Autor: omdecultură

  • Iubirea și calculul probabilităților

    M-am amuzat pe cinste citind o scrisoare de amor a unui vestit matematician (voi trece, totusi, numele savantului sub tacere). In aceasta misiva, iubirea este descrisa in termeni matematici, de unde efectul umoristic al discursului.
    De obicei, iubirea e domeniul vagului, al ipotezelor si presupunerilor. Chiar daca e cantarita dupa un calcul riguros al probabilitatilor, iubirea nu devine mai limpede. Tot tulbure ramane. Matematicianul nostru este, am impresia, pe tot parcursul epistolei ironic si glumet. Dar nici el nu a priceput nimic, pesemne, din sentimentul pe care il prezinta cu atata verva.

    Scrisoarea unui novice matematician catre iubita lui
    Raza necesara a cercului vietii mele,
    Iiti scriu dupa o noapte de nesomn, o noapte petrecuta in calcule probabilistice realizate in vederea casatoriei noastre. Da, iubita mea precum o linie dreapta perpendiculara pe viata mea, iti adresez prin intermediul acestei misive cererea in casatorie! Te vei intreba poate de ce nu am avut curajul sa iti cer mana in mod direct, ah!, raspunsul e simplu, cum trebuie sa fie cele mai bune solutii de rezolvare a problemelor matematicii, nu de curaj e vorba aici, ci de faptul ca argumentele pe care le folosesc ofera certitudinea ratiunii mele imbatabile doar daca sunt citite, apoi reluate, altminteri nu prezinti garantia intelegerii adevarate. Verba volant, ar fi spus latinul!
    Sa las insa vorbele inutile deoparte, caci ele sunt urate matematicii, si sa trec decis la demersul argumentativ! De cand te cunosc mi-am alcatuit un set de observatii aleatorii asupra comportamentului tau. Le-am distribuit normal, fii fara grija!, observatiile mele se grupeaza in centru, in jurul valorii tale medii de trasaturi. Nu-i asa ca numai aceasta judecata si deja te-am convins de rationalitatea celui care astazi iti face o propunere cu o probabilitate foarte aproape de exactitate? Ei, iubita mea, tu insati de eleganta curbei clopot, daca inca nu esti sigura, poti studia matematica lui de Moivre si Gauss, te vei convinge singura ca observatiile, cu cat sunt mai din centrul curbei cu atat sunt mai adevarate. Da, caci asa cum curba clopot este un simbol al epocii pe care o traim, si tu, raza mea de cerc, trebuie sa devii simbolul ratiunii mele riguros matematice. Numai din adunarea a doua intelecte pentru care deductia matematica e prima lege va rezulta inmultirea familiei noastre cu prunci Bernoulli.
    Imi vei contra-argumenta ca nu sunt bogat, ca nu detin garantia materiala necesara. Sper sa nu ma trimiti in fiecare saptamana sa iau bilet la loterie, caci cumparatorul tipic, conform calculului punctelor, nu este afectat de teoria probabilitatilor. Sansele sunt practic zero, iar castigul tine doar de norocul pur. Eu iti fac o propunere pe care nu o vei putea refuza. Sa plecam de la ce avem. Cand vom poseda informatii noi care ne pot imbunatati situatia financiara, vom folosi metoda lui Bayes pentru a corecta probabilitatea initiala. Sunt destul de explicit daca iti spun ca o probabilitate initiala este doar o presupunere, o simpla estimare, dar in viitor vom fi capabili sa accedem la o probabilitate mai exacta, intrucat viitorul poate fi prezis, curba mea gaussiana?
    Esential este sa intelegi importanta majora a problemei partidei neterminate, rezolvata genial de Pascal si Fermat, apoi voi fi sigur ca te vei casatori cu mine. Draga raza care luminezi astazi cercul vietii mele, trebuie sa-ti fie clar ca se pot atribui cifre oricarei evaluari, ca numarul este cheia vietii, ca vom calcula impreuna, zilnic, valorile numerice pentru ziua de maine. Sa nu te iluzionezi exagerat, nu vom sti exact ce ne aduce ziua de maine, dar vom sti ce ar trebui sa ne aduca si vom actiona in consecinta. Astfel, vom trai fericiti pana la adanci batraneti, caci unde e numar e calcul, unde e calcul e siguranta, unde e siguranta e incredere, unde e incredere e perfectiune matematica.
    Astept un raspuns precis, simbolul ratiunii mele, iti dau ragaz o zi pentru propriile calcule probabilistice, dar nu uita, cine nu decide matematic este fiul haosului! 

