Ceasca de cultura

Autor: Ramona Iacobuțe

  • Desparte-te de mine

    Unele despartiri nu pot fi evitate. 
    Cu totii trecem prin despartiri. Dureroase, necesare, de bun simt, cu text sau in liniste, alunecand pe langa cel de care ne despartim pentru a nu-l sparge in mii de bucati. 
    Despartiri. 
    Uneori le provocam, alteori ni se intind capcane in care cadem si ne trezim in plin discurs de despartire. 
    Nu stii niciodata de pe ce fituica e copiat acest discurs.
    De la esti prea bun/buna pentru mine la nu avem un viitor comun, nu sunt in apele mele, nu esti ceea ce caut, nu stiu ce vreau pasii sunt mici si nesiguri, dar cu intentie.
    Nu trebuie sa crezi ca daca nu ti s-a spus esti prea bun/buna pentru mine nu este asa sau ca daca ti s-a facut o marturisire, cu ochii in lacrimi, nu sunt in apele meleeste asa.
    Frica motiveaza.
    Nimic altceva.
    Frica de plafonare, frica de neimplinire, de ratare, frica de nefericire, frica de prea mult sau prea putin.
    Frica.
    Ea este inceputul.
    Apoi se inhaiteaza cu egoismul, cu nesiguranta, cu nehotararea si uneori cu perversitatea.
    Ochii se ascund de cealalta pereche de ochi in bucati de parchet, de cer, de covor, de pamant, de mobila, de altcineva, mainile se freaca una de alta sau se joaca nervos cu parul, prin picioare se plimba din ce in ce mai nelinistita si mai agitata dorinta de a pleca, oriunde, numai sa fie departe de acel noi.
    Despartirea e dor de duca ce se lupta cu durerea si cauta provocarea necunoscutului.
    Intotdeauna, sau aproape intotdeauna, cel compatimit este cel parasit.
    Dar a-ti fi frica sa ramai si a hotari sa pleci intr-o zi nu te face mai rau decat cel de langa care pleci, la fel cum a-ti fi frica si a ramane pentru a te lupta cu frica si cu nesiguranta unui noi in care nu te mai recunosti nu te face mai bun.
    De aceea, regulile pentru despartiri ar trebui studiate dintr-un abecedar al despartirilor.
    La fel cum inveti sa mergi, sa vorbesti, sa scrii si sa citesti, nu ar fi rau sa inveti sa te desparti si sa accepti ca esti parasit.
    E drept ca situatiile si oamenii difera, dar exista un la fel in orice despartire, o esenta de rutina, un ticait de mecanism de ceas.
    Te desparti de sanul mamei, de o mana trudita de bunic, de cel mai bun prieten din copilarie devenit un adult antipatic, de prima iubire ascunsa doar in tine sau si in zvacnirile venei de la tampla celuilalt, de animalul de companie, de rochia mini care parea sa-ti stea al naibii de bine in liceu si care peste ani te face sa te uiti jenata in oglinda, de o pereche de bascheti rupti, dar cu valoare profund sentimentala, de un partener pe viata care se dovedeste a fi un partener pe cativa ani, de un parinte, de un copil si de tine visatorul, intr-un final.
    Te desparti si iti mormai in barba ca va fi bine, ca vrei altceva, ca meriti altceva, ca asa a fost sa fie.
    Insa, ceva din tine nu mai este la fel.
    Schimbarea iti tulbura culoarea ochilor, felul in care vorbesti si gesticulezi, felul in care te asezi pe pat inainte de a face dragoste sau felul in care stai picior peste picior cand iti bei cafeaua cu un necunoscut.
    Desparte-te de mine e un joc complicat al destinului care te invata cum sa renunti si cum sa lasi in urma.

  • Phffft, who’s afraid of Virginia Woolf?!

    Ea este isterica. 
    El este atat de nepasator, incat isi citeste ziarul si isi fumeaza tigara de parca nici nu ar fi cunoscut-o vreodata, de parca insasi ideea existentei ei i se pare o absurditate. 
    Ea l-a iubit la inceput. 
    Ii cumpara ziarul, ii oferea un pachet de tigari de rezerva daca ramanea fara, facea liniste ca sa poata el sa citeasca. 
    Anii au trecut si ea si-a regasit in privire o nuanta din ce in ce mai intensa de cognac, iar in voce o tonalitate din ce in ce mai acuta de frustrare. 
    El nu stie daca a iubit-o vreodata. 
    Uneori isi da seama ca da si o cauta in alte femei pana o redescopera, in alta sau in ea insasi. 
    Alteori da vina pe conjuctura, pe idealurile comune care s-au dovedit a fi pseudoidealuri in relatia lor. 
    Pentru aprofundare recomand doua filme geniale din punct de vedere al dialogului dintre un el si o ea care la un moment dat se instraineaza: Phffft si Who’s Afraid of Virginia Woolf. 
    Primul ii are in rolurile principale pe un Jack Lemon al tineretii sale actoricesti si pe Judy Holliday, iar cel de al doilea pe un Richard Burton si pe o Elisabeth Taylor induiosator de potriviti cu rolurile care li s-au atribuit.
    Ce mi se pare spectaculos in aceste filme ale anilor ‘50 este faptul ca telespectatorul, cinefilul poate ignora cu usurinta decorurile dar nu are cum sa nu se lase prins in dialogul personajelor. 
    Este atat de bine scris si atat de intens redat, incat nu ai cum sa nu intelegi exact tipul de relatie care exista intre el si ea. 
    Fie ca ea se satura de certurile cu el si hotaraste sa divorteze dar sa pastreze o oarecare relatie de prietenie, fie ca ramane cu el dar ii reproseaza, in situatiile cel mai putin potrivite pentru asa ceva, tot ce el este incapabil sa faca pentru ea, ea stie cum sa o spuna astfel incat sa se elibereze. 
    Fie ca el a vrut sa aiba o cariera stralucita ca scriitor si profesor si numai tatal ei il putea ajuta, fie ca pur si simplu a obosit sa fie un el pentru ea, el stie sa o spuna astfel incat sa para vina ei. 
    Phffft, Who’s Afraid of Virginia Woolf?!

