Adamclisi, mormântul triumfal al regelui Burebista?

 

 

 

Rezultatul cercetărilor a fost surprinzător. În loc de asemănări și similitudini cu alte monumente romane contemporane, am constatat deosebiri esențiale, pe baza cărora am elaborat interpretări noi, ce par mai apropiate de adevăr, fiind sprijinite pe dovezi certe și evidente. Concluziile cercetărilor noastre arată că Monumentul de la Adamclisi nu este trofeul lui Traian, că scenele de pe metope nu reprezintă luptele romanilor cu dacii din iarna anului 101-102 din Dobrogea, ci luptele dacilor cu o armată de invazie venită din Orientul Apropiat, luptă ce a avut loc într-un sezon cald de vară. Descifrarea tainelor acestui monument necesită cunoștințe aprofundate în domeniul culturii spirituale a popoarelor antice, deoarece pe Monumentul de la Adamclisi se află simboluri ce reprezintă taine cerești, cunoscute în antichitate numai de inițiații marilor temple.

Pentru aceasta, consider studiul de față ca o variantă nouă față de tot ce s-a scris până acum, care vine să îmbogățească fondul de cunoștințe cu privire la acest monument și să ofere o cale de cunoaștere a adevărului istoric din acea epocă. Monumentul de la Adamclisi este el în adevăr trofeul lui Traian? Sunt multe dovezi contrare unei astfel de ipoteze. Iată câteva mai importante: Luptele lui Traian cu dacii în Dobrogea au avut loc în iarna anului 101-102, cu alte cuvinte în lunile decembrie, ianuarie și februarie. Sculpturile Monumentului nu arată nicio mărturie de iarnă, ci din contră, un sezon cald de vară. Sunt arătați luptători goi până la brâu, desculți sau cu sandale, copaci înfrunziți, stejari înfrunziți cu ghindă ajunsă la maturitate, ce indică cu precizie lunile iulie și august ca dată când a avut loc bătălia. Din moment ce sculpturile de pe monument arată un sezon de vară al luptelor, se poate spune cu toată certitudinea, că ele se referă la o altă bătălie decât cea a lui Traian cu dacii din iarna anului 101-102. Izvoarele istorice spun că dacii au fost ajutați în luptele contra romanilor din Dobrogea de o formație de cavalerie sarmată.

Sculpturile de pe metope nu arată niciun adversar călare, niciun călăreț sarmat, așa cum sunt ei reprezentați de reliefurile de pe Columna lui Traian, ce se referă la primul război cu dacii. Faptul că pe Columnă este reprezentată lupta cu cavaleria sarmată și că pe Monumentul de la Adamclisi lipsește o astfel de reprezentare, deși Monumentul este clădit tocmai în regiunea unde au avut loc acele lupte, constituie încă o dovadă certă că metopele se referă la o altă bătălie decât aceea a lui Traian din Dobrogea. În acest caz rămâne de lămurit cine sunt beligeranții și care este data acestor lupte. Călăreții de pe metope, presupuși romani de Gr. Tocilescu, sunt îmbrăcați în cămăși de zale din fier sau cu solzi din piele dură. Unii sunt cu capul descoperit (Metopele 1 și 2), iar alții poartă coif metalic pe cap. Toți sunt înarmați cu suliță, sabie și scut (Metopele 3, 4, 5, 6 și 7). Dacă aceștia ar fi în adevăr călăreți romani, ar trebui să fie la fel îmbrăcați și să poarte aceleași arme ca cei reprezentați pe reliefurile Columnei. Călăreții romani de pe columnă au îmbrăcăminte din pânză de in, sau cânepă, și pe deasupra poartă o tunică confecționată dintr-un material mai gros, ce pare a fi din piele suplă, terminată pe șolduri și la mâneci cu colțuri în formă de dinți de fierăstrău. Călăreții romani de pe columnă se deosebesc în totul de cei de pe metope. Această deosebire spune de la sine că, luptătorii călăreți de pe metope nu sunt romani, neavând nimic asemănător cu călăreții romani de pe Columnă. O altă constatare care surprinde este că luptătorii călăreți de pe metope nu seamănă nici cu călăreții daci reprezentați pe Columnă.

 

 

 

Deosebirile constatate ne spun că metopele reprezintă călăreți dintr-o altă armată și sigur din alt timp. Infanteriștii, considerați până acum soldați romani, reprezentați pe metope, au o caracteristică comună, aproape toți sunt îmbrăcați în zale de fier și înarmați unii cu suliță, sabie și scut, alții cu pilum, sabie și scut, iar alții numai cu sabie și scut. Infanteriștii ziși romani de pe metope nu au nimic comun cu infanteriștii reprezentați pe Columnă, care sunt îmbrăcați în tunică scurtă, de pânză sau de piele suplă, terminată pe șolduri și la mâneci cu colțuri în formă de dinți de fierăstrău.