    Al tau, om responsabil si riguros, X.

    Francesco_Hayez_008
    The Kiss by Francesco Hayez (1791-1882)
  • Remember Ada-Kaleh

    A existat odinioara o mica insula pe Dunare, la 4 km sud-est de Orsova si la 18 km de Drobeta Turnu Severin. Insula a fost locuita inca din Antichitate (cand Herodot o amintea sub numele de Cyraunis), insa prima sa atestare documentara dateaza din 1430; este vorba de un raport al Cavalerilor teutoni catre regele Sigismund al Ungariei, in care se vorbea despre insula Saan. Totusi, numele sub care avea sa intre in istorie si in legenda insula – punct strategic aflat, vreme de secole, la hotarul a trei tari (actualele Romania, Serbia si Ungaria) – este cel (turcesc) de Ada-Kaleh. Destinul ei, scrie autorul cartii la care ma refer mai jos, “este exemplar pentru sacrificiile facute in numele progresului. In 1969, insula a disparut sub apele lacului de acumulare al Hidrocentralei Portile de Fier.

    Coperta-Ada-Kaleh-

    Marian Tutui, apreciat critic si istoric de cinema, precum si redactor-sef al Arhivei Nationale de Filme, a devenit interesat de Ada-Kaleh – asa cum o marturiseste in “Argumentul” volumului sau – dupa ce a intalnit un fost locuitor al insulei, Gheorghe Bob, care i-a cerut imperios filme pe acest subiect. Asa a inceput documentarea sarguincioasa a autorului, devenit istoric sui-generis, care a lansat recent, la Editura NOI Media Print, cartea Ada-Kaleh sau Orientul scufundat. Marian Tutui adauga: “Am fost nevoit sa verific sursele si am incercat sa redau istoria reala a insulei, prea tumultoasa pentru a fi amestecata cu altceva. Nu am reprodus prea multe legende, caci istoria glorioasa a insulei merita sa fie cunoscuta asa cum a fost, fara falsificari.

    Eforturile si intentiile meritorii ale autorului s-au concretizat intr-o aparitie editoriala impresionanta atat datorita ilustratiilor (zeci de imagini relevante si remarcabile, provenind din sapte colectii), cat si – mai ales – informatiilor abundente si valoroase adunate intre copertele sale. Daca va intereseaza sa aflati (mult) mai multe despre Ada-Kaleh, puteti folosi cu incredere noua carte a lui Marian Tutui.

    Lucrarea se deschide, logic, cu un istoric al insulei. Printre altele, aici aflam ca in 1848, 17 conducatori ai Revolutiei de la Bucuresti au fost tinuti trei zile in captivitate pe Ada-Kaleh. Insa si destinele altor eroi baladesti – precum haiducul Stoian Stanga, nascut supus austriac, sarbul Milenko Stojkovic (zis “Iepurele”), unul dintre liderii rascoalei antiotomane de la inceputul secolului al XIX-lea, sau Lajos Kossuth, conducatorul revolutiei maghiare de la 1848 – sunt legate de aceasta insula. Dupa ce Ungaria a anexat Ada-Kaleh in 1913, Conferinta de la Lausanne din 1922 a consfintit apartenenta insulei la Romania.