  • Acasă, în miezul verii te trec fiorii

    Un spectacol de teatru, chiar si unul care ofera publicului o pauza de tigara, nu mentine atentia in clocot, decat daca se bazeaza pe un text foarte bun si pe o distributie inchegata. Daca, dimpotriva, replicile sunt monotone, iar actorii nu se misca din susul in josul scenei sub aceeasi bula in care se respira aerul compatibilitatii, spectatorii isi verifica des telefoanele mobile, schimba intre ei replici soptite, replici care nu sunt atat de discrete cum li se par lor, iar finalul este vanat ca un animal de prada rar. Urmarindu-i, te intrebi “de ce au mai venit, totusi, la teatru?” Trei ore sunt, deja, o vesnicie pentru astfel de platitori de bilet. Insa, pot avea si surprize. Iar spectacolul Acasa, in miezul verii, montat pe scena Salii Mari a Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi de catre regizorul Claudiu Goga, dupa textul lui Tracy Letts, August: Osage County, este o astfel de surpriza. Impatimiti ai teatrului sau rataciti, chiar daca vazusera sau nu adaptarea cinematografica, cu o Meryl Streep intr-o forma de zile mari, si-au ciulit urechile, si-au pus dioptriile potrivite, au ras si s-au intristat pentru ca nu au avut incotro. Iar daca, la un moment, dat, altceva-ul le-a distras atentia de la jocul scenic, vina le-a dat discret un ghiont.
    Spectacolul Acasa, in miezul verii isi trage radacinile dintr-un text cu profunde tuse dramatice, o comedie neagra care pune in prim-plan o familie disfunctionala din Oklahoma. Rand pe rand, autorul, Tracy Letts, castigator al Premiului Pulitzer si a cinci Premii Tony pentru aceasta piesa, in 2008, aduce sub microscopul sinceritatii brutale si al cinismului relatia sot-sotie macinata de vicii si de frustrari, relatia mama-copil preferat si relatia mama-ceilalti copii, relatia sora-sora, relatia mama-nora si mama-ginere si ramificatiile care se nasc din aceste relatii. Situatiile-limita si discutii care, aparent ar trebui sa duca spre nicaieri, cum sunt cele despre vreme, rascolesc sentimente care mocnesc in protagonisti, poate de ani de zile. Boala, moartea, durerea, disperarea sunt tot atatea motive de a dezvalui secrete, de a da pe fata ura sau adevaratele ganduri si nu de apropiere. Autorul insusi marturiseste: “Speranta fiecarui dramaturg este sa poata prin scrisul lui sa atinga teme universale, iar intentia mea a fost sa construiesc o poveste care sa cuprinda foarte multa pasiune si mult adevar. Piesa mea este o istorie de familie. (Cand a fost intrebat de ce scrie atat de mult despre familie, Sam Shepard a raspuns: „Ce altceva mai este?”). Politica sistemului tribal ne este comuna amandurora. Sper ca  August: Osage County va oferi o oportunitate artistica viabila  oricarui teatru de a invata ca dinamica „familiei” continua sa ne formeze pe noi si viziunea noastra despre lume.”
    Prin ce ademeneste regizorul Claudiu Goga atentia, dincolo de potentialul piesei originale, pe care il framanta pentru a-i condimenta gustul si cu arome din bucataria regizorala proprie? Nu prin foarte multe elemente originale, dar prin detalii care prind publicul in capcana jocului scenic. In primul rand, prin distributie si prin coloana sonora. Pentru ca alege sa foloseasca aceeasi melodie, Eric Clapton, Lay Down Sally, pe acordurile careia regizorul John Wells expune, in adaptarea sa pentru marele ecran, isteria si firavul tranzitului sentimental din familia Weston si pentru ca ii distribuie in rolurile cheie pe carismaticii si cameleonicii Emil Coseru si Mihaela Arsenescu Werner. Isteria, nevoia de iubire, lupta cu boala si cu dependentele, singuratatea unui om de o sinceritate care taie in carne vie, egoismul dispus sa se cizeleze la scolile inalte ale trasaturilor de caracter definitorii compun atmosfera din casa familiei Weston si i se potrivesc pana la durere lui Violet Weston, dependenta de medicamente care dezbina si aduna la un loc, cu o disperare patologica si o placere sadica, intreaga familie, luata in grija, cu o indemanare demna de cei mai buni dintre actorii scenei romanesti, de catre Mihaela Arsenescu Werner. 
    Totul incepe cu adevarat, in piesa Acasa, in miezul verii, in momentul in care pater familias, Beverly Weston, academician si poet, abil pus in miscare, cu tot sarcasmul si amaraciunea sa de viata, de catre actorul Emil Coseru, dispare din cadrul familial si este de negasit. Disparitia sa, magistral pregatita de catre autor printr-un dialog-prelugiu intre acesta si sotia isterica, dialog care aminteste si de protagonistii din Cui i-e frica de Wirginia Woolf?, ii aduna pe toti Westonii intre peretii aceleasi case, casa care unora le provoaca adevarate crize de identitate. Astfel, pe parcursul a aproape 3 ore, ies la suprafata scenica adictii, sinucideri, rebeliuni adolescentine, secrete bine ascunse, dovezi ale unor adultere care ii aduc pe toti protagonistii in pragul nebuniei. 
    In spectacolul nationalului iesean, fidel textului original, impresioneaza tipologiile umane dezgolite pana la os si felul in care acestea sunt insufletite de catre actori, intr-un decor care indeamna la incurajarea pornirilor claustrofobice. Scenograful Stefan Caragiu le-a pregatit actorilor Mihaela Arsenescu, Emil Coseru, Doina Deleanu, Teodor Corban, Tatiana Ionesi, Constantin Puscasu, Haruna Condurache, Calin Chirila, Petronela Grigorescu, Cosmin Maxim, Volin Costin/Doru Aftanasiu, Ioana Corban, Diana Chirila si alter-ego-urilor lor din Acasa, in miezul verii un decor care preia modelul unei case de papusi. Fiecare nivel al acestei case este rezervat unei etape din intriga piesei. Astfel, in functie de momentul actiunii, lumina reflectoarelor cade pe cate un spatiu si pe unul sau mai multe personaje, iar umbra le pune pe celelalte in stand-by. Aceasta succesiune de lumini si umbre, truc clasic de magie scenica, dinamizeaza intreaga desfasurare de forte si face din descatusarea de resentimente, de zambete si de tristeti a fiecarui protagonist un spectacol in spectacol. 

    Scenele domestice care cocheteaza cand cu obisnuitul, cu ipocrizia si cu aparentele, cand cu absurdul si cu dramaticul, cliseele desprinse din viata, cum ar fi cel al barbatului a carui sotie are o personalitate mult prea puternica pentru a o domina si atunci prefera sa o insele, cel al copilului ramas pe langa parinti si frustrat ca nu a reusit sa se desprinda in totalitate de aria lor de influenta, cel al barbatului care se casatoreste de mai multe ori si se da la orice persoana de gen feminin, chiar si la una care nu a atins, inca, majoratul, psihanaliza de tip freudian de care dramaturgul american se foloseste pentru a sublinia adevarata natura a personajelor sale, teama de singuratate care face umbra fiecarui protagonist al piesei, umorul negru si chiar autoironia, notele tragice ale destinelor expuse fac din piesa lui Tracy Letts o capodopera, un text ca un curs intensiv de cunoastere a adevaratei naturi umane, in special a partilor sale intunecate, mai rar puse la vedere. Tocmai de aceea, spectacolul Acasa, in miezul verii de la Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi isi dovedeste, de la un capat la celalalt, capacitatea de a atrage publicul in lumea  repetabilitatii, a lui “as vrea sa mai revad schimbul acela taios de replici, monologul acela plin de subintelesuri, flirtul acela care atinge culmile ridicolului”. Trecerile de la o fragilitate induiosatoare la o violenta verbala si comportamentala pe care le reuseste Mihaela Arsenescu Werner prin personajul sau vulcanic, generozitatea cu care si-au privit, si-au inteles personajele si si-au asumat fiecare gest Doina Deleanu, Constantin Puscasu, Haruna Condurache, Petronela Grigorescu emotioneaza si pun pe ganduri, pana si pe cei mai snobi si greu de castigat dintre spectatori, dau acea stare de “tocmai am vazut un spectacol de teatru si nu mai am chef de nimic altceva, trebuie sa il diger.”

    acasa-in-miezul-verii-teatrul-national-iasi-premiera-afis-2014

  • Ei și?

    Ei si ce daca m-am trezit tarziu si ziua mea nu mai are dimineata, a ramas orfana de mama? 
    Mai are, inca, 2 tovarasi de joaca irezistibili, amiaza si dupa-amiaza. 
    Ei si ce daca paginile cartii pe care o citesc sunt minjite cu ciocolata neagra de degetele pacatoase si miros a ciocolata? 
    Citesc in continuare, rasfatandu-ma cu mix-ul de parfumuri si stari. 
    Ei si ce daca a fost Ziua Femeii pe 8 martie si nu i-ai facut nici un compliment? 
    Ce, in oricare alta zi nu ii poti spune cat de frumos este obiceiul sau de a fi frumoasa numai pentru tine? 
    Ei si ce daca nu esti? 
    “Poati rau ti cat”, dupa cum imi canta complice Alexandrina Hristov, pe care o ascult obsesiv de vreo 3 zile. 
    Ei si ce daca rad geometric, cu miscari ale buzelor masurate de compas, cand, de fapt, imi vine sa plang haotic? 
    Ma voi rasfata in curand cu demachiant, apa calda si somn. 
    Ei si ce daca incep sa te uit, desi nici macar nu te-am cunoscut? 
    Ce, nu vom gasi cateva minute sa ne scriem unul altuia, cu o caligrafie impecabila, o scurta, dar relevanta caracterizare? 
    Ei si ce daca miroase a mucegai de amintire in camerele proaspat aerisite? 
    E timpul sa imi fac curatenie si in amintiri, cu geamurile inchise, intre patru pereti. 
    Ei si ce daca vantul timid de primavara pune pe urmele tale, in plina intersectie, un ziar aparut acum doua saptamani? 
    Te intorci, il aduni pagina cu pagina si il arunci in primul cos, pentru ca l-ai citit deja acum doua saptamani si cel de azi se lafaie, plin de propria importanta, in geanta ta. 
    Ei si ce daca nu mai stiu ce sa scriu? 
    Textul asta nu se poate pur si simplu termina aici?

    sursa foto: ivstatic.com

  • Finaliştii celei de a III-a ediţii a Galei Industriei de Carte din România „Bun de Tipar”

