Ceasca de cultura

Autor: omdecultură

Andreea Răsuceanu: „M-am autodisciplinat, am prins acel curaj pe care ți-l dă, de obicei, sentimentul că ai pus ultimul punct în ceea ce devine cartea ta”

Cele doua Mantulese se privesc, complice, in oglinda, in timp ce colectionara povestii adauga, cate un semn de carte, la fiecare element de atmosfera ce i se infatiseaza, la fiecare informatie istorica pe care o actualizeaza, in cheie de marturisire. Studiaza atent franturile din puzzle-ul literelor, se imprieteneste atat cu documentele de arhiva pe care le intalneste in bibliotecile pariziene, cat mai ales cu locuitorii strazii Mantuleasa. Cu pasiunea interpretarii si, in acelasi timp cu migala, rabdare, curiozitate descifreaza codurile geografice prin care proza scurta eliadesca respira indeosebi, si literatura romana, in general. Porneste, de fapt, de la distinctia dintre spatiu si loc pentru a accentua o viziune noua asupra textului literar (inca neexploatata in spatiul romanesc), o viziune care duce "literatura in geografie si geografia in literatura", dupa cum bine spune Collot. Si asta nu e tot. Pentru ca Andreea Rasuceanu soseste cu un tramvai in Bucurestiul epocal, continua calatoria cu acelasi "vehicul psihopomp", de aceasta data, ce-i drept, tramvaiul vizeaza plimbarea prin memoria cititorului. In acest parcurs initiatic, de la amintire, la idee si cuvant, scriitoarea surprinde, cu nostalgie, cromatica motivelor vegetale prezente la Biserica Mantuleasa, fotografiaza, prin instrumentarul logosului, lumina de pe frunzele castanilor mantulesceni, inregistreaza in pagini oamenii, faptele, intamplarile istorice ale secolului al XIX-lea, respectiv inceput de secol XX. Avand drept coordonate geografice prioritare, evident, Strada Mantuleasa si Bucurestiul lui Mircea Eliade.

Stefania Argeanu: "Literatura: un cod pe care esti nevoit sa-l descifrezi." este definitia data de Roland Barthes, (semiologul francez de formatie enciclopedica – a fost si eseist, critic, filosof si teoretician al literaturii) in cartea Mitologii. Cum i se arata realitatea literaturii filologului Andreea Rasuceanu? Sub ce infatisare?

Andreeea Rasuceanu: Pasiunea mea pentru literatura e tributara unui interes timpuriu pentru tot ce e ascuns, misterios, greu de adus la suprafata de dincolo invelisul sau. Prin urmare, cartile si permanenta lor confruntare cu realitatea din jur au constituit inca din copilarie o constanta a vietii mele. Treptat, codul de interpretare, modalitatea de decodificare s-au schimbat, a ramas insa aceeasi pasiunea interpretarii. In plus, incet incet am inteles ca, de fapt, in fiecare zi a vietii noastre ne scriem propria poveste, deci insasi viata e literatura. Cred ca singura realitate suportabila, pentru mine cel putin, e literatura.

In articolul "S.O.S. strada Mantuleasa!", pe care l-ati publicat acum 5 ani, in editia cu numarul 486 a Observatorului Cultural, dati curs acestei confesiuni: "Am plecat facand la nesfarsit acelasi exercitiu de imaginatie: cum va fi aratand lumina aceea incredibila care scalda salile de clasa de la scoala Mantuleasa, in toate momentele zilei, dar mai ales in inserarea care se prelinge acum pe frunzele castanilor ce tivesc marginea strazii, in dreptul a ceea ce a fost, pana acum cativa ani, scoala lui Mircea Eliade." Sa presupunem ca acelasi exercitiu de imaginatie va recheama. Cum credeti acum ca arata lumina aceea incredibila, prezenta in salile de clasa a scolii mantulescene?

Lumina a supravietuit, fireste, in zona despre care vorbim, e lumina aceea scazuta, inconfundabila, a amurgurilor bucurestene despre care au vorbit atatia scriitori, cu amestecul de melancolie, nostalgie, un fel de sfasiere fara obiect aparent, cand ai foarte pregnant sentimentul ca oricand poti aluneca intr-un alt timp si ramane captiv acolo. E si amintirea cea mai vie pe care o am despre Bucuresti. Atunci cand sunt departe de oras, primul semn ca mi-e dor de el e constatarea ca nicaieri in lume asfintitul nu are ceva atat de sfasietor, de greu de indurat si in acelasi timp de atragator, de seducator, ca in Bucuresti. Lumina bucuresteana e o lumina despre care doar literatura poate vorbi, parte din realitatea ei.

Pe de alta parte, aura nostalgica pe care o evocati, ma determina sa gasesc un corespondent, o similitudine cu raspunsul pe care Mircea Eliade il ofera, la un moment dat, in cartea Incercarea labirintului, jurnalistului Claude-Henri Rocquet, atunci cand este intrebat de catre acesta din urma: "Din indepartata copilarie ce imagini va vin in minte?" Iar raspunsul aduce in prim-plan amintirea unei dupa-amiezi de vara, in care reuseste sa intre in salonul care era interzis copiilor casei, pentru ca mama scriitorului nu voia ca "imensa cantitate de jucarii sa fie vazuta de copiii ei", inainte de momentul serbarii. Esentiale sunt propriile marturisiri despre aceasta camera misterioasa, amintire conservata de Eliade, cand acesta avea doar doi ani si jumatate: "..Intr-o dupa amiaza de vara, catre orele patru, familia era plecata; tata la cazarma, mama la o vecina… M-am apropiat si am intins mana, usa era deschisa. Am intrat inauntru…A fost pentru mine o experienta nemaintalnita: ferestrele aveau perdele verzi si, cum era vara, intreaga camera avea o culoare verde, ciudata, ma simteam ca intr-o boaba de strugure. Eram fascinat de lumina verde, un verde-auriu, era in jurul meu un spatiu nemaivazut pana atunci, o lume cu totul noua." (Mircea Eliade in Incercarea labirintului) Se poate spune ca la cei doi ani si jumatate ai sai avea o curiozitate intelectuala uriasa…

Da, e momentul unei revelatii timpurii, pe care Eliade il evoca in mai multe randuri, patrunderea in aceasta camera scaldata intr-o lumina verzuie unde copilul se simte ca in interiorul unui bob de strugure. Am vorbit in cartea mea despre camera Sambo si experienta lui Stefan Viziru, care patrunde intr-o incapere „interzisa“, ca apoi sa caute intreaga viata sa retraiasca acel moment de beatitudine inexplicabila pe care i-o inoculeaza senzatia ca a trait un eveniment privilegiat, de neinteles, in miezul acelei „feerii verzi“. E, de fapt, vorba despre un moment initiatic, de acces la intelesul profund al lucrurilor.

In adunarea materialului necesar cercetarii literare pe care ati initiat-o, ati pornit pe urmele lui Mircea Eliade. In acest sens, ati provocat intalniri, discutii, interviuri, ati cautat imagini ale Bucurestiului epocal, semne si simboluri ale strazii Mantuleasa. Ce sens acordati, de pilda, intalnirii cu Douglas Allen, cel care i-a fost discipol lui Eliade?Intalnire pe care stiu ca ati consemnat-o, ulterior, in interviul din iunie 2012…

Au fost mai multe intalniri importante, fara de care lucrurile s-ar fi organizat cu siguranta altfel decat s-a intamplat. Cea mai importanta intalnire a fost cu Sorin Alexandrescu, profesorul care mi-a marcat decisiv parcursul intelectual, si pe care l-am intalnit de asemenea intr-un moment decisiv, la sfarsitul facultatii, atunci cand orice tanar traieste cu destul dramatism tot felul de stari de indoiala de sine, dezorientare, confuzie. A fost probabil una dintre cele mai importante intalniri din viata mea, pentru ca tot ce a urmat s-a legat de la sine: masteratul la CESI, o lume cu totul diferita de tot ceea ce cunosteam eu, foarte deschisa la nou, unde cursurile erau stimulative si interactive, unde am descoperit ca, de fapt, interpretarea de text se poate face si altfel, si mai ales unde m-am eliberat de formulele stereotipe si de orice fel de prejudecati acumulate in timpul facultatii. Au urmat, firesc, doctoratul cu lucrarea despre Mantuleasa, cea din literatura si cea “reala“, si bursa postdoctorala in timpul careia am scris cartea despre Bucurestiul lui Mircea Eliade. Intalnirea cu Douglas Allen a fost o intamplare fericita, de a cunoaste inca o persoana care l-a intalnit pe Mircea Eliade, care i-a fost o vreme aproape. Imi amintesc ca discutia noastra a continuat mult dupa incheierea interviului, a fost foarte interesant.

Ce ati simtit cand v-ati intalnit cu imaginea contemporana a strazii Mantuleasa? Care a fost culoarea emotionala predominanta?

Multa lume mi-a zis ca prin cartile mele am reusit sa restitui ceva din farmecul acum pierdut al acestei parti de Bucuresti. Eu cred ca totul se afla inca acolo, aproape intact, fireste, mai putin Scoala Mantuleasa si alte cateva case care au suferit unele modificari mai mult sau mai putin reusite, dar strada nu s-a schimbat radical. Si, cum insusi Eliade puncta, Bucurestiul adevarat nu e cel geografic, obiectiv, identificabil pe harta, ci acela transfigurat prin filtrul nostalgiei, al rememorarii. Si mai ales al literaturii, pentru ca acolo traiesc cel mai tare locurile, acolo se scrie adevarata geografie.

Intr-o zi soseste o scrisoare la sediul redactiei revistei unde d-voastra scrieti cronica de carte. Aceasta scrisoare adaposteste o invitatie din partea "descoperitorului pietrei filozofale". Va propun, asadar, un dialog al ideilor intre doi scriitori: Andreea Rasuceanu si Mircea Eliade. Care ar fi primele cuvinte pe care i le-ati adresa? Ce l-ati intreba?

Un exercitiu de imaginatie foarte greu… nu stiu ce as indrazni sa-l intreb, dar cred ca as incepe cu marile intrebari, cu acelea la care cred eu ca a gasit raspunsul…

Stiu ca l-ati cunoscut pe Sorin Alexandrescu in calitate de profesor in cadrul Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti. Daca ar fi sa rezumati ceea ce ati invatat, ceea ce ati preluat de la dumnealui…

Ar fi greu, si mult prea putin spatiul pe care-l avem la dispozitie. Am invatat foarte mult, in primul rand despre importanta vitala a autodisciplinei si rigorii, dar si a unei permanente racordari la teoria literara occidentala. De asemenea, mi-a insuflat pasiunea pentru tot ce inseamna interpretarea, teoria imaginii, de fapt ne-a invatat pe toti cei care i-am fost discipoli sa privim cu adevarat o imagine. Imi amintesc un curs in care s-a discutat despre Primavara botticelliana si care ne-a fascinat pe toti, niciodata nu ne imaginaseram ca pot exista atatea semnificatii ascunse in pictura maestrului florentin. Am aflat o multime de lucruri despre Eliade, fireste, am discutat foarte mult despre opera lui, lucruri fara de care cartile mele ar fi aratat altfel, cu siguranta.

Ce s-a schimbat, ce s-a modelat, ce s-a cristalizat in interiorul d-voastra, in interiorul credintelor personale, in acesti ani de investigare meticuloasa a operei eliadesti – ani semnificativi atat ca numar, cat si din punct de vedere al experientei cumulate?

In primul rand, un mod de a scrie, de a intelege interpretarea de text, de a concepe acest raport care continua sa faca subiectul atator carti, intre realitate si fictiune, dar si intre autor si scrisul sau. Am descoperit multe despre mine, despre temerile, nesiguranta, indoielile personale, dar si despre ceea ce pot face concret, despre propriile mele forte, ceea ce numim masura propriului talent. Am invatat sa gandesc mai constructiv si m-am autodisciplinat, am prins acel curaj pe care ti-l da, de obicei, sentimentul ca ai finalizat un lucru, ca ai pus ultimul punct in ceea ce devine cartea ta. Sunt sigura ca, daca incepeam cu proza, pentru ca asta am scris in facultate si mi-am dorit sa fac in continuare, m-as fi oprit undeva pe drum, m-ar fi blocat indoielile de sine, teama de esec. Totodata, am invatat sa scriu mai disciplinat, sa gandesc structura unei carti, sa construiesc de fapt o carte, pentru ca asta e adevarata problema, nu daca ai sau nu talent.

