In unele articole anterioare, am vorbit despre ceea ce Randy Nakamura considera despre fenomenul artistic Steampunk. Insa, printr-o prezentare detaliata, voi mentiona, atat in cuvinte cat si prin imagini, ce inseamna de fapt acest fenomen artistic.
Autor: omdecultură
-
Randy Nakamura si Steampunk, ca farsa (IV)
Arta postmoderna capata din ce in ce mai mult un caracter transgresiv: doreste sa depaseasca tabuuri, sa socheze, sa puna problema constiintei si a posibilitatii regandirii dorintelor, pasiunilor si cunostintelor omului in ceea ce priveste lumea si viitorul acesteia.Un exemplu in acest caz ar putea fi cel al artistului Leonard Koscianiski, care, in lucrarea Man is a wolf to Man reprezinta un lup, dorind sa arate caracterul canin al suburbiilor, evidentiat prin aspectul locuintelor, acestea aratand ca niste custi. Folosind o imagine postmoderna a omului si a lumii sale, artistul sugereaza faptul ca mania, frustrarea individului sunt doar niste emotii primitive, animalice. De asemenea, referitor la epoca postmodernista, mai trebuie amintit faptul ca depaseste ideea unei unitati artistice sau a unui progres catre viziunea universala a frumosului si adevarului.
Steampunk este o productie a perioadei postmoderniste, cand arta e doar o ingramadire de imagini si materiale, acestea putand fi utilizate pentru a crea obiecte de arta. Acest lucru pare sa il afirme si Tony Gragg: ”Orice material peste care dam, orice material pe care il vedem, devine automat mai inteligent pentru ca primeste insusiri metafizice pe langa proprietatile sale fizice. Materialul incepe sa aiba informatii atasate de el, sa aiba o istorie, sa capete calitati poetice”. Insa, daca putem spune despre material ca, in cazul in care acesta constituie o opera de arta, capata o semnificatie, nu acelasi lucru putem spune despre ready-made. In acest sens, putem aminti o afirmatie a lui M. Duchamp: ”Cand am descoperit obiectele ready-made, m-am gandit sa descurajez steticul. Le-am aruncat in fata rafturile pentru sticle si urinoarele, iar acum ei le admira pentru frumusetea lor estetica”.In aceasta ordine de idei, putem afirma ca Steampunk uzeaza de artefacte pentru a releva o lume, dar si pentru a constitui una noua; cu ajutorul unor materiale precum alama, bronz, lemn, incearca sa ”reconditioneze” lumea victoriana, insa, in acelasi timp, constituie o ”lume a artei” distincta.
-
Randy Nakamura si Steampunk, ca farsa (III)
Putem observa faptul ca Steampunk se inspira atat din perioada Victoriana, cat si din cea SF in primul caz, interventia ornamentala pe care artistii genului artistic discutat o propun, asupra artefactelor, aminteste de placerea pe care victorienii o resimteau fata de obiectele pline de decoratiuni.In cel de-al doilea caz, cum ca Steampunk ar fi o subdiviziunea Cyberpunk, se observa dorinta pentru crearea de lume alternativa, ceea ce se intampla in cazul Cyberpunk. Insa cyberspace-ul este o lume malefica si distructiva. Ceea ce nu se intampla in cazul Steampunk. Pentru exemplificare, as propune invocarea filmului Metropolis, din 1927, care prezenta societatea distopica a a crizei dintre muncitori si proprietari. Insa, o re-ecranizare a acestuia in secolul XXI (2002) va prezenta o lume a muncitorilor ”subpamanteni”, deasupra carora traiesc proprietarii, in luxoase apartamente. Filmul s-a presupus a fi realizat intr-o maniera Steampunk, datorita prezentei spiritului victorian, in care muncitorii depindeau de forta masinii si a proprietarului. Dar si in stil Cyberpunk, in care omul se alieneaza prin masina.
