Lecturarea unei biografii poate fi, pe cât de plăcută, pe atât de încărcată de un ușor sentiment de vinovăție. De fiecare dată când răsfoiești viața cuiva, chiar și în paginile unei cărți, ai senzația că îi faci pe plac indiscreției. Este drept, unele biografii se scriu cu acordul personajului în cauză, dar tot te obligă. În câteva ore, zile cunoști un om printr-un intermediar, îți permiți să îl admiri sau să îl judeci, îi faci loc în programul tău, îl lași să te însoțească la cumpărături sau la o cafea cu un prieten, îl pui în buzunarul halatului de baie până îți termini dușul, îi mai faci din ochi la birou, în pauza de masă. Iar când o astfel de biografie are structura unei înlănțuiri de interviuri, de mărturii, de fotografii din arhiva personală, apropierea este și mai evidentă.
E ca și cum ai purta tu însuți un dialog cu subiectul cărții, întrucât, la un moment dat, noțiunile de timp, spațiu, intervievat, intervievator dispar și rămâne doar plăcerea sondării unei personalități care a făcut istorie într-un anumit domeniu.
Annie Muscă
Annie Musca, un filolog care a studiat franceza în Țara Cantoanelor și s-a întors cu nostalgia anilor ’70, a lansat un inedit proiect de biografii în 2008, odată cu prima biografie autorizată a omului de televiziune Tudor Vornicu. De atunci și până în prezent a strâns material pentru cartea vieții multor altor personalități ale României. În 2010 i-a venit rândul lui Dan Mihăescu, binecunoscutul și îndrăgitul autor de texte umoristice, cel care a găsit în emisiunile de divertisment și în profesioniștii care le animă rețeta pentru a-și expune umorul și pentru a-și împlini destinul. Cartea lui Annie Musca este una extrem de subiectivă, așa cum orice biografie sfârșește prin a fi, întrucât trăitul și demnitatea unei vieți cu rost supun și stârnesc admirație, și conține frânturi de atunci și acum care radiografiază lumea artistică și cea a televiziunii din țara noastră. Dar, Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist, nu este doar o biografie, ci și o înlănțuire de istorii personale cu istoria unei țări. Cum era viața unui artist înainte de 1989, ce avea voie să facă și ce nu avea voie să facă, cum s-au pus bazele rezervației de “șopârle umoristice” în România pentru a bucura minți neatrofiate de îndoctrinarea politică veninoasă care se practica în regimul Ceaușescu sunt doar câteva direcții spre care se îndreaptă dialogurile dintre Annie Musca și Dan Mihăescu.
Apărută la Editura Terra din Focșani, în 2010, cartea Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist gândită de biograful Annie Musca exploatează cu generozitate diversitatea. Cel care o va prinde în mâini și o va răsfoi, nu va găsi motiv să amâne atingerea finalului, ci, dimpotrivă, va căuta momente de răgaz în existența sa de zi cu zi pentru a mai petrece câteva minute cu Dan Mihăescu și personajele reale sau fictive din anii pe care acesta i-a lăsat în urmă. Pregătirea de filolog a lui Annie Musca reiese chiar și dintr-o simplă lectură a cuprinsului. Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist are parte de cuvântul înainte al unor personalități care l-au cunoscut pe scriitorul și omul de televiziune, de o despicare în 10 a motivelor pentru care autoarea a ales să scrie această biografie și de o așezare organizată a amintirilor pe colecții, în funcție de an, de aria de acoperire a emoțiilor și a raționalului, de importanța evenimentelor politice, economice, sociale de care se leagă, dar, mai ales, în funcție de impactul asupra destinului celui care le caută prin memorie și le face publice și de un index al numelor menționate pe parcursul celor 277 de pagini. “Din tot ce mi-a povestit, declar pe propria-mi răspundere că nu v-am ascuns nimic! Relatările lui ne-au făcut confidenți pe viață. L-am izgonit în trecut, lansându-l dintr-un deceniu în altul. L-am alungat pe străzi care poartă astăzi alte nume și l-am trimis să rătăcească printre amintiri dureroase. L-am îndemnat să redevină copil, chiar dacă nodul în gât mi se așezase deja. L-am ținut ore în șir lângă persoane dispărute, în brațele cărora a trăit dulci clipe și eterne pasiuni… I-am sucit mințile în așa fel, încât și-a răvășit casa mai ceva ca la o percheziție, în urma căreia, în afară de fotografii, s-au găsit documente prețioase, adevărate pledoarii pentru omul cu cea mai longevivă carieră în universul varietăților.”, recunoaște, cu toată sinceritatea, Annie Musca, sinceritate care transpare, de altfel, pe parcursul întregii incursiuni în acasă-ul umoristului.