    Bun de Tipar. Gala Industriei de Carte din Romania, organizata de Federatia Editorilor din Romania si Headsome Communication, a ajuns la cea de-a treia editie in 2014. Juriul din acest an al Galei, format din Mircea Martin (presedinte) – critic si teoretician literar, eseist, editor, Carmen Musat – critic literar si eseist, redactor-sef al revistei Observator Cultural, conferentiar universitar la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, Simona Kessler – agent literar (Simona Kessler International Copyright Agency), Silvia Colfescu – membra in board-ul Asociatiei Editorilor din Romania, directoarea Editurii Vremea, scriitoare, Laura Grünberg – scriitoare, sociologa, autoare de carti pentru copii, conf. univ. Facultatea de Sociologie a Universitatii din Bucuresti, Oana-Valentina Suciu – lector dr. Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea din Bucuresti, Luminita Corneanu – critic literar, consilier superior in cadrul Ministerului Culturii, Daniel Nazare – directorul Bibliotecii Judetene Brasov, Ciprian Isac – grafic designer, co-fondator al Atelierului de Grafica si Vlad Puescu – product manager al Elefant.ro, specialist in carti digitale, a selectat finalistii celei de a III-a editii. 
    Anuntarea castigatorilor va avea loc joi, 15 mai, incepand cu ora 18.00, in Aula Bibliotecii Nationale a Romaniei (Splaiul Unirii nr. 22, intrarea prin aripa Ministerului Culturii). Accesul la Gala se face pe baza de invitatie.
    1. CEA MAI FRUMOASA CARTE 
    a) conceptie grafica
    •Ghidul RePAD. Reabilitare_Patrimoniu Arhitectura Dezvoltare (coord.: Loredana Bruma (Asociatia Rhabillage, conceptie grafica: Alina Rizescu) 
    •Trans(a)parente, Arhitectura Europei Centrale si de Est (Fundatia Arhitext design, conceptie grafica: Faber Studio)
    •Dominique Loreau, Arta simplitatii – Alb (Baroque Books & Arts, conceptie grafica: Cornel Alexandrescu)
    •Carmen Sylva, Fluturi sarutandu-se (Curtea Veche, conceptie grafica: Griffon & Swans)
    •I II III IV V VI VII povesti cu Stefan Caltia (Galeria Posibila, conceptie grafica: Matei Caltia)
    •Cosmina Goagea, Constantin Goagea, Stefan Ghenciulescu, Cosmin Caciuc, Dincolo de oras (Zeppelin, book-design: Radu Manelici) 
    b) carte ilustrata
    •Nicu Ilfoveanu (coord.), Serii. Multiplii. Realisme (Asociatia pentru Arta Ilfoveanu)
    •Serban Mestecaneanu, Luiza Zamora, Corina Duma, SoNoRo Conac (Asociatia SoNoRo)
    •Petrut Calinescu, Ioana Hodoiu, Mandrie si Beton (Igloo Media)
    •Serban Bonciocat, Hanna Derer, Corina Popa, Bucuresti. Demolat (Fundatia Ines)
    •Cosmin Bumbut, Bumbata (Punctum)  
    •Eugen Andronic, Brasovul meu (Vellant)
    2. CEA MAI BUNA CARTE A ANULUI 
    a) beletristica
    •Matei Visniec, Negustorul de inceputuri de roman (Cartea Romaneasca)
    •Adrian Sangeorzan, Intre femei (Curtea Veche)
    •Gheorghe Schwartz, Cei o suta. Bastonul contelui (Curtea Veche)
    •Adrian Schiop, Soldatii. Poveste din Ferentari (Polirom)
    •Varujan Vosganian, Jocul celor o suta de frunze si alte povestiri (Polirom)
    •Florin Lazarescu, Amortire (Polirom)
    •Augustin Cupsa, Marile bucurii si marile tristeti (Trei)
    b) nonfictiune 
    •Mircea Anghelescu, Poarta neagra. Scriitorii si inchisoarea (Cartea Romaneasca)
    •Igor Casu, Dusmanul de clasa (Cartier)
    •Madalina Diaconu, De gustibus. Breviar de gastrosofie (Editura Universitatii „Al.I. Cuza”)
    •Ana Blandiana, Fals tratat de manipulare (Humanitas)
    •Constanta Vintila-Ghitulescu, Evgheniti, ciocoi, mojici (Humanitas)
    •Adriana Babeti, Amazoanele. O poveste (Polirom)
    •Paul Cornea, Daniel Cristea-Enache, Ce a fost – cum a fost (Polirom)
    •Ioan Pop-Curseu, Magie si vrajitorie in cultura romana (Polirom)
    •Gabriel Andreescu, Carturari, opozanti si documente (Polirom)
    •Mihai Gotiu, Afacerea Rosia Montana (Tact)
    c) carte pentru copii si tineret
    •Ioana Nicolaie, Arik si mercenarii (Arthur)
    •Florin Bican, Reciclopedia de povesti cu rima si fara talc (Arthur)
    •Ana Maria Florea, Aventurile lui Riki (Curtea Veche)
    •Olivia Steer, Dulciuri de poveste (Humanitas)
    •Vasile Romanciuc, Am un nume frumos (Prut)
    •Eugenia Glavan, Tiptil, Craciunul se apropie (Vellant)
    d) carte de stiinta (de specialitate)
    •Lucian Croitoru, Sfarsitul reglementarii si ultimul reglementator (Curtea Veche)
    •Corneliu Iatu (coord.), Atlasul electoral al Romaniei: 1990-2009 (Editura Universitatii „Al. I. Cuza”)  
    •Anca Beatrice Todireanu (coord.), Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucurestean – Manastirea Vacaresti (Monitorul Oficial)
    •Marian Coman, Putere si teritoriu. Tara Romaneasca medievala (sec. XIV-XVI) (Polirom)
    •Cristina Woinaroski, Istorie urbana. Lotizarea si Parcul Ioanid din Bucuresti in context european (Simetria)
    •Cristina Popescu, Andreea Rotaru, Marca si ideologie (Tracus Arte)
    e) carte de popularizare
    •Diana Mandache, Regele Mihai. Album istoric (Litera)
    •Serban Bonciocat, Hanna Derer, Corina Popa, Bucuresti. Demolat (Fundatia Ines)
    •Peter Hurley, Drumul crucilor (Martor)
    •Catalin D. Constantin, World Heritage Sites in Romania (Peter Pan Art)
    3. CEA MAI BUNA CARTE NETIPARITA
    a) audiobook:
    •Dinu Pillat, Asteptand ceasul amintirilor (Editura Casa Radio)
    •Gellu Naum, Noapte buna, copii! Cartea cu Apolodor (Editura Casa Radio)
    •Stefan Banulescu: O voce pentru fonoteca de aur (Doxologia)
    •Katherine Mansfield, A Cup of Tea (Humanitas Multimedia)
    •Ilf si Petrov, Povestiri (Humanitas Multimedia)
    b) ebook:
    •Hans Christian Andersen, Bravul soldatel de plumb (Cartier) 
    •Hans Christian Andersen, Lebedele salbatice (Cartier) 
    •Olivia Steer (ilustratii – Madalina Andronic), Dulciuri de poveste (Humanitas Multimedia)
    •Monica Pillat (ilustratii – Rares Ionascu), Corabia Timpului (Humanitas Multimedia)
    •F. Scott Fitzgerald, The Great Gatsby – editie ilustrata pentru iPad 
    •Eva Scognamiglio, Servetele magice
    4. CEA MAI BUNA TRADUCERE
    •Mii de platouri de Gilles Deleuze, Félix Guattari (traducere din limba franceza de Bogdan Ghiu, Art)
    •Oscar si Lucinda de Peter Carey (traducere din limba engleza de Iulia Gorzo, Art)
    •Ganduri catre sine insusi de Marcus Aurelius (traducere din greaca veche de Cristian Bejan, Humanitas)
    •Baladele usturoiului din Paradis de Mo Yan (traducere din limba chineza de Luminita Balan, Humanitas Fiction)
    •Orlando de Virginia Woolf (traducere din limba engleza de Antoaneta Ralian, Humanitas Fiction)
    •Detectivii salbatici de Roberto Bolaño (traducere din limba spaniola de Dan Munteanu Colán, Leda)
    •Munca actorului cu sine insusi. Vol. 1 de K.S. Stanislavski (traducere din limba rusa de Raluca Radulescu, Nemira)
    •Teatrul lui Sabbath de Philip Roth (traducere din limba engleza de Iulia Gorzo, Polirom)
    •Doamna Dalloway de Virginia Woolf (traducere din limba engleza de Antoaneta Ralian, Polirom)
    •Cuvintele Fratilor Grimm de Günter Grass (traducere din limba germana de Alexandru Al. Sahighian, Polirom)
    •Fiara si suveranul. Vol. 1 de Jacques Derrida (traducere din limba franceza de Bogdan Ghiu, Tact)
    •Completitudinea stelelor de Hans Blumenberg (traducere din limba germana de Maria Magdalena Anghelescu, Tact)
    5. CEA MAI BUNA COLECTIE:
    •Bestseller, biografii (Litera)
    •Top 10 + (Polirom)
    •Antologii (Tracus Arte)
    •Savoir-Vivre (Baroque Books & Arts)
    •Economie si societate (Editura Universitatii „Al.I. Cuza”)
    •Pavesiana (Editura Pavesiana)
    6. CEA MAI BUNA BIBLIOTECA:
    •Biblioteca Comunala Hangu (Neamt)
    •Bibilioteca Comunala Racoasa (Vrancea)
    •Biblioteca Comunala Sirna (Prahova)
    •Biblioteca Municipala Medgidia (filiala Nord)
    •Biblioteca Oraseneasca Avrig
    •Biblioteca Judeteana Cluj
    •Biblioteca Judeteana Timis
    7. CEA MAI BUNA LIBRARIE
    •Libraria engleza „Anthony Frost”, Bucuresti
    •Bastilia (Librarium), Bucuresti 
    •Book Corner (Librarium) Cluj-Napoca 
    •Bookstory, Cluj-Napoca
    •Cartea de Nisip (Librarium), Timisoara 
    •Libraria Humanitas de la Cismigiu, Bucuresti 
    8. CEA MAI BUNA TIPOGRAFIE:
    •Arta Grafica
    •G Canale C S.A.
    •Regia Autonoma Monitorul Oficial
    9. BEST NEW ENTRY 
    a) edituri
    •Editura Adenium 
    •Editura Atman
    •Editura Paladin 
    •Editura Pavesiana
    •Editura Ratio et Revelatio 