Cert este faptul ca prezenta acestui fenomen artistic in lumea postmoderna aduce in vedere re-valorizarea sau re-gandirea trecutului victorian. Acest lucru deoarece parerea Steampunk-erilor si cea a criticilor difera. De exemplu, criticul R. Nakamura va spune ca invocarea unui trecut victorian ca motiv de ”adorare” sau de re-gandire a prezentului este ciudat, pentru faptul ca epoca victoriana are mai multe parti negative decat pozitive. Apoi, multi vor spune ca Steampunk nu se constituie ca o entitate artistica individuala distincta, ci este un alt mod de aparitie a Cyberpunk-ului: motivele estetice care includ tehnologia, metalul, sunt prezente si in cazul Cyberpunk-ului. Chiar daca difera prin anumite motive victoriene, sau prin invocarea ”fortei aburului”, Steampunk ramane, in esenta, o alternativa la Cyberpunk.
De asemenea, demn de precizat este si faptul ca in secolul XIX, cand Perioada Victoriana se manifesta in mod preponderent, este influentata de faptul ca amatorii de pictura incep sa aiba dorinta de a vedea, realizat in mod artisitic, ceea ce exista deja in realitate. Insa artistul incepe sa refuze compromisul sau concesiile fata de client. Astfel, in cursul secolului XIX se creeaza o prapastie intre artisti si public, aceasta ”din cauza revolutiei industriale, a declinului mestesugului, a aparitiei unei noi clase de mijloc, a productiei crescande de marfuri ieftine, si a deprecierii bunului-gust”.Acelasi lucru se va intampla si in secolul XX, cand artistul recurge la elementul transgresivitatii, al socului, uneori, pentru a crea ceea ce vede, si nu ceea ce i se spune sa creeze sau i se spune sa vada. In secolul XX, artistii devin inventatori, experimenteaza. In acelasi timp, investigheaza si patrund in universul virtual, al Cyberpunk-ului, de exemplu, ca limita a existentei umane. Omul devine mecanizat si interactioneaza, vital, cu masinaria, cu gadget-urile. In acest moment apare Steampunk-ul, ca re-amintire a umanitatii omului fata de masina, si nu ca re-afirmare a omului la mediul mecanizat. Steampunker-ul e constient de mediul mecanizat in care traieste, dar nu-i recunoaste prioritatea fata de viata sa; in universul Steampunk, omul foloseste masina, si nu este folosit de ea, ca in cazul Cyberpunk. Insa prezenta masinii, in ambele medii descrise, este simtita acut si mereu.
-
Gene Vincent – I’m Gonna Catch Me A Rat
Intre 1960 si 1965 Gene Vincent realizeaza o serie de spectacole impreuna cu trupe britanice si transmise de BBC.
In 1963 impreuna cu The Outlaws, in componenta careia se regasea si Ritchie Blackmoore, viitorul membru a trupei Deep Purple, canta o serie de melodii foarte rare printre care si “I’m gonna catch me a rat”.
-
Goliarzi?
Facultate?Reflectand la mediul studentesc de azi imi dau seama ca majoritatea studentilor sunt la curent cu ce a insemnat dintotdeauna Facultatea.Cei doi de “B”. Biblioteca si Barul, nu neaparat in aceasta ordine, dar obligatoriu in egala masura. De ce? Pentru ca trebuie sa ai unde si de unde sa inveti si unde sa exprimi, sa verifici, chiar sa aplici ceea ce presupui ca si-ai insusit.
Da. Asa vad eu studentii de azi; numai ca modul in care aplica, s-ar putea sa le intarzie recunostinta pe care o merita si sa le aduca nenorociri, asemeni goliarzilor cu care tin sa-i asociez.
