Rezultatele sondajului realizat la inițiativa deFilm și „Atlasul Universului”
Un studiu recent, realizat pe un eșantion de 402 părinți cu copii între 6 și 14 ani, din mediul urban și rural, utilizatori de internet, relevă o transformare profundă a modului în care copiii din România își petrec timpul liber: timpul afară și autonomia copiilor s-au redus semnificativ față de generația anterioară, iar „afară” este înlocuit treptat de ecrane.
Copiii de azi petrec de aproape două ori mai puțin timp afară decât generația părinților lor, și din ce în ce mai mult timp pe ecrane, arată rezultatele studiului „COPIII ȘI JOACA AFARĂ”, derulat prin Reveal Marketing Research la inițiativa echipei filmului „Atlasul Universului”.
3 din 4 părinți participanți la acest studiu, declară că, într-o zi obișnuită de școală, copiii lor petrec sub două ore afară la joacă.
La 6-7 ani, copiii petrec cu aproape o oră pe zi mai mult afară decât pe ecrane. Doar 6 ani mai târziu, timpul petrecut pe ecrane are o creștere de 40%, și ajunge să depășească timpul afară cu 7 minute pe zi.
Un element-cheie este vârsta la care copiii intră în universul digital: peste jumătate dintre părinți (52%) spun că au oferit primul dispozitiv personal (telefon sau tabletă) la 7 ani sau mai puțin. Doar 25% dintre copii au avut permisiunea să se joace afară fără supraveghere la aceeași vârstă.
Astfel, copiii învață că în mediul digital au autonomie, iar afară nu.

Copiii de azi versus copilăria părinților
Între copiii de azi și copilăria părinților există o diferență generațională semnificativă în privința timpului liber petrecut afară.
Acum, copiii petrec aproape două ore pe zi afară la joacă, adică cu 40% mai puțin decât părinții lor la aceeași vârstă.
67% dintre părinți spun că, în copilăria lor, stăteau peste 3 ore afară într-o zi obișnuită, în timp ce azi doar 19% pot spune același lucru despre copiii lor.
Și părinții simt asta. 64% declară că, acum, copiii lor petrec mai puțin timp afară decât petreceau ei la aceeași vârstă.
Joaca afară era, de asemenea, mai autonomă: 47% dintre părinți declară că li s-a permis să se joace singuri afară de la 7 ani sau mai puțin, față de cei doar 25% amintiți anterior.
Schimbări profunde se remarcă și în cazul spațiilor de joacă și al jocurilor copilăriei. Astfel, jocurile care au marcat copilăria părinților, dispar încet din peisajul copilăriei actuale: „Țară, țară, vrem ostași”, „Elastic”, „Coarda”, „Șotron” sau „Leapșa”.
74% dintre părinți susțin faptul că e mai greu să fii „copil de afară” astăzi decât atunci când erau ei mici.

Ce îi ține pe copii departe de joaca afară
Principalele bariere care stau între copii și joaca afară, semnalate de majoritatea părinților, sunt atractivitatea ecranelor, presiunea programului încărcat,și lipsa de siguranță.
53% dintre părinți declară că le este teamă să își lase copiii să se joace singuri afară. Teama este mai frecventă la mame, la părinții de fete și la cei cu vârste între 40–49 de ani, unde procentul ajunge la 65%.
53% dintre părinți consideră și că în zona în care locuiesc nu sunt suficiente locuri de joacă sigure, percepție accentuată în rândul părinților din sate.
Cu toate acestea, 68% își doresc ca copilul lor să petreacă mai mult timp afară decât o face acum.
Și le trebuie mai întâi de un imbold: 80% au nevoie mai multe ocazii și idei pentru a ieși cu copilul afară.

