Și ce dacă e cea mai veche biserică de lemn din județ și ce dacă are una dintre cele mai interesante picturi interioare… asta nu înseamnă că este unul dintre cele mai bine conservate și restaurate lăcașuri de cult. Nu, în monumentul istoric ce datează cel puțin de la 1687, mai mult de jumătate din suprafața pictată este grav deteriorată, iar pe anumite porțiuni nici măcar specialiștii nu mai pot intui scenele biblice existente altădată.

Pictura interioară nu a fost niciodată conservată și restaurată, iar satul – cu doar 50 de familii – nu are fonduri necesare pentru astfel de lucrări. Vorbim despre Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sângătin, monument istoric inclus în campania „Salvează-ți trecutul! Salvează monumentul!”

 
 
 
 
 
 

Sângătin, sat aflat la vreo 45 de kilometri de Sibiu, în comuna Apoldu de Jos, nu se prea află pe lista de interes a turiștilor și nici măcar a celorlalți locuitori ai județului. Așa se face că și Biserica de lemn din localitate este prea puțin cunoscută, iar în turul monumentelor istorice din județ – foarte rar cuprinsă. Și totuși, să ai o biserică de lemn de la 1687 nu e chiar la îndemâna oricărui sat. Cel puțin nu în județul Sibiu; aici biserica din Sângătin este cea mai veche construcție de gen din județ. Dacă nu ați văzut-o încă, v-o arătăm noi astăzi.

O pictură distrusă

Nici nu intri bine în sat, că undeva pe partea stângă a drumului se înalță Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. E ascunsă privirii de un gard și o ușă de lemn, dar odată ce sârma de la intrare este desfăcută, pe deal se ivește micul lăcaș. O construcție albă, simplă, ce măsoară vreo zece metri lungime și cinci metri lățime. E toată construită din lemn, dar în secolul trecut a fost tencuită cu pământ lutos și zugrăvită cu var. Oricum, structura de lemn este vizibilă în două-trei locuri, acolo unde tencuiala a căzut. Merită apreciat faptul că biserica e acoperită cu șițe de lemn, exact ca la începuturile ei.

Odată ce ușa bisericii se deschide, ai de ce să te minunezi. Și de bine, și de rău. Pictura s-a conservat doar la nivelul bolții naosului și pe bolta absidei. În rest, scândura se arată golașă sau brazdată de dâre negre, semn că apa prelinsă pe boltă a ras orice urmă de culoare. Puținele porțiuni de pictură aflate în stare bună dezvăluie ceea ce pare să fie cel mai vechi, dar și cel mai interesant ansamblu iconografic din bisericile de lemn din Sibiu, cred cercetătorii.

Pantocratorul, Avraam și Melchisedec, Nașterea Fecioarei Maria, Duminica Orbului sunt câteva dintre registrele aflate în stare destul de bună. În schimb, Cina cea de taină, Vinderea și arestarea Mântuitorului pot fi ghicite doar de specialiști… în rest mai totul s-a transformat în dâre negre.

Și pentru că am pomenit de cât de deteriorată este pictura interioară, trebuie să spunem și motivele. Sunt cel puțin două:

  1. Primul dintre ele ține de apa infiltrată în lemn;

  2. Al doilea de strămutarea bisericii. Specialiștii cred că lăcașul ar fi fost pictat înainte de strămutare, iar în momentul transferului spre Sângătin, edificiul a fost parțial demontat.

Clopot de la 1717

Și după atâta pictură grav deteriorată ai bucuria să descoperi că ușile împărătești sunt într-o stare neașteptat de bună. Datează de la 1769, iar autorul picturii este zugravul Pop Ivan din Rășinari, care și-a semnat și datat lucrarea.