Ati simtit ca a existat vreodata sentimentul resortului, cel de formare, simultan cu cel de deconstructie launtrica, in aceasta perioada indelungata de studiu in care centrum mundi avea drept cuvinte cheie: Mircea Eliade, strada Mantuleasa, geografie literara?… Cum s-a manifestat – in stare latenta, intr-o simbioza a "sacrului" cu "profanul" sau, dimpotriva, a stat doar sub semnul cognoscibilului?

Da, oricine scrie o carte se descompune in paginile ei, se desconstruieste pentru a redeveni el insusi si, totodata, altcineva, la sfarsitul ei. Am avut tot timpul sentimentul unei incercari, printre cele mai grele din viata mea, al unei lupte permanente.

Care sunt coordonatele temporale si geografice pe care ati patruns, in spiritul descifrarii labirintului eliadesc? Stiu ca ati urmat o pregatire specializata, de calitate, in strainatate…

Au existat doua stagii in timpul programului postdoctoral, la Sorbonne nouivelle – Paris 3, unde am lucrat in mijlocul unui grup de cercetare condus de profesorul Michel Collot. A fost un lucru vital pentru cercetarea mea, pentru ca am avut acces la bibliotecile pariziene, dar si pentru ca a existat posibilitatea contactului direct cu cercetatori europeni si nu numai, dintre cei interesati in acest moment de geografia literara, geocritica, geopoetica etc.

In tot acest timp de formare ati avut acces la unele idei, carti, imagini, persoane pe care le-ati putut gasi doar in cadrul seminariilor, bibliotecilor de acolo? Un exemplu, in acest sens este…

Foarte importanta pentru mine a fost intalnirea cu Michel Collot, cel care m-a si invitat sa fac parte din grupul sau de cercetare, dar si cu Marc Brosseau, sosit din Canada special pentru unul dintre seminarele noastre. Cartea sa, Des Romans-géographes, mi se pare ca arata intr-adevar cat de utila este de fapt aceasta noua metoda.

Dupa Bucurestiul lui Mircea Eliade – elemente de geografie literara – ar putea urma Calcutta lui Mircea Eliade sau India lui Mircea Eliade – elemente de geografie literara?

Nu. Nu cred, de fapt. Va urma, cred, tot un studiu de geografie literara, dar putin diferit de ce am facut pana acum.

Cititorul unui text literar nu are acces direct la imagini, ci la cuvinte, asadar la o serie de reprezentari abstracte, pe care, ulterior, le traduce in imagini sensibile, vizibile. Citind cartea dvs, "Bucurestiul lui Mircea Eliade", am gasit, la un moment dat, inserata afirmatia lui Bertrand Westphal: "Orasul se citeste ca o carte." Asadar, pentru a ajunge, cu ochii mintii, la expresia vizuala este necesara existenta siglei lingvistice. Putem vorbi de o camuflare a cuvantului in imagine si a imaginii in cuvant? Daca "imaginile sunt povesti", asa cum spuneti in "Cele doua Mantulese", ce sunt povestile pentru dvs.?

Cele doua intrebari se leaga. E un lucru cunoscut ca fiecare imagine contine un element narativ, spune o poveste, la fel cum orice naratiune presupune o serie de imagini. Exista naratiuni, povestiri concepute pornind de la o fotografie, de exemplu, mi se pare un excelent exercitiu de imaginatie pentru un scriitor. Povestile sunt, la randul lor, imagini. Asa cum in orice imagine e ascunsa o poveste, o naratiune, de fapt, tot asa orice poveste presupune o succesiune de imagini, mentale, ce se formeaza concomitent cu actul lecturii, si care sunt mult mai spectaculoase, pentru ca tin de domeniul imaginarului, decat orice imagine „reala“.

Lectura este, pentru omul modern, un viciu sau o osanda. Citim ca sa trecem examenele, sa ne informam sau citim din profesiune. Ma gandesc insa ca lectura ar putea implica si functii mai nobile, adica mai firesti, afirma M. Eliade in Fragmentarium. Ce functii nobile in firescul lor si firesti in starea lor nobila implica lectura, pentru d-voastra?

Am spus-o deja si eu la unison cu atatia alti scriitori, critici etc.: singura realitate suportabila mi se pare cea a literaturii, deci una mijlocita de lectura. Cum ar arata viata fara lectura sau lumea fara carti e, deja, ceva de domeniul cosmarului. Din fericire, nu cred ca oamenii vor reusi de fapt, vreodata, sa traiasca fara fictiune. E nevoie mereu de aceasta supapa, de o sursa de energie si un refugiu totodata, care sa faca lucrurile mai tolerabile si, mai ales, ca sa ofere acces la un sens, al lumii, al propriei existente, fara de care am fi pierduti. Lectura e, in fapt, o metoda de supravietuire, printre cele mai la indemana, si cred ca tot mai multi oameni descopera acest lucru.

Autor interviu: Stefania Argeanu, studenta, anul III, Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei (specializarea Psihologie) Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iasi

8 martie 2015
Burse pentru curatori şi artişti la Academia de vară de la Salzburg 2015

Fundatia ERSTE ofera patru burse pentru tineri artisti si patru burse pentru tineri curatori din Republica Ceha, Ungaria, Romania si Republica Slovaca pentru a participa la un curs, la alegerea lor, la International Summer Academy of Fine Arts din Salzburg in 2015. In fiecare vara, mai mult de 300 de studenti provenind din peste 40 de tari din intreaga lume lucreaza impreuna la proiecte de arta, in cadrul a peste 20 de cursuri tinute la Academia de vara de arte frumoase de la Salzburg. Academia se distinge atat prin reputatia artistilor invitati sa predea, precum si prin prezenta cu adevarat internationala a participantilor.

Astfel, participantii pot alege dintr-o serie de cursuri ce vor avea loc la Academia de Vara din Salzburg in perioada 20 iulie – 29 august 2015.

Mai multe informatii despre cursurile pentru artisti: http://www.summeracademy.at/COURSES-2015_230.html

Curatorii pot opta intre trei cursuri, dupa cum urmeaza:

Jennifer Allen

The art of writing and theory (Group I and Group II)

http://www.summeracademy.at/Courses-2015_230_kurs418.html

Raimundas Malašauskas

Curatorial Practice

http://www.summeracademy.at/Courses-2015_230_kurs429.html

Joanna Warsza

When the timing could not have been worse – on curating, boycotts, withdrawals and political upheavals

http://www.summeracademy.at/Courses-2015_230_kurs437.html

Pentru selectarea celor opt bursieri, Fundatia ERSTE formeaza un juriu, impreuna cu partenerii sai: tranzit.cz, tranzit.hu, tranzit. ro si tranzit.sk. Bursele pentru curatori si artisti participanti la Academia de vara de la Salzburg:
• sunt concepute pentru artisti si curatori aflati la inceputul carierei lor;
• se adreseaza candidatilor din Republica Ceha, Ungaria, Romania si Republica Slovaca;
• acopera cheltuielile de masa si cazare, cheltuielile de deplasare, precum si taxa de participare pentru curs;
• valoreaza intre 1.000 de euro si 2000 de euro fiecare, in functie de lungimea diferita a cursurilor pentru artisti sau curatori.

Pentru detalii despre posibilitati de cazare , va rugam sa urmati link-ul: http://www.summeracademy.at/Accommodation_95.html

Aplicatiile trebuie sa cuprinda urmatoarele documente:
• Formular digital completat cu informatiile de contact (nume, adresa, e-mail, telefon, website), daca aplicati in calitate de artist sau curator si ce curs alegeti.

Formularul poate fi descarcat de aici. http://tranzit.org/files/2015_APPLICATION_FORM_SALZBU.rtf

• scurt Curriculum Vitae informativ (max. 1 pagina);
• portofoliu (max. 10 MB)
• scrisoare de intentie in care se explica de ce anume aplicati, ce anume asteptati de la acest curs si de ce credeti ca sunteti potrivit pentru a participa la acest curs (max. 5000 de caractere). Nota:

Pentru ca aplicatia sa fie valida, trebuie sa includa formularul de inscriere. Toate documentele vor fi trimise in format PDF. Va rugam sa trimiteti aplicatiile in limba engleza, prin e-mail, la adresa office@tranzit.org, pana la data de 6 aprilie 2015.

Pentru intrebari suplimentare, va rugam sa o contactati pe Michaela Geboltsberger/ tranzit.at: office@tranzit.org

Websites: www.summeracademy.at www.erstestiftung.org www.tranzit.org

tranzit este o retea de asociatii civice non-profit care lucreaza independent in Austria, Republica Ceha, Ungaria, Romania si Republica Slovaca in vederea consolidarii scenelor locale de arta si a activitatilor culturale. Reteaua formeaza o platforma care are ca scop informarea celor care sunt activi in lumea internationala a artei cu privire la activitatile ce au loc pe scenele de arta contemporana din Europa Centrala si de Est. In cadrul unui colectiv format de unitati locale autonome, tranzit coopereaza dincolo de granite precum: natiuni, limbi, discipline, mentalitati, istorii si metode. Mai multe informatii: http://www.tranzit.org/

Fundatia ERSTE
In 2003, Fundatia ERSTE s-a format din Erste Oesterreichische Spar-Casse, prima Banca de Economii austriaca. In prezent, Fundatia ERSTE este actionarul principal al Grupului Erste. Fundatia investeste o parte din dividendele sale in dezvoltarea societatii din Austria si Europa Centrala si de Sud-Est. Fundatia sustine participarea sociala precum si angajarea societatii civile, propunându-si sa aduca oamenii impreuna, sa disemineze cunoasterea istoriei recente a unei regiuni care a trecut prin schimbari dramatice dupa 1989. Ca si fundatie activa, aceasta dezvolta proiecte proprii in cadrul a trei programe: Dezvoltare Sociala, Cultura si Europa. Mai multe informatii: http://www.erstestiftung.org/

sursa Foto: © Theresa Schnöll

7 martie 2015
Lansare de bandă desenată – comics.cevamarunt.ro volumul 3

Duminica 8 martie 2015, de la ora 15.30, cafeneaua The Institute gazduieste, intr-o atmosfera relaxata, lansarea a celui de-al treilea volum de banda desenata comics:cevamarunt dot ro in prezenta celor patru autori si a comunitatii creative din Bucuresti.

Cel de-al treilea volum comics.cevamarunt.ro contine 120 de comicuri, fiecare spunand propria poveste. Lansarea coincide si cu aniversarea a sapte ani de proiect, si cu acest prilej toate cele trei volume de comics vor putea fi cumparate in formatul clasic, dar pe un suport la o calitate superioara. Evenimentul va fi prezentat in vorbele de duh ale autorilor acompaniati pe alocuri de visuals, o sesiune de live drawing si stickere din belsug. Gurmanzii comicosi se vor putea bucura si de cooking tematic prin biscuiti in forma personajelor din comicuri.

De-a lungul celor sapte ani, echipa proiectului comics.cevamarunt.ro a lansat saptamanal comicuri creandu-si un loc in industria incipienta de comics din Romania ajungand la un total de peste 700 de comicuri traduse in peste 1500 de cadre. Comicurile au fost prezente in expozitii precum Galeria Muzeului Benzii Desenate, Benzile desenate – inainte si dupa ’89. Finisajul expozitiei Arta benzii desenate, dar si in cadrul East European ComicCon, Festivalului de Banda Desenata de la Angouleme, 24Hours Comic, Salonului International de Benzi Desenate Sibiu, Bucuresti Comic Fest, Salonului de Benzi Desenate Constanta.

Autorii albumului de banda desenata sunt Toma Alexandru si Sergiu Floroaia, secondati de Paul Alexandru si Dan Crisan. Toma si Sergiu sunt comedianti de stand-up, amandoi fiind invitati la Specialul de Comedie realizat si difuzat de canalul TV Comedy Central Extra in 2013 si 2014. Toma este grafician si ilustrator de meserie, implicandu-se constant in proiecte creative cum ar fi o serie de comicuri tematice dedicate lui Matei Aslan, un precursor al ilustratiei comice romanesti, a semnat articole in Dilema Veche si este autorul benzii desenate Questions of size. Sergiu este co-prezentator al matinalului Kiss FM, a scris articole pentru Playboy Romania si FHM, si a castigat premii precum Words to Live By al comediantului Gene Perret, Cel mai bun Viral la Internetics 2014 cu Cine sunt Sergiu si Andrei?, Premiul Juriului la Grand Spoof 2013 pentru Cahfu si Cel mai bun Viral la Webstock 2012 cu Ma-ta are cratima.

comics.cevamarunt.ro este o platforma creativa de comicuri saptamanale in stilul http://explosm.net/, http://www.smbc-comics.com/ sau http://kindofnormal.com/wumo si promoveaza importanta benzii desenate pe o piata incipienta cum este cea din Romania.