    Ada-Kaleh – vizitata, in 1930-1931, de regii Carol al II-lea si Mihai I, precum si de primul-ministru Nicolae Iorga – avea sa piara tot ca teritoriu romanesc. Locuitorii au fost anuntati in mai 1963, de catre imamul Regep Ali si istoricul C. S. Nicolaescu-Plopsor, in septembrie 1964 a inceput constructia barajului la Gura Vaii, iar la inceputul anului 1969 insula a disparut sub apa. Conform unui recensamant realizat in 1966, Ada-Kaleh avea 500 de locuitori, dintre care 400 de femei. Ei s-au raspandit care incotro: in Turcia, la Constanta, Orsova, Turnu Severin sau Bucuresti. Cetatea de pe insula a fost stramutata, impreuna cu monumentele funerare, pe insula Simian. Din nefericire, “dupa moartea academicianului C. S. Nicolaescu-Plopsor (1968) proiectul arheologic si turistic Simian intra repede in uitare, iar în 1971, in mijlocul cetatii recladite cu mari eforturi, este amplasata o baraca pentru graniceri.

    Ada-Kaleh-Vila-Ali-kadri-si-in-turca-cu-caractere-arabe.-Omer...-15

    Vila Ali Kadri (aprox. 1930, fotografie realizata de Omer Feyzi Boray)

    Dar sa uitam putin de acest trist sfarsit si sa descoperim, cu ajutorul autorului, ce a fost Ada-Kaleh. Marian Tutui trece in revista note de calatorie si memorii legate de insula, printre care cele ale cunoscutului povestitor danez Hans Christian Andersen. De pilda, din amintirile lui Liviu Jumanca, publicate in 2000 de Liviu Groza, aflam de “frumoasa legenda a celor doi tineri Ada si Kaleh care, indragostindu-se, le-a fost oprita de literele Coranului ducerea pana la capat a dragostei pe care o credeau nemuritoare. Legenda le-a unit numele si le-a daruit definitiv insulei, amintind de iubirea fara margini a celor doi tineri care, in ciuda prejudecatilor parintilor lor, au incercat sa-si uneasca viata in focul fierbinte al dragostei pe care o credeau vesnica si de neinvins.

    In cele doua capitole urmatoare, Marian Tutui prezinta cartile si, desigur, filmele (documentare si de fictiune) care au evocat, explicit sau implicit, insula Ada-Kaleh. Printre operele literare notabile se numara romanul Omul de aur al scriitorului maghiar Jókai Mór – ecranizat in 1919 de cineastul Sándor László Kellner, devenit ulterior celebru la Hollywood ca Alexander Korda – sau Pilotul de pe Dunare al lui Jules Verne. Din 2006 incoace, prozatori romani ca Mircea Cartarescu, Cornel Ivanciuc sau Ilie Salceanu au readus in memoria cititorilor insula Ada-Kaleh. Dintre productiile cinematografice autohtone, amintesc doar comedia Balul de sambata seara de Geo Saizescu, deoarece cateva scene au fost filmate pe insula in ultima vara a existentei sale.

    Cartea mai cuprinde patru capitole, la fel de bine documentate, care sunt intitulate sugestiv “Marturiile unor locuitori”, “Insula in ghiduri turistice si in lucrari stiintifice”, “Ada-Kaleh in imagini si in harti” si “Proiecte de restaurare a cetatii”.

    Profesionist intocmit, Ada-Kaleh sau Orientul scufundat este un volum monografic binevenit, deoarece nu ar trebui sa uitam de o insula care a jucat mult timp un rol important pentru identitatea noastra nationala. Vreau sa inchei, pe un ton ceva mai optimist, cu un alt citat extras din “Argumentul” autorului: “Pana la urma trebuie sa recunosc ca m-am apucat sa scriu cu speranta, nepermis de naiva si de aceea pastrata pana acum secreta, ca aceasta carte ar putea ajuta la reconstituirea intrucatva a insulei Ada-Kaleh pe Simian. (…) Daca Berlinul a fost reconstituit dupa planuri si fotografii, iar Ierusalimul mai ales dupa legende, inseamna ca a reconstitui Ada-Kaleh este doar o problema de vointa…

    Ada-Kaleh-Romania.-DrobetaTurnau-Severin-Insula-Ada-Kaleh.-Geamia-1968-ONT-Carpati-Publiturism4

    Geamia insulei Ada-Kaleh (1968, ONT Carpati Publiturism)

    Adakaleh1909

  • Cine a construit Podul de la Drobeta Turnu Severin? Apollodor din Damasc sau Burebista?

