Smaranda Brăescu (n. 21 mai 1897, Hănțești, Buciumeni – 2 februarie 1948, Cluj) a fost prima femeie parașutist din România și printre primele din lume. În 1931 a efectuat un salt de la 6.000 m cu care a doborât recordul feminin mondial, iar în 1932, cu saltul de la 7.233 m, a bătut recordul mondial deținut de un american.
Florica Bagdasar (n. 1901, Bitolia-Monastir, Macedonia – d. 19 decembrie 1978, București), medic, cercetător în psihiatria infantilă, prima femeie ministru din România.
A făcut parte din delegația trimisă la Conferința de Pace de la Paris, în august – septembrie 1946, fiind singura femeie dintre cei 73 de membri. În urma decesului soțului ei, în 1946, i s-a încredințat conducerea Ministerului Sănătății, funcție pe care o deține până în august 1948, fiind astfel prima femeie ministru din România.
Elena Caragiani-Stoenescu, fiica medicului de origine macedoneană Alexandru Caragiani și a Zeniei Radovici și-a susținut lucrarea de licență în Științe Juridice, în 1913.
Îndrăgostită de pilotaj, a început să se intereseze de zbor la cei specializați în domeniu, cum ar fi cumnatul său, locotenentul Andrei Popovici. Primul zbor are loc în 1912, împreună cu profesorul său de echitație, Mircea Zorileanu, posesor al unui brevet de pilotaj eliberat în Franța. Se înscrie în „Liga Aeriană”, școala de pilotaj condusă de prințul George Valentin Bibescu, fiind singura femeie cursant, fapt care a stârnit indignare. Lecțiile de pilotaj le-a luat cu Constantin Fotescu, căpitanul Nicu Capșă și Mircea Zorileanu pe avioane de tip „Farman”, „Wright” sau „Santos Dumont”, speciale pentru antrenament. La terminarea cursurilor, cererile pentru obținerea brevetului de pilot civil adresate ministerelor Învățământului și Apărării i-au fost respinse de către Spiru Haret și generalul Crăiniceanu, fapt care o determină să plece în Franța. Se înscrie la Școala Civilă de Aviație din Mourmelon le Grand, în Champ de Chalon, condusă de Roger Sommer, dă toate examenele și primește, la vârsta de 27 de ani, Brevetul Internațional de Pilot Aviator, cu nr. 1591, eliberat în 22 ianuarie 1914 de Federația Aeronautică Internațională.
Aurora Gruescu (n. 11 mai 1914, Oituz, județul Bacău – d. 2005). Prima femeie inginer silvicultor din lume, prima româncă intrată în Guinness Book.
Fiica învățătorului Chiriac Dragomir, a dorit de mică să urmeze silvicultura, ceea ce a și făcut, în 1933, când a dat examen la Facultatea de Silvicultură, parte a Politehnicii din București, și a mers la cursuri alături de 130 de băieți care au făcut tot posibilul să o convingă să renunțe. Influențați de decanul Vintilă Stinghe, colegii refuzau să-i vorbească, o marginalizau, dar, cu timpul, după ce s-a căsătorit, au căpătat o atitudine mai pozitivă, trecând de la ostilitate la indiferență. „Doi ani nu mi-a vorbit colegul meu de bancă, zicea că n-are ce să discute cu o fată despre probleme care sunt ale bărbaților. Atunci, prejudecățile se manifestau foarte puternic și printre intelectuali. De-abia când am avut primul post la Casa Pădurilor Statului am simțit că sunt tratată altfel, deși aveam un salariu mai mic decât o pensie”, afirma ea într-un interviu.
Elena Ghica (Dora D’Istria) (n. 3 februarie 1828, București – d. 17 noiembrie 1888, Florența). Scriitoare, feministă.
Fiica marelui ban Dimitrie Ghica (numismat și arheolog), nepoata domnitorilor din această familie, și a Caterinei Faca, a primit o educație aleasă. Considerată de către profesorul ei particular, G. G. Papadopol, un copil minune, a învățat, până la vârsta de zece ani, nouă limbi străine, pictura și pianul. La numai 14 ani a tradus, în limba germană, Iliada lui Homer. În perioada 1842 – 1846, familia Ghica face o călătorie de studii prin marile orașe europene, Viena, Dresda, Veneția și Berlin. Elena Ghica a escaladat vârful Moench din Alpii elvețieni, unde a înfipt tricolorul pe care era brodat numele României, devenind prima femeie care a reușit acest lucru. A descris performanța în La Suisse allemande et l’ascension de Moench, publicată la Paris și Geneva, în 1856, lucrare ce vine după La vie monastique dans l’église orientale, publicată, cu un an înainte, în aceleași locații.
