Străzile, oamenii au o aromă aparte în decembrie.
Miros a relaxare, a zarvă, a nerăbdare.
Și-au încuiat timpul în ceasurile lor mecanice sau cu baterie, de firmă sau de bazar, au încremenit într-o a opta zi a săptămânii pe care au numit-o cu emoție „Azi e Crăciun”,
Cresc ca o cocă bine frământată și așteaptă cu nerăbdare să se rumenească de bucurie în Ajunul Crăciunului, în cuptorul cu sentimente ca duioșie, plăcerea de a dărui, plăcerea de a primi, iubirea privită la microscop.
Nici măcar nu trebuie să existe un Moș Crăciun.
Crăciunul e în fiecare ca un organ pe care nu îl simți, nici nu îl vezi la radiografii, dar care te ajută să respiri sănătate și poftă de viață.
Crăciunul e tu, eu, noi, ei.
Crăciun Fericit!
sursă foto: reviveourhearts.com