Poezie?Goliarzii – discipoli ai lui Goliat – sunt autorii vagabonzi ai liricii profane de limba latina a secolelor XII si XIII. Denumirea si- au ales-o singuri si cu ostentatie pentru sensul peiorativ al termenului. Acela de dizidenti ireconciliabili, ostili ordinei laice sau ecleziastice, dispretuind normele morale curente. Poezia goliardica, desi se naste pe fondul traditiilor clasice cultivate in scoli, reprezinta o reactie impotriva academismului specific invatamantului din Evul Mediu. Prin spontaneitatea cu care reflecta moravurile vietii orasenesti si universitare, productiile goliarzilor reprezinta autentica poezie profana in limba latina a lumii medievale. Recunostinta pe care lirica goliarzilor a meritat-o dintotdeauna a aparut peste secole. La momentul respectiv un text bun nu-ti putea aduce mai mult de o carafa cu vin sau cateva carti. Totusi prin textele lor reuseau sa-si continue studiile si sa isi traiasca viata intr-un mod mai mult decat boem.Studierea Istoriei nu va produce un alt Nicolae Iorga; Stiinta sau Filosofia nu vor da un nou William Occam; componenta religioasa nu va modela nimic asemanator lui Anselm de Canterbury, insa peste toate cei doi de “B” ar putea forma elitele de care avem nevoie. S-a mai intamplat asta. Pierre Abelard va spune ceva?.. -
Cele mai cunoscute colinde
Craciunul este tot mai aproape si cea mai buna parte de necontestat a sarbatorilor de iarna este muzica. Colindele au ocupat un loc important in inima si mintile oamenilor de sute de ani si au devenit mai mult decat o traditie.1. Dean Martin – Let it snow2. Burl Ives – A Holly Jolly Christmas3. Perry Como – Magic Moments4. Paul Anka – It’s Christmas Everywhere5. Kenny Rogers – Kentucky Homemade Christmas6. Brenda Lee – Rockin Around the Christmas7. Stevie Wonder – Someday at Christmas8. Bobby Helms – Jingle Bell Rock9. John Lennon – Happy Xmas10. Wham! – Last Christmas11. Johnny Mathis – The Christmas Song12. Bing Crosby – It’s beginning to Look a Lot Like Christmas13. The Eagles – Please Come Home for Christmas14. Queen – Thank God it’s Christmas15. Dean Martin – Babu it’s Cold Outside16. Elvis Presley – Blue Christmas17. Frank Sinatra – Christmas Waltz18. Bing Crosby – White Christmas19. Celine Dion – So this is Christmas20. Emmylou Harris – Christmas Times a coming21. Willie Nelson – Christmas Blues22. John Denver – Oh Holy Night23. Don McLean – White Christmas24. Chris Rea – Driving Home for Christmas25. Johnny Cash – I’ll be Home for Christmas26. Boney M. – Little Drummer Boy27. ABBA – Merry Christmas28. Perry Como – It’s beginning to Look Like Christmas29. The Beatles – Christmas time30. Paul McCartney – Wonderful Christmas Time31. Ringo Starr – Come on Christmas, Come on32. Bruce Springsteen – Santa Claus is Comin’To Town33. The Beach Boys – Little Saint Nick34. Bing Crosby & David Bowie – The Little Drummer Boy/Peace on Earth35. Band Aid – Do they know it’s Christmas36. Patricia Kaas – Merry Christmas37. Bon Jovi – Blue Christmas38. Chris Norman – Silent Night39. Cliff Richard – Mistletoe and Wine40. Mud – Lonley this Christmas1. Mircea Baniciu – Pomul de Craciun2. Mircea Vintila – Ca un om de zapada3. Mircea Vintila – Pomul Craciunului4. Oana Sirbu – De Craciun voi fi acasa5. Monica Anghel – Este Craciunul6. Stefan Banica Jr. – E Mos Craciun7. Mircea Vintila – Colind ceresc8. Mircea Vintila – Cetina, cetina9. Narcisa