    Toata lumea a invatat la scoala ca Traian a reusit sa cucereasca Dacia datorita construirii, de catre Apollodor din Damasc, un inginer aflat in solda Romei, a podului de piatra de la Drobeta Turnu Severin. Gratie acestei constructii imparatul roman a putut sa-si treaca trupele pe malul stang al Dunarii si sa inceapa cucerirea Daciei. Dar nimeni nu s-a intrebat vreodata, de ce cronicile romane nu amintesc de podul lui Traian care, trebuie sa recunoastem, a fost o realizare militara si strategica importanta pentru vremurile respective. 

    Analiza documentelor vechi ne face sa ne punem o intrebare: de ce constructia podului de la Drobeta nu este mentionata nici macar pe Columna lui Traian, care infatiseaza, pas cu pas, cucerirea Daciei? De ce pe Columna, trupele romane trec pe un pod de vase si nu pe un pod fix? Cum este posibil ca o constructie de o asemenea maretie si importanta strategica sa fie ignorata de ceea ce a fost numita cea mai importanta cronica in piatra a cuceririlor romane?! Mai mult, este imposibil ca romanii, al caror gust pentru festivitatile inchinate cuceririlor lor, este binecunoscut, sa fi omis aceasta realizare fara de care Dacia poate ca nu ar fi fost invadata.
    In plus, din punct de vedere tehnic, era imposibil ca, intr-un interval de cateva luni, romanii sa construiasca un pod care, la ora actuala, cu tehnicile moderne, poate fi construit intr-un interval de timp de 5 pana la 7 ani. Si sa nu uitam ca romanii controlau doar malul drept al Dunarii, malul stang fiind in mainile armatelor dace. 
    Apollodor din Damasc sau Burebista? 
    Dar sa lasam scrierile romane si sa cautam in arhivele altor popoare… Un text macedonean, amintind o legenda veche, povesteste despre 3 mesteri, constructori iscusiti, care la porunca regelui dac Burebista au ridicat un pod peste Danubius in 6 ani. La vremea aceea podul facea legatura intre regiunile pe care Burebista le stapanea la nord si la sud de Dunare. Strabon, de ale carui informatii la ora actuala nu se mai indoieste nimeni scria: "Burebista stapaneste tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunarii. Este temut de romani… Trecea fluviul cand voia… “. Daca in timpul iernii Dunarea putea fi trecuta pe ghiata, nu acelasi lucru se putea intampla in restul anotimpurilor. Mai ales va regele dac nu dispunea de o flota din care sa faca pod de vase. Armata sa, numarand mai bine de 200.000 luptatori (cifra imensa pentru acele vremuri, cand populatia Romei era de putin peste 100.000 de cetateni) era formata doar din cavalerie si infanterie. 
    Ceea ce presupunea un sistem de comunicatii bine pus la punct. Adica drumuri si poduri pe care marele rege sa-si deplaseze trupele in zonele fierbinti ale regatului sau. Si zona cea mai fierbinte era la sud de Dunare, acolo unde Imperiul roman incerca sa-si intinda stapanirea. De acolo si necesitatea construirii podului. Pod de origine dacica pe care Apollodor doar l-a refacut. Mai exact i-a refacut structura de lemn pe care un brav descendent al lui Burebista, Decebal, a incendiat-o, incercand sa intarzie inaintarea romanilor in Dacia. Din acest motiv Traian si-a trecut trupele in Dacia nu pe un pod de piatra ci pe unul de vase, dupa cum chiar Apollodor din Damasc arata pe Columna lui Traian, refacand structura de lemn a podului din ambele parti. Mai tarziu armata romana a refacut integral vechiul pod de piatra al lui Burebista pentru a transporta prada luata de la populatia dacica. 
    Din pacate, informatiile ulterioare cuceririi Daciei sunt aproape inexistente. Doar un text aminteste ca in secolul al III-lea d. H., Constantin cel Mare, dac de origine nascut la Nis (cati stiu oare acest lucru?), reconstruieste podul de la Drobeta, adauga un castru cu patru turnuri si un edificiu cu numeroase incaperi… 
    Poate ca odata, romanii vor invata cine au fost cu adevarat stramosii lor… 
    Eliszar 