Cecilia Cuțescu-Storck (n. 14 martie 1879, comuna Câineni, județul Vâlcea – d. 1969, București). Artist plastic, prima femeie profesor universitar în învățământul de artă din Europa.
Fiica unui funcționar de poștă, a urmat cursurile liceale la „Școala Centrală” din București și pictura, ca bursier al statului român, la Academia de Pictură din München, „Damenakademie”, la „Académie Julian” din Paris și la École des Beaux Arts. În 1909 s-a căsătorit cu sculptorul Frederic Storck, fiul fondatorului școlii de sculptură din România. Cele două fiice ale cuplului vor deveni, la rândul lor, artiste. A expus la „Salon d’Automne” și la „Champs de Mars”, din Paris, la Atena, Bruxelles, Amsterdam, Haga, Veneția, Barcelona, unde a obținut un „grand prix”, sau Varșovia. A fost desemnată să amenajeze secția de artă plastică și decorativă la Expoziția de la Barcelona. I s-a propus să facă parte din juriul Salonului Oficial din București. A fost prima femeie din România care a realizat pictură murală: holul Băncii Marmorosch-Blank, lucrările numite Industrie, agricultură și comerț și Istoria negoțului român de la Academia de Științe Economice. A mai pictat sau desenat capete de expresie, portrete sau diverse nuduri.
Elisa Leonida Zamfirescu (n. 10 noiembrie 1887 – d. 25 noiembrie 1973), prima femeie inginer din lume, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României, soră a inginerului Dimitrie Leonida.
Fiica intelectualilor Anastase Leonida și a Matildei Gill, a făcut școala primară la Galați și liceul la Școala Centrală de Fete din București, obținând și un bacalaureat la secția reală de la Liceul „Mihai Viteazul”. Respinsă, din cauza prejudecăților, de conducerea Școlii de Poduri și Șosele din București, s-a înscris, începând cu 1909, la Academia Regală Tehnică din Berlin, Charlottenburg, pe care a absolvit-o în 1912, devenind prima femeie inginer din Europa.
Elena Văcărescu (n. 21 septembrie/3 octombrie 1864, București – d. 17 februarie 1947, Paris), scriitoare.
A fost fiica lui Ioan Văcărescu, de profesie diplomat, și a Eufrosinei Fălcoianu, pe linie paternă descendentă din renumita stirpe a Văcăreștilor (Iancu Văcărescu a fost bunicul ei). A primit o educație aleasă (guvernantă engleză, care o familiarizează cu literatura britanică), desăvârșită la Paris, unde avea să se intereseze de filosofie, artă poetică și istorie. A fost profund legată de vatra Văcăreștilor (Dâmbovița) și de moștenirea literară și civică a înaintașilor săi, astfel că, adolescența și prima tinerețe au stat sub semnul împlinirii intelectuale. În 1886 publică la Paris primul volum de versuri, Chants d’Aurore, care a primit cronici favorabile și un premiu special din partea elitistei Academii Franceze. A tradus în limba franceză din poeziile lui Eminescu, Blaga, Goga, Topârceanu, Minulescu, Vinea. În perioada primului război mondial, Elena Văcărescu a militat pentru realizarea marii uniri de la 1918. Începând din anul 1919 este numită de către regele României ca secretar general al Asociației Române pe lângă Societatea Națiunilor pentru o perioadă de douăzeci de ani. Pentru meritele sale, guvernul francez îi decernează ordinul Cavaler al Legiunii de Onoare. Ca urmare, în anul 1925, Elena Văcărescu devine membru de onoare al Academiei Române, ea fiind prima femeie din România care a beneficiat de acest titlu.
Ella Negruzzi (n. 11 septembrie 1876, sat Hermeziu, comuna Trifești, județul Iași – d. 19 decembrie 1948, București). Avocată. Prima femeie din România admisă în barou. Absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității ieșene (1913), Ella Negruzzi a fost prima femeie admisă în barou și care a primit dreptul de a pleda. A fost membră a baroului Galați și, ulterior, Ilfov. Pe lângă activitățile profesionale, fondează societatea „Emanciparea femeii”, prin intermediul căreia a cerut expres echitate în viața publică pentru femei. Vedea emanciparea acestora prin prisma afirmării lor în toate domeniile și ocuparea de funcții în raport cu pregătirea și capacitatea fiecăreia. Militând pentru reevaluarea statutului femeii în societatea românească și-a îndreptat eforturile și către femeile de la sat, încercând să le familiarizeze cu noile tendințe în organizarea eficientă a muncii în gospodărie sau în educația copiilor.