    b) librarii
    •cumparaocarte.ro (Bucuresti)
    •Libraria Humanitas Brasov
    •Libraria Kyralina (Bucuresti)
    •La Belle Vie (Bucuresti)
    10) BESTSELLERUL ANULUI: va fi anuntat in cadrul ceremoniei de premiere
    PREMII SPECIALE:
    CEL MAI BUN REDACTOR / INGRIJITOR DE EDITIE:
    •Eugen Munteanu, Ana Maria Prisacaru – Lingvistica textului de Eugeniu Coseriu (Editura Universitatii „Al.I. Cuza”)
    •Catalin Cioaba (ed.), Marturii despre Eminescu. Povestea unei vieti spusa de contemporani (Humanitas)
    CEA MAI BUNA CAMPANIE DE MARKETING /PR /CSR
    •„Biblioteca stradala” (Biblioteca Judeteana „Alexandru si Aristia Aman” Craiova) 
    •„Blind date cu o carte” (Booktopia & Humanitas Cismigiu) 
    •„CDPL-FEST” (Casa de Pariuri Literare)
    •„Concursul Humanitas in licee” (Humanitas Multimedia)
    •„Plateste cu Poezie” (Julius Meinl)
    •„Saptamana PSI pentru parinti” (Trei)
    •„Scriitorii sunt pe Facebook” (Bogdan Munteanu, Marius Aldea)
    •„Te asteptam in librarie” (Herald)

    Gala-Bun-de-Tipar-2014

  • Seminarul Internaţional de Jurnalism 2014

    In perioada 14 – 16 mai, TVR Iasi organizeaza Seminarul International de Jurnalism 2014. Un eveniment structurat pe trei zile, bogat in dezbateri si workshop-uri pe teme jurnalistice. Astfel, cei care vor completa, pana pe 9 mai,  formularul de inscriere, disponibil pe iasi.tvr.ro, vor putea alege, prin prezenta in Sala Vivaldi din Palas, intre:
    Miercuri, 14 mai 2014
    Dezbatere – Tema: Televiziunea publica, intre misiune, presiune si goana dupa audienta
    Profesionisti de televiziune, specialisti in mass-media, profesori vor discuta despre dificultatea televiziunilor publice din Europa de a mentine echilibrul intre un anumit standard al discursului si nevoia de a atrage un public numeros.
    Speakeri invitati:
    David Lowen, presedintele PRIX Circom
    Irina Radu, director Programe TVR
    Daniel Condurache, profesor Departamentul de Jurnalism Iasi
    Moderator: Liviu Tudorache
    Workshop-uri – Tema: Stirea de televiziune, informare sau manipulare?
    Traineri: Maria Florea (jurnalist senior TVR Iasi), Liviu Tudorache (jurnalist senior TVR Iasi) si David Lowen (presedintele PRIX Circom).
    Joi, 15 mai 2014
    Dezbatere – Tema: Televiziunea regionala in viata comunitatii
    Se va discuta despre rolul televiziunilor regionale in Europa, punandu-se accentul pe cazul Romaniei. Care sunt dificultatile pe care le au aceste institutii, fie ele publice sau private? Prin ce se deosebesc televiziunile regionale de cele nationale? De ce este nevoie de ele?
    In cadrul acestei teme vor fi prezentate si cele mai vizibile proiecte ale municipalitatii iesene, inclusiv demersul pentru obtinerea statutului de capitala culturala europeana in anul 2021.
    Speakeri invitati:
    Valérie Giacomello, France Télévisions
    David Lowen, presedintele PRIX Circom
    Razvan Bucuroiu, director TVR 3
    Daniela Cristina Cujba, director executiv Fundatia Iasi Capitala Culturala Europeana
    Moderator: Horia Gumeni
    Workshop – Tema: Interactiune sociala – televiziunea in era social media
    Traineri: Raluca Aftene (jurnalist TVR Iasi), Horia Gumeni (producator executiv TVR Iasi) si Valérie Giacomello (France Télévisions).
    Campania  „Povestea ta, la TVR Iasi”
    Vineri, 16 mai 2014
    Dezbatere – Tema: Televiziunea, noile media si reconfigurarea notiunii de public
    Efervescenta noilor tehnologii schimba de la an la an regulile jocului. Cum reuseste televiziunea sa faca fata acestor modificari, cum trebuie sa isi adapteze mesajul si cui i se adreseaza, de fapt, in momentul de fata? Noile media reprezinta o sansa sau un risc pentru viitorul televiziunii?
    Speakeri invitati:
    Karol Cioma, CIRCOM Training Project Manager (UK)
    Daniel Condurache, profesor Departamentul de Jurnalism Iasi
    Moderator: Razvan Cojocariu
    Workshop – Tema: MOJO- Jurnalismul de televiziune si dispozitivele mobile – tehnici, aplicatii, utilizari
    Traineri: Razvan Cojocariu (videojurnalist TVR Iasi), Andreea Stiliuc (jurnalist TVR Iasi), Karol Cioma (CIRCOM Training Project Manager – UK)
    Participarea este gratuita, dar ii vizeaza doar pe cei inscrisi. La sfarsitul fiecarei zile, participantii la dezbaterea si workshop-ul din ziua respectiva vor primi diplome de participare cu tematica workshop-ului. Mai multe detalii, despre speackeri si conditiile de participare se pot afla de pe iasi.tvr.ro
    Sursa: iasi.tvr.ro

    10255349_619850568103286_1727060657679428773_n

  • Horia Veriveş: “Când sunt pe scenă, când simt publicul că respiră odată cu mine, râde odată cu mine, suferă alături de mine, atunci, da, iubesc meseria de actor.”

    Ochii albastri ii rad mai tot timpul. Poate de aceea, se simte mai apropiat de comedie decat de drama. Ar fi putut fi medic stomatolog, dar a ales sa ii faca pe unii oamenii sa uite de tristetile care ii asteapta in apartamentul pentru care au, probabil, o rata pe viata. Nu isi poate imagina viata fara prieteni, pe unii i-ar lua, chiar, sub acelasi acoperis cu el, nu poate arunca in uitare rana taiata adanc in suflet, mult prea devreme, de moartea tatalui, si-a facut din ascultarea operei “Carmen” de Georges Bizet o terapie care intotdeauna functioneaza si joaca in orice este distribuit, pentru ca prezenta pe scena il mentine viu, util, implinit. Actorul Horia Verives, caci despre el este vorba, de 5 ani angajat al Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi, a absolvit, in 2008, Universitatea de Arte “George Enescu” Iasi, la clasa prof. Dionisie Vitcu – Gheorghe Marinca si a inteles ca trebuie sa fie pe scena si doar pe scena, in momentul in care a jucat, in anul III de facultate, in “Napasta” de I. L. Caragiale, spectacol montat de catre profesorul sau, prof. dr. Dionisie Vitcu, la Sala Studio “Teofil Valcu” a Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi. De atunci, spectatorii nationalului iesean l-au putut vedea in numeroase reprezentatii, atat pe scena Salii Marii, cat si in salile mici. Chiar daca, in 2013, a fost distribuit, de catre regizorul grec Giorgos Zamboulakis, si intr-un spectacol cu adancimi tragice, “Hamletmachine”, Horia Verives iubeste comicul, tragismul cu valente comice. De altfel, roluri ca Gheorghe din “Napasta” de I. L. Caragiale, Alexei Alexeevici Muraskin din “Oameni de nimic” de A. P. Cehov, Dl. Galbinski din “Negustorul de timp” de Matei Visniec, Bufnita din “Recviem pentru o stea sau Tipatul langustei” de John Murrell, Poins din “Falstaff Show” (cu scene din Henric al IV-lea, Henric al V-lea, Nevestele vesele din Windsor de William Shakespeare si improvizatii actoricesti), Pompierul din “Rinocerii” de Eugene Ionesco, Celalalt din “Cum se zice” de Roberto Mazzucco, Functionarul Tribunalului din “Mizantropul” de Moliere, Fedokin Alexei Petrovici din “Trei surori” de A. P. Cehov, Francisc V. Taragobete din “Visul unei nopti de vara” de William Shakespeare, Protipendada din “Iasii în carnaval” de Vasile Alecsandri, Emilian din “Prostii sub clar de luna” de Teodor Mazilu, Bobin din “Palaria florentina” de Eugene Labiche, Cocosatul Smuel, macelarul din “Golem”, Varravin/Polutatarinov din “A murit Tarelkin!”, Alexandru Canton din “Onorabili in direct” de Nicu Volovat ii demonstreaza abilitatile de negustor al rasului.