Puțini știu și că aici este adăpostit unul dintre cele mai vechi clopote existente pe teritoriul județului. Este datat 1717 și, ca prin minune, a scăpat de rechiziționarea ordonată în 1916 de statul austro-ungar, când multe clopote au fost luate din biserici și topite. Importantă este inscripția cu chirilice care atestă venerabila vârstă a clopotului: „an[ul] Dom[nu]lui 1717 – popa Toa[der] de la Sângătin – …gătin”. De asemenea, pe același clopot se găsesc urmele în relief ale unei icoane. Ce reprezenta aceasta este greu de spus, dar cercetătorii menționează printre posibilele reprezentări pe Fecioara Maria, flancată de Arhanghelii Mihail și Gavriil. Clopotnița lăcașului abia are 1,5 metri înălțime.

De la 1687 sau cu câteva decenii mai înainte

„Nașterea” Bisericii de lemn din Sângătin e învăluită în mister: nu se cunosc cu certitudine nici anul, nici împrejurările edificării lăcașului. Sătenii povestesc însă că ar fi fost adusă din alt sat, cândva între anii 1680-1687, ceea ce înseamnă că la acea dată avea deja câțiva ani de existență. Câți? Nu se știe precis, dar există posibilitatea ca lăcașul să fi existat încă de pe la 1650.

De unde a fost adusă biserica? Și aici răspunsul este unul multiplu:

  • În Lista monumentelor istorice (2010), se pomenește localitatea Apoldu de Jos.

  • Alți specialiști vorbesc despre Topârcea sau Ludoș.

  • În tradiția satului se spune că a fost adusă pe Valea Spinelui, deci dinspre Topârcea (variantă consemnată și în micromonografia comunei din 1998, pe baza unei scânduri cu litere chirilice găsită la ușa bisericii).

Documentele pomenesc biserica în secolele următoare. Astfel, în șematismele Arhidiecezei mitropolitane greco-catolice de Alba Iulia și Făgăraș se afirmă că încă din primii ani ai secolului al XVIII-lea, întreaga comunitate românească din Sângătin a fost trecută la uniație.

De 1756 sunt legate două momente importante: anul este incizat în partea stângă a ușii, consemnând moartea primului preot greco-catolic, popa Oprea, dar tot atunci este atestată documentar trecerea înapoi la ortodoxie a unui număr însemnat de locuitori. În Vinerea Mare, ortodocșii și-au adus preotul în biserică, acțiune urmată de multe arestări. În 1760, o proclamație a împărătesei Maria-Theresia poruncește ca bisericile ortodoxe să treacă înapoi la preoții uniți.

Restaurare?!

Pictura interioară a Bisericii de lemn din Sângătin nu a fost restaurată vreodată, deși o astfel de acțiune se impune câtă vreme scene biblice sunt vizibile încă. Costurile sunt însă enorme pentru parohie:

„În parohie sunt în jur de 50 de familii, iar mulți sunt oameni bătrâni. Nu ne putem permite să susținem o lucrare de asemenea amploare. În urmă cu câțiva ani am avut discuții cu un arhitect și doar proiectul, fără execuție, costa 50.000 de lei noi”, spune preotul paroh Ioan Grapa.

Bani pentru lucrări de restaurare nu s-au primit, cu excepția a 50.000 de lei utilizați pentru refacerea acoperișului cu șițe. Atât despre Biserica de lemn din Sângătin; restul rămâne să-l descoperiți singuri. Ar fi bine să vă grăbiți, căci pictura a așteptat deja peste 300 de ani.

Satul Sângătin este atestat sub denumirea Enyed Minor într-un act din 1291. Memoria colectivă perpetuează însă o tradiție și mai veche (anul 1200), potrivit căreia s-ar fi pus bazele unei colonii săsești provenite din cetatea Aiudului (Aiudul Mic). Românii au reținut numele sfântului Egidiu, preluat în varianta săsească Angetn sau Engeten, adaptându-l fonetic și adăugându-i particula „Sân(t)”.

Foto: Dumitru Chiseliță

sursa: Salveaza Monumentul // Maria Spatariu