Invadatorii înfățișați pe metope, ca și prizonierii de pe metope și cei legați cu mâinile la spate de câte un copac, au aspect oriental, cu barbă lungă și ascuțită, unii cu barbă lungă împletită în șuvițe subțiri după moda persană și asiriană antică. Pe cap poartă bonetă împletită. Unii din ei poartă la bonetă, în partea dreaptă, un ciucure. Acest ciucure a fost confundat de cercetătorii care s-au ocupat de Monumentul de la Adamclisi cu nodusul format din părul capului, purtat de unele triburi germanice, și a provocat multe discuții contradictorii și fanteziste. Între nodusul din păr și ciucure există o deosebire tipică. Nodusul este o legătură plată, puțin proeminentă, pe când ciucurele are formă aproape sferică. Ciucurele pe metopele 17, 20 dar mai cu seamă pe metopa 23 este redat în relief pronunțat, ceea ce îl face de neconfundat cu nodusul. La stabilirea tipului unei persoane este necesar să se ia în considerare cât mai multe semnalmente caracteristice.

 

 

 

Germanii pe Columnă sunt arătați ca aliați ai romanilor, deci ei nu pot figura în același timp și ca adversari în tabăra dacilor. Ei pe Columnă sunt reprezentați cu capul descoperit, barba tunsă scurt și cu pantaloni din pânză netedă. Luptătorii adversari de pe metope poartă pe cap bonetă croșetată cu un ciucure în partea dreaptă, barbă lungă și împletită în șuvițe subțiri, pantaloni croșetați cu dungi adânci, iar ca profil moral, total diferiți de cel al germanilor de pe Columnă. Toate aceste deosebiri resping ideea că luptătorii ce poartă un ciucure la bonetă de pe metope ar fi de origine germană.

Dar nu numai între armate există deosebiri esențiale, ci și în portul femeilor dace. Femeile dace reprezentate pe metopele 48 și 49 sunt îmbrăcate cu rochii lungi, ce lasă să se vadă numai laba piciorului desculț, un fel de cămașă dreaptă, cu mânecile scurte și încrețită la gât, ce amintesc de iile portului național al româncelor. Peste mijloc sunt încinse cu un cordon răsucit în formă de frânghie. Au capul descoperit și părul adunat și prins la ceafă.

Femeile dace reprezentate pe Columnă poartă haine mai evoluate și cu un rafinament superior. Rochiile sunt lungi și cad în pliuri ample, iar mânecile sunt lungi. Pe deasupra rochiei poartă un fel de șal prins în față sub sâni, printr-o broșă, care cade în falduri largi peste coapse în jos către spate până sub genunchi. Părul capului este legat cu o năframă la ceafă, în picioare poartă încălțăminte ușoară.

 

 

 

Un studiu al compoziției Monumentului conduce la convingerea că el ar fi opera unui inițiat. Scriitorii antici sunt unanimi în a spune că Marele Preot al dacilor cunoștea tainele Cerului și ale Pământului, cu alte cuvinte el era un inițiat în științele spirituale. Semnele geometrice de pe Monument sunt simboluri, care în limba inițiaților reprezintă forțe cerești ajutătoare omului. Pentru restul oamenilor aceste semne nu au niciun înțeles, pentru că nu știu ce reprezintă ele. Acest fapt ne face să credem că Marele Preot al dacilor ar fi fost singurul în stare să conceapă compoziția Monumentului de la Adamclisi, pe motiv că nimeni altul nu era în stare de o asemenea concepție, în spațiul în care a fost construit.

 

 

 

 

Existența ei dovedește așadar cauzele bătăliei și motivează importanța victoriei repurtate de daci asupra invadatorilor. Ea justifică construirea Monumentului de la Adamclisi, ca simbol al salvării poporului dac. Semnele geometrice de pe parapetul crenelat, de pe plăcile de piatră care separă sculpturile prizonierilor, nu fac parte dintr-un alfabet vechi oriental necunoscut, după cum a spus C. W. Wutzer, și nici nu sunt simple elemente de ornamentație, ci sunt simboluri, care după credința poporului dac reprezintă forțele cerului, care i-au ajutat pe daci să-i învingă pe dușmani.

Prezența acestor semne pe Monumentul de la Adamclisi este o dovadă certă în plus, că autorul Monumentului nu poate fi decât Marele preot Deceneu și regele Burebista, care cunoșteau tainele cerului, după cum atestă izvoarele istorice vechi. Fresca crenelurilor cu prizonieri încadrată de semnele geometrice s-ar putea traduce în vorbe astfel: „Mica armată dacică a învins marea armată de invazie cu ajutorul cerului, iar pe dușmani i-a dat legați în mâinile dacilor.”

                      

 

sursa: enciclopediagetodacilor.blogspot.com  // Nicolae Pintilie