    69020_561020997263103_880080996_n

    by Constantin Dimitriu ( Visul unei nopti de vara)

    ________________________________________________________________

    “Dionisie Vitcu si Caragiale au fost cei doi mari oameni din viata mea care m-au ajutat sa iau o decizie importanta.”

     _______________________________________________________________

    Cum ar arata teaser-ul unui film de prezentare care l-ar avea ca protagonist pe actorul Horia Verives?

    Coloana sonora ar fi "Pharrell William- Happy" si l-as filma pe actorul Horia Verives in toate ipostazele lui fericite. Zambind si razand , razand si zambind.
    Cand a inceput sa iti dea pentru prima date coate actorul si cum v-ati imprietenit?
    Cotisoare primeam de multi ani, de prin clasa a IX-a. Dar, cotul final l-am primit de abia in anul IV de facultate. Pana atunci, nu eram asa sigur daca sa continui cu aceasta profesie sau nu. 
    Iti mai amintesti cand ai urcat pentru prima data pe scena? Ce ai simtit? Ce te-a motivat sa iti faci din actorie o profesie?
    La gradinita, unde am jucat, daca nu ma inseala memoria, un vanator. Nu mai stiu daca era din “Alba ca Zapada” sau din “Scufita Rosie”. Cert este ca tin minte si acum ce emotii am avut. A urmat o pauza lunga, timp in care m-am gandit la alte meserii. Cele mai importante au fost preotia si stomatologia. Preotia am lasat-o deoparte si am zis ca dau la stomatologie. Dupa un an si ceva de pregatire la stomatologie, m-am intors spre teatru. Si am dat la teatru. Si nu-mi pare rau! Dar, spectacolul care m-a motivat sa merg pe latura asta artistica a fost “Napasta” de I.L.Caragiale, montat de catre fostul meu profesor de clasa, prof. dr. Dionisie Vitcu, la Sala Studio “Teofil Valcu” a Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi, cand eram in anul III. A fost un sentiment care nu se poate explica prin cuvinte. M-am simtit in al noualea cer, jucand acolo, pe scena aceea mica, alaturi de un mare actor. Deci, Dionisie Vitcu si Caragiale au fost cei doi mari oameni din viata mea care m-au ajutat sa iau o decizie importanta.

    534353_560517327313470_1799263548_n

    by Pintilii Bogdan Stefan (Prostii sub clar de luna)

    Cand ai inceput sa constientizezi care iti este vocatia, la cine te uitai cu admiratie? Este important modelul in alegerea unei profesii si in construirea unei cariere?
    Nu am avut modele, nu am modele si nu voi avea modele. Asta nu inseamna ca nu ma uit cu admiratie la actorii talentati din garda veche, dar si din garda noua. Nu stiu cat de important este un model in viata. Modelul meu sunt eu insumi. Cand ai modele, cred ca incepi, fara sa vrei, sa furi, sa imiti, sa nu mai fii original! Si nu e bine. Ce ne diferentiaza intre noi? Originalitatea!  
    Cum te simti ca tanar actor in Romania, care sunt bucuriile si tristetile tanarului actor Horia Verives?
    Am reusit, in 5 ani, sa imi formez un public al meu, un public care te face sa iti doresti sa continui aceasta profesie cu mare dragoste fata de el. Cand sunt pe scena, cand simt publicul ca respira odata cu mine, rade odata cu mine, sufera alaturi de mine, atunci, da, iubesc meseria de actor. Dar, cand vad ce salarii sunt, cand vad ca un om fara studii superioare, fara 8 clase, are un salariu mai mare decat al meu si al colegilor mei, atunci parca imi vine in minte sa ma apuc de o meserie banoasa. Dar, asta este o tristete de-a noastra pe care o avem 5 minute, dupa care ne trece si urcam pe scena si jucam, alaturi de prietenii nostri dragi care vin sa ne vada.
    Te simti mai apropiat de dramaturgia clasica sau de postdramatic?
    Imi place foarte mult dramaturgia clasica. Imi plac decorurile masive, realiste. Stiu ca nu "se mai poarta", dar mie imi plac foarte mult. Imi doresc sa joc intr-o montare de genul acesta. Cred ca mi-ar placea un Shakespeare. Dar, si cea postdramatica are frumusetea ei. Daca faci ceva interesant, frumos, antrenant, merge, cum sa nu. Dar, eu prefer un text care are o poveste si care prezinta publicului ceva concret.
    ________________________________________________________________

    “Cand sunt pe scena, cand simt publicul ca respira odata cu mine, rade odata cu mine, sufera alaturi de mine, atunci, da, iubesc meseria de actor.”

    ________________________________________________________________

    544239_560516770646859_1032757838_n

    by Pintilii Bogdan Stefan (Prostii sub clar de luna)

    Ce alegi intre drama si comedie si de ce?

    Comedie, fara discutie. Nu stiu de ce. Sunt mai bun pe comedie decat pe drama. Nu am incercat sa joc drama, dar nu ma fascineaza atat de tare. Imi place sa aud publicul razand. Imi place sa il vad vesel. Are omul acasa atatea probleme, mai ales cu criza asta. Iti dau un exemplu concret. Am un grup de oameni care tot timpul ma intreaba cand joc, cand am o comedie. Si i-am intrebat de ce vin sa revada un spectacol de atatea ori. Si mi-au spus ca uita de probleme . Pentru cateva ore, se deconecteaza total de mocirla in care traim. Au vazut “Prostii sub clar de luna”, in regia lui Ovidiu Lazar, de vreo trei sau patru ori. Pai, normal ca de asta iubesc comedia. Mie imi place sa fiu fericit. Sa zambesc. Sa rad.
    Joci orice ti se propune sau mai spui si nu?
    Nu imi place sa refuz. Nu am refuzat niciodata. Este bine sa joci mult si este bine sa iei contact cu tot felul de regizori. Ai de invatat.
    Cum este sa lucrezi cu regizori ca Silviu Purcarete, Radu Afrim, Alexander Hausvater?
    Cu cei trei eu m-am inteles foarte bine. Ma rog, cat ne-am intersectat la repetitie. Cu Radu Afrim lucrez acum la al doilea spectacol, Femeia marii de Ibsen. Este un vizionar. Este un om fain care face un teatru conceptual, dar pe intelesul tuturor. Silviu Purcarete m-a distribuit in Bobin, rol cu ajutorul caruia mi-am facut multi fani. Cum sa nu-l iubesti? Acum,  sper sa nu se supere nimeni pe mine, dar cel mai drag mi-a fost Alexander Hausvater. Cata energie, cata nebunie artistica poate sa aiba omul asta! Si practica un stil de teatru care mie imi place. Mi-am dat seama dupa premiera “Golemului”. Imi place sa joc in acea nebunie frumoasa, aparent haotica. Sunt trei regizori mari, iar noi, cei din Iasi, suntem norocosi sa ii avem aici in permanenta. Alte teatre se lupta pentru ei.

    559554_561047497260453_292422625_n

    by Constantin Dimitriu (Negustorul de timp)

    Cum definesti tu snobismul cultural si cum  crezi ca se manifesta la publicul de teatru, in special la cel din Iasi (pentru ca iti este mai apropiat)?

    Toti suntem snobi. Vrem, nu vrem, ne propunem, nu ne propunem. Daca omul accepta sa dea 100 si ceva de lei pentru un bilet la o susa din alt oras, atunci bravo lui! Atat timp cat eu am public la spectacole, nu am ce sa le reprosez. Dar sunt si oameni care nu vin la spectacolele trupei iesene pentru ca… Nu stiu de ce. Daca au de unde sa dea, sa dea. Am avut cativa carora le-am dat unfriend din lista de prieteni de pe facebook pentru ca ma intrebau numai de spectacole care veneau din alte orase. Dar, fiecare alege ce vrea sa faca cu viata lui si cu banii lui.
    Cat de important crezi ca este teatrul in conturarea unei imagini de capitala culturala a Iasului?
    Este o latura. Nu stiu daca are prioritate sau nu . Dar, daca noi cei din teatru ne facem treaba perfect, daca cei de la opera isi fac treaba perfect, daca si cei din alte domenii cum ar fi pictura, sculptura isi fac treaba, este posibil sa avem ceva sanse pentru titlul de capitala culturala, insa, pana atunci mai este mult, avem mult de muncit. Degeaba ne facem treaba bine, daca nu avem parte de promovare. Doua afise in oras nu sunt suficiente.
    Cum vezi tu teatrul independent din Iasi? 
    Este o miscare foarte buna. Dar cei care fac astfel de spectacole , trebuie sa inteleaga ca publicul nu este prost. Daca le prezinti un spectacol slab, la care biletul costa 10 sau 12 lei, atunci a doua oara nu o sa mai vina. Este bine ca se intampla. Este foarte bine ce face Daniel Chirila, de exemplu, cu a sa trupa, Frilensar. Am vazut, insa, si spectacole proaste. Cei care au mers pe miscarea asta independenta, ar trebui sa aiba mai mult curaj, cred eu. Nu e de ajuns sa ai  doua scaune, o masa si sa spui un text. Lumea nu mai are rabdare. Nu stiu daca se incadreaza la teatrul independent, dar uite, baietii de la trupa Idiot, din punctul meu de vedere fac o treaba buna. 
    ________________________________________________________________

    “M-a marcat moartea tatalui meu. O moarte mult prea rapida. Am ramas, si cred ca voi ramane pana voi inchide si eu ochii, cu un mare gol in suflet. Acela de a nu ma fi vazut niciodata jucand la Sala Mare.”