Suciu – Dumnezeu o poruncit10. Tudor Gheorghe – Vin colindatorii11. Ovidiu Komornyik si Sanda Ladosi – E noaptea de Craciun12. Angela Similea – Colind pentru tata13. Anda Calugareanu – Poveste de iarna14. Margareta Paslaru = Ninge-ntr-una15. Stefan Banica Jr. – O, brad frumos16. Elena Carstea si Stefan Iordache – Cantec de Craciun17. Madalina Manole – Colindam, colindam18. Madalina Manole – Iubite Mos Craciun19. Ovidiu Komornyik, Aurelian Temisan, Sanda Ladosi, Marcel Pavel, Marilena Dobre, Laura Stoica, Dan Teodorescu – O veste am adus20. Paula Seling – Colindam, colindam21. Ducu Bertzi – Seara de Craciun22. Madrigal – Iata vin colindatori23. Tudor Gheorghe – Colind24. Carmen Trandafir – Trei crai25. Gabriel Cotabita – De Craciun26. Dida Dragan – Veniti la Viflaim27. Felicia Filip – Din lumina intrupat28. Ovidiu Komornyik si Luminita Anghel – S-a nascut Isus29. Zoia Alecu – O ho hoo30. Anca Parghel – Colinda31. Ioan Gyuri Pascu – Trei pastori32. Tatiana Stepa – Sfanta noapte de Craciun33. Victor Socaciu – Cerul si pamantul -
Expoziție Contemporanii: Prolog. Însemnări din Grecia
Vernisajul expozitiei de pictura, primul eveniment de acest tip din cadrul Proiectului Contemporanii, “Prolog. Insemnari din Grecia”, va avea loc joi, 19 decembrie, ora 17:00, la Galeria Anticariat Curtea Veche, Bulevardul Unirii 10.Expozitia reuneste sase nume definitorii pentru arta contemporana din Romania: Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Pastina, Christian Paraschiv, Mihai Sarbulescu si Ion Grigorescu, toti membri ai unuia dintre cele mai valoroase si longevive grupuri de artisti din Romania: Grupul PROLOG.Expozitia va contine lucrari realizate pe parcursul taberei de pictura ”Prolog in Grecia”, precum si o serie de lucrari realizate de artisti in perioada 2009-2013, inspirate de splendoarea peisajului si profundele semnificatii revelate la Muntele Athos.Grupul Prolog a fost infiintat in anul 1985 de catre Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Pastina, Cristian Paraschiv si Mihai Sarbulescu. A debutat expozitional in 1985 cu Expozitia „Floarea de mar”, Galeria „Caminul Artei”, Bucuresti. Actualmente, Grupul Prolog este format din Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Pastina, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu si Ion Grigorescu.Alaturi de grupul Prolog au expus, de-a lungul ultimului deceniu, si alti artisti contemporani: Ioana Batranu, Horia Bernea, Mircea Tohatan, Sorin Dumitrescu, Vasile Varga, Florin Niculiu, Afane Teodoreanu, Matei Lazarescu, Gheorghe Berindei, Dan Mohanu, Ion Nicodim, Ion Valentin Scarlatescu, Simion Craciun, Ruxandra Grigorescu si Andrei Rosetti.Expozitia va putea fi vizitata in perioada 19 decembrie 2013 – 01 martie 2014.
Pentru vizitarea expozitiei puteti suna la numarul de telefon 0744 351 649, Dl. Marius Nicolescu.
Contemporanii este un proiect initiat si derulat de Asociatia Fauritori si consta in valorizarea Culturii romanesti actuale prin favorizarea actului de creatie, abordat intr-o perspectiva unitara cu creatorul. Proiectul Contemporanii are ca obiectiv organizarea si sustinerea de activitati artistice si socioculturale: schimburi culturale internationale, diverse manifestari artistice, tabere de pictura, expozitii, educarea sensibilitatii estetice a publicului.
-
Brâncuşi revisited sau „Ce e gloria, se resemnează el, doar un pişat de vacă.”
