Ei, și ce dacă m-am trezit târziu și ziua mea nu mai are dimineață, a rămas orfană de mamă?
Mai are încă 2 tovarăși de joacă irezistibili: amiaza și după-amiaza.
Ei și ce dacă paginile cărții pe care o citesc sunt mânjite cu ciocolată neagră de degetele păcătoase și miros a ciocolată?
Citesc în continuare, răsfățându-mă cu mixul de parfumuri și stări.
Ei și ce dacă a fost Ziua Femeii pe 8 martie și nu i-ai făcut niciun compliment?
Ce, în oricare altă zi, nu îi poți spune cât de frumos este obiceiul său de a fi frumoasă numai pentru tine?
Ei și ce dacă nu ești?
„Poate rău ți-a căzut”, după cum îmi cântă complice Alexandrina Hristov, pe care o ascult obsesiv de vreo 3 zile.
Ei și ce dacă râd geometric, cu mișcări ale buzelor măsurate de compas, când, de fapt, îmi vine să plâng haotic?
Mă voi răsfăța în curând cu demachiant, apă caldă și somn.
Ei și ce dacă încep să te uit, deși nici măcar nu te-am cunoscut?
Ce, nu vom găsi câteva minute să ne scriem unul altuia, cu o caligrafie impecabilă, o scurtă, dar relevantă caracterizare?
Ei și ce dacă miroase a mucegai de amintire în camerele proaspăt aerisite?
E timpul să îmi fac curățenie și în amintiri, cu geamurile închise, între patru pereți.
Ei și ce dacă vântul timid de primăvară pune pe urmele tale, în plină intersecție, un ziar apărut acum două săptămâni?
Te întorci, îl aduni pagină cu pagină și îl arunci în primul coș, pentru că l-ai citit deja acum două săptămâni și cel de azi se lăfăie, plin de propria importanță, în geanta ta.
Ei, și ce dacă nu mai știu ce să scriu?
Textul ăsta nu se poate pur și simplu termina aici?