7 martie 2015
Marin Constantin. Muzica, încă un spirit perfect şi măiastru

Delimitarea ori standardizarea muzicii are un punct terminus de care nu mai poate trece intensivizarea oricarei critici muzicale, oricarui studiu oricarei afinitati a unui muzicolog sau a altuia, atunci cand obiectul este muzica aceea care-i complimentul si darul oferit vietii de natura si umanitate ca pe inca un spirit perfect si maiastru. Aceasta muzica este universala si vesnica; aceasta muzica este muzica si atat. Doar ceva, ori cineva mai presus de cosmos poate sau nu sa adauge muzicii acesteia coordonate, sa o aseze impreuna ori in contra cu maretia spirituala suprema.

Marin Constantin

27 februarie este ziua in care ursitoarele melozilor au fost unanim de acord sa se nasca intre si pentru melomanii natiunii romane cel care avea sa fie ctitorul unui ansamblu muzical de voci innobilate pentru soarele sufletesc al corului mirabil: Marin Constantin. Lui si operelor muzicale corale ce-au prins zbor, culoare si vazduh vocal sub bagheta ca un degetar miraculos al mainii de aur unite cu inima, lumea muzicala romaneasca, deslusind magii artistice, le-a inchinat un sir de evenimente omagiale extinse pe durata intregului an 2015 – este vorba despre un sir, daca le asezam in uniformitate cu zilele depanate pe mosorul timpului, dar este deopotriva un buchet, daca vor fi culese candva, pentru vaza de cristal pretios a istoriei culturii romanesti.

Marin Constantin cu Dumitru Suandulachi si corul sau din Bacau

Dedicate memoriei maestrului, evenimentele incepute in chiar ziua nasterii sale, 27 februarie 2015, au pasit spre pragul primaverii cu un concert extraordinar sustinut in Sala Mare a Ateneului Roman, de catre Corul National de Camera „Madrigal”, sub genericul „Marin Constantin 90”. Ansambul de voci aurorale, continuator intocmai de nestemat si fascinant al celui infiintat cu cincizeci si doi de ani in urma de catre maestrul Marin Constantin, a interpretat un corolar de opere muzicale compuse de Dan Dediu, Miriam Marbé, stefan Niculescu, Anatol Vieru, Liana Alexandru, serban Nichifor, pe o prezentare de tinuta si eticheta nobila si competenta, a criticilor muzicali Valentina Sandu Dediu si Viorel Cosma si in prezenta, pe langa spectatorii coplesiti de atmosfera aniversara galanta si solemnul reamintirilor tulburatoare, a multor artisti componenti de la infiintare pana la zi, ai Corului „Madrigal”, ieri, apoi „Corul National de Camera „Madrigal” si Corul National de Camera „Madrigal-Marin Constantin”, azi.

Marin Constantin, 1985

Dirijat de catre Anna Ungureanu, actualul ansamblu coral a parcurs pe desfasuratorul spectacolului istoria unui genial si mirabil repertoriu muzical cu momente solistice vocale realizate de catre Denis Maxim si Ana Mirescu, precum si cu interpretari solistice instrumentale exceptionale, la harpa, ale artistei Miruna Vidican. De asemenea, Corul Radio de Copii, dirijat de catre Voicu Popescu si acompaniat la pian de catre Magdalena Faur a avut o prezenta solara pe scena monumentala si cu istorie a Ateneului Roman. A fost un recital floral, cu flori corale, gingase, in cadrul Programului National „Cantus Mundi”.

Grandiosul spectacol de la Ateneul Roman nu a fost singular ci inceputul evenimentele omagiale dedicate maestrului Marin Constantin. Astfel, prin ordinul ministrului Culturii, Ionut Vulpescu, drept un demers memorial, s-a schimbat denumirea corului infiintat de catre maestrul Constantin Marin cu titulatura Corul National de Camera „Madrigal-Marin Constantin”. De asemenea, Aula Palatului Cantacuzino – „Enescu” – a gazduit o masa rotunda cu participarea la un colocviu de impresii a unor personalitati remarcabile din orizontul cultural si din critica muzicala romaneasca. Evenimentul a prilejuit reintalnirea cu membrii-alumni ai fenomenalului cor infiintat cu peste o jumatate de veac in urma. Corul „Madrigal” a sustinut un microrecital, iar apropiatii maestrului au avut rostiri emotionante.

Sub semnul instelarii in constelatia lirica a marii muzici romanesti si universale, Primaria Municipiului Bucuresti va amenaja o piata ce se va numi „Marin Constantin”, iar Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti va denumi una dintre salile noului sediu ce se va inaugura, de asemenea, „Marin Constantin”. Televiziunea Romana, Societatea Romana de Radiodifuziune (Radio Romania Muzical si Radio Romania Cultural) au incorporat in programele lor si vor continua aceasta, medalioane muzicale care-l incadreaza pe maestrul Marin Constantin. Totodata, fiica maestrului, Noemi Marin, lucreaza la amenajarea unui muzeu memorial care va pastra pentru patrimoniul cultural romanesc urme marturisitoare ale muzicianului unic si nepretuit!

Marin Constantin cu Irina Bazavan, Bernanda si Noemi Marin

Declarat la Paris, „Bun Patrimonial Cultural Universal UNESCO”, in 1992, Corul „Madrigal” si-a primit in toata existenta sa longeviva, de pana azi, elogii, medalii, premii ce cuprind reflectiile unor momente ale unui timp, dar maestrul Marin Constantin si Corul „Madrigal” sunt fixati de istorie in universalitate si vesnicie.

Maestrul s-a nascut pe 27 februarie 1925 la Urleta, Prahova si s-a stins pe 1 ianuarie 2011, la Bucuresti. A absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicala, sectia Dirijat Coral a Conservatorului de Muzica din Bucuresti (1944-1949), studiind cu Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Mihail Jora (armonie), Vasile Popovici (istoria muzicii), Florin Eftimescu (pian), stefan Popescu (cor), Teodora Stroescu (canto). Intre 1945-1949 a urmat si Facultatea de Pedagogie, Psihologie si Filozofie a Universitatii din Bucuresti, unde i-a avut profesori pe G. Antonescu, Mircea Florian, Dimitrie Gusti, Mihail Ralea, Tudor Vian. A obtinut titlul de doctor in muzicologie, in anul 1985.

Muzician, compozitor si dirijor de ansamblu coral roman, fondator, dirijor si director pe viata al Corului National de Camera „Madrigal”, maestrul Marin Constantin a fost specialist in muzica renascentista, cantul gregorian si baroc, precum si muzica traditionala romaneasca. A debutat ca dirijor la corurile studentesti si de amatori ale Universitatii si Sindicatului invatamant din Bucuresti (1949-1951). A fost asistent la Facultatea de Filozofie din Bucuresti (1948-1952). Din 1954 a fost seful sectorului muzical in Casa de Cultura a Creatiei Populare (1954-1955), director general, dirijor al Ansamblului UTC din Romania (1951-1974), director adjunct al Directiei muzicii din Ministerul Culturii (1960-1965), profesor la catedra de dirijat de cor la Conservator (din 1960, iar in ultimii ani, profesor consultant). intre 1966-1969 a fost director general la Opera Romana. Din 1956 este membru al Uniunii Compozitorilor din Romania. Este fondatorul Corului Universitatii din Bucuresti (1948), al Capelei Corale „Gheorghe Cucu” (1958), al Corului National de Camera „Madrigal” (din 1963, 7 iulie, cand a avut loc primul concert, pana la concertul de adio din 1999).

Marin Constantin, Cella Delavrancea, Dan Grigore, 9 decembrie 1987,

Centenarul Cella Delavrancea, Sala Radio, Bucuresti

Creatia muzicala a maestrului Marin Constantin este vasta, nefiind insa, din pacate, dar inevitabil totodata, cel putin in orizontul operelor corale, ocolita de compozitii pe tema partidului si „conducatorului iubit”, Nicolae Ceausescu. Desi defaimatoare azi, aceste compozitii nu erau submuzicale si cu atat mai putin antimuzicale, afara de text. in acest context poate fi judecata o buna parte din intreaga muzica a spatiului comunist european, asiatic, al Cubei etc…, de atunci. Nu sunt de neluat in seama aceste creatii muzicale ce si-au avut timpul si spatiul lor, si se raporteaza la regimurile politice corespunzatoare. Pe langa ca sunt neinsemnate ca numar, fata de o opera completa vasta, a le fi contestata in corpore valoarea melodica e gresit. Unele dintre cantecele de atunci cum ar fi corurile imperiului sovietic, de exemplu, sunt chiar considerate cel putin deosebite.

Dar, deasupra tuturor, opera maestrului Marin Constantin de cea mai inalta glorie, pe care a prezentat-o cu stralucit succes lumii intregi este opera de dirijare si conducere a Corului „Madrigal”. Sub bagheta maestrului Marin Constantin, unul dintre cele mai prestigioase ansambluri corale romanesti, poate cel mai prestigios, al tuturor timpurilor, formatie profesionista a Conservatorului de Muzica „Ciprian Porumbescu”, redenumit azi Universitatea de Muzica din Bucuresti a cucerit lumea muzicala romaneasca si internationala. Infiintat in cadrul acestei institutii, pe 11 aprilie 1963, la initiativa profesorului Marin Constantin, sustinut de un grup de studenti eminenti in arta muzicala si pasionati, „Madrigalul” a etalat in universul liric romanesc si mondial tulburatoare compozitii de cor, polifonice, fara acompaniament instrumental, mirifice, galante, de factura delicata, inegalabil emotionala, cu tematica idilica, sensibile melodic si poetic, ample, contemplative, confesionale… Rar, o muzica a capella, cultivata inca de prin anul o mie trei sute si ceva, a ajuns ca aceea a Corului „Madrigal”, trecand prin genurile, influentele, rigorile Evului Mediu si prin Renastere, in epoca moderna si sa reprezinte o preferinta, rod al acuaratetei stilistice si sonore, fara sustinere instrumentala, sa urce vocea umana la perfectiunea sonora, asa cum o face si azi, fara maestru, dar continuand un succes, un har, o experienta, perseverenta, seriozitate, iubire de splendorile muzicii corale, munca… ingloband un repertoriu ce oglindeste muzica Renasterii europene, creatia buizantina, muzica romaneasca si universala, „Madrigalul”maestrului Marin Constantin a fost culegator, slefuitor si purtator mai departe in timp si pe continentele lumii, a splendorilor muzicii aproape unui mileniu, asezand muzica la efigia celei de-a doua jumatati a secolului trecut si inceputul veacului si mileniului acestora, in care genul muzical coral nu ar mai avea fiinta daca iubirea, harul si munca ar inceta o singura zi, o singura clipa, sub indemnul gandului fals ca lumea moderna se indreapta catre muzica rece cu mai joasa rezonanta in spirit si o cat de inalta urcare in zgomot!

Marin Constantin, 1978

Intru amintire, respect si gratitudine, maestrul Marin Constantin a inteles inaintea multora aceasta si numai astfel a reusit sa predea „Madrigalul” ca pe un tezaur cultural, continuatorilor sai, ca pe un copil crescut educat, curat, frumos si sanatos, pentru rezistenta in forfota curentelor si timpurilor. Acest „copil” este precursor spiritual de cel mai consistent testament cultural al „Madrigalului” de azi. O spicuire a ceea ce a primit ca distinctii notabile, premii, medalii etc., „Madrigalul” si maestrul, intr-o viata de creatie, dirijare si conducere a acestui cor emblematic al muzicii corale romanesti si internationale, urcat la soarele genialitatii si superbitatii muzicale, ar fi urmatoarea:

Marin Constantin, Ion Voicu, Iosif Conta, 1976

Medalia UNICEF, primita la doar cinci ani de la infiintare; premiul Criticii Muzicale Germane, conferit trei ani mai tarziu; premiul „Il Saggitario d’Oro”, Italia, 1976; Medaille en Vermeil, Luxemburg, 1979; Diploma de onoare si Premiul Grand Duc Adolf, 1979; Premiul exceptional al ATM, 1979; Diploma de onoare a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, in 1985 si 1993; titlul de „Bun al Patrimoniului Cultural Universal UNESCO”, pentru Corul Madrigal, si de „Ambassadeur de bonne volonte de l’UNESCO” pentru maestru, Paris, 1992 (in alocutiunea sa cu aceasta ocazie, Federico Mayor, Directorul General al UNESCO a facut dedicatia: „Corului Madrigal si lui Marin Constantin, monument de frumusete si sensibilitate emotionala, pe care ni-l ofera Romania, lumii si sperantei”!; Ordinul Meritul Cultural in Grad de Comandor pentru Corul National de camera „Madrigal”, decernat de Presedintia Romaniei, 2003; diploma „American Biographical Institute”; medaliile „Enescu” si „Eminescu”; Crucea Patriarhala Ortodoxa”; Premiul Sperantei conferit de Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania.

