Umorul, discret ca o domnișoară de pension, subtil și încărcat de semnificații ca un filosof sau cu bocanci de armată, dar dozat cu măsură, face un spectacol de teatru mai atrăgător, stârnește pofta de relaxare și naște personaje carismatice. Sursa sa o reprezintă însuși dramaturgul, experiențele, educația și felul acestuia de a fi. Și dacă numele dramaturgului este Ion Sapdaru, așteptările publicului capătă proporții demne de a fi luate în seamă. După succesul pe care l-a avut cu piesa Natura moartă cu nepot obez, actorul, regizorul și scenaristul român surprinde din 15 decembrie îndrăgostiții de teatru din Iași cu un alt text, Hollywood Mirage, un text care se salvează de superficialitate și de efemer prin diversitatea rănilor adânci pe care le expune cu realism, dar un realism imprimat cu duioșie și cu mult umor, când delicat, când tăios.
Sub privirile critice ale autorului, care ocupă și scaunul de regizor, piesa Hollywood Mirage își desfășoară firul acțiunii în Sala “Uzina cu Teatru” a Teatrului Național “Vasile Alecsandri” din Iași, spațiu cunoscut, deja, pentru neconvenționalitate, dar și pentru dimensiunile reduse. Cu toate acestea, întreaga punere în scenă nu este lipsită de amploare, de strălucire. Dimpotrivă. Actorii au șarm, aplomb, decorul incită prin paradoxul pe care reușește să îl creeze, replicile curg cu naturalețe și cu precizie, încurajate de ingeniozitatea cu care au fost scrise, iar spectatorii nu își pot păstra aplauzele numai pentru final.
Disecând, se poate afirma, fără teamă de a exagera, că fiecare element al spectacolului Hollywood Mirage sfărâmă orice urmă de rezervă, împrăștiind eventualul scepticism în mii de bucăți și lasă libertate totală râsului, înțelegerii, empatiei. Astfel, experimentatul scenograf Rodica Arghir redă, cum nu se poate mai bine, contradicțiile care marchează viața personajelor lui Ion Sapdaru. Deși acestea fură identitatea unor personalități care au marcat istoria, își duc viața într-un bar de mâna a doua, într-un decor mai degrabă de cârciumă de cartier decât de Hollywood. Pseudo-Elvis-ul, Pseudo-Madonna, Pseudo-Marilyn Monroe, Pseudo-Harry Potter-ul și Pseudo-Charlie Chaplin-ul își fac meseria într-un spațiu lipsit de orice grandoare, se învârt printre mese de lemn și își servesc clienții reconstituind varianta de duzină a hainelor și a machiajului vedetelor pe care le mulează pe propriile gesturi, replici și fel de a fi. Ratarea, compromisul, amatorismul îi pândesc la fiecare colț. Chiar dacă acest decor se transformă în partea a doua a spectacolului, lemnul, material care duce cu gândul la rustic și nu la covorul roșu al Hollywood-ului, așa cum s-ar putea aștepta spectatorul înainte de începerea reprezentației, rămâne în centrul întregii concepții scenografice ca o pledoarie pentru paradoxul pe care îl trăiesc angajații localului Hollywood Mirage. Mai mult, ironic, undeva în spate, evidențiate de firma luminoasă cu aer de cabaret, bucăți de pelicule de film reconstituite dintr-un plastic de proastă calitate, amintesc de epoca filmului mut și de Charlie Chaplin.
