Indiferent în ce perioadă istorică am trăi, fărâme din poveștile închipuite de oameni înțelepți, vizionari sau doar cu imaginație bogată, cu gândul la viitorul îndepărtat, se pot regăsi într-un prezent al altora. Una dintre cele mai provocatoare fantezii legate de viitor este cea care are în centru tehnologia și dependența pe care aceasta o produce, automatismul în gândire și acțiune pe care îl impune. Astfel, cei care au povestit cu teamă și poate în joacă despre omul viitorului, dependent de tehnologie, robotizat aproape, om care se izolează în propria locuință, care socializează doar la nivel virtual și dispune de fel și fel de aparate la care se conectează sau care îi preiau o parte din activitățile zilnice, nu au fost departe de adevăr.
Printre acei îndrăzneți în ale gândirii se numără și scriitorul american de proză științifico-fantastică, Ray Bradbury. Romanul său distopic, 451°Fahrenheit, una dintre cărțile de referință ale SF-ului distopic, o lectură obligatorie pentru orice fan adevărat al ficțiunii speculative, supune atenției cititorilor scenariul unei lumi fantastice pentru vremurile în care trăia Bradbury, anii ’50. Surprinzător sau nu, însă, acest scenariu se îmbracă, în anii 2000, din ce în ce mai mult în real.
De-a lungul timpului, atât regizorii de teatru, cât și cei de film au fost tentați să împrietenească personajele lui Ray Bradbury cu publicul. Pentru lumea cinematografiei cea mai reușită adaptare aparține regizorului François Truffaut care a și păstrat, de altfel, titlul original al romanului.
Nu puțini au fost și oamenii de teatru care au încercat să domesticească textul scriitorului american și să îl proiecteze într-un spectacol cu impact. Pentru Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a pariat pe Ray Bradbury regizoarea Irina Popescu Boieru. Și nu a ales greșit. Ba dimpotrivă, a reușit să surprindă și să impresioneze printr-un spectacol încărcat de semnificații, bine închegat, un spectacol care strecoară și picături de umor, de absurd, dar și aluat de discuție filosofică. „Fantasticul de acum șaizeci de ani, când Ray Bradbury scria 451º Fahrenheit, a fost egalat și pe alocuri întrecut de realitate. Un timp oarecare, chiar și în ecranizarea lui Truffaut, romanul a fost abordat ca un fel de parabolă a totalitarismului. Acum exact ceea ce în roman era trupul metaforei pare de o îngrijorătoare modernitate. Exilarea culturii la marginea societății, mai mult, condamnarea și chiar interzicerea ei, sub amenințarea cu pedepse drastice, nu mai par nici imposibile și nici aparținătoare unui viitor foarte îndepărtat”, mărturisește aceasta.
Într-un decor multifuncțional, dinamic, cu forme desprinse parcă din manualele de geometrie, gândit de către Rodica Arghir, eroii lui Bradbury, luați în grijă de către regizoarea Irina Popescu Boieru, își duc viața lipsită de imaginație după un program dinainte stabilit, cu mici modificări provocate de imprevizibilul care supraviețuiește chiar și în deșertul unei vieți trăite cu un conformism desăvârșit și o precizie de robot. Personajul central din Focul (451°Fahrenheit), pompierul Montag, însuflețit în viziunea Irinei Popescu Boieru de către actorul Radu Ghilaș, apare ca însuși simbolul revoltei interioare îmbrăcată în armura conformismului. Societatea în care acesta trăiește este una definită de supunerea la tendințe, de sacrificarea culturii și a plăcerii lecturii și de dependența de facil, de distracție ieftină, de mașinării, de pseudoviață. Misiunea sa zilnică, nu este, așa cum s-ar putea deduce, aceea de a salva de foc oameni și locuințe ci, dimpotrivă, de a arde cărți și eventual pe proprietarii acestora, dacă nu sunt suficient de înțelepți pentru a le nega existența și importanța. Acest pompier, un soi de polițist al poliției gândirii, o rotiță într-o mașinărie a unui sistem care neagă „altfelul” și ridică „la felul” la nivel de dictatură, nu își poate, totuși, înăbuși inocența mirării și zburdălnicia imaginației. Măcinat de îndoială, într-o lume în care totul are un răspuns simplu, Montag o întâlnește pe Clarisse, o nebună a timpurilor în care trăiește, o fată dependentă de poveste, de experimente, de conversație, de căldură și puritatea relaționării sincere, fără barierele impuse de un ecran imens, manevrat de o telecomandă. Odată această întâlnire produsă, pompierul devine conștient de posibilitatea existenței unei alte lumi decât cea în care i-a fost impus să trăiască. Clarisse are asupra interiorului lui Montag un efect de domino, atât prin ceea ce spune, cât și prin personajele pe care i le face cunoscute. Printre acestea se numără și profesorul de engleză, unul dintre puținii oameni care mai au acces la cărți, profesor interpretat înduioșător de către experimentatul actor al naționalului ieșean, Emil Coșeru.