Irina Burnaia (n. 1909, sat Ciurari, comuna Gratia, județul Teleorman – d. 1997, Geneva). Aviatoare.
Pe numele adevărat Irina Cioc (pseudonimul „Burnaia” a fost inspirat de denumirea Câmpiei Burnasului, din zona natală), a studiat Științele Juridice, primind drept de practică, după absolvire, în baroul Ilfov. Instruită în tainele aviației de pilotul Petre Ivanovici (pilot de linie la compania L.A.R.E.S., membru al escadrilei de acrobație „Dracii Roșii”), Irina Burnaia a obținut, la 27 octombrie 1933, brevetul gradul I și II pentru avioanele de turism, devenind astfel cea de-a treia aviatoare româncă (după Elena Stoenescu-Caragiani și Ioana Cantacuzino). Cu ajutorul statului român care a suportat jumătate din preț, a achiziționat un I.A.R. 22. A efectuat un zbor deasupra Văii Prahovei, devenind prima femeie care a survolat Munții Carpați.
Elena Densușianu-Pușcariu (1875-1966) a fost și prima femeie profesor la o clinică de oftalmologie din lume.
S-a născut la Făgăraș și a absolvit facultatea la Iași. S-a specializat apoi la Paris, iar în 1920 a revenit în țară. A condus Clinicile de Oftalmologie din Iași și București și a fost profesor universitar. Elena Densușianu-Pușcariu a fost căsătorită cu Emil Pușcariu, profesor de histologie la Facultatea de Medicină din Iași, creator al Institutului antirabic din Iași, politician și artist plastic. Elena Densușianu-Pușcariu a fost membră a Societăților de Oftalmologie din Anglia, Franța și Italia. A avut și preocupări artistice, fiind și scriitoare, artist plastic și traducătoare.
Gabriela Chaborski (n. 14 octombrie 1891, Bârlad, jud. Vaslui – d. 25 noiembrie 1936, București). Chimistă, prima femeie conferențiar universitar din România. Fiica inginerului de origine poloneză L. Chaborski și a unei românce, a urmat cursurile liceale la Ploiești și pe cele universitare la Facultatea de Științe Fizico-Chimice din București, pe care a absolvit-o în 1916. Lucrarea de doctorat susținută la Geneva, la 22 martie 1919, are la bază o nouă formă de levură (ciupercă unicelulară), pe care o descoperise făcând analiza unei banane intrate în fermentație. „În cursul acestei lucrări, am descoperit un nou gen de levuri, pe care dl. Prof. R. Chodat l-a numit Asporomyces gen. nov. Chaborski, precum și trei specii noi: Zygosacharomyces Ficicola, Torula Botroidea și Asporomyces Asporus. Aceste levuri noi, precum și alte opt izolate și identificate, au fost studiate din punct de vedere biochimic și biologic. S-a studiat acțiunea reductazelor din levuri asupra sulfului și albastrului de metilen. Cu această ocazie s-a vădit, împotriva părerii dominante, că reductazele din levuri pot reduce nu numai sulful liber, ci și sulful combinat în substanțe albuminoide.”
Teodora Angela Lefterescu (n. 3 august 1926, Fălticeni, județul Suceava – d. 29 aprilie 2007, Constanța). Prima femeie căpitan de cursă lungă din România.
A condus remorcherele „Filimon Sârbu” și „Octombrie Roșu” și a secondat comandanții de pe navele „Trotuș”, „Jiul”, „Polar I” sau „Dorna”. Până la retragere a fost comandantul navei „Ceahlăul”, specializată în pescuitul oceanic.
Vera Myller (n. 1 decembrie 1880, St. Petersburg, Rusia – d. 12 decembrie 1970, Iași). Matematician, prima femeie profesor universitar din România.