Primul contact cu Brancusi: am aproximativ 10 ani, parintii ma duc la Targu Jiu sa vad Poarta Sarutului, Masa Tacerii si Coloana Infinitului. Cel mai mult m-a impresionat, ca sa ma exprim cu nuante de limba de lemn, Masa Tacerii.Al 2-lea contact: 13-14 ani, cea mai buna prietena, tocmai intoarsa din vacanta, imi intinde 2 talismane simple, din ceramica, sa aleg eu care-mi place mai mult. Ea a ramas cu Domnisoara Pogany, eu, dintr-un elan feng shui-istic, incarcat de wishful thinking, am ales Sarutul. Intre timp cu prietena respectiva am cam pierdut legatura, in schimb Sarutul lui Brancusi imi atarna adeseori la gat.Al 3-lea contact: 16 – 17 ani, eu si niste colegi la Paris (schimb scolar, etc etc etc). Am vizitat Atelierul Brancusi, apartinand administrativ de Centre Georges Pompidou, dar din punct de vedere fizic fiind o micuta cladire separata, aflata chiar langa muzeu. Pe esplanada din fata muzeului lume multa si colorata cum nu mai vazuse neam de neamul meu (sau mai stii??). Din frenezia momentului, am ramas totusi cu o nelamurire: de ce o gramada de boschetari dormeau sprijiniti taman pe cladirea lui Brancusi??Intre timp am crescut si am realizat o mica investigatie: am cercetat influenta statutului de emigrant asupra vietii si creatiei lui Brancusi. Cu siguranta acest „mic detaliu” a insemnat ceva. Nu am de gand sa ma lansez aici in ipoteze, sa dezvalui concluzii si sa-mi dau cu parerea despre acest subiect. Cert este ca Brancusi a devenit un reper al sculpturii pe planeta Pamant. Dupa 1989 statul roman, din punct de vedere institutional, si-a turnat cenusa in cap pentru nerecunoasterea meritelor artistului in… ultimele decenii. In 1951 Brancusi a vrut sa-si doneze opera statului roman, dar a fost „tratat cu refuz”, conducatorii de atunci avand alte probleme pe cap. Asadar in 1956 artistul s-a vazut in situatia de a-si dona, de voie de nevoie, o mare parte din opera statului francez, acesta fiind mai dibace un pic in recunoasterea meritelor culturale. Dupa metaforica turnare de cenusa in crestet statul roman a mai avut inca vreo 20 de ani de altele pe cap, inca mai are. In afara de niste firave si uneori jenante tentative de „popularizare in randul maselor”, Brancusi are parte la el acasa de o tacere infinita. Ei, pe cand in Franta…Acum cateva saptamani am vizitat din nou Atelierul Brancusi de la Paris, acesta fiind deschis patru ore pe zi, intre 14 si 18 (in treacat fie spus, un orar tare nepotrivit). De data aceasta atelierul, cu aparatul sau de fotografiat, domnisoarele Pogany, Coloanele, uneltele, Saruturile sale, mi s-a parut gol si trist… ca o casa parasita. Faptul ca exponatele sunt „inchise” in cutii uriase de sticla nu ajuta la reconstituirea atmosferei unui atelier viu. Pe de alta parte, ce solutie s-ar putea adopta? Sa se plimbe publicul printre sculpturi nepretuite? Poate. Nici iluminarea nu mi-a placut. S-ar putea gasi o solutie mai naturala, mai fireasca. Si nici angajatii de la intrare, adormiti si fara chef. Se pare ca aceasta letargie nu a trecut neobservata nici la Centre Pompidou, dupa cum remarc mai tarziu „rasfoindu-le” site-ul si observand ca Atelierul e pus sub lupa anul acesta, pentru a-i sublinia importanta.Din pacate se pare ca ideea aceasta nu a functionat, atelierul avand, dupa cum spuneam, un aer obosit si mai putini vizitatori decat in anii anteriori. Ar fi interesant de stiut cum ar putea fi readus la viata acest spatiu care se doreste un spatiu al comunicarii, si in nici un caz o zona muzeificata – mumificata cum este acum.