Dar nu numai decorul incită și încurajează contradicțiile în piesa scrisă și regizată de către Ion Sapdaru. Personajele, în pielea cărora se transpun cum nu se poate mai firesc actorii Constantin Pușcașu, Dumitru Năstrușnicu, Irina Răduțu, Cosmin Maxim, Daniel Chirilă, Ionuț Cornilă, Claudia Chiraș, Anne-Marie Chertic, Constantin Avădanei, Silvia Popa, Daniel Busuioc, Diana Chirilă și Cosmin Panaite, sunt atât de bine construite și fură, cu măiestria cu care le botează autorul, atât însușiri din viața artiștilor ratați sau a agenților de servicii de protecție și pază, cât și elemente din viețile mărunte ale oamenilor obișnuiți, încât stârnesc sentimente dintre cele mai diverse. Ba le asculți și le privești cu simpatie amestecată cu milă și curiozitate, ba le iei în râs, le judeci și le compari cu entități pe care tu însuți le desconsideri. Se remarcă, în primul rând, Titel Popa, proprietarul localului Hollywood Mirage, luat în grijă și tratat cu cele mai de preț resurse interioare de către actorul Constantin Pușcașu, cel în jurul căruia se construiește întreaga acțiune, un personaj atât de complex, încât nu știi care parte din el să o privești cu mai mult interes. Reușește să cuprindă în comportament și în discurs rămășițe de slugărnicie și de naivitate, de bărbat dependent de mamă într-atât, încât l-ar fi interesat până și pe Freud, de patron șantajist emoțional, cu suflet mare, totuși, de oportunist. Acest mic speculant de vise spulberate și vieți mărețe ratate adună în cuibul său, cu grija unei mame adoptive, individualități pe care să le poată exploata, dar și ajuta pentru a le spori dependența. Copiile lui Marilyn Monroe, Madonna, Elvis Presley, Harry Potter și Charlie Chaplin îi servesc lui Titel Popa clienții cu frustrare și cu speranța că mai pot aduna câte ceva din cenușa propriilor năzuințe. Ion Sapdaru se folosește de ele pentru a aduce în discuție tipologii din lumea artiștilor care nu reușesc să ajungă în vârf și își îneacă supărarea în compromis. Emoționant se dovedește a fi, prin incapacitatea de a se împăca cu eșecul profesional și prin neputința de a face mai mult pentru sine pentru a se salva din cârciuma în care își duce existența, Pseudo-Charlie Chaplin-ul, interpretat de către actorul Ionuț Cornilă. De asemenea, unul dintre personajele puternice, carismatice și motorul neprevăzutului, al comicului de situație din Hollywood Mirage este cel interpretat de către Dumitru Năstrușnicu, șeful SPP-iștilor care îl au în pază pe însuși președintele țării. Nu te lasă indiferent nici actrița Irina Răduțu în rolul unei Marilyn Monroe de Bârlad, o moldoveancă dintr-o bucată, cu gură de mahalagioaică și o femeie conștientă de atuulrile sale sau Anne-Marie Chertic interpretând-o pe Lilica Eminescu, femeia de serviciu a localului, o tanti cu un umor debordant, de om simplu, din popor.
Însă, vedeta spectacolului Hollywood Mirage este însuși textul, tăios, blând, realist, romantic, analitic. Firește că fără replici care să hrănească interesul publicului și să motiveze actorii să se autodepășească o piesă de teatru este pe jumătate un eșec. Dar, în scenariul lui Ion Sapdaru se simte pur și simplu parfumul naturaleții, dialogurile nu par forțate, iar în timp ce ele curg spectatorul are senzația că i se face o radiografie a vieții sociale și politice în care este înrădăcinat, dar că se poate și detașa pentru a privi cu ochi critic trăirile personajelor. Și, deși însuși autorul mărturisește că s-a lăsat condus în construcția personajelor de fascinația pe care Hollywood-ul o exercită asupra fiecăruia dintre noi, lumea vedetelor de cinema se dovedește a fi mai mult un pretext pentru o analiză la rece a României iluziilor în care trăim. Pe scurt, angajații localului Hollywood Mirage deținut de Titel Popa își câștigă existența reconstituind o atmosferă de Hollywood pentru a satisface plăcerile clienților plictisiți de propria viață și în căutare de refugiu într-o lume altfel, au câteva piese și replici din filme pe care le repetă zilnic, se ceartă între ei, se invidiază, dar se susțin ca membrii unei familii. Începutul piesei îi surprinde pregătindu-se pentru o nouă zi de muncă, zi care se va dovedi a fi, însă, începutul sfârșitului afacerii care îi hrănește. În toiul discuțiilor aprinse dintre ei, dă buzna o echipă de SPP-iști care a ales tocmai localul lui Titel pentru o ieșire a președintelui la masă cu prietenii. Din momentul în care acești agenți calcă pragul Hollywood Mirage-ului, totul se condimentează cu suspiciune, agitație, neliniște, teamă, false speranțe, totul se destramă în firele mai multor povești. Spectatorul prinde toate aceste fire și află, rând pe rând povestea de viață a fiecăruia dintre eroii scenaristului Ion Sapdaru.
Ratarea, ridicolul, cabotinismul, oportunismul din lumea afacerilor de cartier, mirajul hollywoodian reprodus ieftin, cu puține resurse și cu scopul obținerii unui profit maxim, condiția de semizei pe care și-o atribuie angajații unor servicii de protecție și pază, urâtul unei vieți sociale măcinată de sărăcie sunt ingrediente pe care scenaristul și regizorul Ion Sapdaru le dozează atât de bine în spectacolul Hollywood Mirage, folosind ca unealtă umorul, încât succesul îi este garantat.
