FENOMEN. Medicul chirurg Dan Timofte (43 de ani) povestește despre provocările tratării unor pacienți cu greutate îngrijorătoare, dar și despre satisfacțiile de după intervențiile care le redau acestora dreptul la o viață normală.

Alimentația scăpată de sub control, stilul de viață sedentar sunt în noi, oameni ai secolului XXI, conectați non-stop la rețelele de socializare, dependenți de tehnologie și fără prea mult chef de a ieși din zona de confort, de a face mișcare. În România ultimilor ani, statisticile arată că o treime (34%) din populație este supraponderală, iar 20% suferă de obezitate. Dacă într-o zi ne-am trezit sufocați de propriul fel de a trăi, informația, exemplul celuilalt, întâlnirea cu oamenii potriviți ne pot ajuta să conștientizăm și să depășim anumite probleme. Cum trăim sănătos? Cum prevenim obezitatea? Cum tratăm obezitatea? Sunt doar câteva întrebări la care un medic chirurg, specializat în chirurgia obezității, ne poate răspunde. Un astfel de specialist este doctorul Dan Timofte, medic primar chirurg la Clinica a III-a Chirurgie a Spitalului „Sf. Spiridon“ din Iași.

De ce această specializare, chirurgia obezității?

E, mai curând, o supraspecializare, o mică parte din aria largă a chirurgiei generale. Chirurgia obezității e un domeniu relativ nou în România și se pare că avem probleme din ce în ce mai mari cu obezitatea. După industrializarea masivă, după apariția unor alimente din ce în ce mai rafinate, după schimbarea ritmului de viață și reducerea activității fizice, cazurile de obezitate au început să crească și se simte, din ce în ce mai mult, nevoia intervențiilor chirurgicale. În urmă cu câțiva ani, mai precis prin 2007, în timpul unei perioade petrecute la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, pentru studierea caracteristicilor și cauzelor cancerului de pancreas – subiectul tezei mele de doctorat –, profesorul de acolo, într-o discuție colaterală, considera că pacienții obezi ar trebui operați „la cap“ și nu la nivelul stomacului. Pe moment i-am dat dreptate, însă evoluția ulterioară a lucrurilor din România, în perfectă concordanță cu trendul din celelalte țări, m-a făcut să mă răzgândesc. Pentru mine este acum clar: majoritatea pacienților obezi epuizează în decursul timpului tot arsenalul terapeutic nechirurgical, însă, până la urmă, ajung tot la operație.

Prin ce se deosebește chirurgia obezității de restul chirurgiei?

Chirurgia obezității presupune un tip nou de operație pentru un tip aparte de pacient, care nu intră în curricula pregătirii specialiștilor de chirurgie generală. Doar unii chirurgi din țară s-au aplecat asupra acestui gen de operații. Inițiatorul în România este profesorul asociat Cătălin Copăescu din București, el are cea mai mare experiență în chirurgia obezității la noi. Este o chirurgie nu neapărat dificilă, cât complexă, presupune explorarea amănunțită a pacientului în mai multe specialități medicale, managerierea tuturor complicațiilor care ar putea să apară, o mare îndemânare și experiență în chirurgia laparoscopică, pentru că toate operațiile se desfășoară fără incizii mari, cu instrumente destul de fine, de 5 și 10 milimetri diametru. Sunt multe complicații care pot apărea, pacientul obez este mai „fragil“ sau mai bine zis „vulnerabil“. Deci, îți trebuie foarte multă îndemânare, răbdare, o echipă, care aici la Iași nu a existat, am fost nevoit să o formez, și informații de specialitate la zi.

DIETELE DE PE INTERNET, UN PERICOL

Ce fel de probleme observați la oamenii care vă cer ajutorul?

Cea mai mare problemă de care mă izbesc este că ei singuri încearcă să se lupte cu greutatea în creștere. Țin tot felul de diete, însă foarte puțini, 3 din 50, în cazurile tratate de mine, au ținut o dietă prescrisă de un medic nutriționist. Majoritatea abordează diete din ziare, reviste, de pe internet, mai ales regimuri disociate care dezechilibrează mult organismul. Astfel, după o lună, două se îngrașă mai mult decât înainte de a începe regimul. Deci, principala problemă eu o văd a fi voința lor. A doua problemă este legată de serviciu, de locul de muncă. Nu respectă mesele principale, mulți ajung acasă târziu, mănâncă seara, de fapt procedează invers decât ar trebui: dimineața nu se alimentează, la prânz eventual mănâncă ceva pe fugă și seara își rezervă deliciul de a savura o masă copioasă, considerând că o merită din plin după o zi de muncă. Și este știut că noaptea digestia are un ritm mult mai lent, iar depozitele de grăsime se măresc corespunzător. A treia problemă este lipsa mișcării, de orice fel. Ar mai fi, apoi, stresul.

Care este cauza principală a obezității: ADN-ul, dieta dezechilibrată sau lipsa exercițiilor fizice?

