În perioada 2-6 octombrie 2019, se va desfășura la Iași cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT). Printre scriitorii invitați în acest an se numără și Richard Ford, unul dintre cei apreciați scriitori americani contemporani, primul scriitor care a primit în același an atât Premiul Pulitzer, cât și PEN/ Faulkner Award for Fiction, pentru romanul „Ziua Independenței”. De asemenea, publicul FILIT-ului va putea să îl vadă live și pe unul dintre cei mai mari scriitori ruși ai momentului, Mihail Șișkin. Considerat cel mai important candidat rus la premiul Nobel pentru Literatură, Șișkin este singurul scriitor care a primit toate cele trei mari premii literare rusești: Russian Booker Prize, Russian National Bestseller și Big Book Prize.
Tot la FILIT, iubitorii de literatură vor avea ocazia de a o întâlni pe Maria Dueñas, scriitoarea din Spania ale cărei romane au devenit bestseller-uri internaționale, fiind traduse în peste 35 de limbi. Romanul său „Iubirile croitoresei” s-a vândut în peste un milion de exemplare și a fost adaptat pentru televiziune, cu mare succes internațional. Laureat al premiului Goncourt și al altor premii literare importante, scriitorul și traducătorul francez Mathias Énard va veni și el la FILIT, alături de alți scriitori francezi cunoscuți ca Yannick Haenel și Lionel Duroy.

Întâlniri speciale îi așteaptă pe toți cei prezenți la FILIT și cu scriitorii Sjón (Islanda) și Kim Leine (Danemarca), laureați ai Premiului pentru Literatură al Consiliului Nordic. Operele lui Sjón (Sigurjón Birgir Sigurðsson) au fost traduse în 30 de limbi. Este autorul multora dintre melodiile celebrei Björk și a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru versurile din coloana sonoră a filmului „Dancer in the Dark”, regizat de Lars von Trier. Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din Danemarca, Kim Leine a primit numeroase premii, iar romanul său „Profeții din Fiordul Veșniciei” este vândut în peste 20 de țări.
Publicul va avea ocazia să îl cunoască și pe Herman Koch, unul dintre cei mai populari scriitori din Olanda, fiind și actor, realizator de televiziune și jurnalist. Romanul său „Cina” a fost tradus în 21 de limbi.
Acestor nume li se alătură și Ahmed Saadawi (poet, romancier și realizator de filme documentare din Irak, câștigător al Premiului Internațional pentru Ficțiune Arabă și nominalizat la Man Booker Prize), Ilija Trojanov (Bulgaria-Germania; adaptarea cinematografică după cartea sa „Lumea e mare, iar salvarea se ascunde după colț” a câștigat peste 20 de premii de festival), Svetislav Basara (scriitor de marcă din Serbia, numit de critica internațională „un nebun, un geniu, un anarhist, un insolent, un entertainer, un sentimental”, fiind „în literatură ceea ce este Kusturica pentru cinematografie”), Drago Jančar (unul dintre cei mai cunoscuți scriitori, eseiști și dramaturgi din Slovenia, tradus în peste 21 de limbi, câștigător a numeroase premii, printre care și Premiul Uniunii Europene pentru Literatură) sau Geneviève Damas (scriitoare, actriță și regizoare a scenei contemporane din Belgia).
„Scriitorii ce vor fi prezenți sunt foarte importanți, sunt nume ale momentului, scriitori care sunt extrem de apreciați în toată lumea, extrem de activi și reprezentativi. Cred că este cea mai puternică, cea mai grea listă pe care am avut-o până acum tocmai prin notorietatea pe care o au invitații. Ne-a fost foarte greu să decidem ce scriitori să invităm la Serile FILIT, la Teatrul Național, tocmai pentru că sunt nume foarte importante“, a spus Lucian Dan Teodorovici, managerul festivalului.

“Serile FILIT”, ‘Casa copilăriei”, “Casa Fantasy”, „Scriitori în Centru”, „Scriitori printre liceeni” sunt și anul acesta în programul FILIT. La Serile FILIT” din 2019, desfășurate în Sala Mare a Teatrului Național “Vasile Alecsandri” din Iași, vedete vor fi Maria Dueñas, Richard Ford, Mihail Șișkin și Mathias Énard.
FILIT este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași, fiind considerat, deja, unul dintre cele mai importante festivaluri literare din Europa. Detalii despre ediția din acest an puteți afla periodic de pe site-ul evenimentului, www.filit-iasi.ro.