    Proiectul refacerii Podului lui Traian,
    inclus de sarbi intr-un urias proiect turistic national.
    Podul lui Traian de la Drobeta a fost construit in numai trei ani de zile (103-105), dupa planurile arhitectului Apolodor din Damasc, cel care a proiectat si Columna lui Traian de la Roma. A fost cel mat mare pod construit in antichitate, ingenios ca tehnica si ca forma. Si astazi ruinele sale starnesc admiratia oamenilor. Numai pentru construirea pilelor au fost folosite blocuri masive de piatra si stejarii de pe 200 ha de padure. Podul era lung de 1.135 m, inalt de 18,60 m si lat de 14,55 m.
    Basilica Portului Romei
    Cu aurul transformat in monede, luat din Dacia Traianà abia cucerità, Impàratul Traian, intre 105-106 a plàtit construirea Portului Romei, Centumcellae, actuala Civitavecchia, Palatul imperial, termele, magaziile-horrea- si intregul complex ràmas aproape intact pànà astàzi, si in parte redescoperit dupà bombardamentele din 1943-44. 
    Arhitectul, Apolodor din Damasc, acelasi constructor al podului de la Drobeta.
    Drobeta-Turnu Severin, Iron Gates Museum
    Muzeul Portile de Fier. Dr.Tr.Severin