Cred că oricare dintre aceste motive enumerate poate cauza obezitate. Oricum, noi, înainte de a opera un pacient, îl supunem multor investigații. Dacă pacientul are alte boli care trebuie tratate, îl îndrumăm mai întâi să facă asta. I se recomandă un tratament medicamentos, apoi o dietă și, în cele din urmă, se recurge la operație. Totuși, principala cauză a obezității pare a fi mâncatul cantitativ și nu calitativ, alimentația cu multe grăsimi și puține proteine, combinată cu lipsa mișcării.

Cât de dese sunt cazurile de obezitate?

Nu pot spune cu exactitate, trebuie făcute niște statistici generale, la nivel național. Eu am operat 50 de pacienți în doi ani, iar de văzut, am văzut în jur de 150, însă numărul este mult mai mare. Dar mulți consideră că așa este normal să trăiască, cu supraponderabilitate sau obezitate de diferite grade. Încet, încet, și datorită campaniilor mass-media, se pune problema obezității ca o boală a secolului. La noi în țară, acum, incidența cazurilor de obezitate este în creștere, ne izbim de aceeași situație de care s-au izbit americanii și cei din vestul Europei acum 30-40 de ani.

PROBLEME LA SERVICIU ȘI ÎN CUPLU

Care sunt cele mai eficiente metode de a combate obezitatea?

În primul rând, combaterea obezității ține de voință, de modul de a gândi al fiecăruia. Mulți ajung, însă, să își pună problema atunci când apar alte complicații, boli asociate obezității. Până la o valoare a indicelui de masă corporală de 25 de kilograme pe metru pătrat, greutatea este normală. Peste 25, până în 30, apare supraponderabilitatea. La un indice de masă corporală peste 35, majoritatea pacienților fac diabet zaharat de tip II. În acest punct li se prescrie un tratament care, dacă nu dă rezultate, indică nevoia de operație. Cel mai ușor de prevenit obezitatea ar fi cu o alimentație sănătoasă, cu activitate fizică cel puțin moderată. Chiar și jumătate de oră de mers pe jos este benefică pentru organism. Lipsa informațiilor legate de stilul de viață sănătos care să preîntâmpine obezitatea m-au determinat să mă gândesc la ideea înființării unei asociații de luptă împotriva acestei boli, o asociație care să încerce să prevină formele grave de obezitate și să îi sfătuiască pe pacienții supraponderali, cu obezitate incipientă.

Credeți că oamenii pot să fie obezi și să aibă o viață normală, să funcționeze normal?

Nu. Dar majoritatea celor diagnosticați cu obezitate cred asta. Un semnal de alarmă este atunci când nu își mai găsesc haine pe măsură. Primul meu pacient, de exemplu, pacient care într-un an de la operare a ajuns la greutatea ideală vârstei și înălțimii lui, avea doar haine cumpărate din străinătate, cu patru, cinci „X“ și un „L“ și, o dată la o lună, trebuia să își schimbe garderoba. Apoi, mulți dintre pacienți încep să aibă probleme la serviciu, sunt priviți ca persoane cu handicap, au probleme în cuplu. Mai apar și bolile asociate, bolile caracteristice obezității: hipertensiune arterială, diabet zaharat, dislipidemie, apnee în somn – pacientul poate adormi chiar stând pe scaun.

Îmi place să gătesc, dar gătesc foarte rar, tocmai pentru că nu am timp și pentru că nu este sănătos să mănânc seara.

„Cei care cred că pot mânca oricât după operație vor eșua“

În ce situație se ajunge la operație?

În situațiile în care tratamentul medicamentos sau dietele ținute câteva luni eșuează, acele diete prescrise de către un nutriționist, adaptate pentru fiecare pacient în parte, în funcție de buget, de programul de viață, de serviciu, nu preluate din ziare sau reviste. De asemenea, o condiție este ca pacientul să se încadreze ca indice de masă corporală între 30 și 40. Însă noi încercăm să îi facem pe pacienți să înțeleagă foarte clar că operația este un ajutor, ultima soluție la care pot apela și că nu rezolvă problema obezității decât dacă vor și ei. Trebuie ținută o dietă și după operație, iar cei care cred că pot mânca oricât, pentru că stomacul este mai mic, vor eșua.

Cei mai mulți consideră că doar persoanele cu obezitate morbidă au nevoie de chirurgie. Sunteți de acord cu acest lucru?

Nu. Trebuie să înțelegem, în primul rând, ce înseamnă obezitate morbidă, respectiv indicele de masă corporală de peste 40 de kilograme pe metru pătrat. Însă avem mulți pacienți cu indicele de masă corporală sub 40, dar care au diabet, dislipidemie sau apnee și necesită operație. Mai mult, s-a discutat la Congresul Internațional pentru Combaterea Obezității de la Istanbul, din vara lui 2013, de schimbarea limitei pentru efectuarea operațiilor, în cazul celor cu probleme metabolice. Se și vehiculează acum termenul de chirurgie metabolică, tocmai pentru că rezolvă una dintre marile probleme, diabetul zaharat. Probabil că anul viitor se va definitiva și un protocol. Însă cazurile operabile cele mai frecvente sunt, într-adevăr, cele de obezitate morbidă, în jur de 80%.