Incepand din anul 1964, „Madrigalul” a participat la toate editiile Festivalului International „George Enescu”, iar din 1969 a sustinut continuu concerte in SUA, Canada, Europa si Asia, realizand peste patru mii de concerte dintre care cam doua mii, in strainatate. „Miracolul Madrigal”, dupa aprecierea Wilmei Vernocchi, membra a conducerii Operei „Scala” din Milano, a impresionat pe unii poeti si compozitori care au creat opere special pentru „Madrigal”. Printre ei, compozitorii Miriam Marbé, Sigismund Toduta, Sabin Pauta, Tiberiu Olah, Liana Alexandra, Cornel taranu, poetii Grigore Vieru, Nichita Stanescu si altii.

Discografia Corului „Madrigal” cuprinde o seama de LP-uri si CD-uri inregistrate la Electrecord, printre care CD-ul „Mysterium”, cu soprana Angela Gheorghiu si Orchestra Filarmonicii din Londra dirijata de Ion Marin si inregistrat la Casa Decca. Mai sunt evidentiabile filmele de scurt metraj si de televiziune difuzate in Romania, Italia, Belgia, Franta, Germania, Olanda, Japonia si Macedonia. BBC a realizat in 2006 un film cu Angela Gheorghiu si Corul Madrigal la Manastirile din Bucovina, iar regizorul Mirel Iliesiu a cucerit la Festivalul de la Cannes premiul „Palm d’Or” cu filmul documentar despre activitatea Corului „Madrigal”, „Cantecele Renasterii”, produs in Studiourile Cinematografice „Alexandru Sahia”. In afara de acesta, intre productiile cinematografice de scurt metraj se mai numara filmele televiziunii germane din seria „Coruri celebre”, un film al televiziunii italiene cu Missa Criolla, realizat la Centrul International de Studii Muzicale, filmul Amsterdam – Bucuresti realizat de TVR in colaborare cu televiziunea olandeza, filmul de divertisment pentru revelionul anului 1971 realizat de cineasti ai unor televiziuni franceze, un film al Societatii Japoneze pentru dezvoltarea muzicii, intitulat „Corul Madrigal din Bucuresti”, filmul „Madrigalul in Japonia”, realizat de Viorel Sergovici, la TVR.

Corul Madrigal

Bagheta dirijorala a ctitorului Corului „Madrigal” si dirijor al lui, indelungat si mirabil timp plin de succese si glorie, i-a fost predata de catre insusi maestrul Marin Constantin, la concertul de adio, dirijorului Voicu Popescu. in ianuarie 2011, maestrul Marin Constantin a trecut in nefiinta. Celebrul dirijor Ion Marin a devenit directorul de onoare al ansamblului.

Asadar, un an memorial si omagial, „Marin Constantin”, anul 2015. Este cel in care nu doar melomanii romani sau ai lumii, ci Romania insasi, ca natiune cu temelie spirituala si culturala isi omagiaza ziditorii propriei fiinte, zugravitorii sufletului ei, doctorii sufletesti, bucuratorii si aparatorii spiritului ei!

Victor Rebenciuc prezentand concertul Corului Madrigal la Ateneul Roman

7 martie 2015
Gheorghe Dinică. Ștefan Iordache. Nelu Ploieșteanu

Gheorghe Dinica. Unul singur a fost Gheorghe Dinica!

Cu fata la un televizor (cinematografele-s prefacute in altele), plin varf de nefilme, de ne tot, ori in cel mai bun exemplu cu o vaga urma de filme adevarate, pe cand teatrul e o necunoscuta la tv, ori un simulacru cu profunzimi in obscuritate cel mai adesea, pe un alt Gheorghe Dinica tarziu sau poate niciodata ne putem astepta sa-l mai vedem. Mult inapoia revelatiei artei actoricesti ar sta filmul si teatrul romanesc daca n-ar exista actorii ce deschid primul capitol al manualului actorului roman modern, pe care „jucatorii” de roluri l-au gasit deschis generos si l-au inchis nesabuit!

Ce actor a fost Gheorghe Dinica! Il slujea expresia naturala, fizionomia sculpturala, timbralitatea vocii, focul din intredeschizaturile pleoapelor, dar era si un artist ce lua foarte in serios profesia si-si cladea roluri pe o uniformitate intre munca si talent. Parasirea noastra rand pe rand de catre artisti atat de insemnati pentru viata sufleteasca e pe de-a-ntregul pierdere ireparabila, daca nici macar in memorie nu-i mai purtam, cata vreme de pe micul ecran au fost expulzati.

Dar Gheorghe Dinica nu a plecat, este in temelia spiritului nostru. Dovada unei atari simtiri e aceea ca ii gasim locul azi in filmele in care personajele „tari” cu figuri granitice, firi indeobste negative, de mafioti, sa spunem, nu sunt jucate de actori nimeriti. Gheorghe Dinica era genial pentru astfel de roluri. Dar era si un cantaret foarte talentat. Il mai auzim si simtim pe maestru atunci cand sufletul ne e ajuns de o sete de boema, de un dor de melancolie de carciuma veche, de vioara si de lautar, de cantece sfasietoare, de melancolie, de nopti pierdute in predarea fara rezistenta meandrelor destinului, de trezirile iubirilor uitate, de oftaturi omenesti, de remuscari si amaraciuni invinse de betie si uitare!

Fara niciun patos, dar cu neasemanatul timbru si sentimentalism de romanta, toate aceste trairi n-au fost niciodata descatusate mai aproape de inima, dupa lautarii de altadata, asa cum au fost de catre Gheorghe Dinica, Stefan Iordache, Nelu Ploiesteanu. Cine va mai murmura vreodata cantecul de inima albastra, asa ca ei?!

Gheorghe Dinica a fost si va ramane intre scoartele istoriei nescrise azi, scrise dintotdeauna, un singur Gheorghe Dinica”! Unul dintre colosalii actori romani! S-a nascut pe 25 decembrie 1933, la Bucuresti. A jucat in peste saptezeci de filme personaje indeosebi negative, din care motiv Horatiu Malaiele l-a caracterizat „cel mai mare «rau» al cinematografiei romanesti”. De tanar, pe cand nu avea mai mult de saptesprezece ani facea parte din diferite trupe de teatru de amatori. In 1957 a luat admiterea la Institutul National de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti pe care l-a frecventat la clasa profesoarei Dina Cocea. L-a absolvit in 1961, dar era deja cunoscut si apreciat, incat, chiar in anul absolvirii a jucat pe scena in rolul inspectorului Goole din piesa „Inspectorul de politie” („An Inspector Calls”), jucand de atunci la cele mai insemnate teatre din Romania. In film a debutat, in 1963, cu un rol in, adaptarea cinematografica a romanului „Strainul”, scris de Titus Popovici.

Aspectul sau fizic si taria caracterului l-a facut indicat pentru roluri negative, ceea ce a si jucat in primul rand, in toata cariera sa, cum ar fi de gansteri autohtoni, in seria de filme cu comisarul Moldovan, regizata de Sergiu Nicolaescu sau de parveniti, (Pirgu din „Craii de Curtea veche” sau Stanica Ratiu in „Felix ?i Otilia”. A colaborat in film si teatru cu mari regizori romani, printre care: Sergiu Nicolaescu, Andrei Blaier, Mircea Danieliuc, Constantin Vaeni, Dan Pita, Lucian Pintilie, Mircea Dragan, Serban Marinescu, Nae Caranfil, Andrei Serban, David Esrig si altii. Raman, pe langa rolurile sale memorabile de film si inregistrarile unor CD-uri cu muzica de petrecere si romante, dintre cele pe care artistul le-a interpretat de atatea ori in localuri din Bucuresti, mai ales la „Sarpele rosu”, unde a trait lungi seri de romanta impreuna cu prietenii lui, Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu (cu Nelu Ploiesteanu a jucat in filmul „Ticalo?ii”).

Premii, onoruri, lauri?! Dragostea publicului a fost trofeul sau! In rest, au fost multe premii si distinctii primite in Romania sau din strainatate. Ele l-au onorat si il onoreaza, dar iubirea oamenilor a fost intotdeauna asezata de maestru, deasupra!

Pe 10 noiembrie 2009, artistul s-a stins. Suferise! Pana in ultima clipa sotia sa,Gabriela Georgeta i-a fost alaturi! Ea a fost pentru actor „o femeie care are o relatie clara cu viata si care a facut ordine in dezordinea existentei mele”. S-a stins actorul! Nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lui. Suferise un stop cardiac sub ventilate, se efectuasera timp de treizeci de minute manevre de resuscitare, dar nimic nu a avut forta dejucarii planului eternitatii. Avea saptezeci si cinci de ani, suferea de mai multe boli severe, toate unite intr-una a istovirii unui geniu al teatrului si cinematografiei romanesti si unui om de rara omenie! Cand s-a sfarsit era internat la Spitalului Clinic de Urgenta Bucuresti (Floreasca), inca din 22 octombrie 2009.

Trupul neinsufletit a fost depus pe 13 noiembrie in foaierul Teatrului National din Bucuresti, unde a fost aplaudat timp de cinsprezece minute de catre aproximativ doua mii de persoane care si-au luat ramasul bun de la maestru. Stiau cu totii ca atunci se desparteau de o stea a scenei si ecranului careia i-a fost sosita clipa sa-si alature raza luminii, cerului romanesc aprins de o intreaga constelatie in care lucesc stelele artistilor Toma Caragiu, Amza Pellea, Colea Rautu, Stefan Iordache, Nicu Constantin… Aleea de la Cimitirul Bellu, pe carei este asezata veciei nefiinta, ii poarta azi numele.

Gheorghe Dinica este un nume luminos cat un soare in cosmosul teatrului si filmului romanesc pe care actorul le-a slujit doar pana la saptezeci si cinci de ani ca fiinta, dar le va sluji etern ca amintire si model!

Stefan Iordache

A fost candva prietenul tuturor…

Filmele si teatrele, cinematografele pline, scenele pisate de idoli, cantecele si parfumul de boema de la „Sarpele Rosu”, le-am uitat toate acestea? Amintirile nu se bat in cuie, se bat in lacrimi si surasuri, iubiri si dureri, credinte si tradare… Amintirile apartin aceleiasi lumi in care viata in lupta cu sine da si ia cu masurile destinului! Depinde de fiecare cat da si ia vietii, cerandu-i sau necerandu-i cu orice pret proportii favorabile primirii. Depinde de fiecare daca vrea sau nu vrea sa-si acorde timp pentru amintiri sau vrea sa predea totul uitarii in favoarea explorarii neincetate a noului.

Intre atatea si atatea amintiri cu blandul si bunul Stefan Iordache, cele mai miscatoare sunt ramase inca sa il planga pe actor la o masa singura, in localul de stil, impregnat de boema, dor, drag si ganduri, „Sarpele Rosu”! Ce mai nopti pierdea pe drum timpul, candva, aici! Ce mai cantece se cantau! Ce prieteni! La o masa cu scaune aproape, puneau in joc discutia lunga de dragoste, de trai, de poezie, de arta, de of, pe cateva pahare de viata si cate-o seara intarziata, trecand ca secunda, trei prieteni: Gheorghe Dinica, Stefan Iordache, Nelu Ploiesteanu. Statui de ganduri si sentimente in taceri, vulturi de zburat spirite, inimi de iubit in cantece, oameni de omenit in lume erau cei trei! Artisti de nevazut decat cu privirea sufletului, de neascultat decat cu porii inimii: Gheorghe Dinica, Stefan Iordache, Nelu Ploiesteanu! Ce visatori, ce prieteni, ce boemi!

S-au despartit! Pe rand! A mai ramas Nelu Ploiesteanu si-i plange azi impreuna. Amintirile acestea robesc si mangaie deopotriva, inlacrimeaza si invioreaza, caci acesti romantici de la „Sarpele Rosu” n-au plecat departe si nici n-au plecat de tot. Revin cu fiecare aducere aminte, de parca nici n-ar fi lipsit vreodata.