    ________________________________________________________________

    559858_561020957263107_1124937128_n (1)

    by Constantin Dimitriu  (Visul unei nopti de vara)


    Cat de usoara este, dupa parerea ta, trecerea de la teatru la film? Daca esti inzestrat cu talent poti face si teatru si film? Tu ai fost implicat in proiecte care au legatura cu cinematografia?

    Nu am facut film, inca, deci nu am un raspuns. Momentan ma atrage teatrul. Daca nu o sa mai mearga cu scena, ne bagam in fata camerei de filmat. Daca cineva ma va lua, normal.
    Povesteste-ne o situatie-limita in care s-a aflat Horia Verives actorul si care te-a marcat pe termen lung.
    Nu am avut nicio situatie-limita, dar m-a marcat moartea tatalui meu. O moarte mult prea rapida. Am ramas, si cred ca voi ramane pana voi inchide si eu ochii, cu un mare gol in suflet. Acela de a nu ma fi vazut niciodata jucand la Sala Mare. Si-a dorit foarte mult, dar nu a mai avut rabdare si a plecat mult inainte sa se poata bucura de acest lucru. Si imi este dor sa-i vad lacrimile la finalul spectacolului, la aplauze. Lacrimi de mandrie! Este singurul necaz care m-a marcat.
    Ce iti place sa faci in timpul liber, dincolo de scena?
    Sa stau in pat. Sa ma uit la filme, la seriale. Sa citesc o carte buna. Sa ma vad cu prietenii, sa pierdem timpul cu discutii interminabile despre teatru si, din cand in cand,cu barfa. Si, cand este cald, imi place enorm de mult sa ma plimb. Anul acesta vreau sa-mi cumpar o bicicleta. Si imi place la nebunie sa cunosc oameni noi, sa le aflu povestea vietii.
    578729_642945785737290_1186825206_n
    by Constantin Dimitriu (Hamletmachine)
    Care sunt calitatile si defectele lui Horia Verives?
    Spiritul de echipa, dorinta de a ajuta moral sau material, tot timpul. Ar mai fi, dar, ar trebui ii intrebati pe prietenii mei. Nu cred in lauda de sine. Defecte am multe. Dar, cine este perfect?! Sunt coleric, ma enervez repede si tare.Tin la suparare. Si, daca cineva ma supara mai tare, nu mai exista pentru mine, este in fata mea, dar, in acelasi timp, nu este. 
    Ai vicii?
    Fumatul. Dar, am inceput sa il raresc. Doua luni si jumatate nu am fumat. Dupa care m-am prostit putin. Si acum am de gand sa il las de tot. Bani aruncati degeaba si, pe deasupra, mi-am distrus si gatul. Fumam mult, doua pachete de tigari pe zi.
    Cand citesti, iti place sa te imaginezi in pielea personajelor pe care le simpatizezi? Dar in cea a personajelor pe care le antipatizezi?
    Intru in pielea tuturor, barbat, femeie, caine, nu conteaza. Si, din cauza asta, de multe ori uit fraza pe care am citit-o, pentru ca eu deja sunt cu mintea in alta parte. Asa am patit la Luka si focul vietii  a lui Orhan Pamuk. Am ajuns sa ma gandesc, cand citeam, cum ar fi sa ai un covor fermecat cu care sa te plimbi din Tatarasi pana la teatru. Da, ma duc in lumea lor. Si imi place. Asa patesc si cand avem prima lectura la teatru. In minte mea, fac toate personajele. E frumos sa fii in alta lume, pentru putin timp. Nu mult, sa nu ramai acolo. 
    La ce visezi?
    La o bucata de teren, langa Iasi, unde sa am o casa  cu vreo 4-5 camere, in care sa stau cu mama, cu fratele meu, cu Roxana Marza si cu Dumitru Georgescu. Pe Dumitru (Dumiticu) il stie lumea de la Teatrul “Luceafarul”, unde este angajat si de la Teatrul National “Vasile Alecsandri”, unde este colaborator. Si sa am cateva gaini, rate, gaste, sa imi pun cartofi, rosii, ardei. Si multa liniste. Nu imi doresc faima. Daca vine, bine, daca nu…nu !
    ________________________________________________________________

    “Nu fac parte dintre actorii care, dupa 3 zile, nu si-au revenit, inca, dupa ce au interpretat un personaj intr-un spectacol. Este bine sa nu uitam ca suntem oameni si ca trebuie sa fim cu mintea pe pamantul asta, daca vrem sa mai interpretam si alte personaje.”

    ________________________________________________________________

    1960062_733643793334155_147052202_n

    by Vladimir Negru


    Te urmaresc personajele pe care le joci sau te descotorosesti repede de ele dupa ce cobori de pe scena?
    Nu fac parte dintre actorii care, dupa 3 zile, nu si-au revenit, inca, dupa ce au interpretat un personaj intr-un spectacol. Este bine sa nu uitam ca suntem oameni si ca trebuie sa fim cu mintea pe pamantul asta, daca vrem sa mai interpretam si alte personaje. Da, gasesc multe asemanari intre mine si anumite personaje. Asta nu inseamna ca, imediat cum am iesit din piesa, ma recompun si devin Horia Verives care sta in Tatarasi. Nu. Ar fi absurd. Uite asta este problema din ziua de azi. Sunt foarte multi studenti care se depersonalizeaza. Oameni care nu stiu sa mai paseasca normal, sa vorbeasca normal, sa priveasca normal. Si ii vezi, dupa un examen sau spectacol in care nu au stralucit, ca sunt in alta lume. Au priviri stranii. Dar, ei, de fapt, se gandesc sa-si faca acasa doua ochiuri, pentru ca i-a ostenit spectacolul.
    In afara de rolurile pe care le joci in prezent la nationalul iesean, mai esti implicat si in alte proiecte?
    Nu am timp sa colaborez si in alte parti. Si asta ma bucura. E bine ca sunt solicitat si e bine ca joc. Contactul permanent cu scena este primordial pentru un actor.
    Cochetezi cu o alta versiune a ta? Ti-ai visat vreodata destinul altfel?
    Pana acum ceva timp, ma gandeam cum ar fi fost daca eram stomatolog. Dar, am suprimat acest gand si am ramas la prezent. Si imi place prezentul.
    La ce principii nu ai renunta niciodata in viata?
    Nu stiu daca este vorba de principiu, dar este bine sa nu lasi garda jos niciodata. Pentru nimeni. Nimeni nu are dreptul sa te calce in picioare. Daca face asta , ii raspunzi cu aceeasi moneda. Nu cred in razbunare, dar uneori este binevenita.
    Cum arata lumea in care se retrage Horia Verives cand vrea sa fie singur? 
    Este o lume linistita. Acasa ascult numai muzica clasica. Imi inchid telefonul si, pentru cateva ore, stau si meditez la ce am facut, la ce mai am de facut. Imi fac o autorecenzie. Imi dau seama unde nu e bine si imi dau seama unde este bine. Citesc numai daca sunt odihnit. De obicei, imi pun Carmen de Bizet si, pana la finalul operei, mi-am dat un restart si sunt gata pentru o saptamana noua de munca.
    Ce te nemultumeste profund la lumea in care traiesti si ai schimba daca ai putea?
    Rautatea! Romanului ii sta bine cand se intereseaza de ograda altuia. A lui nu e buna, e plictisitoare.

    10269390_743752065656661_3186866403128898511_n

    by Pintilii Bogdan Stefan (A murit Tarelkin)

  • Galei Premiilor UNITER – Ediția a XXII-a

    Luni, 28 aprilie 2014, la Palatul Culturii din Targu Mures se va desfasura cea de-a XXII-a editie a Galei Premiilor UNITER, incepand cu ora 21.00. Gala va fi transmisa in direct pe TVR 1 si la Radio Romania Cultural, iar online va putea fi vizionata pe www.tvr.ro si www.uniter.ro. Si in acest an, juriul final format din Puiu Antemir, Alice Georgescu, Sanda Manu, Virginia Mirea si Ion Parhon va trebui sa aleaga cele mai bune spectacole si cei mai buni actori din listele cu nominalizari pentru cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cel mai bun scenograf, cel mai bun actor in rol principal, cea mai buna actrita in rol principal, cel mai bun actor in rol secundar, cea mai buna actrita in rol secundar, critica teatrala, teatru radiofonic, teatru TV, debut.