    Adevaratii constructori ai Podului lui Traian. DEZBATERE

    Material prezentat de Pr. Mihai-Andrei Aldea
    http://foaienationala.ro/adevaratii-constructori-ai-podului-lui-traian-dezbatere.html
    Cel mai rau lucru la cetatenii romani de asta nu este niciunul din cele pe care le socotisem cele mai rele pana acum. Cel mai rau lucru la cetatenii romani de astazi este
    cumplita boala a datului cu parerea.
    Am primit pe mail un text intitulat
     „Adevaratii constructori ai ”Podului lui Traian”?”.
    Sa vedem daca el confirma sau infirma parerea mea.
    Adaug aici ca, desi il citez din belsug, la sfarsit il las si integral, ca sa nu-si inchipuie cineva ca am scos cuvintele din context.
    Deci, sa citam:
    I. „Toata lumea a invatat la scoala (atat in clasele primare, cat si in liceu), la capitolul antichitatea romanilor, ca in rastimpul 103-105 arhitectul Apollodor din Damasc a construit un pod peste Dunare, gratie caruia Traian a reusit sa-si treaca armatele in Dacia si sa o transforme in provincie romana!
    Gresit!
    1. Cele mai multe manuale pe care le-am putut consulta spun ceva de genul „podul a fost construit inainte de al doilea razboi cu dacii”, fara a indica perioada exacta. Chiar daca unele dau o perioada, nu se poate generaliza in temeiul lor. Mai mult, disputele istorice serioase nu se pot baza pe manualele scolare decat atunci cand chiar manualele sunt subiectul disputei.
    2. Niciun manual pe care l-am putut consulta nu spune ca datorita acelui pod „Traian a reusit sa-si treaca armatele in Dacia si sa o transforme in provincie romana!”. Afirmatia ar fi, de altfel, cu totul absurda sau pur si simplu inculta: Traian trecuse cu armata sa Dunarea in primul razboi dacic (101-102) pe un pod de vase, infrangandu-l pe Decebal care a cerut in genunchi mila imparatului inaintea zidurilor Zarmisegetuzei. Podul era o necesitate pentru cineva care stapanea temeinic amandoua malurile, si ca sprijin logistic dar mai ales economic.
    II. Urmatorul citat:
    „Faina chestia, mai ales ca este vorba de o minune a antichitatii in aceasta parte a lumii, fiind considerat cel mai lung pod din Imperiul Roman! Numai ca. informatia nu prea pare in regula, mai ales ca nici nu are “acte”! O sa ma intrebati: “Cum adica nu pare in regula?” Foarte simplu. Pentru constructia acestui pod de catre romani nu exista nici un document. Nici macar unul! Nici de factura folclorica, nici epigrafica si nici literara!”
    Gresit!
    Dupa cum vom vedea, exista mai multe „acte” ale acestui pod. De obicei, insa, nu sunt mentionate in manualele scolare, dar apar in lucrarile de specialitate. De ce autorul minte atat de categoric, este greu de spus. Dar, asa cum vom vedea, chiar minte.
    III. „Apoi trebuie sa va atrag atentia ca istoria este o materie de studiu logica. Ori, aceasta actiune de construire a podului de la Drobeta de catre Traian, prin intermediul arhitectului Apollodor din Damasc, este absolut ilogica! Sa vorbim intai despre documente.”
    De fapt istoria nu este „materie de studiu” decat pentru elevi. Pentru cercetatori ea este „disciplina stiintifica”, ceea ce este mult deosebit. Iar ca disciplina stiintifica istoria cere in primul rand o informare cat mai deplina, si apoi o onestitate cat mai deplina, pentru a se ajunge la concluziile cele mai probabil valabile. Ceea ce nu este, totdeauna, egal cu adevarul. A pretinde insa logica in lipsa informatiilor coerente este ilogic. Si o asmenea „metoda” de lucru nu poate duce decat la greseli.
    De aceea, trebuie sa spun ca, dupa cunostintele mele, mi s-a parut cu totul gresita afirmatia „aceasta actiune de construire a podului… este absolut ilogica”. Dar, daca vrem sa fim logici, trebuie intai sa vedem argumentele. Care sunt?
    IV. „Este cunoscut faptul ca monumentul triumfal ridicat de Traian in urma victoriei impotriva dacilor si cunoscut sub numele de Columna lui Traian, este o cronica in piatra care relateaza pas cu pas cucerirea Daciei.”
    Gresit!
    Toti specialistii stiu ca, desi cuprinde multe informatii, Columna lui Traian nu relateaza lucrurile „pas cu pas” decat daca socotim ca „pas” fiecare punct important din punctul de vedere al Romei. Sunt multe lucruri peste care se trece aici si sunt cunoscute din alte surse.
    Afirmatia nu este esentiala in discursul textului analizat, dar este o mostra de „dat cu parerea desi nu stiu”.