UN AN – UN AN ȘI JUMĂTATE PÂNĂ LA GREUTATEA IDEALĂ

Care sunt intervențiile de care pot beneficia persoanele obeze?

Cele cu obezitate mai mică, cu indicele de masă corporală de 30-35, până în 40, dacă sunt de gen feminin, motivate și fac mișcare, țin dietă și înainte, și după operație, se încadrează la plicatura gastrică, operație care presupune reducerea volumului stomacului, cu eficiență pe termen lung destul de limitată. Însă de departe cea mai bună metodă acum este rezecția gastrică longitudinală. Reduce volumul stomacului, nu modifică major metabolismul și este ușor de suportat în perioada postoperatorie. Ar mai fi bypass-ul gastric (n.r. – se conturează un nou traseu pentru hrană, astfel încât să ocolească stomacul), dar această operație se efectuează în prezent doar pentru anumite cazuri.

Ce intervenție reconturează cel mai bine silueta?

Practic, reconturarea siluetei este o consecință și nu un scop, pentru că, odată efectuat un procedeu chirurgical, pacientul scade în greutate și revine la greutatea ideală, corespunzătoare înălțimii și vârstei, cam într-un an, un an și jumătate, într-un ritm lent și constant. Țesutul adipos se reduce, atât cel de sub piele, care este vizibil, cât și cel de la nivelul organelor, de care nimeni nu vorbește, acea grăsime viscerală, la fel și țesutul cutanat se restrânge și nu este nevoie de o altă etapă chirurgicală. Dacă, însă, pacientul are o obezitate de tip central, cu abdomenul foarte mare, va rămâne cu un șorț abdominal și atunci se recurge și la chirurgia plastică, dar după îndeplinirea termenului de un an, un an și jumătate de la prima operație. În cazul pacienților mei, nu am avut nevoie de astfel de intervenție, de chirurgie plastică.

Cazurile de obezitate sunt mai frecvente în rândul bărbaților sau în rândul femeilor?

Dacă ar fi să comparăm, apelând la experiența personală și la statistici, cazurile de obezitate în rândul bărbaților sunt la fel de multe ca în cazul femeilor.

„După industrializarea masivă, după apariția unor alimente din ce în ce mai rafinate, după schimbarea ritmului de viață și reducerea activității fizice, cazurile de obezitate au început să crească și se simte, din ce în ce mai mult, nevoia intervențiilor chirurgicale.”

Intervențiile tratează diabetul și hipertensiunea

Ce boli nu sunt compatibile cu asemenea intervenții?

Cele mai grave sunt problemele cardiace și apneea în somn, oprirea respirației în timpul somnului. De aceea, mai întâi le tratăm pe acestea și abia apoi recurgem la operație, dacă riscul nu este prea mare. Practic, dacă există afecțiuni majore la nivelul altor organe, reechilibrăm organismul și abia după aceea mai facem un bilanț pentru intervenția chirurgicală.

Care este cel mai mare risc pentru sănătate pe care obezitatea îl aduce cu sine?

Cel mai mare risc cred că este cel cardiac, pentru că apare hipertensiunea, care, în timp, se agravează și necesită tratament din ce în ce mai variat, cu doze mai mari sau cu asocieri de mai multe medicamente antihipertensive. Și diabetul este o consecință, dar nu este o problemă atât de gravă, poate fi ținut sub control, însă are multe complicații: vasculare, la nivelul membrelor inferioare, la nivelul cordului, la nivelul ochilor, al rinichilor. Se produc niște reacții în lanț, ca la domino.

Prin aceste operații pot fi tratate bolile asociate obezității?

Da. De exemplu, la pacienții cu diabet zaharat de tip II sau cu hipertensiune arterială, în primele luni după operație, simptomele dispar. Același lucru se întâmplă și la pacienții cu apnee în somn, cu dislipidemie, cu o cantitate crescută de colesterol, dar mai lent, nu imediat după operație, pentru că sunt modificări metabolice.

Primul meu pacient mi-e foarte bun prieten și este și un bun exemplu de cum ar trebui să se îngrijească un pacient operat.

Pe ce vă concentrați cel mai mult, atunci când intrați în contact cu pacienții?

Prima dată când intru în contact cu ei, cel mai mult mă interesează dacă au înțeles foarte clar ce înseamnă această operație, dacă dispun de voința necesară pregătirii operației, pentru că nu facem operația de pe o zi pe alta. Pentru a-i pregăti psihic, pentru dieta postoperatorie, avem un psiholog specializat pe așa ceva, pe obezitate. Pe cei care au obezitate mică încercăm să îi determinăm să nu se opereze, să încerce o dietă, un regim de viață apropiat de normal. Dacă este, totuși, cazul de operație, mergem până la capăt cu explorările medicale și stabilim data intervenției.