Născută în familia de medici Evghenii și Olga Lebedev, a urmat cursurile liceale la Novgorod, unde a obținut bacalaureatul în 1897, apoi secția de științe fizico-chimice a Școlii Superioare pentru Femei „Bestujev” din St. Petersburg, în 1897 – 1902. La Göttingen, unde se afla pentru specializare, îl cunoaște pe viitorul ei soț, Alexandru Myller, și-și susține în 1906 doctoratul în științele matematicii cu profesorul David Hilbert; teza sa Teoria ecuațiilor integrale folosită la câteva dezvoltări în serie, cuprindea primul exemplu cunoscut de ecuație integrală singulară. După o scurtă perioadă în care a fost asistent universitar la catedra de Introducere în Analiză de la Universitatea din St. Petersburg, în 1906 – 1907, își urmează soțul la Iași, unde activează la Universitate până la pensionarea survenită în 1948. Aici devine doctor docent, în 1910, și întemeiază, împreună cu soțul ei, în 1912, Seminarul Matematic Ieșean și o bogată bibliotecă cu opere fundamentale în domeniul matematic, punând bazele unei puternice școli în acest oraș. În timp ce soțul ei se ocupa în special de geometrie, Vera Myller s-a orientat spre algebră. În 1 noiembrie 1918 devine prima femeie profesor universitar din România într-o disciplină științifică, predând algebra superioară și teoria funcțiilor la Universitatea din Iași. Majoritatea lucrărilor sale sunt axate în special pe analiza matematică și teoria numerelor, ecuațiile diferențiale sau teoria funcțiilor. Lecții de algebră, elaborată în 1953, a fost prima lucrare cu sistematizare completă elaborată în România, pentru care a primit Premiul de Stat pe anul 1953. Toți cei care participau la cursurile ei erau vrăjiți de claritatea și frumusețea discursului, aveau impresia că „participă, alături de iluștri creatori, la marile descoperiri și progrese matematice.”
Raluca Ripan (n. 27 iunie 1894, Iași – d. 5 decembrie 1975, Cluj-Napoca). Chimist, inventator, prima femeie decan din România.
A studiat chimia la Facultatea de Științe a Universității din Iași pe care a absolvit-o în anul 1919. Având rezultate foarte bune a fost numită preparator la Secția de chimie minerală întemeiată de Petru Poni (1919), anul următor fiind avansată asistent la Laboratorul de chimie fizică al Facultății. În același an se transferă pe postul de șef de lucrări la Laboratorul de chimie anorganică din cadrul Facultății de Științe a Universității din Cluj-Napoca, pentru a-și definitiva teza de doctorat, pe care o va susține în 1922 devenind, astfel, prima femeie doctor în chimie din România.
Luiza Zavloschi (n. 20 iulie 1883, com. Buda, jud. Vaslui – d. 1967, com. Buda, jud. Vaslui). Învățătoare, prima femeie primar din România. Născută într-o familie de țărani, a urmat școala primară și gimnaziul în localitatea natală, după care a studiat la Școala Normală de Învățătoare „Mihail Sturza” din Iași. După absolvire a devenit învățătoare în satul unde s-a născut. S-a căsătorit, în 1906, cu învățătorul Constantin Zavloschi, cu care a avut șapte copii. În primăvara lui 1930, mai mulți țărani fruntași i-au cerut să candideze la primăria com. Buda, împotriva reprezentantului partidului de guvernământ, de care erau nemulțumiți. A candidat și a ieșit învingătoare. Ediția din 3 martie a ziarului „Dimineața” a dedicat o pagină întreagă neobișnuitului eveniment: „Și aici, în ținutul ăsta așa de vitregit, un sat de oameni simpli, izolați de frământările care macină zilnic baloturi întregi de hârtie și răgușesc mii de glasuri, a biruit cea mai cumplită prejudecată. A fost aleasă prima femeie primar”.
Nadia Comăneci (n. 12 noiembrie 1961, Onești, județul Bacău), gimnastă, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică. Cu cinci medalii olimpice de aur, trei de argint și una de bronz, Nadia se numără printre cele mai bune gimnaste și sportive ale tuturor timpurilor.
Marta Trancu-Rainer (n. 1875, Târgu Frumos, județul Iași – d. 1950, București). Prima femeie medic chirurg din România.