    V. „Pe un asemenea monument, mai ales ca este construit de acelasi arhitect care se presupune ca a ridicat si Podul de la Drobeta, Apollodor din Damasc, este practic imposibil sa nu apara o asemenea realizare! Fie si numai pentru satisfacerea orgoliului imparatesc si a celui ce l-a construit, fara a mai pune la socoteala faptul ca fara existenta acestui pod poate ca Dacia nu ar fi putut fi ocupata. Cu toate acestea daca intrebam documentele in legatura cu acest pod, ele tac, nu exista dovezi literare sau epigrafice care sa ateste constructia podului de catre romani!
    Gresit!
    Greseala care tine de incultura sau de dorinta de a-i insela pe cititori?
    Nu-i treaba mea sa raspund.
    Insa afirmatia este o minciuna totala.
    De la inscriptia de pe malul sudic al Dunarii, pana la Columna lui Traian, sunt destule marturii antice despre ridicarea acestui pod.
    Ca simpla dovada, atasez o poza a Podului lui Aplodor (sau Traian, cum vreti), asa cum apare el pe… Columna lui Traian!!!
    Sa mai amintim ca Dio Cassius si alti istorici antici amintesc si ei de Podul lui Traian si de ridicarea lui.
    Deci, dintr-o data, argumentata cade. Cel putin aici! Sa vedem insa, ce urmeaza!
    Pentru cei care nu inteleg semnificatia prezentei podului pe Columna, sa mentionam ca, in afara placilor de la picioarele podului, este primul document antic ce atesta acest pod. Totodata, acest document atesta faptul ca podul este stapanit exclusiv de romani si, dupa cum arata si ruinele sale de astazi, este construit intr-un stil cu totul ne-dacic si tipic roman. Coroborand imaginea de pe Columna cu celelalte izvoare, cum o vom face mai jos, concluziile firesti – si incontestabile logic – sunt cu totul altele decat ale autorului textului analizat.
    VI. „Exista insa in folclorul aroman o balada populara care vorbeste despre constructia acestui pod. O sa va spun imediat despre ce este vorba. Pana atunci insa sa vorbim putin despre logica acestei afirmatii tratata de specialisti ca “batuta in cuie”. De ce?
    1. In primul rand este absolut ilogic ca romanii sa fi putut construi podul de la Drobeta intr-un rastimp atat de scurt (numai 2 ani) in conditiile in care unul dintre maluri se afla inca in stapanirea dacilor!
    2. In al doilea rand este absolut ilogic ca Decebal, pentru care libertatea poporului sau era mai presus de orice altceva sa stea cu mainile in san si sa priveasca cum se construieste un pod care punea in pericol insasi existenta statului dac!
    3. In al treilea rand afirmatia este ilogica intrucat cercetari efectuate de catre ingineri au pus in evidenta faptul ca, cu tehnica actuala si pe vreme de pace, sunt necesari cca. 5 ani pentru finalizarea unei asemenea constructii! Atunci era razboi! Iar Traian nu era un copil care se juca de-a razboiul sa nu-si dea seama ca-si decimeaza armata in van urmarind finalizarea acestui proiect. Tocmai de aceea pe Columna armata romana trece PE UN POD DE VASE!”
    Gresit!
    1. Nu exista o balada aromana despre acel pod. Numele de aromani este dat romanilor din Macedonia, Epir, Tesalia si parti mai la sud de acestea, precum si la romanii de acolo ce au mers in numar semnificativ in Evul Mediu tarziu si in epoci mai apropiate in Tracia si Iliria, si apoi si mai spre nord. Romanii din Moesia, singurii care ar putea teoretic avea, in afara de cei din Oltenia sau Banat, balade despre acest pod, nu sunt aromani. Balada armaneasca citata… nu are nicio legatura cu subiectul. Dar vom reveni asupra acestei balade la locul in care revine si autorul textului studiat, spre a vedea mai limpede despre ce este vorba.
    2. Afirmatia de la punctul 1. al autorului include doua premize gresite. Prima este ca durata constructiei ar fi fost de „numai doi ani”. A doua ca malul nordic ar fi fost la Decebal in perioada 103-105. De fapt in primavara lui 101 romanii trec Dunarea pe un pod de vase si ocupa malul nordic al Dunarii (ceea ce se vede si pe Columna). Pana in 105 Decebal nu il mai recupereaza, Oltenia si Banatul sunt in cea mai mare parte, deja, provincie romana. (se pot vedea toate lucrarile de specialitate, precum si izvoarele indicate de acestea)
    3. Afirmatia de la punctul 2. al autorului include trei premize gresite.
    Prima ar fi aceea ca lui Decebal ii pasa de popor, adica, se subintelege, „poporul dac”. Izvoare pentru aceasta parere? Nu exista.
