Iată textul completat cu diacritice, păstrând formatarea și conținutul original:
Lângă Copuzu de astăzi, în urmă cu peste două milenii, regele geților, Dromichete, și-a făcut capitala și l-a adus în lanțuri pe generalul macedonean Lisimah, mâna dreaptă a lui Alexandru cel Mare, după ce i-a înfrânt oștile. Și astăzi se mai găsesc în pământ urme ale acelor timpuri, scormonite de localnici și de arheologi. Despre tracii păgâni s-a scris că (…) se fereau de carne și îmbucau doar miere, lapte și brânză, străduindu-se să viețuiască în pace cu vecinii, drept pentru care Strabon i-a numit capnobati (…), trăind numai cu aerul pe care-l trag pe nări. Alții stăruiau într-o evlavie și mai fără de seamăn, lipsindu-se de femei, ktistii, adică „cei care îndreaptă legile” strâmbate de cei nevolnici, o stirpe de slăviți mulgători de iepe, mâncători de lapte și cei mai drepți dintre oameni, așa cum au fost descriși tracii de Homer și de Herodot. În Piscul Crăsanilor, în punctele Deluș, Platou și Lutărie, s-au găsit urmele de dimensiuni impresionante ale unei cetăți getice, despre care Vasile Pârvan a afirmat că este Hellis, Cetatea Soarelui, reședința lui Dromichete. Tot aici, inscripțiile tracice plasează locul nașterii și copilăriei GEMENILOR CEREȘTI (APOLLO ȘI ARTEMIS). Acest loc sacru s-a numit NETIN DAVA — „Cetatea Nașterii” și se află pe malul apusean al lacului Sărățuica, în stânga Ialomiței. Și tot aici, pe teritoriul satului PIERSICA (Ialomița) se află și locul unde se află și OCHII GEȚILOR, la 10 km de Copuzu.
COIFUL GETIC DE LA COȚOFENEȘTI-OBSERVAȚI ULUIOAREA ASEMĂNARE CU IMAGINEA DE MAI SUS
Legenda spune că atunci, la începuturile istoriei, regii traci, stăpânitorii Lânii de Aur din cântecele orbului Homer, domnitori și peste lumea dunăreană, erau uniți între ei de un jurământ tainic. O lege a tăcerii învelea acest jurământ pentru ca dușmanii să nu știe că ei își apărau împreună pământurile și comorile. Vorbele vechi spun că, de fapt, triburile tracice de pe teritoriul României erau într-un fel unite prin înfrățirea regală a conducătorilor, cu mult înainte de marele Burebista. Cei aleși, inițiați în «Taina Jurământului», tracii purtau ca semn de recunoaștere coifuri de aur sau de argint gravate cu semne anume, numai de ei înțelese și știute.
Dar asta ar însemna o răsturnare aproape totală a ceea ce se cunoaște! Să fi fost spațiul românesc leagănul unei culturi extraordinare, și asta cu 3.000 de ani înainte de Hristos? O civilizație avansată, uluitoare, despre care nu se știe încă nimic? Marii regi traci, cu nume uitate prin locurile în care s-a născut istoria, să fi fost uniți și prin legături de sânge? Să fi existat, poate, o dinastie traco-getă al cărei mister nu s-a gândit încă nimeni să-l dezlege? Iar coifurile din aur să fi fost într-adevăr semnul primei regalități din arcul carpato-danubiano-pontic? Cât e legendă aici și cât e adevăr? Să existe oare, ca și în cazul uluitoarei povești a Troiei lui Schliemann, un sâmbure de adevăr?
Am enumerat doar câteva dintre teoriile și întrebările care nu există în niciun manual de istorie. Puțini știu însă că, în România, au fost aduse la lumină câteva tezaure ce ar putea conține un răspuns. Au fost descoperite, pe rând, nu mai puțin de cinci coifuri tracice, lucrate integral din aur sau argint, care conțin, absolut straniu, aceleași motive și au aproape aceleași însemne încrustate pe ele. Coifurile din aur au fost găsite la sute de kilometri distanță unul de altul, în locuri diferite, dar toate datează din aceeași epocă predacică și au asemănări uluitoare.
Primul, cel mai cunoscut dintre ele, coiful de la Peretu, apoi cel din mormântul de la Coțofenești, încă unul descoperit la Cucuteni, lângă Iași, cel de la Agighiol, dezgropat tot dintr-un mormânt regal și ultimul, cel mai enigmatic dintre toate, coiful găsit nu se știe exact cum, pe malul Dunării, lângă Porțile de Fier. Acesta a și dispărut în mod misterios din țară, pentru a reapărea tocmai peste Ocean, într-unul dintre cele mai mari muzee ale lumii. Cinci coifuri din metal nobil care seamănă ca și cum ar fi fost făurite de aceeași mână, deși acest lucru este imposibil. Să fie ele semne ale legăturilor unei civilizații uluitoare și asupra căreia nimeni nu s-a străduit să se aplece cu destul de multă osârdie, exact cum par să fie și misterioasele cranii din cristal descoperite în șapte părți ale Terrei?
