Corina Chiriac. „Căutând iubirea”, o carte în prelungirea cântecului de iubire

E o constantă spontană în repercusiunile toamnei ca ultimele ei zile calde să le regretăm ca pe frați, când uneori ne părăsesc. Așa zile, perdeluite cu un voal de cununie a timpului cu sufletul omenesc cernea asupra Bucureștilor sprintare voioșii, amânând cu ore scumpe cât veacul venirea frigului cu burnițe, neguri, umbre, singurătăți, îngândurări, griji.
Încălzea și strălucea soarele, acoperind într-o incantație a culorii Bucureștiul. Cu o astfel de atmosferă a fost răsplătită artista Corina Chiriac nu numai de divinitatea în care crede și-și pune speranța, ci și de frumoasa de neuitat toamnă a lui 2015, prin esența și sinteza legilor ei, etern consfințite! O răsplătea toamna, în toate reflexele ei cromatice, cu luminozitate atrăgătoare și contemplație, adieri calde și trezire la bunădispoziție, după arhetipul omului care iubește viața, pentru că la Romexpo București, artista avea să își lanseze în după amiaza zilei de 19 noiembrie (2015) cartea sa „Căutând iubirea”. N-ar fi fost drept ca după ce a căutat o viață iubirea, să și-o mărturisească într-o zi dezolantă! Nu, deloc! Întocmai într-o zi cu multă investire afectivă la care factorul atmosferă, departe de a se detașa de restul, e un spor moral și de expresivitate a destinderii și predispoziției umane.

Constituindu-se ca o operă de reflectare a speranței de viață, iubire și credință, cu zale de vârstă, nu bariere ale vârstelor, cartea scrisă de Corina Chiriac și oferită de curând cititorilor va fi, de bună seamă, omologată de către ei drept doctorie contra înădușelilor de zi cu zi. Reprezintă o peregrinare epică prin vis, prin torente de încercări multiple, izbânzi ori stagnări, apoi reînceperi de drumuri, cu iubirea ca armă și credința scut, o prelungire a cântecului de iubire. Cu iubirea la sân, călăuzită de iubire, pe drumul neocolit al iubirii, autoarea caută de o viață iubirea!
Sunt în cuprinsul filelor și diferite pasaje de căutare febrilă, de experiențe rezumate în triste treceri, niciuna din afara naturii generic umane. Cuvintele cărții nu vin din vreo introspecție fabulistică a altuia, sunt clădite numai din consistența trăirilor personale a zilelor sale bune, a zilelor sale rele…! In integrum, cartea are o alură spirituală de solidaritate cu drumeții propriilor vieți. În povestea de viață a autoarei se regăsesc poveștile de viață ale multora, măcar la o cruce de drumuri, în fața unui versant, ori pe o cărare de șes, printre surâsuri, printre lacrimi, conștiința sa nesmulgându-i-se niciodată din brațele credinței.

Oportună în ansamblul făptuirilor omului de artă și cultură, plurivalent, Corina Chiriac, această realizare de carte coincide și cu așteptările celor care o iubesc, aceștia având astfel la îndemână mijloacele de a o cunoaște mai îndeaproape. Este vorba despre o proză împletită foarte agreabil și sensibil cu versuri și cristalizate împreună într-o zidire de operă cu reflexii filozofice, psihologice, confesionale; descrie viața, iubirea, credința. Nu cizelează, nicidecum, impresii suculente nici sărace de conținut serios. Este vorba despre o carte cu o analiză foarte profundă, din care răzbate ceea ce are abundent în sinele sentimental Corina Chiriac, afară de duhul muzicii: blândețea și bunătatea umană!
Pe alocuri, speranța apare ca un bine sufletesc, în formă de aripi ce nu trebuie așteptate de la cineva, de undeva, pentru care trebuie să lupți! Speranța însăși, în viziunea Corinei Chiriac este un act de victorie a luptei, pe care nu o poate obține nimeni fără luptă. În ordinea rezistenței morale, speranța pare a fi nu numai cea mai importantă, dar și cea mai greu de cucerit! În acest context, Corina Chiriac atrage atenția asupra faptului că între speranță, iubire credință și luptă există o intercondiționalitate fără aspecte divergente între ele, ci de pură și esențială dependență. Speranța, iubirea, credința, lupta, nu sunt, în reflecția filozofică a artistei Corina Chiriac altceva decât aripi!