Marta Trancu Rainer a absolvit Facultatea de Medicină din Iași, urmând și un curs de Medicină Internă la Spitalul „Colțea” din București. A ocupat, prin concurs, un post de medic secundar în chirurgie și a început să profeseze, după ce a fost întâmpinată de dezaprobarea confraților bărbați, care considerau o glumă faptul că o femeie dorește să devină medic chirurg. S-a căsătorit cu celebrul anatomist și antropolog Francisc I. Rainer, întemeietorul Institutului de Antropologie din România. Mobilizată în Primul Război Mondial, cu gradul de maior, a realizat numeroase intervenții chirurgicale prin care a salvat sute de vieți. A condus, concomitent, Spitalele „Colțea”, cel al „Școlii de Poduri și Șosele”, precum și Spitalul de Chirurgie instalat în Palatul Regal, la cererea Reginei Maria. „Cele două erau mereu împreună în marile spitale și în spitalele de campanie, în mijlocul răniților de război” (dr. V. T. Terențiu). Suferind o plagă infectată din cauza deselor expuneri la infecțiile răniților, Regina a fost operată la mână de către prietena sa. După încheierea războiului, Marta Trancu-Rainer a continuat să profeseze ca medic chirurg, dar paralel a practicat, la cabinetul său particular și ginecologia. „La început de secol al XX-lea, era cunoscută în București ca unul dintre cei mai buni și mai solicitați medici ginecologi” (dr. V.T. Terențiu). În 1935 a fost primită în Academia de Medicină, recunoscându-i-se astfel activitatea de cadru didactic universitar.
(n. 22 aprilie 1885, Giurgiu – d. 1975, București). Prima femeie astronom din România.
Maria Teohari Fiica medicului Christu și a Alexandrei Teohari a urmat clasele primare la Giurgiu și pe cele liceale la București, la „Elena Doamna” și Școala Centrală, iar cele universitare la Facultatea de Științe, cu specializări la Observatoarele astronomice din Paris și Nișa, unde a fost trimisă din inițiativa profesorului Nicolae Coculescu, întemeietorul Observatorului din București. Aici a făcut observații asupra Soarelui, a planetelor mici și asteroizilor. Reîntoarsă în țară, în 1914, a lucrat la Observator, publicând în Anuarul acestuia mai multe lucrări despre petele solare, protuberanțe și tot felul de fenomene celeste, precum și în revista „Natura”, articole despre popularizarea acestui domeniu.
Elena Teodorini (n. 25 martie 1857, Craiova – d. 27 februarie 1926, București). Cântăreață de operă.
Fiica lui Theodor și a Mariei Teodorini a început să ia lecții de canto și pian la vârsta de șase ani, la Craiova, până în 1871, când a fost admisă la Conservatorul de la Milano. A debutat ca solistă trei ani mai târziu într-un oraș italian de provincie. În 1877, după Rigoletto de Giuseppe Verdi și Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini, jucate la București, a interpretat, ca soprană dramatică, rolul „Valentinei” din piesa Hughenoții de Giacomo Meyerbeer, la „Scala” din Milano. La vârsta de numai 20 de ani, devine prima soprană din România care a cântat pe cea mai faimoasă scenă lirică a lumii.
Uca Maria Marinescu (n. 15 mai 1940, Gheorgheni, județul Harghita). Exploratoare. A făcut liceul la Târgu-Mureș și Facultatea de Educație Fizică și Sport la București. În perioada 1990 – 1996, a călătorit în China, Tibet, India, Nepal și văile caucaziene din Rusia; în 1996, a traversat Canada, de la est la vest; în 1997 –1998, a parcurs singură drumul străbătut de expediția „Belgica” spre Antarctica, cu un secol în urmă; în 1999 a traversat singură Africa, de la sud la nord, străbătând 11 țări; în 2000 a parcurs vechile drumuri maritime europene folosite de vikingi, din Norvegia și Islanda până în Groenlanda; în 2001 a făcut parte dintr-o expediție internațională care a atins Polul Nord, după ce a străbătut 116 km, în 13 zile, și Polul Sud, după 120 km, străbătuți în 11 zile, pe schiuri, și a devenit astfel primul român, cea de-a treia femeie din lume și prima ca vârstă, care a obținut această performanță; în 2003 a explorat, printr-o expediție solitară, Australia și Oceania; în 2004 a ajuns singură în Alaska și masivele Denali-McKinley și Wrangel-St. Elias și a escaladat ghețarii Kennicott și Ruth; în 2005 a călătorit prin Mongolia, Buriata și Siberia și a escaladat, în premieră românească, masivul Altai, cu vârfuri de peste 4.000 m.
Sofia Ionescu (n. 25 aprilie 1920, Fălticeni, județul Suceava – d. 21 martie, 2008, București ). Medic, prima femeie neurochirurg din lume.