Mai rar se vede undeva un film cu Gheorghe Dinica, tot mai rar si cu Stefan Iordache. Si ce actori au fost! In ce il priveste pe Stefan Iordache a fost actorul pe care numai monumentul il aseamana. Pasiunea, studiul, munca, incantarea, neosteneala sunt toate daltuite in fiinta si spiritul sau. Putea juca orice: putea fi nobil, putea fi si sarman, putea fi puternic, eroic, putea fi si pitic moral, putea fi zeu, putea fi demon. Nemurirea a fost preexistenta in fiinta mutitoare a actorului, ea exista in spiritul sau care e si aici si in infinit si vesnicie.

Glasul sau romantic si investigativ in viata totala, atunci, in prezentul trairilor omenesti, e azi intors ca raza din luciu, la dorul si iubirea omeneasca. A ramas inregistrat acest glas, a ramas si fiinta in imagini in care stefan Iordache si interpreta de nuzica usoara Sanda Ladosi canta in duet, miscator de sentimental si tandru. Gandul la actorul Stefan Iordache merge inseparabil de meditatie la propriile profunzimi sufletesti, caci ceea ce a ramas din rolurile artistului, din vocea, din viata sa oglindeste parti din destinul fiecaruia. Stefan Iordache e o oglinda umana a omenescului fiecaruia, retiparit in formele artei actoricesti, poetice si muzicale!

S-a nascut pe 3 februarie, la Bucuresti. A copilarit o perioada la Calafat, la bunicii materni insa s-a stabilit in Bucuesti unde ?i-a petrecut restul copilariei, in cartierul Rahova. Avea o familie de oameni simpli, doritori ca fiii lor sa invete carte. Stefan avea aptitudini de invatare a matematicii, a stiintelor exacte, in general. A incercat admiterea la medicina de saisprezece ori dar a picat. A intrat dupa multele examene nereusite la medicina in brigada artistica a unei cooperative. Aici i-a incoltit ideea de a explora teatrul, a dat admiterea si aici si a intrat, ultimul pe lista, la I.A.T.C., in1959. A absolvit Institutul la Actorie, printre primii, dupa ce intrase ultimul.

Asa paseste in film si teatru un actor care ajunge printre cei mai incununati de succes actori romani, intr-o cariera sfarsita cu ultimul rol, Printul Potemkin, in piesa „Ecaterina cea Mare”, de George Bernard Shaw, pusa in scena, in 2008 la Teatrul National Bucure?ti. Ca interpret muzical a facut un cuplu celebru cu Sanda Ladosi. Au ramas in aceasta interpretare a doi artisti exceptionali inregistrari de cantece de cuceritoare valoare.

Stefan Iordache s-a stins pe 14 septembrie 2008, la Viena. In urma lui, amintirile se presara trist, a singuratate! A fost un artist dupa care fiecare dintre noi ramane singur pentru ca actorul si omul Stefan Iordache a fost candva pritenul tuturor !

Nelu Ploiesteanu

Seri boeme

Sa fie ultimul stegar al cantecelor lautaresti pe care au crezut si cred multi ca le-au cantat si le canta, curate, incarcate pana in profunzime cu tonusul boem si melosul incapsulat in suflet, apoi dat pe plansul viorii si acordeonului, cu suflet cu tot, celui in stare sa-si rupa hainele de pe el in valtoarea ofurilor sale trezite de cantec?! Sa fie ultimul lautar neaos in tara unde se plange, se inveseleste, se iubeste si se vinde cu vioara si cantecul la ureche?! Da! si e ultimul martor al clinchetului de pahar cu soare lichid, la masa cu cei doi prieteni boemi si artisti cat muntele: Gheorghe Dinica si Stefan Iordache. E ultimul martor al prieteniei cladite la „Sarpele Rosu” si frante numai fizic de plecarea pe rand a celor doi grabiti de eternitate in bratele sale reci si misterioase.

Nelu Ploiesteanu e un artist cu rara finete si grija sa nu supere, sa aleaga intr-un grup un loc macar cu o jumatate de pas in urma, sa nu se inghesuie ca paunul in fata, sa-si masoare fiecare silaba, sa se poarte manierat. Pare sobru, dar nu e morocanos, are o anume solemnitate in atitudine, dar nu vorbeste si nu face gesturi neglijente, cu atat mai putin arogante. Aceasta solemnitate nu e poza, e educatie, bun simt, caracter natural! Nu e nimic nici scortos, nici impietrit in gestica si vocabularul lui.

Canta cu o voce calda cantece luate de la radacina, nestricate, alese si lasate in culoarea si forma initiala. Prin el, cantecele cele bune si neinlocuibile, nici doar intr-un sunet, nici doar intr-un vers, renasc si traiesc. Dar cine le va purta mai departe cand intr-o zi Nelu Ploiesteanu va fi doar o amintire? El este azi un artist exceptional, dar va fi evaluat egal cu valoarea lui ceva mai tarziu! Din pacate!

Nelu Ploiesteanu a adus din trecutul magnific lautaresc mult si va lua intr-o zi cu el totul! Ce va mai ramane atunci? Daca n-ar mai fi intr-o zi cantecele lui Nelu Ploiesteanu, vor fi in urma lor numai cantecele necantec de la magaoaiele barurilor, din castile infipte in urechile copiilor care vor avea de suferit de pe urma asediului manelelor, din telefoanele mobile si ele incarcate de otrava sonora…!

Nelu Ploiesteanu e nu numai un artist, e un model! A muncit si a fost serios intreaga lui viata. Il cheama, de fapt, Ion Dumitrache (Nelu Ploiesteanu e nume de scena). S-a nascut pe 16 decembrie 1950, la Ciorani. A inceput sa cante pentru castigarea painii celei de toate zilele de la optsprezece ani, cand a ramas fara tata. Pe langa voce a invatat sa se acompanieze si instrumental la acordeon si pian. Si-a efectuat stagiul militar, obligatoriul de atunci stagiu militar de un an si patru luni, la Brasov si Timisoara, dupa care, in 1970 s-a mutat in Bucure?ti, la o ruda. Aici a cantat sase luni la acordeon, la Teatrul de revista Ion Vasilescu, avandu-l ca dirijor pe Ion Albe?teanu. Ulterior, facandu-se deja cunoscut si apreciat, devine solicitat sa cante la restaurantele „Caraiman”, „Bulevard”, „Doina”, „Caru’ cu Bere”, „Crama Domneasca”…

Prima iesire peste hotare a sa are loc in anul 1979, cand, alaturi de Ansamblul „Mugurelul” va efectua un turneu de spectacole in Franta, Italia, Belgia si Olanda, pentru ca aceasta sa nu fie decat un premers al altor turnee de succes in Italia, din nou, Spania si Germania. Impartea anul in doua: sase luni canta in strainatate si sase luni in tara.

In perioada sa de la „Sarpele Rosu” s-a inchegat o prietenie din care vor zbura pe caii spiritului cantece romantice, culese din vechime si recladite pe temelia boemei in aburul unui pahar de vorba de duh, in fumul tigarii prietene contra ofului si singuratatii, cu vesnicii Gheorghe Dinica si Stefan Iordache. A lansat albume, a cantat in spectacole fara numar, i s-a oferit „mierea” strainatatii, dar n-a primit-o, ramanand intotdeauna acasa pentru ca vechea muzica romaneasca s-ar ciocni devastator, de civilizatia vestica. Si-apoi, nici dorul de familie nu l-ar lasa in pace!

Cantecul si dragostele lui Nelu Ploiesteanu nu-si pot schimba casa, deoarece acasa pentru ele, in vecie nu poate insemna altundeva decat numai si numai in Romania!

7 martie 2015
Un tren de metrou plin cu scrisori

Astazi, 3 martie, bucurestenii care au ales metroul, in intervalul 07:30-08.30, pe ruta Piata Unirii 2-Pipera, au fost luati prin surprindere de sute de scrisori ca pe timpuri.

Trenul a plecat de la Berceni decorat cu scrisori, iar pana la Piata Unirii 2 nu s-a oprit in statii, astfel incat impactul sa fie mai mare. Pe fiecare scaun s-a regasit cate o scrisoare cu sigiliu, din hartie ecologica, iar textul din interior a fost scris caligrafic.

Mesajul celebreaza gesturile simple, intr-un mod inedit, menit sa celebreze sosirea primaverii si de a transmite bucuria mai departe.

Fiecare destinatar este incurajat sa ”uite” scrisoarea, astfel incat sa circule in tot orasul si sa aduca zambetul pe chipurile a cat mai multor oameni.

Initiativa apartine proiectului ”Livrez Dragoste” ( www.livrezdragoste.ro/ primul serviciu de scris si de livrat scrisori caligrafice) in parteneriat cu Metrorex.

3 martie 2015
Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi, în premieră, Acolo de Doru Moţoc

Marti 3 martie 2015, de la ora 23.05, la Radio Romania Actualitati, Teatrul National Radiofonic va invita sa ascultati, in premiera, Acolo de Doru Motoc. In distributie: Vlad Mihu, Stefan Huluba si Camelia Pintilie. Regia de montaj: Dana Lupu si Robert Vasilita. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicala: Patricia Prundea. Regia tehnica: Vasile Manta. Regia artistica: Mihai Lungeanu

Dramaturgul DORU MOTOC, a carui cariera literara si artistica este binecunoscuta atat pe plan national, cat si international (dovada desele participari la festivalurile de teatru europene), se dovedeste in continuare o personalitate distincta in peisajul dramaturgiei romanesti contemporane. Atat datorita stilului sau specific de abordare a realitatii inspiratoare (printre altele, el este cel care a propus esteticii literare si teatrale moderne conceptul de teatru imaginativ, din al carui Manifest citam: “piesa fara didascalii are menirea de a lasa o deplina libertate realizatorilor spectacolului si, concomitent, de a le activa imaginatia. Ne putem inchipui, asadar, orice loc si orice timp al actiunii… ” cat si sensibilitatii aparte cu care isi alege subiectele. De fiecare data apreciat de confrati, critica si public, precum si multipremiat (inclusiv un premiu UNITER pentru realizarea radiofonica a textului sau intitulat Provocare sau „Zborul, ce fericire”, regia artistica Mihai Lungeanu) dramaturgul propune, intr-o lume debusolata si devalorizata, lipsita de solutii sau de orizont, posibilitati de reintregire a fiintei umane prin vis, prin ideal, prin spiritualitate, prin speranta si prin credinta.

Textul Acolo a avut o prima confruntare cu publicul intr-un proiect de teatru experimental realizat la Teatrul MASCA (un spectacol conceput si realizat de regizorul Mihai Lungeanu), in care cele trei foarte tinere personaje au reusit o abila, subtila si inefabila comunicare cu spectatorii, prin energia cu care au dat viata visurilor, sperantelor, aspiratiilor, temerilor, limitelor, vointei si credintei comune.

Performantele actorilor, inca debutanti la intalnirea cu textul, au fost repede confirmate de o remarcabila evolutie profesionala ulterioara (consfintita prin numeroasele aprecieri, elogii si premii individuale), in care se regaseste si implicarea exemplara dovedita in proiectul initial cu spectacolul Acolo. Este si ratiunea pentru care astazi vrem sa oferim publicului ascultator de teatru radiofonic trei voci distincte, bine antrenate si formate, recunoscute si apreciate de publicul tanar. Valoarea morala a textului propus se impleteste cu ineditul stilului sau estetic, in care gasim un foarte atent dozaj intre metafora si realitate, intre iluzie si aluzie, intre concretetea situatiilor, umanismul motivatiilor si poezia relatiilor dintre personaje.

Penduland dramatic intre mereu schimbatoarea perceptie a realitatii cuvintelor noastre si eterna dorinta de a ne intelege totusi, intre noi, prin valoarea data acelorasi cuvinte, trama textului propus ne implica si pe noi, ascultatorii, devenind o permanenta provocare personala spre autocunoastere si autodefinire.

Spectacolul radiofonic, in premiera, Acolo de Doru Motoc, a putut fi ascultat, in avanpremiera, luni, 2.03.2015, ora 11.00, la clubul Ramada Majestic din Bucuresti.

2 martie 2015
Cristian Mihăilescu. Triumful înaltei superbităţi şi rafinamentului în spectacolul de operă

In „penumbra salii” cum insusi spune maestrul Cristian Mihailescu, regizor de opera, este prag intre doua lumini: capodoperele muzicale de pe scena si iubirea publicului spectator meloman. Impreuna sunt o triada scanteietoare de reper al caii omenescului dematerializat, resorbit in meditatia si fericirea universala.