FRĂȚIA REGILOR GEȚI
COIFUL GETIC DE LA PERETU
Fixate pe hartă, locurile în care au fost descoperite coifurile din aur formează exact un arc de cerc între Carpați și Dunăre, care începe din capătul sud-estic, de la Iași, trece prin Tulcea, prin Prahova, apoi Mehedinți și se închide în colțul sud-vestic al țării, lângă punctul de intrare a Dunării în România, la Cazane.
“Existența unei legături strânse între conducătorii triburilor tracice aflate la nord de Dunăre sau chiar și cu cei de pe malul sudic, din Bulgaria de azi, ar putea părea, la prima vedere, speculativă”, explică marele arheolog român, profesorul Vasile Boroneanț, cel care a dezgropat tezaurul din aur de la Hinova și al cărui elev, Emil Moscalu, supranumit “aventurierul arheologiei românești”, a adus la lumină coifurile din mormintele de la Peretu și Agighiol și a urmărit primul “teoria Jurământului Trac”.
“Eu cred că civilizația traco-getică din zona dunăreană existentă aici în urmă cu 3.000 de ani era nebănuit de dezvoltată. Atinsese o amplitudine deosebită de ritual specific, religios și războinic, era stratificată chiar instituțional, sunt dovezi uimitoare că aveau sisteme de comunicare paleoalfabetice, nedescifrate încă, și puteau fără discuție să fabrice propriile obiecte de podoabă necesare acestor ritualuri. Chiar obiecte absolut deosebite, unicat, cum sunt coifurile și chiar marele tezaur, despre care eu cred că era de producție autohtonă, fiind prădat ulterior de populațiile migratoare care au trecut pe aici, și nu fabricat de aceștia, așa cum se crede acum.
Dovada complexității nebănuite a lumii tracice este existența obiectelor uimitor de importante și de complexe descoperite în necropolele din acea perioadă, cum sunt chiar coifurile din aur și alte piese de tezaur mari, dar și marea asemănare stilistică a motivelor de pe coifuri, mai cu seamă că ele se regăsesc într-un spațiu atât de întins, din Moldova până în Banatul de azi, pe toată curbura arcului carpatic. Lumea tracă avea fără îndoială legături cu lumea exterioară, dar existau și legături între conducătorii triburilor, legături de ajutor reciproc și de apărare.
Uluitorul coif dezgropat la Peretu este inconfundabil. Imaginea lui o cunosc și copiii de școală. Aproape 800 de grame de argint aurit masiv, împodobite cu motive ciudate. Simboluri de animale gravate pe apărătorile obrajilor și pe partea din spate, iar fruntea lată, prelungită de doi ochi mari, fascinanți, și încruntați a neînduplecare. Simboluri a căror semnificație nu a putut fi încă descifrată. Dar, straniu, aceeași privire hipnotică dată de ochii supradimensionați se repetă identic pe coiful de la Coțofenești, din Prahova. Un kilogram de aur pur de 24 de karate, parcă lucrat de aceeași mână și folosind aceleași simboluri. Al treilea coif este tot din aur și are, ca și celelalte, tăieturi identice în zona urechilor, aceleași reprezentări de animale fantastice și, cu toate că-i lipsește partea din față, se ghicește acolo începutul ochilor uriași, fabuloși. Acesta a fost dezgropat aproape de capătul nordic al țării, la Cucuteni.”
COIFUL DE LA COȚOFENEȘTI
COIFUL DE LA CUCUTENI-BĂICENI
Din întâmplare sau dinadins, marile descoperiri arheologice din România sunt ținute în umbră, dosite, minimalizate sau tratate cu indiferență, deși existența lor vorbește despre o civilizație precreștină uluitoare, care ar face mândria oricărei țări. Avem nevoie de recunoaștere internațională? Istoria ne-o oferă din plin.
Cavalerii purtători de coifuri de aur au trăit și au locuit chiar aici, pe locurile unde noi astăzi mergem în viteză cu mașina sau trenul, unde construim blocuri și șosele, pe unde ne ațintim privirea în gol, fără să vedem nimic altceva decât câmp, dealuri sau iarbă. Apoi, cineva bagă din întâmplare plugul mai adânc în pământ și deodată ies la iveală comori, câmpurile se umplu de vechi sate tracice, dealurile de cetăți și iarba e roasă de animale fantastice cu pene și solzi.
Trei dintre cele cinci coifuri au fost descoperite întâmplător de țărani: Iași, Prahova și Teleorman. Despre cel de la Tulcea, descoperit în 1930, se știe că era într-un mormânt asemănător celui din Teleorman, în care căpetenia a avut alături nu doar caii și carul, dar și soția. Cel mai puțin se știe despre descoperirea coifului de la Porțile de Fier: a apărut pur și simplu, prin 1913. Coiful din argint aurit este aproape necunoscut în România, fotografia lui fiind publicată, pentru prima dată, abia în 1963. În 1969, el va fi încadrat de marele istoric și arheolog Dumitru Berciu, în celebrul său studiu despre arta traco-getică. Ce se știe cu siguranță este că imediat ce a fost descoperit a fost scos din țară. Așa a ajuns în Colecția Trau din Viena, și de acolo în America. Acum se află la Metropolitan Museum din New York…
COIF GETIC DE LA PORȚILE DE FIER FORMULA AS
sursa: enciclopediagetodacilor.blogspot.com