Personalitatea lui Montag care oscilează între supunere și revoltă este, de altfel, foarte bine conturată, prin contrast, și de către soția care îl așteaptă acasă în fiecare seară în locuința tapițată cu ecrane imense menite să le umple nevoia de orice. Aceasta nu îl ascultă și nu îl înțelege cu adevărat și se mulează perfect pe modelul de viață care i se servește. În rolul soției o regăsim pe Haruna Condurache, actriță care reușește să facă din personajul său, prin vitalitatea și forța caracteristice, un personaj pe care îl poți antipatiza și îndrăgi, nespus, în același timp, pentru sinceritate, umor, de multe ori involuntar și exotism. Fiecare gest al consoartei lui Montag, vestimentația sa, trăsăturile, conversația pe care o încropește de fiecare dată când îi este cineva prin preajmă, culoarea părului, un mov nefiresc de intens, toate pleșnesc de artificialitate. Această artificialitate ațâță și mai mult focul interior al pompierului. De altfel, toate personajele care îi populează viața înainte de a o cunoaște pe Clarisse duc o existență marcată de artificial.
Pe măsura ce acțiunea piesei Focul (451°Fahrenheit) se complică, disperarea, nebunia și pofta de risc, de libertate pun stăpânire pe Montag. După ce acesta își dă seama că, de fapt, iubește cărțile și că arderea lor reprezintă adevărata crimă, nu lectura, renunță la viața pe care o ducea până atunci, își omoară superiorul care deja îl suspecta de trădare și își găsește refugiul în micuțul apartament al profesorului de engleză. Pentru că îl consideră pregătit, profesorul îi face cunoștință cu mulți alții care, la fel ca el, iubesc cartea, dar care, din cauza tiraniei tehnologiei, trăiesc ascunși, izolați undeva în afara orașului.
Dincolo de trimiterile către răul în stare pură din care își trage seva un sistem totalitarist, spectacolul Irinei Popescu Boieru, Focul (451°Fahrenheit), un spectacol „semn de întrebare” de neratat și prezent în programul naționalului ieșean de pe 22 noiembrie, aduce în discuție pierderea poftei de lectură și de produse culturale în societatea modernă, societate sedusă din ce în ce mai mult de tehnologie și de inovațiile acesteia. Omul modern preferă să se încarce de superficialitate, să își proiecteze toate așteptările asupra unor mașinării și să acționeze el însuși ca o mașinărie, să dea la minim căldura pe care o degajă în relațiile interumane umorul, compasiunea, sinceritatea, să înfulece produse mass-media deja mestecate și ușor de digerat, să evite complexitatea unei cărți bine scrise sau a unui produs artistic frământat cu imaginație. Omul acesta stârnește tristețe și te împinge către prăpastia conștientizării. Da, conștientizezi că el poți fi chiar tu, mai devreme sau mai târziu, dacă îți uiți rădăcinile, dacă nu îți respecți strămoșii, cultura, firescul și simplitatea care te definesc în esență și dacă alegi să te încarci de artificial și pseudoviață.
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Sala „Teofil Vâlcu” Focul (451°Fahrenheit) de Ray Bradbury Traducerea: Petre Solomon Dramatizarea: Irina Popescu Boieru Regia: Irina Popescu Boieru Scenografia: Rodica Arghir Cu: Radu Ghilaș, Haruna Condurache, Constantin Avădanei, Emil Coșeru, Andreea Boboc, Doina Deleanu, Georgeta Burdujan, Petronela Grigore, Catinca Tudose, Monica Bordeianu, Petru Ciubotaru, Gelu Zaharia