„Asculta, viseaza, lacrimeaza, surade, melomanule, dar cerceteaza”!… ar fi cu dreptate sa exclame maestrul Cristian Mihailescu, desi nobletea sa comunicativa emite o cu totul alta timbralitate, iar cuvintele vorbirii sale sunt fin alese, niciodata culese din exprimarea bruta. Operele regizate de maestru au o inaltime suprema artistica, sunt un safari pe intinsul drum mistuit in umbrele si stralucirile junglelor destinului uman! De aceea, aceste opere trebuie explorate. Cele mai multe dintre ele sunt instelate si elaborate in scena ca intr-un cosmos, precum aromele incapsulate in parfumuri fine, de interpretarea sotiei maestrului, adorabila soprana Felicia Filip!

Armonia si fidelitatea familiei artistilor Cristian Mihailescu si Felicia Filip, imbuchetate frumos si exemplar pentru lumea la nesfarsit tulburata a artistilor, sunt mitul iubirilor romantice, unirii in aspiratie a doua destine, contopirii in pasiune a desavarsirii profesionalismului artistic. E in aceasta o perpetua indragostire a unuia de celalalt si de muzica, de public, de viata estetizata…! De la versiunile homerice ale iubirii, pana la cele fugare si ingreunate de pietrele atmosferei moderne a lumii, omenirea a fost si e dominata de iubiri in care s-au contopit biografiile multor personalitati. Uneori ele au clatinat, alteori au conceput arhitectura dupa care s-a zidit lumea.

Fara indoiala ca iubirea unuia pentru celalalt, a artistilor Cristian Mihailescu si Felicia Filip, nu a scindat nicio clipa, alunecandu-se in controversa iubirii, in dezicerea iubirii, in condamnarea iubirii, in slabirea stralucirii iubirii… Este vadit in viata celor doi artisti ca au nevoie unul de celalalt, se indeamna, se sustin, se completeaza reciproc.

S-ar putea spune ca muzica de opera are memorie institutionala. De la antici si cine stie daca nu chiar si de mai inainte, pana azi, sunetul muzical a invesmantat capodopere ale muzicii clasice care nu au irosit nimic din gloria lor, niciodata! Ele au impresionat lumea, au contribuit la istoria ei, dupa cum si istoria lumii a lucrat la muzica milenara. Cele mai importante acte istorice mondiale s-au cantat! Operele muzicale universale au patruns in saloane imperiale si regale, au fost martore la mersul istoric al dinastilor, regimurilor, popoarelor, la iubiri, la patimi, la tradari… Ceea ce ne indreptateste in ce ii privesc pe maestrii Romaniei sa spunem ca au avut, au si vor avea intrucatva un aport la faurirea culturala din care decurge civilizatia fiecarei natiuni.

Printre ei, regizorul de opera Cristian Mihailescu este fauritorul unor spectacole muzicale care tind la culmile operei universale prin profunzime, mijloace tehnice, executie, distributie… operele regizate de maestrul Cristian Mihailescu sunt si vor fi o permanenta a spiritului romanesc transfigurat in marile opere universale. In ele se oglindesc inteligenta si duhul maestrului, dupa cum in profunzimea constiintei maestrului triumfa universul sonor de cea mai inalta superbitate si rafinament regizoral al spectacolului de opera!

1 martie 2015
Ileana Șipoteanu: Femeia este răspunzătoare pentru construirea societăţii de ieri, de azi şi de mâine

I se spune Floare de Colt si este nascuta la granita dintre zodia Racului si cea a Leului, 22 iulie 1967. Declara razand ca are o legatura speciala cu fenomenele ceresti, constelatiile si astri si crede ca se regaseste in naturaletea satelitului care guverneaza acest semn zodiacal, Luna, dar se gandeste ca este posibil ca si Soarele, care guverneaza zodia leului, sa fi aruncat asupra sa putin din lumina lui, fapt pentru care rade incontinuu. Crede ca niciodata o femeie nu va pleaca de langa un barbat care “o iubeste si o respecta (si invers), decat daca intervin strategii oculte, violenta verbala si fizica.” Considera ca reteta longevitatii si rezistentei unui cuplu sta in: ”rabdare, tenacitate, terapie prin ras, gatitul in doi, responsabilitati impartite…”. Imi spune ca: ”Femeia este cea care da viata si atunci este raspunzatoare in construirea pas cu pas a societatii de ieri, de azi si de maine.” Apreciaza cuvintele frumoase, iar micile gesturi le percepe ca fiind “benefice pentru sufletul oricarei persoane”. Ti-am starnit curiozitatea si te intrebi cine este aceasta “Floare de Colt” rara. Hai sa-ti dau cateva repere muzicale: “Ce mult te-am iubit; Ai venit prea tarziu; Valsul valurilor”… Ai ghicit, este nimeni alta decat Ileana Sipoteanu, cea care ne incalzea inimile de fiecare data cand o vedeam pe scena sau o ascultam la radio.

Rita Drumes: De unde vine “Floare de Colt”?

Ileana Sipoteanu: Inca din copilarie. Tatal meu a fost seful Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor Sportivi din Bazinul Dambovita care apartinea de Ocolul Silvic Rucar si mergeam foarte des cu el pe munte, cutreieram padurile, vaile din jurul cabanelor de la poalele Pietrei Craiului, hraneam animalele salbatice cu granule speciale(mai ales ursii), dar eram si o impatimita a urcatului pe varfuri de munte, sa privesc florile de colt si garofitele Pietrei Craiului. Nu era voie sa le culegem, dar cate una, pentru pus la presat intr-o carte, tot mai rupeam. Mai tarziu, cand l-am cunoscut pe Mitica (compozitorul Dumitru Lupu), povestindu-i despre escaladarile copilariei mele, de cate ori ma revedea imi spunea- “frumoasa mea floare de colt”, (zambeste).

______________________________________________________________________

„fragilitatea si sensibilitatea unui artist

sunt considerate defecte in aceasta meserie”

______________________________________________________________________

“Nu am mai putut sa apar in spectacolele mari, sa cant live in festivaluri, pentru ca emotiile ma copleseau, nu mai puteam sa ma controlez… Pentru un artist asta este o mare drama” , declarati, in urma cu trei ani, despre o perioada in care viata v-a incercat greu.

Ce s-a intamplat? Cum v-ati pierdut vocea?

Da. Am traversat o perioada grea, dar incerc sa ma detasez de ea. Nu vreau sa-mi aduc aminte decat de lucrurile frumoase din viata mea. Intotdeauna ne vom lovi de amintiri neplacute si de intrebari incomode. De aceea, ca orice artist cu o experienta de viata si de cantec de peste 30 ani, voi spune doar ca ar fi bine sa te feresti de energii negative, gandind pozitiv si avand o atitudine de om puternic chiar daca nu esti. Fragilitatea si sensibilitatea unui artist sunt considerate defecte in aceasta meserie.

Credeam ca din contra, sensibilitatea poate ajuta un artist in procesul creativ. Si acum, cum va mai simtiti?

Uneori da, poate ajuta, alteori nu. Acum ma simt mult mai vie si mai clara decat la debut, pentru ca invatand din greseli poti deveni mai bun.

______________________________________________________________________

“sunt artisti in muzica usoara care au grija la cum

canta, nu la ce transmit atunci cand canta”

______________________________________________________________________

“Eu nu am voce de canto. Eu sunt interpreta de muzica usoara, nu sunt cantareata de muzica usoara. Eu interpretez un text”, spuneati intr-un interviu acordat in urma cu ceva timp. Ce diferentiaza o categorie de cealalta? Avem modele in muzica autohtona actuala?

Consider ca diferenta o face ambitusul vocal si repertoriul ales. Orice voce are o trasatura unica. Pentru a fi un artist usor recognoscibil (ma refer in special la radio) este bine sa ai un timbru vocal care sa te deosebeasca de ceilalti. Adica un glas cu personalitate. In cazul meu este vorba de un timbru special, in registru grav, cu o abordare de repertoriu care a necesitat o mai mare usurinta de interpretare. Cei ce vin la spectacolele de muzica usoara sunt fericiti cand canta cu tine cantecele si sunt mult mai atenti la mesajul lor, pe cand de exemplu la opera stai cuminte in scaun si te bucuri de farmecul vocii ample si al costumelor si nu mai dai importanta detaliilor. Nu stiu daca sunt bine inteleasa, dar sunt artisti in muzica usoara care au grija la cum canta, nu la ce transmit atunci cand canta.

V-ati descris ca o fire emotiva, cu “o sensibilitate si o emotivitate aparte”, punand aceasta emotivitate pe seama probabilitatii zodiei care va guverneaza viata. Sunteti nascuta la granita dintre zodia Racului si cea a Leului. Care dintre cele doua zodii va influenteaza mai mult viata? Credeti in astrologie?

De obicei citesc amandoua zodiile si iau ce-mi convine (rade). Din fericire nu ma las influentata de nimeni si de nimic. Pur si simplu am o legatura speciala cu fenomenele ceresti, cu constelatiile, cu astri… toate sunt de la Dumnezeu. Zodia Racului este guvernata de Luna. Imi place Luna si cred ca ma regasesc in naturaletea acestui satelit natural, dar si zodia Leului este guvernata de Soare, corpul ceresc incandescent si luminos. Si ma gandesc ca poate a aruncat asupra mea putin din lumina sa, de-aia rad incontinuu (rade).

Ati declarat: “femeia este un pion foarte important intr-o casnicie, mult mai important decat barbatul. Este acel pion pe tabla de sah care, daca nu face mutarile corecte, se alege praful.” Ce mutari ati facut pe tabla de sah a mariajului dumneavostra, alaturi de compozitorul Dumitru Lupu, pentru ca acesta sa dureze mai bine de 20 de ani? Care a fost cea mai grea mutare a dumnevoastra?

Daca am facut mutari pe tabla mea de sah cred ca au fost inconstient facute, doarece nu stiu sa joc sah, desi mi-as fi dorit foarte mult. Este un joc inteligent care te supune unei mari atentii. Femeia este pionul principal in sensul ca daca ea vrea sa se intample ceva special in viata ei, se va intampla negresit. Cu toate riscurile si cu toate consecintele. Barbatii sunt mai lasi. Niciodata o femeie nu pleaca de langa un barbat care o iubeste si o respecta (si invers), decat daca intervin strategii oculte, violenta verbala si fizica (zambeste trist). Altfel, discutiile in contradictoriu, tensiunile bazate pe anumite lipsuri (in special de nivel financiar)… se pot rezolva, daca ai vointa si putinta.

Exista o reteta pentru ca un cuplu sa treaca cu usurinta peste incercarile la care viata il supune?

Retete pentru longevitatea si rezistenta unui cuplu sunt multe. Rabdare, tenacitate, terapie prin ras, gatitul in doi, responsabilitati impartite, etcetera, etcetera (zambeste).

______________________________________________________________________

“femeia este raspunzatoare pentru

construirea societatii de ieri, de azi si de maine”

______________________________________________________________________

Care este rolul femeii in societatea actuala?

Imens. Femeia este cea care da viata si atunci este raspunzatoare in construirea pas cu pas a societatii de ieri, de azi si de maine. Toate pleaca de la educatie si mama. De cele mai multe ori mama, pentru ca sta in preajma copiilor, este aratata cu degetul. Mereu auzim intrebarea: ,,Asa te-a invatat maica-ta sa faci, sa minti, sa furi, sa vorbesti urat?” sau “Ce frumos l-a educat maica-sa! E manierat, vorbeste frumos cu femeile, are un comportament civilizat.” Eu intotdeauna spun parintilor, pe la diferite evenimente artistice, sa dea copilul sa urmeze un instrument; un curs de dans; la sport sau alte activitati, pentru ca in mod sigur o sa-i fie de folos in viata. Toate aceste activitati ajuta copiii sa devina oameni puternici si buni.

Ileana Sipoteanu

______________________________________________________________________

“copiii trebuie sa creasca cu cei doi parinti,

pentru a avea modele de urmat“

______________________________________________________________________

Dar rolul familiei?

In ce priveste familia, din pacate, asistam la un fenomen deosebit. Acela de a nu mai avea timp sa-ti intemeiezi o familie, dand importanta altor lucruri din viata ta. Familia, din fericire, creaza stabilitate, sprijin moral si de multe ori financiar, iar copiii trebuie sa creasca cu cei doi parinti pentru a avea modele de urmat.

“Sentimentul maternitatii e inaltator numai atunci cand il traiesti, nu ai cum sa explici cuiva“, spuneati, fiind intrebata cum v-ati simtit dupa ce ati devenit mama. Un copil consolideaza familia?

In general da. Copilul poate fi liantul perfect. El este cel care intervine intr-o anumita disputa intre parinti, incercand sa-i aduca cu picioarele pe pamant. Cu alte cuvinte, poate fi un bun arbitru. insa asta nu se intampla mereu. Sunt familii care se destrama din cauza lor, deoarece mamele petrec mai mult timp cu copiii lor, neglijandu-si viata de cuplu. E foarte complicat si nu cred ca trebuie sa dai sfaturi cuiva.

