Ție. Ție pot să îți spun: Nu știu cine ești și, totuși, ești prezent în tot ceea ce mi-aș dori să fii pentru mine. Nu știu unde ești și, totuși, te simt dimineața în primele raze de soare, pe la amiază când mi se face poftă să lenevesc lângă tine și seara când mă răsfăț cu vise despre noi doi așa cum am putea fi dacă firescul meu l-ar întâlni pe al tău. Nu știu pe cine aștepți, dar așteptarea ta nu va fi în zadar. Ești blând și puternic pentru că nu obosești să aștepți, Ești acolo și acolo e locul tău de întâlnire cu așteptarea. Ție pot să îți spun: M-am îndrăgostit de absența ta pentru că îți anunță venirea. Ție pot să îți spun: Așteaptă-mă. Oricine voi fi, voi ști să te recunosc.
Schiță
Fericirea și-a schițat formele și fragilitatea într-o dimineață în care mirosea a cafea și a doi. Am început să îi admirăm perfecțiunea, Mai întâi discret, Apoi cu priviri lacome și fixe. Un roșu plin ne-a furnicat obrajii Și am simțit că o putem palpa. Cu cât ne apropiam, însă, un gri cetos ni se prelingea din priviri. Nu reușeam să ne mai recompunem doi-ul Și, încet, încet, ca o presimțire amânată ni s-a strecurat printre degete în fiecare gest incertitudinea.
Golul
Are fălcile mari, rotunde și lacome Și o poftă nestăvilită de a rumega, Are culoarea tristeții incurabile și miros de cer înnorat, Lasă în urmă dâre mai mari sau mai mici de nimic Și nu se oprește pentru a-și digera victimele decât atunci când apare dorința. Da, golul își face proviziile din dezamăgiri Și dispare doar atunci când dorința îi aruncă priviri îndrăznețe care îl ard în fălcile nesătule.
