Fata-care-se-simțea-tristă-numai-după-douăsprezece-noaptea era de la o vreme tristă tot timpul.
Așa că s-a hotărât să caute în toate cărțile de bucate rețeta fericirii.
De la bunică știa că totul trece prin stomac, chiar (sau mai ales) fericirea.
A găsit tot felul de rețete.
Unele recomandau dulceață din petale de trandafir, știut fiind că aproape orice îndrăgostit, când se simte fericit, dăruiește trandafiri.
Altele, caramelul, mierea și ciocolata în aceeași combinație, pentru că fericirea trebuie să fie neapărat dulce. Dar niciuna dintre aceste rețete complicate și siropoase nu i-a excitat nervii fericirii fetei și era cât pe ce să se dea bătută în brațele nefericirii.
A fost dispusă, însă, să mai facă o ultimă încercare.
Într-o carte de bucate foarte prost văzută de criticii specialiști în fericire și rețetele eficiente în a o ademeni, a găsit o rețetă pe bază de zeamă de lămâie.
Cine s-ar fi gândit la asta?
Mai ales că lămâia te face să te strâmbi îngrozitor și numai fericit nu pari.
Mai mult amuzată decât încrezătoare, fata s-a pus pe citit rețeta.
Nici măcar nu era greu de pus în aplicare.
Era nevoie de 3 lămâi, cât mai rotofeie și mai zemoase, culese dintr-un loc foarte apropiat de sufletul celui care prepară lichidul.
Zeama rezultată din ele trebuia băută pe stomacul gol, fără însă a scăpa în stomac vreun sâmbure.
Sâmburii în această rețetă aveau tot felul de contraindicații, neprecizate, doar strânse amenințător în cuvântul contraindicații.
Din ce în ce mai curioasă, fata a nimicit 3 lămâi din grădina bunicii, ființa care a apropiat-o cel mai mult de ea însăși în anii copilăriei și ai adolescenței, și le-a băut zeama.
Era aproape sigură că nu a scăpat niciun sâmbure.
Se pare, totuși, că era departe de adevăr, fără a o ști încă.
Strâmbându-se caraghios câteva minute bune după ce a înghițit zeama, fata și-a văzut mai departe de acea zi, de activitățile sale obișnuite, convinsă că rețetele fericirii sunt o invenție a specialiștilor în sentimente care au un umor acid.
Spre seară, însă, când era pe punctul de a se băga în pat, cu tristețea încâlcindu-i-se prin păr, a simțit că ceva i se mișcă în stomac, ca și când ar fi crescut în interiorul său.
— Mi se pare sau poate încă mă gâdilă în stomac gluma specialistului căzut în dizgrație, și-a spus fata și a adormit într-un târziu, nu fără a se zvârcoli pe toate părțile și a-și simți stomacul pulsând.
Dar, pentru prima dată după mult timp, a visat frumos și și-a amintit ce a visat.
Asta a pus-o serios pe gânduri.
Nu că nu s-ar fi bucurat, dar voia să știe ce se întâmplă cu ea.
A căutat prin cartea de bucate până a găsit numărul de telefon al specialistului în fericire atât de criticat de ceilalți specialiști și și-a făcut o programare.
A doua zi, nebună de curiozitate, s-a lăsat consultată de specialist.
Acesta, pe măsură ce îi examina stomacul, zâmbea din ce în ce mai nervos.
Și mai nedumerită, fata a țipat că vrea să știe ce are.
— Hmmm, l-a auzit pe specialist spunând.
A prins rădăcini în stomacul tău un lămâi.
Vei afla pe pielea ta, începând de azi, ce nu era scris în rețetă la contraindicații.
Vei fi fericită tot timpul până se va usca lămâiul din stomac.
Asta dacă nu va face pui.
Vei dori să mai fii și nefericită, dar nu îți va ieși.
Crede-mă pe mine, că sunt specialist.
A fi fericit tot timpul este același lucru cu a fi nefericit tot timpul.
— Ce idiot! își spuse fata în gând.
Se ridică furibundă de pe masa de consultații, cu senzația acută că cineva își bate joc de ea și ieși în lume fără a privi în urmă.
Voi fi fericită tot timpul, voi fi fericită tot timpul, își confirmă și acum cu cel mai fericit zâmbet din lume, după zile, luni, ani de la consultație, fata-care-se-simțea-tristă-numai-după-douăsprezece-noaptea, mângâindu-și stomacul-cu-un-lămâi-care-secretă-fericirea-în-el.
E singură, afară plouă și e trecut de douăsprezece noaptea.