Ati facut compromisuri in relatia conjugala de dragul fiicei dumneavoastra, Dumitrana?

Compromisurile pe care le faci de dragul copiilor sunt minore, pentru ca o mama stie (sau ar trebui sa stie) cum si cand sa apeleze la ele. Ce nu se spune intr-o familie inseamna o anume protectie, doar sa nu exagerezi

(zambeste).

“A simti, a iubi, a suferi, a se devota, va fi intotdeauna textul femeilor“, spunea Balzac. Dar si barbatii trebuie sa aiba un “text” al lor. Care ar fi acesta din punctul dumneavostra de vedere?

Hai sa glumim putin si sa nu interpretam nimic! Barbatii, unii, spun asa: “Schimb sotie de 50 de ani pe doua de 25!” (zambeste trist). Nu am sa inteleg niciodata sensul acestor cuvinte. Sotia se sacrifica foarte mult pentru familia sa si intr-un final asta poate sa fie rasplata. Dar daca ne convine, mergem mai departe. Barbatul este capul familiei si daca crede ca se rastigneste sau ca sufera prea mult, atunci s-o ia ca pe un destin fatal si irevocabil. Oricum, ii iubim! (zambeste).

Pentru ca purtam aceasta conversatie chiar a doua zi dupa „Valentine’s Day”, ce parere aveti despre usurinta cu care romanii adopta sarbatori care nu au nimic in comun cu stilul lor de viata?

Suntem, din pacate, inca sclavii lucrurilor, nu tocmai bune, pe care le imprumutam din afara tarii noastre. Ca sunt sarbatori de acest gen, competitii sportive sau muzicale facem si noi de toate, chiar daca nu ne permitem. Si la urma urmei, ce daca nu ne permitem? Nu trebuie sa fim si noi in randul lumii?

Bine, dar toate acestea nu vor duce in timp catre pierderea identitatii noastre?

Identitatea ne-am pierdut-o demult, prin inlocuirea costumului popular adevarat cu cel stilizat, prin inlocuirea orchestrelor (de folclor, de muzica in general) cu banda sau stick-ul, prin renuntarea de a mai canta in limba romana. Exista insa si oameni de buna credinta care nu vor sa se piarda de tot obiceiurile romanesti si fac tot posibilul pentru a-si creste si educa copiii in spirit traditional. Din pacate, acestia sunt foarte putini.

Ileana Sipoteanu

______________________________________________________________________

“cuvintele frumoase si micile gesturi

sunt benefice pentru suflet”

______________________________________________________________________

Credeti in gesturile simple cu efect major, gesturile mici care aduc un plus de energie pozitiva in viata noastra? Care sunt acestea pentru dumneavoastra?

Cred foarte mult si-mi plac tot atat de mult gesturile mici, dar care te fac fericita pe viata. De exemplu: o scrisoare trimisa de un fan care-mi spune ca sunt minunata sau o floare care-mi este daruita din suflet. Desenele facute de copii, in special de Dumitrana, exprimand dragostea si pretuirea lor pentru mine. O scoica perfecta gasita pe malul marii. O cafea sau un ceai facute de sotul meu si aduse la pat. Cuvintele frumoase si micile gesturi sunt benefice pentru sufletul oricarei persoane, dar mai ales pentru o femeie care are sufletul fragil, o femeie care apreciaza si mai mult aceste daruri.

______________________________________________________________________

“retelele de socializare joaca un rol mult

mai important decat mass-media”

______________________________________________________________________

Unde va putem asculta acum?

Pe internet (rade). Retelele de socializare joaca un rol mult mai important decat mass-media. Aici am descoperit si redescoperit oameni minunati, cu care pot dialoga, pot schimba pareri, pot sa-mi prezint activitatea artistica. Cat de cat! si tot aici le spun unde si cand ma pot vedea sau auzi (mai rar e-adevarat, dar nu mereu din vina mea), ce discuri ascultam sau ce carti mai citim.

Inteleg! Ce proiecte de viitor aveti?

Pregatim un concert, “Cantece Crestine”, pe care o sa-l sustinem alaturi de orchestrele filarmonicilor din tara si un Cd cu melodii noi, intitulat “Romantica Femeie.” Noi vrem sa reusim, dar trebuie sa avem de partea noastra si alti factori care contribuie la realizarea lor. Cu detalii mai intervenim pe parcurs.

______________________________________________________________________

“fanii te fac sa nu renunti la proiectele

si visele tale, dar nu te pot sustine 100 %”

______________________________________________________________________

Un gand pentru fanii dumneavostra?

Fanii ocupa un loc foarte important si cred ca datorita lor se intampla lucruri bune si frumoase in viata unui artist. Ei te fac sa nu renunti la proiectele si visele tale, dar nu te pot sustine 100 %. Avem nevoie de promovare la un nivel mai inalt, dar speranta noastra este ca vor veni vremuri mai bune, asa cum imi place mie sa spun.

stiti bancul:

„- Si eu ce sa fac pentru ca sa mi se indeplineasca dorintele?

– Urci cat mai sus, ca sa te auda EL cat mai bine.”

Va doresc o viata frumoasa !

Rita Drumes: Va multumesc! La fel sa fie si a dumneavoastra, “Floare de Colt!”

Ileana Sipoteanu

interviu realizat de Rita Drumes Enache

in perioada 15 -17 februarie 2015

sursa foto: lumeapresei.ro// radioenigmaromania.ro// topromanesc.ro//

24 februarie 2015
Maia Morgenstern. Un ceva care subliniază nobleţea…

N-ar trebui ca frumusetea sa istoveasca ochii, oricat timp ar fi privita, n-ar trebui sa cada cadenta inimii, oricata placere ar exalta-o, n-ar trebui sa se lase obloanele peste minte, oricata inteligenta ar incarca-o, n-ar trebui sa ajunga niciodata iubirea in punctul terminus, oricat ar sageta-o uitarea. Ajunge privitul unei secvente de film, de teatru, unei emisiuni tv ori unei fotografii cu Maia Morgenstern, ca viata sufleteasca sa peregrineze prin toate aceste stari sufletesti, iar cuvintele frumusete, placere, inteligenta, iubire sa invesmanteze in lumina chipul artistei, fara a se ajunge la emfaza, oricat s-ar insista pe ele.

Scrisul acorda un beneficiu cui isi ia curaj sa faca o creionare afectiva a actritei Maia Morgenstern prin aceea ca scapa cel putin de sfiala. Ceea ce depinde de rostire pentru aceasta, nu se poate realiza decat prin intonatie, pe cand scrisul are exclamatii pornite din resorturi intime. Admiratia fata de cineva poate tulbura launtrul in singuratate cu sine, pe cand glasul in rostirea admiratiei intimideaza si invalideaza ultima picatura de curaj!

Actrita Maia Morgenstern este frumoasa, placuta, inteligenta, iubita! Ca o bucurie, ca o caldura a nimbului inimii iubitorilor teatrului si cinema-ului! Nascuta pe 1 mai 1962, la Bucuresti, descinzand dintr-o familie evreiasca, Maia Morgenstern a urmat Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L.Caragiale” din Bucuresti, clasa prof. Dem Radulescu, iar dupa absolvire, din 1985, pana in 1988 va activa ca actrita la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. In 1988 primeste mentiune la Festivalului National de Film de la Costinesti, pentru rolul Maria, din filmul „Maria si marea”. In 1989 devine actrita la Teatrul Evreiesc de Stat, iar din 1990 joaca si la Teatrul Na?ional din Bucuresti. Primeste in anul in care se angajeaza la Teatrul National, premiul UNITER pentru cel mai bun rol feminin, Medeea din „Trilogia antica” si, de asemenea, Premiul National „Lucia Sturdza Bulandra” pentru cea mai buna actrita a anului 1990, in acelasi film si Premiul UCIN pentru rolul din filmul „Cei care platesc cu viata”. In 1992 i s-a acordat „Les stars de demain”, la Geneva, pentru „Cea mai buna actrita”, Premiul Criticii, pentru rolul din filmul „Balanta” si Premiul AUR (Asociatia Umoristilor Romani), pentru rolul din filmul „Balanta”. In anul 1993 i se acorda mai multe premii: premiul revistei „Flacara”, pentru rolul Ioana Nebuna, din „Cruciada copiilor”; Premiul National „Lucia Sturdza Bulandra”, pentru cea mai buna actrita a anului 1993, in rolul Haya, din „Ghetto”; „Ursul de Argint” la Festivalul Filmului de la Berlin, pentru rolul din filmul „Balanta”; premiul „Theatre vivant” al Radio France International pentru cel mai bun spectacol in franceza – „Teatru descompus”; premiul UNITER pentru cea mai buna actrita a anului 1993, in rolul Lola, din spectacolul „Asta seara: Lola Blau”; premiul „Felix” (European Film Awards) pentru rolul din filmul „Balanta”. In 1995 este desemnata membra in juriul Festivalului de la Geneva, iar in 1996, in juriul Festivalului de la Salonic. In 1997 primeste premiul „Irina Rachiteanu Sirianu” pentru spectacolul „Dama cu camelii”, iar in anii 1988 si 2000 este membra in juriul Festivalului de la Angers si al Festivalului de la Monte Carlo. In anul 2004, Parlamentul European de la Strasbourg o desemneaza „Actrita si Femeia anului 2003” si tot in acest an primeste premiul pentru cea mai buna actrita la Festivalul Emma, Londra, in rolul mamei lui Iisus din filmul „Patimile lui Hristos”. In 2010 este numita ambasador pentru Alianta Civilizatiilor in Romania, in 2012 devine societar de onoare al Teatrului National din Bucuresti, primeste „Ordinul Artelor si Literelor in grad de Cavaler”, in Franta si devine manager al Teatrului Evreiesc de Stat Bucuresti. In 2013 primeste Ordinul Regal „Nihil Sine Deo”. In 2014 este membra in juriul Carnavalului de la Venetia…

Maia Morgenstern – The passion of the Christ 2004

Regina Maria interpretata mirabil de Maia Morgenstern



Documentarul artistic de lung-metraj, Regina Maria, „ultima romantica, prima femeie moderna”, cu scenariul si regia semnate Sorin Iliesiu, este o noua oglindire emotionanta a istoriei monarhiei si regalitatii romanesti. Are o durata de cincizeci si doua de minute si creioneaza figura luminoasa a ilustrei personalitati istorice Regina Maria, continand si un epilog de douasprezece minute, in care Majestatea Sa Regele Mihai o evoca. Filmul a fost prezentat in afara concursului, pe 25 noiembrie 2011 la Astra Film Festival Sibiu, un festival de documentare referentiale pentru Europa Centrala si de Est. La editia din 2006 a acestui festival, varianta scurta a filmului regizorului Iliesiu a fost distinsa cu Premiul pentru cel mai bun film romanesc. Titlul peliculei este ”Cate ceva despre Regina Maria”, iar un alt scurt-metraj pe aceeasi tema a fost realizat in 2002.

Referitor la fotografiile care o reprezinta pe Regina, regizorul Sorin Iliesiu afirma ca sunt subsumate mesajului celui mai reprezentativ ce descrie colosalul potential cinematografic al frumoasei si expresivei noastre Regine. Aceste fotografii sunt considerate de catre regizor drept cele mai frumoase care au existat vreodata cu vreo regina, redand cel mai expresiv portretul celei in jurul careia s-au tesut mituri legende, povestiri.

Interpretarea textelor a fost incredintata actritei Maia Morgenstern, care reuseste prin intonatia vocii expresivitatea, esentialul complexei personalitati a Reginei. Asa cum remarca maestrul Sorin Iliesiu, combinatia de insusiri spirituale si fizice ale Reginei Maria nu se poate regasi la niciuna dintre ”reginele” republicane: Elena Ceausescu, Nina Iliescu, Nadia Constantinescu sau Maria Basescu! Regina Maria este un simbol al creativitatii, feminitatii, vrajii, fortei, geniului – atat artistic, cat si politic – delicatetei, superbitatii, sfinteniei, credintei, optimismului, reliogiozitatii, fair play-ului, romantismului si modernismului, naturaletei, maternitatii, umanitatii, nonconformismului, seductiei, tenacitatii, rationalismului, feeriei…, spune regizorul.

Dupa rolul Maicii Fecioare din filmul lui Mel Gibson, „Patimile Lui Hristos”, Maia Morgenstern s-a aflat la o noua provocare a superlativului profesional si, lasand sa vorbeasca cele mai indreptatite voci, alaturi de Sorin Iliesiu, actrita a izbutit!