Si acum despre vizitatori – ei puteau fi identificati foarte simplu: cei care comentau insufletit erau de peste tot, cei care taceau respirand greu si evitand sa se priveasca erau romani. De ce? De rusine ca atelierul nu este in Romania? Din senzatia ca sunt deposedati de „ceva”? In dosarul pedagogic de pe site-ul mai sus mentionat exista exact trei randuri grabite care atesta ca Brancusi s-a nascut altundeva decat in Franta, un fapt lipsit de importanta. Sau? Daca se vrea ca situatia sa fie putin (sau mult) mai nuantata ar fi cazul ca numele Brancusi sa insemne, in Romania actuala, ceva mai mult decat „reclama” inafara granitelor. Daca acum o vreme discutam despre oportunitatea unui muzeu al comunismului, al dictaturii sau al cui o mai fi fiind, ar fi oportun cred si sa ne amintim ca Brancusi a fost inaintea comunismului romanesc. Totusi, nu indraznesc sa pun problema de „cum ar trebui sa arate un muzeu Brancusi?” pentru ca ar insemna sa incep cu sfarsitul. Unul din demersurile initiale ar fi ca programa scolara sa explice in cursul orelor de educatie plastica cine a fost Constantin Brancusi si de ce opera lui este importanta. Dar stati, nu se mai face educatie plastica in licee!PS bibliografic (citatul din titlu): BUICAN, Alexandru (2007) Brancusi. O biografie, Bucuresti: Editura Artemis, pagina 87.
-
Steampunk si Randy Nakamura (II)
Afirmand ca ”Steampunk e o farsa”, Nakamura are in vedere si faptul ca Steampunk ar fi o ”reciclare culturala”, sugerand faptul ca Steampunk ar putea fi o disimulare sau, mai degraba, o simulare a unui curent/gen/fenomen artistic. Acestei afirmatii, Nakamura ii aduce argumentul cum ca Steampunk ar fi inclinat mai mult spre Disney, prin apropierea de comercial si prin prostul-gust evidentiat de ”remodelarile” unor aparate electrice.Referitor la acest lucru, il putem aminti pe J. Baudrillard care, in lucrare sa, Simulacre si simulare, vorbeste despre fenomenul Disneyland. Acest din urma fenomen pune in discutie problema hiperrealitatii si a imaginarului. Imaginarul Disneyland, va afirma Baudrillard, ”nu e adevar sau flas: e o masinarie infantila, care ne face sa credem ca adultii sunt altundeva, in lumea ‘reala’”; e evident, insa, faptul ca aceasta copilarie e pretutindeni, mai ales pentru acei adulti care merg acolo pentru a se purta copilareste astfel incat sa alimenteze iluziile copilariei lor reale” .
Totusi, Disneyland nu e unic. Baudrillard va aminti si ”Enchanted Village”, ”Magic Mountain”, ”Marine World”. Citind aceste lucruri despre Disneyland, Nakamura a facut, poate, corelatia cu Steampunk. Astfel, desi poate avea un pretext estetic si de creatie prin intermediul design-ului, Steampunk nu e decat o simulare a unui trecut ”atrofiat”.
In aceeasi lucrare amintita, Baudrillard mai afirma ca ceea ce s-a petrecut in cultura postmoderna e increderea prea mare pe care societatea o acorda modelelor si ”hartilor” sau ”ghidurilor”, astfel incat pierde contactul cu lumea reala care precede harta. Cand vine vorba de simularea si simulacrul postmodernist, nu mai e vorba de imitare sau duplicare, ci de o chestiune de a substitui semnele realului pentru real. Astfel, se pierde capacitatea de a distinge intre natura si artificiu. Pentru a clarifica acest lucru, Baudrillard va aminti trei categorii de simulacre: in perioada pre-moderna, imaginea e un fals al realului; imaginea e recunoscuta ca fiind iluzie; in perioada Revolutiei Industriale a secolului XIX, distinctia dintre imagine si reprezentare incepe sa se surpe datorita productiei in masa si proliferarii copiilor. Aceasta productie mascheaza o relaitate prin a o imita atat de bine, amenintand sa o inlocuiasca (de exemplu, prin fotografie sau ideologie); totusi, exista credinta ca, prin critica sau actiune politica eficienta, se poate accede la miezul ascuns al realului; in perioada postmoderna, unde ne confruntam cu o depasire a simulacrelor; adica, reprezentarea precede si determina realul. Nu mai exista o distinctie intre realitate si reprezentarea sa; nu mai exista decat simulacrul .
