Un festival internațional cum este Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) de la Iași, aflat deja la a VI-a ediție, îți oferă în primul rând diversitate și posibilitatea de a compara, de a înmagazina, de a experimenta. Când arunci o privire peste program și găsești, de exemplu, piese pe care le-ai mai văzut și în alte interpretări, nu reziști tentației de a-ți asigura un loc în sală pentru a face diferența. Iar dacă aceste piese sunt o premieră pentru tine, te lași convins de distribuție. Un astfel de spectacol, jucat, atât la FITPT, în a doua seară de festival, de actori ai Teatrului Odeon din București, cât și pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, este Natură moartă cu nepot obez de Ion Sapdaru. Cu o atmosferă de început care amintește, parcă, de Gaițele lui Alexandru Kirițescu, Natură moartă cu nepot obez oscilează între tragic și comic pentru a-și atinge finalul și pentru a trimite publicul acasă cu o stare, acea stare care te face să emani de la distanță aer de sală de teatru.

Povestea gândită de Ion Sapdaru este una care se mulează perfect pe scheletul societății moderne. Ea atinge răni precum singurătatea, refugiul în mâncare și obezitatea, superficialitatea, lipsa de comunicare, standardele sociale discriminatorii. Personajul central, Pompiliu, rămas din copilărie, după ce mama sa s-a stins, în grija a trei mătuși, Vanda, Cesonia și Mirela, este sufocat de dragostea acestora și se regăsește pe sine incapabil să își gestioneze propria viață. Mănâncă ce și cât i se dă, până se trezește, într-o zi, în corpul unui obez, nu are foarte mulți prieteni, se izolează în propria cameră și își ratează viitorul încă înainte de a și-l visa. Până aici nimic spectaculos. Însă, umorul lui Sapdaru și firul acțiunii care se deșiră curajos spre un final plin de tâlc mențin atenția vie. Apariția prostituatei Lili, cea pe care mătușile, din nevoia lor de control și de umplere a golului emoțional din propria viață, o angajează pentru a-l iniția pe Pompiliu, Pompita, în tainele amorului, moartea câte uneia dintre mătuși exact în momentul în care acțiunea atinge un punct cheie, depresia și nebunia în care se afundă nepotul obez, duioșia și mustrările de conștiință ale prostituatei sunt notele de altfel ale poveștii.

Revenind la motivele pentru care un astfel de spectacol stârnește curiozitatea, ele trebuie disecate pe rând și puse într-un context pentru a putea fi mai bine înțelese.

Dacă ți-ai luat bilet la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, pentru seara de 6 octombrie și te numeri printre cei care au văzut, deja, piesa la naționalul ieșean, în regia autorului însuși, pentru tine imprevizibilul ține de abordarea punerii în scenă. Și, fără teamă de a greși, observi că regizorul care a lucrat cu actorii Teatrului Odeon din București, Eugen Făt, a ales o distribuție extrem de echilibrată, a dozat foarte bine succesul la public cu experiența și a dat o notă mai parodică personajului principal, decât Ion Sapdaru. Pompita chiar pare umflat cu pompa, orice gest al său este ostentativ, înfățișarea sa aduce cumva cu cea a unui copil retardat, ieșirile din decor și răsturnările cu tot cu obiectele de mobilier se întețesc pe măsură ce acțiunea curge, Pavel Bartoș, actorul care îl însuflețește pe personajul principal trage, oarecum, cu dinții de umorul de bulevard. Totuși, te bucuri de întreaga desfășurare de forțe care îți învăluie privirea. Dar cu moderație, pentru că ochiul critic îți clipește destul de des.

Dacă, însă, vezi spectacolul pentru prima dată, nu ai cum să nu fii impresionat de distribuție și ești mai dispus să guști latura parodică a lui Pompita. Îl ai în rolul principal pe Pavel Bartoș, acompaniat de Dorina Lazăr, de Rodica Mandache, de Oana Ștefănescu și de Nicoleta Lefter. Și te lași purtat de umor, chiar dacă, pe alocuri, notele de tragism te stânjenesc și îți inhibă râsul. Pe Pavel Bartoș îl știi cu siguranță din aparițiile sale televizate, de aceea poate îi acorzi mai multă atenție. Uneori îți mai scapă și vocea de sub atenta supraveghere a tăcerii impusă de o sală de teatru. Poate nu ai ochiul format și ai venit la reprezentație mai mult să te relaxezi. Nu știi că acest spectacol a fost inclus în programul mai multor festivaluri de specialitate, precum Festivalul de Dramaturgie Contemporană (Brașov, 2011), Festivalul Povești pentru Copii și Oameni Mari (Alba Iulia, 2011), Festivalul Național de Comedie (Galați, 2011), Festivalul Zile și Nopți de Teatru European (Brăila, 2011) și că a câștigat, în 2011, la Festivalul Național de Comedie de la Galați, premiul pentru cel mai bun spectacol. Și nici nu contează asta prea mult, din momentul în care ți-ai ocupat locul în Sala Mare a Teatrului Luceafărul. Contează că Pavel Bartoș, dincolo de faptul că este un foarte bun entertainer, este și un bun actor, că doamnele care au scris o parte din istoria teatrului românesc, Dorina Lazăr și Rodica Mandache, sunt la câțiva pași de tine și că respirați același aer, că te rupi de rutină, de cotidian și asculți, vezi, simți o poveste, că ai un festival în orașul tău care îți permite să faci asta pe bani puțini. Astfel, nici nu îți dai seama când trec minutele. La final te ridici, aplauzi cu sinceritate și îndelung, îți pui haina pe tine, te îndrepți spre casă mulțumit că ți-ai luat bilet la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr și îți consulți agenda. De ce să nu mai repeți experiența și în celelalte seri ale festivalului, până pe 11 octombrie?