Dan Mihăescu, născut într-o zi de vară, pe 5 iunie 1933 și dispărut dintre noi într-o iarnă, pe 24 ianuarie 2013 te cucerește și în privat, nu doar pe ecran, cu umorul prin care își filtrează propriile bucurii și tristeți, propriile împliniri și eșecuri. Dacă în prefață cei care l-au cunoscut ca om și profesionist nu își pot ține în frâu laudele, pe parcursul dialogului între el însuși și biograful său își fac loc și amărăciunea, dezamăgirea, luciditatea și tăiosul simț critic, căci, nu-i așa, dacă nu te supui regulilor sale, joaca de-a amintirile poate eșua lamentabil. Odată luată decizia de a vorbi despre binele și răul din existența ta, asumarea și onestitatea se cer a-ți fi aliați. Fiecare capitol din cartea lui Annie Musca, De unde vine celebrul umorist? Copilăria și adolescența, Scriitorul Dan Mihăescu. De la romanul polițist la umorul pe micul ecran, Recom, primul studio de film publicitar din România, TVR, prima dragoste, Magicianul din spatele actorilor, pe platourile de filmare, Garsoniera “în leu”, Pagini de festival. Muzică romantică la poalele Tâmpei și umor de excepție pe malul lacului Leman, Prietenii mei, Mașinile mele, Femeile mele, Simona, dragostea mea, Premii și distincții, Ce s-a ales de Dan Mihăescu după 1989?, familiarizează cititorul cu felul de a fi al personajului Dan Mihăescu, atât cel din intimitatea propriei case, cât și cel din viața publică a unei țări care își folosește umorul ca armă ori de câte ori are ocazia, cu iubirile, cu simpatiile și antipatiile, cu luptele și cu principiile sale.
Cel care a “năsit” mari actori de comedie ca Toma Caragiu, George Ivașcu, Dem Rădulescu, George Mihăiță, Vasile Muraru și care într-un interviu pentru Jurnalul Național din 2011 mărturisea: „În tinerețe am vrut să mă fac toboșar într-o orchestră, cantonier, împreună cu Liz Taylor sau polițist la «Moravuri». N-am reușit decât să iau niște premii cu romane polițiste. Am condus vremelnic un studio de film publicitar și m-am cantonat definitiv în gazetărie, literatură, dramaturgie și televiziune. Am semnat zece cărți, piese de teatru, filme, peste o mie de emisiuni de divertisment tv, am primit premii naționale și internaționale, au scris despre mine mari personalități culturale ale acestei țări, am fost tradus în străinătate (și în viață), m-au înjurat niște confrați.” oferă în Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist multe răspunsuri la întrebări care s-au perpetuat de-a lungul anilor, astupă unele guri și le destupă pe altele, îmbracă scheletul unei personalități cu amănunte picante, inedite și cu înțelepciune, își face în primul rând o autoanaliză prin rememorare.
După lectura cărții semnate de către Annie Musca rămâi cu un acut sentiment de regret, poți tăia cu un cuțit fumul gros al nostalgiei, recapitulezi, pentru a câta oară doar tu știi, definiția respectului și îi recunoști autoarei capacitatea de a sonda emotivitatea, de a fi atentă la detalii, de a-și face munca de documentare ca cel mai zelos funcționar. Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist este una dintre acele biografii care se cer citite. Pentru că îți vorbește despre propria țară și despre valorile acesteia, pentru că îndulcește întâmplările cu un soi de patetism de care cu toții suntem dependenți când ne raportăm la viață și la moarte, la început și sfârșit, pentru că te face să râzi și să te surprinzi lăcrimând, pentru că îți lasă în grijă un om, un artist, o parte din memoria colectivă.