Astfel, luand in considerare ceea ce afirma Baudrillard si ceea ce sustine Nakamura despre Steampunk, putem considera faptul ca Steampunk e o simulare a unei miscari artistice veritabile. Steampunk va fi rezultatul unei culturi media (televiziune, film, reviste, Internet) care se preocupa, pentru noi, de interpretarea celor mai intime trairi umane, facandu-ne sa ne apropiem unul de celalalt si de lume, prin imaginile pe care ni le prezinta; dar si datorita fenomenului valorii de schimb, in care fiecare lucru e transformat in intrebari precum ”Cat valoreaza?”, ”Ce pot primi in schimb?”. Din momentul in care banul devine ”echivalent universal”, in care orice lucru e masurat, lucrurile isi pierd realitatea materiala. Aceste fenomene duc la simularea unei realitati straine, pe care Steampunk, prin arta pe care o propune, incearca s-o deconstruiasca. Acest lucru, contrar afirmatiei lui Nakamura, precum ca, in cazul Steampunk, exista ”fiorul imediat al unei presupozitii ce ia viata”. -
Valentina Rusu-Ciobanu – model de rezistenţă prin artă şi arta mereu reinventată de incontestabilă valoare
Indiferent carui domeniu ar apartine, privim adesea cu regret, dar si cu admiratie pe exponentii perioadei interbelice, care ne sunt contemporani. Cu admiratie – pentru ca sunt de cele mai multe ori niste adevarate modele de verticalitate, cultura, exigenta, rezistenta si intelepciune. Cu regret – deoarece fericirea de a-i avea in preajma devine una din ce in ce mai rarisima odata cu fiecare fila care se desprinde din calendar. Cand insa aceasta ocazie se iveste, incomensurabila valoare umana pe care o reprezinta prin insasi identitatea domniilor lor ne face sa credem ca detin elixirul tineretii sau pe cel al intelepciunii nesecate.E si cazul Valentinei Rusu-Ciobanu, plasticiana care s-a nascut, a locuit aproape jumatate de secol si isi minuieste penelul in trei tari diferite, neschimbindu-si niciodata locul de trai – orasul Chisinau, care in 1920, atunci cand artista a vazut lumina zilei facea parte din Romania Mare, cel care peste douazeci de ani urma sa fie unul dintre multele orase apartenente Imperiului Sovietic si care astazi este capitala Republicii Moldova.Valentina Rusu-Ciobanu este exemplul prin care istoria a reusit sa ne demonstreze ca artistul adevarat isi poate continua cu aplomb drumul indiferent de cursele, ispitele si vitregiile ei, ba mai mult, cateodata se intampla sa lucreze si in favoarea omului de arta, daca acesta, pe langa talent si perseverenta are norocul de a fi discipolul si colegul unor personalitati precum Auguste Baillayre, Al. Plamadeala, Moisei Gamburg, Lazar Dubinovschi, Mihai Grecu, Ada Zevin, Alexei Cosmovici, Corneliu Baba, Kir Rodnin s.a., asa cum i s-a intamplat Valentinei Rusu-Ciobanu, care incepe sa studieze desenul in anul 1938 la Chisinau, in clasa lui Al. Plamadeala si le continua in cea a lui A. Baillayre, merge in toamna anului 1942 la Iasi, unde este studenta la Academia de Arte Frumoase in clasa profesorului Cosmovici si a lui Corneliu Baba si nevoita fiind sa revina la Chisinau, isi finiseaza studiile la Scoala de Arte ”Repin”, unde are profesori precum M. Gamburg, Al Climasevschi, istoricul de arta Kir Rodnin.