    In cadrul aceleasi gale, actorul Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi, Petru Ciubotaru, actrita Virginia Itta Marcu, regizorul Mihai Maniutiu, scenograful Anca Paslaru si criticul de teatru Zeno Fodor vor primi Premiul pentru intreaga activitate, iar actorului Victor Rebengiuc i se va inmana Premiul de excelenta. De asemnea, este bine de stiut ca anul acesta la categoria Debut concureaza Delu Lucaci, deja pe scena Teatrului National „Vasile Alecsandri” Iasi in „Iasii in Carnaval” si la Ateneul Tatarasi in „Sunt o baba comunista”, Lucia Marneanu si Leta Popescu, care au reusit sa faca spectacol din experientele proprii, un spectacol despre care s-a scris in Dilema Veche: „Cu doua performere absolut fabuloase, Parallel este spectacolul anului 2013” (Oana Stoica) si Erwin Simsensohn, regizorul despre al carui spectacol, Yentl, Mircea Morariu spunea ca „poarta insemnele lucrului bine facut, temeinic gandit si riguros paginat scenic, al grijii pentru detaliu, pentru claritatea povestii, pentru desenarea sigura a personajelor”.

    Sa le dorim, asadar, succes tuturor concurentilor si sa ne trecem in agenda serii de luni, 28 aprilie, ora 21.00 si TVR 1 sau Radio Romania Cultural.
    Cel mai bun spectacol:
    Hamlet de W. Shakespeare, regia Laszla Bocsardi, Teatrul „Tamasi Aron” Sfantu Gheorghe
    Maestrul si Margareta, dupa Mihail Bulgakov, regia Zoltán Balász, coproductie Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu si Teatrul Maladype Budapesta
    Victor sau copiii la putere de Roger Vitrac, regia Silviu Purcarete, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
    Cel mai bun regizor:
    Zoltan Balazs pentru spectacolul Maestrul si Margareta, Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu
    Laszlo Bocsardi pentru spectacolul Hamlet,  Teatrul „Tamasi Aron” Sfantu-Gheorghe
    Silviu Purcarete pentru spectacolul Victor sau Copiii la putere, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
    Cel mai bun scenograf:
    Jozsef Bartha pentru scenografia spectacolului Hamlet, Teatrul „Tamasi Aron” Sfantu-Gheorghe 
    Dragos Buhagiar pentru scenografia spectacolului Ce nemaipomenita aiureala Teatrul National Cluj
    Velica Panduru si Zoltan Balazs pentru scenografia spectacolului Maestrul si Margareta, Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu
    Cel mai bun actor in rol principal:
    Laszlo Matray pentru rolul titular din spectacolul Hamlet, Teatrul „Tamasi Aron” Sfantu-Gheorghe
    Cornel Raileanu pentru rolul Personajul din spectacolul Ce nemaipomenita aiureala, Teatrul National Cluj
    Marius Turdeanu pentru rolul Maestrul din spectacolul Maestrul si Margareta, Teatrul National “Radu Stanca” Sibiu
    Cea mai buna actrita in rol principal:
    Alexandra Fasola pentru rolul titular din spectacolul Yentl, Teatrul Evreiesc de Stat Bucuresti
    Mariana Mihu pentru rolul Woland din spectacolul Maestrul si Margareta, Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu
    Rodica Negrea pentru rolul titular din spectacolul Mutter Courage, Teatrul Mic Bucuresti
    Cel mai bun actor in rol secundar:
    Zsolt Bogdan pentru rolul Charles Paumelle din spectacolul Victor sau Copiii la putere, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
    Valer Dellakeza pentru rolul Tot din spectacolul Familia Tot, Teatrul National „Marin Sorescu” Craiova
    Tibor Palffy pentru rolul Claudius din spectacolul Hamlet, Teatrul „Tamasi Aron”, Sfantu Gheorghe
    Cea mai buna actrita in rol secundar:
    Csilla Albert pentru rolul Esther din spectacolul Victor sau Copiii la putere, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
    Nicoleta Hancu pentru rolul Elmire, sotia lui Orgon din spectacolul Tartuffe, Teatrul Metropolis Bucuresti
    Romanita Ionescu pentru rolurile Mara, Mama Marei, Psiholog si Prezentator TV din spectacolul Profu’ de religie de Mihaela Michailov, Teatrul National „Marin Sorescu” Craiova
    Critica teatrala:
    Cristina Modreanu
    Mircea Morariu
    Iulia Popovici
    Teatru radiofonic:
    Anita Nandris-Cudla –  Amintiri din viata – Anita Nandris-Cudla – 20 de ani in Siberia, regia artistica Petru Hadarca, productie a Societatii Romane de Radiodifuziune
    Belvedere de Ana-Maria Bamberger, adaptarea radiofonica si regia artistica Cezarina Udrescu, productie a Societatii Romane de Radiodifuziune
    Doua nuvele de Mihail Bulgakov: Stergarul cu cocos si Beregata de otel, dramatizarea radiofonicasi regia artistica Diana Mihailopol, productie a Societatii Romane de Radiodifuziune
    Teatru TV:
    Hedda Gabler, regia artistica Dominic Dembinski, productie a Societatii Romane de Televiziune
    Efectul Genovese, regia artistic Jon Gostin, productie a Societatii Romane de Televiziune
    O noapte furtunoasa, regia artistica Mihai Manolescu, productie a Societatii Romane de Televiziune
    Debut:
    Delu Lucaci pentru rolul Agnes din spectacolul Prapadul, Teatrul National „Vasile Alecsandri” Iasi
    Lucia Marneanu si Leta Popescu pentru spectacolul Parallel, coproductie GroundFloor Group si ColectivA, Cluj-Napoca
    Erwin Simsensohn pentru regia spectacolului Yentl, Teatrul Evreiesc de Stat Bucuresti

