul, într-un loc al memoriei unde numai împreună avem acces și unde nu lăsăm pe nimeni altcineva să intre, mi-ai scos temporar din vocabular cuvinte și expresii atât de bine știute, precum trusa de machiaj, leneveală, dependență de lectură, ieșiri cu prietenii, călătorii și mi-ai dăruit sâmburi de cuvinte pe care să îi sădim împreună pe vârful limbilor noastre dornice de comunicare, me, mă, tete, ba, pa.

Mi-ai dăruit lacrimi, salivă prin care ți s-au încâlcit zâmbete și dureri de dinți, îmbrățișări și neliniști cuprinse în zbateri de mâini și de picioare, ore de somn agitat și insomnii, plimbări liniștite prin mulțimi de oameni grăbiți și încărcați de importanța unor zile sau de cenușiul altora.

Anul acesta am fost numai a ta pentru că așa am simțit, anul acesta a fost despre tine și despre mine văzută prin ochii tăi.

Mi-am uitat tabieturile undeva într-o cameră de spital, am rugat pe alții să aibă grijă de ele.

Pe unele le-am recuperat pe parcurs, altele stau și acum în așteptare prin șifoniere, prin cutii cu bijuterii, prin biblioteci, prin agenda telefonică, prin foldere din calculator.

Dar nu regret nicio secundă din timpul pe care ți l-am dăruit.

Acum știu ce gust au madlenele maternității și nu mi-e frică să îmi hrănesc memoria afectivă cu ele, chiar cu riscul obezității.

Orice plâns de bebeluș, orice miros de mâncare de cantină, orice culoar îngust, orice reclamă la pampersi mă transpune într-o cameră de spital, îmbrăcată într-o cămașă de noapte albă, singura cămașă de spital de care îți poți aminti cu plăcere, așteptându-mi rândul la fericire, la nesomn, la un loc în caruselul emoțiilor greu de controlat.

De aceea, copilul meu, îți propun un joc: hai să lăsăm împreună câte un răvaș în câteva dintre aceste madlene.

Răvaș din madlena 1, ziua în care te-ai născut: frica e ca un drops pentru dureri de gât, uneori, din amară se face dulce și din dulce din nou amară.

Răvaș din madlena 2, primul tău țipat către lume: mersul prin întuneric într-o cameră în care simți prezența cuiva extrem de apropiat pe care vrei să îl atingi cât mai repede e o senzație de neegalat.

Răvaș din madlena 3, alunecarea în somn a bebelușului: copilul și lumea din pumnul lui se luptă cu somnul și îi cad pradă cu seninătate; nicio bătălie nu a fost cândva mai duioasă.

Răvaș din madlena 4, lumea din interiorul lumii: încăpățânarea femeii de a face loc în interiorul său copilului dă lumii culoare.

Răvaș din madlena 5, panaceul universal: te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc…

Răvaș din madlena 6, viața într-o maternitate: mirosul de dezinfectant poate fi cel mai plăcut parfum, dacă lângă pieptul tău e copilul pe care abia l-ai adus pe lume.

Răvaș din madlena 7, prospect pentru utilizat mama: mama, cel mai popular sinonim al efectului placebo.

Răvaș din madlena 8, prospect pentru utilizat tatăl: tata sau joaca de-a cel mai cool prieten.

Răvaș din madlena 9, vocea mamei: indiferent cât de prost cântă, mama îți va cânta întotdeauna până la sfârșitul oboselii și te va conduce prin labirintul somnului.

Răvaș din madlena 10, primii pași: curajul îți vine din privirea frământată cu iubire a mamei și din siguranța de sine a tatălui.