Rezistenta prin arta si demitizarea cliseelorIn timp ce multi dintre contemporanii sai se complac platind tribut regimului prin opera lor, Valentina Rusu-Ciobanu, prin stilu-i inconfundabil, perseverenta, precum si mijloace inovatoare pentru spatialitatea si temporalitatea acelor vremuri reuseste sa devina o artista inconfundabila.Tocmai cand tanara plasticiana urma sa-si ia avant in lumea artelor, in URSS „domneste” ”parintele popoarelor”, I. V. Stalin, iar dictatura se resimte in toate domeniile, cultura fiind poate segmentul cel mai sensibil. Pericole supreme in arta sunt considerate „reminiscentele burgheze”, „povara” acelui trecut, formalismul, pasivitatea in creatie, boala modernismului, impresionismul, aspecte de care este invinuita nu o data si V. Rusu-Ciobanu de „critici” care pretind, spre exemplu, ca in unul din tablourile sale aceasta „nu a reusit sa redea cultura inalta a muncii creatoare a tractoristilor”. Criticile si reticentele sunt in mod regulat prezente pana la caderea regimului, cu toate acestea, gratie unui stil propriu, a elaborarii unei noi poetici a imaginii, V. Rusu-Ciobanu reuseste sa se remarce inca de la inceputul creatiei sale, cand prin tehnica clarobscurului, pe care o adopta la elaborarea lucrarilor precum„Fata la fereastra”, „Fata cu margele”, „La joc” cand reuseste „sa prinda” caracterele modelelor si complexitatea acestora printr-un joc cromatic rafinat elaborat, prin tuse largi si, treptat, prin tehnica laviului.Cliseele si principiile promovate de regim erau greu de infruntat, V. Rusu-Ciobanuizbuteste insa sa o faca, ba mai mult, vine cu o noua maniera a „artei naive”, maniera prin care sarja, grotescul, umorul, vin in replica modelelor impuse. Astfel, prin opere precum „Cana pe pervaz”, „Setea”, „Tinerete”, „Adam si Eva”, plasticiana reuseste sa dea conotatii enigmatice unor lucruri utilitare atat prin laconismul mijloacelor de exprimare a formelor viziunii naive, cat si prin schematizarea miscarilor, stilizarea formelor individuale si a excluderii detaliilor nesemnificative cedeaza locul grotescului. Apar astfel lucrari precum „Diogene”, „Robotii”, „Pisica si pestele” ca o reactie ludica la „importanta” si „seriozitatea” abordate de arta oficiala in anii’60. Limbajul grotesc apare si in portrete, portretistica fiind o piesa de rezistenta a Valentinei Rusu-Ciobanu la care autoarea nu renunta pe tot parcursul carierei sale. Remarcam in portrete masti care rad, personaje care o fac pe bufonii ( cum este portretul lui Emil Loteanu), eroi schitati in stilul artei naive (precum cel al lui Glebus Sainciu). Iar prin portretistica, plasticiana reuseste sa realizeze ceea ce, pe buna dreptate, criticul de arta Vladimir Bulat numeste „rezistenta prin portret”.Tehnica fotorealismului si a intertextualitatii, exploatarea onirismului si a memoriei o caracterizeaza si ele pe V. Rusu-Ciobanu, astfel in tablouri precum „Prietenie”, „Imponderabilitate”, „Dupa o zi de munca” printr-o artificialitate voita si un simbolism deghizat are loc demitizarea mitologiei sovietice.
Arta, un calator care nu cunoaste vize si frontiereProcedeele iconografiei, cele cinematografice, tehnica tromp d’oeil, incursiunile in sfera oniricului, a subconstientului, tehnica vacuumului, cea a fovismului nu-i sunt nici ele necunoscute autoarei. Ba mai mult, artista le utilizeaza foarte reusit inlocuindu-le sau alternandu-le si gratie acestora, dar si celor enumerate mai sus reuseste sa fie una dintre cele mai prolifice artiste basarabene, cu tablouri achizitionate de muzee si numeroase expozitii pe aproape toate continentele – in Canada, Romania, Rusia, Polonia, Bulgaria, Siria, Irak etc. – ultima dintre care are loc chiar in aceste zile (intre 13 si 30 octombrie) la Chisinau, vizitatorii careia iesind de la sala „C. Brancusi”, unde are loc evenimentul nu pot sa nu ramana cu impresia ca sunt niste mari privilegiati, care au avut ocazia sa intre in contact direct cu opera Valentinei Rusu-Ciobanu, dar si sa-i fie contemporani.