    caseta-13x19-cm

  • Acorduri de final de viață – Tanti Chanel

    La imbatranire ne gandim cu totii, dar o facem diferit, in functie de etapa din viata in care ne surprind aceste ganduri. Mai intai o facem detasat si in gluma, poate privind cu rautate spre cei care au ajuns, deja, acolo, de parca noua nu ni se va intampla. Apoi, incepem sa ne imaginam pe noi batrani, incurajati si de imaginea din oglinda, din ce in ce mai distorsionata, de comoditate si de tabiet care isi fac din ce in ce mai des loc in traitul nostru. Iar, in cele din urma, cu teama si cu resemnare. Ne nastem pentru a imbatrani si imbatranim pentru a simti ca traim, ca ne consumam viata ca pe un fruct pana la samburi. Dar, in orice moment, la orice colt, ne pandeste conflictul, cel intre generatii si cel intre ceea ce suntem in interior si ceea ce reusim sa trasmitem celorlalti, ceea ce suntem in ochii celorlalti, de fapt. Tema aceasta a imbatranirii, a locului pe care si-l stabileste un batran in societate o intalnim frecvent in literatura. Iar cand ea este abordata de un dramaturg rus, ca Nikolai Koleada, pateticul, emotivitatea si filosofia existentiala sunt de neocolit. Nikolai Koleada, actor, scriitor si dramaturg rus contemporan, nascut pe 4 decembrie 1957, in Presnogorkovka, ramane in istoria teatrului, asa dupa cum apreciaza criticul John Freedman, ca unul dintre cei cativa dramaturgi si regizori care s-au nascut pentru a fi “mamele” si “tatii” miscarii teatrale rusesti contemporane. De altfel, Koleada este unul dintre practicantii unui tip de teatru descris printr-un termen aproape intraductibil, chernukha. Citindu-i piesele si urmarindu-i spectacolele, intelegi ca chernukha duce cu gandul la personaje si situatii limita, la durerea unei vieti lipsita de stralucire, la ratarea prin forte proprii sau cu “ajutorul” celorlalti, la certuri si conflicte domestice nascute din nimic, pe marginea unor subiecte fara nici o importanta majora, la acel tip de divertisment  nesofisticat, popular. 
    La inceput de aprilie, regizorul Ion Sapdaru, dupa ce a rascolit prin repertoriul lui Nikolai Koleada, a ales sa puna in scena la Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi un spectacol-adaptare dupa piesa acestuia, Baba Chanel, respectiv Tanti Chanel. Ca in orice spectacol, exista viziunea initiala a regizorului, perspectiva sa asupra textului si reprezentatia propriu-zisa, care poate naste empatie sau dezacord printre cei prezenti in sala. Pornind de la tematica si semnificatiile textului dramaturgului rus, Ion Sapdaru, marturiseste: ”Piesa lui Koleada, Tanti Chanel,  este un eseu al apusului existentei omului pe pamant. Scrisa cu mult umor, dar si cu pronuntate tuseuri dramatice si tragice, Tanti Chanel deriva clar din filonul realismului critic al marii literature ruse. Temele lui Dostoievski, Gogol, Cehov se impletesc firesc in opera acestui creator care cauta sa-si povesteasca istoriile sincer pana la naturalism. Koleada balanseaza in piesele sale cu un curaj nebun pe marginea prspastiei alimentandu-se din vertijul spaimei, al nesabuintei si al hazardului. Trairea maxima, marile prabusiri interioare, colapsul emotional pe fondul unei povesti banale – acestea sunt mijloacele  cu care isi construieste piesele Koleada si nu se dezminte nici in Tanti Chanel.” Si, practic, asta si incearca regizorul sa faca in spectacolul de la Sala “Uzina cu Teatru” a Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi, sa imbine umorul, grotescul, pateticul, cu sensibilitatea si cu profunzimea. Dar, ceva din toata desfasurarea de forte de pe scena ii sta in cale. Emotia nu iese la suprafata asa cum ar fi de dorit si de asteptat, nu isi gaseste drumul spre finalul acela cu lacrimile care stau in gat, cu tristetea care da tarcoale, ci se pierde undeva pe parcurs, lancezeste la suprafata, iar mecanismele monotoniei scenice isi fac auzita, din cand in cand, prezenta. Personajele, prin actorii care le intruchipeaza, Silvia Baleanu Popa, Andreea Boboc, Alina Mindru, Andreea Spataru, Annemarie Chertic, Irina Radutu–Codreanu, Andreea Boboc, Alina Mindru, Andreea Spataru, Daniel Busuioc, se concentreaza, parca, mai mult pe relatiile dintre ele, pe atentia pe care o acorda “specificitatii” interpretarii, decat pe semnificatiile profunde ale textului. Asta nu inseamna ca nu sunt si momente care te scot din lancezeala. Doar ca, prin forta pe care o da spectacolelor sale, regizorul Ion Sapdaru a creat mereu asteptari care se doresc a fi depasite. Insa, in Tanti Chanel nu pare sa vina cu ceva nou. Atmosfera aceea de ridicol existential, de nostalgie dupa trecut, de haz de necaz pe care a mai reconstituit-o si cu alte ocazii este refacuta si prin acest spectacol. 
    Pe scurt, personajele nascute de dramaturgul rus Nikolai Koleada si preluate de catre regizorul Ion Sapdaru si de catre actorii nationalului iesean se afla in drum spre acel final de viata care ne asteapta pe toti. Si, pentru a-si face calatoria mai placuta, pentru a se imprieteni cu uitarea, surogat al bucuriei si dusman al suferintei, aleg o forma de arta care ii incurajeaza si pe amatori sa o imbratiseze. Doamnele pensionare care insufletesc atmosfera din Tanti Chanel, impreuna cu un domn trecut si el de multa vreme de tinerete, pun bazele unui ansamblu vocal care se amageste cu succesul. Piesa ii surprinde pe toti la aniversarea celor 10 ani de existenta. Desi, membrele infocate ale ansamblului, lipsite cu desavarsire de simtul esteticului si al ridicolului, pregatesc un moment festiv, cu masa imbelsugata si numere artistice “unice”, conducatorul lor, si magulit de atentia care i se acorda, si iritat de galceava continua care domnina relatia dintre interpretele corului, le da peste cap planurile, venind cu ideea unei schimbari, atat de structura, prin aducerea unei membre mai tinere, madam Chanel, fosta angajata la primarie, cu pile, inca, pe acolo, cat si de repertoriu. “Cu ultimile forte, (solistele  au 90, 85, 80 si 75 de ani), batranele se coalizeaza intr-un protest neputincios impotriva acestui rebranding ucigas. De fapt, batranele se lupta din rasputeri pentru ultimele clipe din viata lor.”, precizeaza Sapdaru. Asa cum sunt gandite, personajele lui Koleada isi au foarte bine stabilit rolul in insufletirea actiunii si dezgolirea semnificatiilor. Prin preluare, insa, unora le reuseste rolul, altora mai putin. In punerea in scena de la Teatrul National “Vasile Alecsandri”, posibila si cu ajutorul lui Dragos Mihai Cohal, care s-a ocupat de ilustratia muzicala, a Alinei Dinca Puscasu, responsabila de costume si a lui Gelu Risca, creatorul decorurilor, impresioneaza prestatia lui Annemarie Chertic si a lui Daniel Busuioc. Ei isi duc alter-ego-urile in registrul potrivit si dau emotiei ce este al emotiei, iar grotescului ce este al grotescului. Astfel, daca Annemarie Chertic ofera cabotinismului o fata prietenoasa, condimentandu-l, in proportiile potrivite, cu umor, melancolie, tragic si fatalism, Daniel Busuioc le este ridicolului si umflatului in penele proprii un foarte bun purtator de gene. Mai tinerele, Andreea Boboc, Alina Mindru, Andreea Spataru nu par, insa, sa convinga ca au ales abordarea potrivita, nu exceleaza prin ceva-ul acela care te face, de obicei, sa retii personajul interpretat de un actor anume. Iar experimentata Silvia Baleanu Popa isi onoreaza cu pricepere misiunea de a da senzatia de ireal, de poveste in poveste, de desprindere de aceasta lume si de plutire in lumea spiritelor, de melancolie si nostalgie, pe inceput si pe final de spectacol. In ceea ce o priveste pe Irina Radutu–Codreanu, personajul sau pare elementul-supriza al punerii in scena, in viziunea lui Ion Sapdaru si sufera pe parcurs o metamorfozare care alunga monotonia scenica, chiar in momentul in care aceasta se instalase mai bine. 
    Pana la urma, spectacolul Tanti Chanel, in regia lui Ion Sapdaru, imbracand scheletul unei petreceri demodate si ratate, cu elemente de decor amintind de trecut si de kitch-ul existential, isi asuma o mare responsabilitate, aceea de a vorbi cu umor despre “destinul omului ajuns la capatul drumului”, despre inutilitatea pe care ne-o infinge in fiecare gest batranetea, despre ultimile picaturi de bucurie din care incercam sa ne extragem dorinta de a merge mai departe inca o zi, dupa ce am iesit la pensie. Mai da si gres, pe alocuri, dar, naste, totusi, unele intrebari, pune pe ganduri, contureaza zambete triste, hohote de ras autoironice sau de detasare, dupa caz, cu anumite replici, cu anumite personaje sau cu anumite situatii. Trebuie doar sa fii in sala, pentru a stabili in ce masura emotia, reflectia filosofica si placerea de a urmari un spectacol reusit isi fac loc printre trairile tale interioare.

    tanti-chanel-teatru-national-iasi-afis-2014

  • Iubește, dacă îndrăznești!

    Pentru mine a te indragosti se aseamana cu a gusta cu pofta, in acelasi timp, din prima zapada, dintr-o vata de zahar de un roz insuportabil si din mancarea preferata abia scoasa din cuptor cu o nerabdare aproape patologica. 
    Incontrolabilul preia controlul, stomacul ia foc, simturile sunt in alerta, nelinistea inceputului iti misuna prin vene, pofta de joaca iti pune la incercare inocenta si nebunia, dulcele iti incleie viziunea asupra a orice. 
    Dar ce te faci cu incalzirea globala, cu dependenta de E-uri a rozului si in general cu artificialitatea tentatiilor oferite simturilor? 
    Cum mai faci diferenta intre ecorelatii si relatii toxice cand insasi premizele de la care pornesc au injectata, uneori pana in profunzime minciuna?
    Cosmetizarea este o tentinta a vremurilor in care traim. 
    Totul este fardat, siliconat, imbunatatit prin metode de laborator. 
    Oamenii nu se mai accepta asa cum sunt, lasa sa intervina intre ei o rata la banca, o garderoba de firma, o rotunjime a formelor si orice altceva in afara propriilor sentimente. 
    Totul este o lupta pentru o pseudoimagine. 
    Nu rareori, un te iubesc nu mai umezeste buzele decat daca sunt intrunite toate conditiile pentru a arata si a te comporta conform standardelor unei societati consumeriste, iar acceptarea celuilalt nu mai este un proces firesc, ci o conditie care decurge din indeplinirea altor conditii. 

    Frica, rezerva, superficialitatea, starea "robot" sau"mesagerie vocala" intervin intre el si el, intre ea si ea, intre ea si el si impun o cura de neimplicare si de restrictii emotionale care arde visele ca si cum ar fi "rotunjimi" nedorite. 
    Si uite asa ajungi sa privesti in ochi tot mai tristi si mai inexpresivi dar incurajati de un zambet de convenienta, sa te plimbi printre ei si ele care se tin de maini reci si uscate, sa intretii conversatii care nu duc nicaieri si sa iti risti viata iubind.

    voce: Stefania Mihailescu 

    imagine: Stefania Mihailescu