Filmul care te scoate afară
Timpul petrecut afară nu ar trebui să concureze cu cel petrecut pe ecrane, ci să rămână o parte firească din copilărie.
În spiritul poveștii desfășurate complet în aer liber, filmul „Atlasul Universului” își propune să deschidă apetitul pentru mișcare și explorare afară.Din 19 septembrie, „Atlasul Universului” îi cheamă pe copii și părinți să iasă din casă, să se miște, să se joace și să redescopere împreună drumul către cinema.
Studiul a fost realizat în perioada 17-22 iulie 2026, prin 402 interviuri online de tip CAWI (Computer Assisted Web Interviewing), în rândul părinților cu copii cu vârste între 6 și 14 ani, din mediul urban și rural, utilizatori de internet.
„Hai afară!”, îndemnul filmului „Atlasul Universului”, și povestea care a inspirat acest studiu.
Scris și regizat de Paul Negoescu, „Atlasul Universului” spune povestea unui puști de 10 ani pe nume Filip, care pleacă singur din satul în care locuiește la magazinul din orașul de provincie pentru a-și cumpăra o pereche de adidași. După ce observă că, din nefericire, a primit doi pantofi pentru piciorul drept și află că un alt copil e posibil să fi primit perechea, decide să se aventureze în căutarea acesteia. Întâlnirile cu locuri și oameni noi, temerile și bucuriile, curiozitatea și curajul sunt o parte importantă din descoperirile aventurii sale.
Multipremiat în festivaluri internaționale de film, „Atlasul Universului” dedică tuturor copiilor și adulților o poveste fermecătoare despre creștere, prima „ieșire din cuib”, prima călătorie spre maturizare, vorbind în același timp despre copilăria de azi.
În mediul rural, unde se desfășoară în mare parte acțiunea filmului, copiii încă se mai joacă afară mai mult decât o fac cei din mediul urban. Însă și acolo, lipsa locurilor de joacă sigure și nivelul de autonomie al copiilor reprezintă o problemă.
Inițiativa echipei „Atlasul Universului” a pornit de la o întrebare simplă: „cât timp mai petrec copiii de azi afară față de generația părinților lor?” Este aceasta ultima generație de copii care-și petrec timp liber afară, așa cum remarcau majoritatea spectatorilor și criticilor prezenți la proiecțiile internaționale ale filmului?
Din 19 septembrie, publicul este invitat la cinema să descopere filmul de familie care îi face pe părinți să-și amintească de copilăria lor și pe copii să pornească, în imaginație, în propria aventură, alături de personajul principal.
Primul film artistic românesc de aventură pentru copii și familie multipremiat în festivaluri internaționale după 35 de ani, „Atlasul Universului” este produs de Radu Stancu și Ioana Lascăr și coprodus de Poli Angelova, Nikolay Todorov și Carmen Rizac.
Scenariul filmului este semnat de Paul Negoescu și Mihai Mincan, doi cineaști premiați pentru producțiile lor anterioare.
Rolul principal este interpretat de tânărul actor debutant Matei Donciu.
Marin Grigore și Andreea Grămoșteanu joacă rolurile părinților acestuia.
Din distribuție mai fac parte: Costi Antone, Zisu Stanciu, Calin Petru, Sofia Marinescu, Cristi Martin, Silvana Negruțiu, Andrei Mateiu, Andreea Mateiu, Kim Ciobanu, Puiu Lăscuș, Johanna Mild, Nelu Serghei și alții.
Imaginea filmului „Atlasul Universului” este semnată de Ana Drăghici, iar montajul a fost realizat de Mihai Codleanu. De scenografie și costume s-au ocupat Iulia și Victor Fulicea, iar Marius Leftărache și Victor Miu s-au ocupat de muzică și designul de sunet.
„Atlasul Universului” este o producție deFilm (România), realizată în coproducție cu Screening Emotions (Bulgaria) și Avanpost Media (România), finanțată de Centrul Național al Cinematografiei, Guvernul României prin Oficiul de Film și Investiții Culturale, Eurimages, Bulgarian National Film Center, Magic Lab, Cinema City, Magic Shop, UniCredit, Kaufland, UPFAR ARGOA, Televiziunea Română.
Filmul este reprezentat internațional de prestigioasă companie internațională Pluto Film și va fi distribuit în România din 19 septembrie de T.R.I.B.E. Films.

