Diminețile sunt ca iubirile neîmplinite,
Dacă ajungi să le pierzi nu le uiți niciodată și le regreți absența de fiecare dată când te trezești și e deja zi.
Și numai somnul este de vină.
Somnul, acea relație de lungă durată, te ademenește cu liniștea, cu visele care aproape niciodată nu se împlinesc, cu lipsa de convenționalitate și de cochetărie, cu lenea.
Diminețile nu sunt generoase cu nehotărâții.
Ceea ce au ele de oferit se pierde în 2-3 ore de agitație spumoasă.
Așa că dacă nu îți place șampania la micul dejun îți umpli stomacul cu ceaiurile și cafelele unei zile în care planul e pe primul loc.
Farmecul dimineților stă tocmai în lipsa de plan.
Dimineața ai senzația ca totul începe, că orice ți se întâmplă este minunat și irepetabil, că nimic nu este exclus.
Cine se trezește dimineața, dacă reușește să iasă din capcana somnului, are privirea ageră, vioaie și plină de viață dornică de a fi trăită.
Cine se trezește după ce dimineața mofturoasă îi întoarce spatele are, dimpotrivă, o privire plictisită, lipsită de chef, în care mustește lenea și dorința de a mai dormi, dorință asemănătoare celei pe care o are un dependent de a-și alimenta dependența.
Diminețile pierdute lasă în urma lor senzația că te-ai trezit în mijlocul unei acțiuni, dar îți scapă scopul,
O dâră de parfum de răsărit de soare,
Un căscat prelung al orelor care au trecut fără să le simți prezența,
O promisiune de mâine dimineață, un mâine pe care s-ar putea să îl ratezi din nou
Și o frântură de tic-tac pe care vag ți-o amintești, pentru că erai prea ocupat să te întorci pe partea cealaltă.