Dar, rolurile jucate in filmul si teatrul romanesc de admirabila artista Maia Morgenstern sunt toate de referinta, iar cinema-ul international a asimilat-o in istoria lui contemporana, in principal pentru rolul Maicii Fecioare interpretat in filmul magnific, „Patimile Lui Hristos”, si nu numai. Maia Morgenstern e o actrita pe care o intalnim, o privim… ne bucuram de vizionarea ei in roluri de teatru si film, de ascultarea ei in rare ocazii de conversatie la televiziune, dar o concizie de expresie care sa o adevereasca e numai in puterea iubirii. Cum doar in puterea iubirii sta portretizarea multor frumosi, placuti, inteligenti, iubiti artisti romani!

Maia Morgenstern si Monica Bellucci – The passion the Christ 2004

Tot ce a jucat si a creat in interpretarea din filme si teatru artista Maia Morgenstern, nu este nicidecum neanalizabil, dar daca analiza se reflecta doar intr-o simpla alcatuire de cronica, ea poate avea ori parti seci, ori enunturi curente in forma ingrata comuna care-i aseaza pe toti laolalta. Actrita Maia Morgenstern este cu totul distinsa si ar avea insasi o revilocventa in expunerea propriei personalitati, pentru ca nu deschide niciodata gura ca sa nu vorbeasca inteligent! Infatisarea, cuvantul ei, sunt expresive in forta de atragere de la sine a unei admiratii, au o sobriatate ce nu demasca asumarea superioritatii ermetizante, in niciun caz, dar au un ceva ales in tot, un ceva care subliniaza o noblete. O frumusete a caracterului ce isi are resorturile intr-o educatie aparte. Maia Morgenstern are un timbru vocal ce impune bland la tacere si ascultare, vorbeste rar, clar, lamuritor si nu inlocuieste gandurile cu vorbe false. Este sincera, iubeste viata si-o traieste decent, frumos si roditor in primul rand cu fructele scenei, iubeste oamenii si ii respecta, dar fara sa comita niciun gest de forta impune respect, tuturor!

Maia Morgenstern – Domnisoara Christina (2013)

Actrita Maia Morgenstern nu poate lasa pe nimeni dintre cei indeletniciti cu scrisul cronicilor in afara unei implicari afective. Dar cuvintele se aduna singure, chemate sa vorbeasca despre ea! Ar fi o serie nesfarsita de modalitati ale exprimarii prin cuvant, pentru multi, insa artista Maia Morgenstern are in tot o forta de trimitere a cuvantului la o destinatie in care culmineaza admiratia si abia de acolo merge el sa fie scris!


Maia Morgenstern cu Aurel V. Zgheran, Teatrul Evreiesc de Stat,
Bucuresti, 13 februarie 2015

Maia Morgenstern este o actrita atat de inalt apreciata in lumea internationala a cinema-ului incat idealul ei e uniform cu idealul actului artistic universal, care nu va fi niciodata sub mode si vremi, ci oricand peste mode si vremi!

Timpul, inaintea unei intalniri cu actrita, aduce batai frigide inimii, iar drumul spre ea e un ghetar, asteptandu-te sa ai a face cu o personalitate granitica, inalta, ca un castel sobru, in fata careia omul simplu primeste disproportionat dreptul si curajul de a murmura. Nici gand de asa ceva!

Actrita Maia Morgenstern nu joaca o poetica a sublimitatii feminine, a bunatatii si frumusetii morale, in rolrile sale, asa este ea! Un om frumos, un om bland, bun, generos, fin, elegant… Daca ar juca zane, nu ar trebui sa recurga la efortul cladirii unui portret ideal, asa este! Are drumuri de exprimare in conversatie de la inima la inima. Vorbirea ei e ca sunetul violoncelului, cald, lin, suav. ii poti spune, o poti intreba, o poti privi, o indragesti din prima clipa si pleci de la ea bogat cu o admiratie pe care inima o cere ca pe doctorie!

Necrezut de agreabila discutie e aceea cu actrita Maia Morgenstern!

Maia Morgenstern si Marius Manole – Mecanica inimii

Actorul are inca o viata data lui de propriu-i har: viata scenei. La cladirea temeliei spirituale a acestei vieti lucreaza zidarul ancestral care este asezarea natala, una singura pentru oricare om – nu exista mai multe localitati natale ci numai una! Ce denumire are aceea a dumneavoastra?

M-am nascut in Bucuresti, am copilarit in Bucuresti, traiesc in Bucuresti. Asta nu inseamna ca nu ma deplasez, ca nu exist si-n alte locuri din tara, de mai aproape, de mai departe din tara, din strainatate, dar locul unde am vazut lumina zilei este in Bucuresti. Am deschis si eu ochii si sufletul in Bucuresti si-mi plac foarte multe lucruri, si-mi displac tot atatea lucruri, dar, in orice caz, de fiecare data mi-e dor sa ma intorc in Bucuresti.

Mama si tatal dumneavoastra sunt economia tezaurului spiritual, sporita de educatie, iubire, truda, uneori sau cel mai adesea, sansa… in masuri variate, acest testament inseamna caramizi si soarta pentru zidirea vietii fiecaruia. Cat de mult au insemnat pentru dumneavoastra parintii? Alegerea si pasirea drumului destinului dumneavoastra are dependenta de ei?

A vorbi despre parinti, despre ce-nseamna ei, despre ce au sadit, despre ce-au lasat, despre ce-au asteptat de la mine, copil fiind, si-apoi adult, matur, cu sperante, cu promisiuni ale viitorului, cuvintele cred ca sunt putine, palide, marunte… Amintirea parintilor mei este vie, recunostinta mea pe care n-am stiut s-o manifest, cred ca n-am stiut s-o port, Doamne iarta-ma pentru aceasta confidenta, n-am stiut s-o port la adevarata ei dimensiune, n-am stiut s-o arat parintilor mei pentru tot ce-au facut pentru mine, n-am stiut sa le-o arat atata cat ar fi meritat, cat ar fi trebuit atunci cand traiau si cat trebuie azi. Dar, poate ca asta este o conditie a intelegerii, a constientizarii a tot ce-au lasat, tot ce ti-au daruit, tot ce-au cladit parintii tai in tine, in ani, in timp, cu momente de negare, cu momente de revolta, cu momente de duiosie, momente de slabiciune, cand ii cautai, si-apoi nu-ti era usor… parintii reprezinta sprijinul tau cel mai ales… chiar si acum cand nu mai sunt, parintii mei sunt sprijinul meu de nadejde! Desi ma cert de multe ori cu ei in gand, si de multe ori le reprosez foarte multe lucruri, sunt in continuare sprijinul meu!

Casa parinteasca, pentru fiecare este nucleul localitatii natale, asa cum aceasta localitate e mijlocul pamantului, pe cand familia e centrul lumii. Va tine treze amintirile casa in care v-ati nascut? Prietenii din copilarie va recheama? Ati pornit pe drumurile destinului artistic otelita de energia si vitalitatea sevelor absorbite de radacini?

E complicat de vorbit despre casa copilariei. Am copilarit in mai multe locuri. Am copilarit intr-o casa care nu era cine stie ce grozava, si conditiile erau poate improprii cresterii unui copil, si era greu, si erau vremuri de saracie. Parintii, mai ales mama, incercau sa ne faca simtite cat mai putin neajunsurile, lipsurile, greutatile – mama, tin minte, incerca sa compenseze cu buna dispozitie si cantece, cu, pur si simplu, dragoste de viata si ambitia de a trai demn; tata, apoi, cu un orizont cultural tulburator. Asta este de fapt casa parinteasca. Locuiam undeva pe „Occidentului”, apoi am locuit undeva intr-un bloc, iarasi impropriu, iarasi plin de igrasie, iarasi… Copilaria mea si casele copilariei au fost marcate de frig, am indurat frig, asta cred ca ar putea fi una din trasaturile caselor copilariei mele.

Prieteni din copilarie am, sau… de cand eram foarte, foarte tanara… si ma aflu alaturi de ei, si ne gandim, ne chemam, tinem aproape. Ei sunt, iarasi, un sprijin de nadejde.

Cumpana, inzestrarile, sansele viitorului dumneavoastra s-au ales in anii de scoala, s-au deschis si clarificat pe rand, ori dintr-o data, covarsitor, intr-un moment anume…? De la clasele primare, la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica au fost raspantii, sau a fost o cale croita drept si ferm…?

Nu stiu cum am pornit pe drumul destinului artistic…! Extrem de confuza, extrem de tematoare, de vulnerabila, fara o conceptie foarte, foarte bine argumentata, foarte ferma, tatonand, incercand cu foarte multe spaime, foarte multa emotie, suficienta neincredere in fortele proprii, iar unul din indemnurile tatalui meu, modul tatalui meu mi-a fost in viata si reprezinta si acum cunoasterea si increderea in fortele proprii, respectul de sine. Este, cred, un bagaj extrem de important ce m-a-nsotit.

Clasele primare, scoala… iarasi, schimbandu-mi locuinta de cateva ori, am invatat in mai multe scoli, am intalnit mai multi profesori, am intalnit mai multe metode. A fost un drum sinuos. N-am fost o eleva stralucita, n-am iubit matematica, nici matematica nu m-a iubit pe mine, chiuleam de la ore, ca sa pot citi in biblioteca scolii, scoala Generala de Fete, „Zoia Kosmodemianskaia”, pe vremea mea, apoi, cand nu mai tinea cu chiulul luam cartile imprumutate de la biblioteca si le asezam sub caietul de fizica in care nu stiu ce faceam… niste semne fara de inteles pentru mine si pentru profesor…! Tin minte, un coleg mi-a facut chiar o caricatura, cum citeam eu pe sub banca, literatura ce ma interesa.

Studiile superioare de teatru si cinematografie sunt in ce va priveste, temeinicia profilului dumneavoastra prezent, de actor celebru?

Cred ca studiile, vorbim de studii superioare de teatru si cinematografie, sunt o temelie importanta. Cred in studiu, cred ca studiile nu se termina niciodata. Chiar daca a fost incheiata o anumita etapa, chiar daca am absolvit, cred ca a studia, a incerca sa-ti imbogatesti bagajul de cunostinte, orizontul, ar trebui sa fie o preocupare permanenta. Nu stiu cum e cu profilul meu de actor celebru…! In orice caz, cautarea surselor de inspiratie, cercetarea cu atentie, cu interes si onestitate a ceea ce e nou, ceea ce-i proaspat, ceea ce e altfel decat ceea ce ai invatat cum era pe vremea ta, desi esenta a studiilor actorului, pana la urma, esenta ramane adevarul pe care il cauti in personaje. Metodele, modul de comunicare poate sa se schimbe si se schimba, dar preocuparea pentru studii, eu cred ca ar trebui sa ramana vie.

Pe langa talent si studii exista la dumneavoastra o asumare mai mult a trudei si seriozitatii, niciodata inversabile ca ordine ci pe aceeasi treapta cu cele dintai?

Pe langa talent si studii nu cred ca as vorbi de truda, cred ca este vorba despre preocuparea, atentia si felul in care consider ca trebuie sa-mi pregatec rolurile, aparitiile, spectacolele si cred ca, daca ar fi sa se masoare talentul, desi talentul nu se poate masura, daca ar fi asa, intr-un scenariu fantezist, este vorba despre timpul pe care ti-l acorzi, ca un privilegiu, studiului, perfectionarii, implicarii, daruirii cu care te aproprii de un personaj sau altul, de un rol sau altul, de un proiect sau altul.

Filmele si piesele de teatru in care ati jucat vor avea viata nesfarsita. Sunt absorbite in ele viata, aspiratiile, trudele dumneavoastra, in forma, in spirit, valoare si orizont. Aveti un repertoriu vast, ce sporeste an cu an. intreaga dumneavoastra cariera artistica nu pare sa oglindeasca o irosire a niciunei clipe de viata. Timpul curgator construieste urme. Ati simtit vreodata o obosire?

Sigur, oboseala isi spune cuvantul de multe ori si e foarte bine ca se intampla asa, e foarte bine si trebuie sa recunosti aceste momente cand obosesti, cand ti-e greu, cand trebuie sa te opresti, cand spui „stop!”, e o nevoie a fiintei – organism, minte, spirit, din ce-i compusa fiinta asta – de a lasa la o parte ceea ce poate sa devina rutina, un fel de perpetuu mobile care nu exista si risti sa te repeti, sa intri in stereotipii si-atunci sa-ti recunosti oboseala, sa-ti respecti propria oboseala e o forma de respect fata de sine.

Actorii Maia Morgenstern si Radu Beligan

22 februarie 2015