Iubirea va fi întotdeauna una dintre marile teme ale literaturii. Merge infiltrată în orice tip de roman, în proză scurtă, în biografii. Indiferent de perioada istorică, de meseria și statutul social al personajelor, felul în care acestea iubesc dă savoare poveștii, încurcă ițele firului narativ, naște simpatii sau antipatii, creează tipologii. Cu cât suferă mai mult din iubire sau cu cât simt mai intens, cu atât aceste personaje sunt mai vii, mai aproape de sertarul secret cu sentimente al cititorului care, întorcând pagină după pagină, scoate de acolo plăcere, tristețe, empatie, revoltă sau orice altă stare potrivită lecturii.
Iubirea domină și cele 413 pagini ale romanului semnat de autorul ceh Tomáš Zmeškal, Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă, chiar dacă contextul este unul cu profunde conotații politice, viața din Cehoslovacia dominată de ură și fricile impuse de un regim comunist represiv. Alice, Maximilian, Květa și Josef, personajele centrale ale cărții își amestecă poveștile de viață, trăiesc iubiri cu final trist, dar care vorbesc despre începutul, mijlocul și finalul unor sentimente care se întind pe parcursul a ani de zile și care, în același timp, își dovedesc atemporalitatea. Oricine poate suferi din cauza infidelității partenerului, la fel cum i se poate întâmpla oricăruia dintre noi să iubească o dată în viață atât de intens, încât să nu mai poată găsi în nimic altceva acea intensitate, indiferent că a trăit în Evul Mediu, în perioada interbelică sau că este cetățean al satului global, o lume în care sistemul informațional joacă un rol esențial.
Nu sunt, însă, singurii protagoniști ai lui Zmeškal, întrucât autorul le intersectează destinele cu altele, care, deși par secundare în mersul firesc al narațiunii, își dovedesc prin intensitate importanța. Nu rar se întâmplă, de altfel, ca una dintre cheile de lectură ale unui text să se găsească tocmai în apariția unor astfel de personaje. Un bucătar internat într-un spital de psihiatrie, un prieten din copilărie devenit peste noapte cel mai mare dușman, un unchi medic psihiatru, un verișor stabilit în altă țară care se întoarce pentru a-și cunoaște rădăcinile sunt doar câteva exemple de eroi care vin să îmbogățească povestea cu alte și alte povești, să îmbie arborele narativ să dea muguri pentru a-și intensifica frumusețea.
Acțiunea din Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă se petrece, în mare parte, în Cehoslovacia comunistă, întrucât autorul este unul dintre cei mai în vogă autori cehi contemporani și nu avea cum să nu exploateze resursele pe care trecutul țării natale, mai ales unul plin de controverse, le pune sub ochii unui scriitor. Květa și Josef, fiica lor Alice și soțul acesteia Maximilian domină începutul poveștii. Apele narațiunii par liniștite, chiar limpezi, dar prin felul în care reușește să le tulbure, Tomáš Zmeškal își dovedește abilitatea de a construi personaje puternice, carismatice, misterioase și de a pune, unde trebuie și când trebuie, fiecare piesă din romanul său puzzle.
„Mă înspăimântă faptul că nu voi mai avea timp să-ți vorbesc despre dragostea mea nestinsă pentru tine”, îi scrie Josef Květei după o despărțire de ani de zile, cauzată de infidelitatea Květei. Această suferință reprimată și ieșită prin fisurile unei inimi făcută țăndări însoțește cititorul pe parcursul întregului roman, timp în care acesta se întoarce în Cehoslovacia comunistă pentru a-i cunoaște tradițiile, tiranii și eroii, lipsurile și bucuriile de zi cu zi. De altfel, întregul roman vorbește despre slăbiciuni, despre iubirea care nu moare, dacă prinde rădăcini suficient de puternice, indiferent de pământul arid în care este mutată și nevoită să supraviețuiască, despre cât de încurcate pot fi, uneori, căile pe care te poartă o astfel de iubire.
Květa, Josef și Alice compun împreună prototipul familiei prinsă în capcana regimului comunist. Inginerul Josef, ajuns în închisoare prin contribuția prietenului din copilărie, torționar al regimului care visează să îi fure iubirea soției, pune în discuție tema deținutului politic din anii ’50; soția acestuia, Květa, portretizează membrul familiei care, în încercarea de a-și salva partenerul, ajunge victima propriilor slăbiciuni și își înșală soțul cu torționarul, iar fiica lor, Alice, joacă rolul copilului care se refugiază într-o relație care îi face mai mult rău decât bine, afectată și de nefericirea propriilor părinți.
Cititorul romanului lui Tomáš Zmeškal va fi prins până la capăt de povestea de dragoste care îi are în prim-plan pe Květa și Josef, tocmai pentru că autorul amestecă finalul poveștii cu începutul și începutul cu mijlocul și nu lasă urme de previzibilitate. Învins de propria iubire, Josef este, în același timp, și un învingător pentru că nu se lasă pradă urii, în ciuda izolării la care se supune și a suferinței profunde care îl macină pe interior și îl deteriorează fizic, tocmai pentru că personajele autorului ceh sunt extrem de umane, supuse greșelii, mânjite cu urâtul traiului într-o țară condusă tiranic. Iertarea conviețuiește cu dezamăgirea, în fiecare dintre protagoniștii romanului Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă, dar iese prea târziu la lumină din temnița celui care o stăpânește, a trădatului, o temniță mult mai greu de deschis decât orice temniță comunistă.
Construită pe scheletul a 22 de capitole, într-un stil care permite trecerile de la frazele arborescente la cele revigorante prin concizie și claritatea de raport de activitate, cartea lui Tomáš Zmeškal se joacă cu realismul, cu romantismul, cu miticul, cu politicul și cu socialul, creează legături, uneori greu de imaginat, între viața de zi cu zi a unei familii obișnuite din Cehoslovacia, cenzura, muzica lui Haydn, civilizația hitiților, scrierea cuneiformă, clonarea lui Hitler și omorârea peștilor în piața publică în cinstea Crăciunului.
Neputința, bătrânețea, puritatea iubirii care nu cunoaște vârstă, dezamăgirile vieții de zi cu zi, cruzimea torționarului care face în primul rând un pact cu propriile plăceri sadice și abia apoi cu regimul care îi permite să și le manifeste liber pentru a-i servi interesele, demnitatea, slăbiciunile unor oameni supuși greșelii sunt mânuite cu îndemânare de autorul ceh pentru a-și duce cititorul într-o lume deopotrivă închipuită și extrem de reală, pentru a reconstitui cu migală o perioadă istorică în care a pătruns viermele dezumanizării fără, însă, a ajunge la miez, la acea iubire care nu cunoaște îngrădire și pentru care nici moartea nu este o piedică sau un dușman.
Tomáš Zmeškal, Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă București, Curtea Veche Publishing, 2014