Fiica unui funcționar de bancă din București, Constantin Ogrezeanu, și a Mariei, o refugiată din Bucovina, a absolvit Școala Centrală din București, luând bacalaureatul în 1939, și Facultatea de Medicină din București, în 1945, ca studentă a lui Dimitrie Bagdasar. În anul cinci de facultate, în 1944, a făcut prima sa operație pe creier asupra unui copil care fusese victima unui bombardament, intervenția sa fiind recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. „În copilărie și chiar mai târziu, când cântam la pian, îmi era teamă să nu mă vadă cineva că tremur. Atunci, la prima operație, m-am simțit copilul de altădată în fața pianului. Dar din dorința de a nu-mi vedea nimeni teama, m-am lăsat copleșită de o liniște binefăcătoare. Apoi, toată viața, la operațiile cele mai dificile, am simțit că sufletul îmi este stăpânit de pace. Este o stare minunată, de comunicare cu Dumnezeu”, afirma Sofia Ionescu într-un interviu. Principalele sale articole științifice, peste 120, au apărut în «Acta chirurgica Belgica», «Journal de chirurgie», „Neurologia”, „Psihiatria”, „Neurochirurgia” sau «Revue Roumaine d’ Endocrinologie». A avut pacienți celebri, soțul Mariei Tănase, soția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, una dintre soțiile șeicului Zayed bin Sultan Al Nahyan din Abu-Dhabi, artiști, prinți, poeți, dar și mulți reprezentanți ai elitei comuniste.
Irina Constanziu-Vlassopol (n. 19 iunie 1900, Iași – d. 1979, București), prima femeie ofițer din Marina Comercială Română. Fiica generalului Mihail Constanziu (comandantul Diviziei 2 Cavalerie, Iași), a făcut cursurile primare și gimnaziale prin diferitele garnizoane prin care a trecut cu tatăl său. A lucrat o vreme la o întreprindere forestieră și apoi la o sucursală a Băncii Marmorosch-Blank. La 18 februarie 1930, Căpitănia portului Brăila i-a eliberat Livretul de marinar cu nr. 270. Pe 15 august 1937, de Ziua Marinei Române, a fost decorată „pentru dragostea cu care a îmbrățișat marea, secondând tot timpul pe comandantul vaporului românesc «Ing. Vlassopol»”, cu „Medalia maritimă”, clasa III, de către Regele Carol II. După schimbarea regimului politic, Irina Constanziu-Vlassopol a avut de suferit, ca mulți alții, de pe urma originii sale „burgheze”, neputându-se angaja decât ca femeie de serviciu. A continuat să corespondeze cu Muzeul Marinei, căruia i-a încredințat memoriile și fotografiile personale.
Maria Cuțarida-Crătunescu (10 febr. 1857 — 16 nov. 1916) a fost prima femeie medic din România.
În 1884, la Paris, a devenit doctor în medicină, obținând calificativul magna cum laude. Pentru rezultatele deosebite i-au fost dedicate articole în ziarele vremii, precum Pressa sau Românul. În țară și-a deschis o clinică particulară. A înființat Societatea Maternă, ce a jucat un rol foarte important în ajutarea copiilor săraci. Doi ani mai târziu a luat naștere prima creșă din țară, la Fabrica de Tutun din București, asigurând consultații pentru cele 2000 de femei, care munceau în această fabrică. A prezentat în 1900, la Congresul acțiunilor feministe, de la Paris, lucrarea intitulată Munca femeii în România.
Maria Rosetti (n. 1819, Guernsey, Anglia – d. 13/14 februarie 1893, București). Prima publicistă din România.
Începând cu 1857 a colaborat ca redactor la mai multe ziare, reviste și almanahuri, cu deosebire la Românul, fondat de soțul ei. „Scrierile ei jurnalistice și corespondența particulară ilustrează un patriotism dus până la exaltare și o credință sinceră și totală în ideile de libertate, egalitate și dreptate socială” (Sultana Craia). A editat „Mama și copilul”, revistă literară săptămânală ce a funcționat din iulie 1865 până în aprilie 1866, profilată pe articole și traduceri în sprijinul educației copilului. În timpul războiului din Balcani, din 1877 – 1878, a condus un spital de campanie la sud de Dunăre și a înființat Comitetul Femeilor, cu ajutorul căruia a reușit să strângă fonduri substanțiale pentru armată și spitale. „Este întâia femeie cultă care a fost părtașă activă la strădania poporului român de a-și făuri o viață liberă, în cursul veacului trecut. Și totodată întâia publicistă care și-a pus scrisul, dezinteresat, în slujba intereselor naționale” (Lucian Predescu).
sursa: enciclopedia romaniei/ wikipedia.org