    Stim ca Horea a strigat „mor pentru popor”. Pentru Decebal nu avem nicio asemenea marturie. O fi placut sa ne inchipuim ca Decebal, cel dintai dintre nobilii daci, iubea poporul de rand. Marturiile istorice nu ne arata insa vreo asemenea iubire intre tarabostes si poporenii lor, pe care la o adica nobilii daci nu sovaiau sa-i vanda si ca sclavi (romanilor si grecilor). O exceptie uimitoare, mentionata ca atare, este cea perechii Burebista – Deceneu. O asemenea mentiune nu exista insa pentru Decebal, cu toate ca este aratat ca un mare strateg, bun luptator samd. Poate ca-i pasa de popor, dar nu avem nicio dovada in aceasta privinta. Autorul tocmai vorbea de lipsa documentelor despre pod (imaginara in acel caz) ca o dovada ca nu romanii au construit podul. In lipsa documentelor despre Decebal ar fi trebuit sa-si stapaneasca imaginatia. Mai ales ca sunt si alte izvoare privind raporturile dintre Decebal si popor, asupra carora vom reveni.
    A doua premiza gresita este ca Decebal era reprezentantul „poporului dac”. Mai curand ar fi fost Traian, daca e sa judecam dupa numarul de daci condusi, sau niciunul dintre ei, daca este sa fim obiectivi (nu exista o unitate constienta si sistematica nationala dacica, nu exista un „exponent al neamului”; cel mult exista o unitate etnica, dar asta este cu totul altceva).
    Din Dacia lui Burebista Traian stapanea la anul 100 mai mult de jumatate:
    Panonia si V Crisanei, atat direct cat si prin iazigii confederati Imperiului roman (ca si Tracia, de altfel, multa vreme); Moesia in intregime; Scitia Mica; sudul Basarabiei de azi (prima posesiune romana nord-dunareana, de altfel); Carpatii dinspre Moravia, prin iazigii si marcomanii confederati Imperiului Roman.
    Ce stapanea Decebal la anul 100?
    Banatul, Oltenia, Transilvania, E Crisanei, partea carpatica si sub-carpatica a Munteniei si o parte din muntii Moldovei.
    Aliatii lui Decebal, roxolanii si bastarnii, stapaneau o parte a Campiei Munteniei si centrul Moldovei, de la Siret pana dincolo de Nistru.
    Carpii, Costobocii si Dacii Mari, care au fost neutri in aceste razboaie, stapaneau „Tara de Sus” a Moldovei, Maramuresul, Pocutia si parti din Galitia de mai tarziu.
    Deci Decebal stapanea o Dacie care cuprindea doar o mica parte a dacilor, mult mai multi fiind chiar si cei din Imperiul roman decat cei condusi de Decebal.
    Dar aceasta enumerare, desi covarsitoare in sine, nu ar avea nicio insemnatate daca dacii din celelalte parti l-ar fi privit pe Decebal ca pe conducatorul si/sau reprezentantul lor.
    Nici vorba!
    Decebal a vrut sa ceara, din nou, ajutorul dacilor nordici (Carpi, Costoboci, Dacii Mari), spre sfarsitul celui de-al doilea razboi cu romanii, deoarece pana atunci acestia nu-l ajutasera cu nimic. De asemenea, dacii din Imperiul roman (si vom reveni asupra lor!), n-au miscat un deget pentru Decebal, dar au muncit din greu pentru Traian. Trist pentru romantismul care ii vrea pe daci uniti, nationalisti si anti-romani, dar adevar istoric atestat de izvoare.
    Deci, nici vorba ca Decebal sa fi fost reprezentantul „poporului dac” privit ca intreg.
    A treia premiza gresita este cea dupa care Decebal, daca lasa sa se construiasca podul, insemna ca „sta cu mainile in san”.
    Decebal castigase pacea printr-o uimitoare marinimie a lui Traian. Acesta, desi il avea ingenunchiat la picioare, nu l-a luat prizonier, nu l-a batjocorit, ci i-a dat pacea. S-a retras de langa Sarmisegetuza, dar a pastrat sudul Banatului si Olteniei, dupa cum atesta, iarasi, izvoarele.
    Pierderile suferite de Decebal erau cumplite, armatele sale fusesera decimate in razboi, trupele romane stationau la Drobeta si Dierna si in alte puncte ale malului nord-dunarean, dar si mai in adancul Banatului si Olteniei. Orice miscare inainte de vreme ar fi insemnat intr-adevar nimicirea lui Decebal si statului sau. Ca urmare, nu a exista nicio actiune militara a lui Decebal in aceasta perioada.
    Dar Decebal, fireste, nu a stat „cu mainile incrucisate” ci, cu ajutorul mesterilor si instructorilor romani, si-a refacut o parte din cetati si armata, a construit noi masini de lupta samd. Incalcand, de fapt, tratatul cu Traian, ceea ce a si dus la al doilea razboi cu acesta. In care Decebal a fost zdrobit.
    Orice ar fi dorit autorul textului citat, Decebal nu putea sa faca mai mult. Poate cu trei mitraliere si cinci carute cu munitie. Dar, nu avea de unde sa le ia. Sau daca dacii nordici ar fi trecut de partea lui. Dar, n-au trecut.
    4. Afirmatiile de la punctul 3. al autorului sunt un amalgam uimitor de greseli de sistematica si logica istorica. De ce?
    Unde sunt „savantii”, pardon!, inginerii invocati de autor? Pe ce temei au stabilit ei cat de repede se putea construi podul, cata vreme nu se cunoaste exact decat o parte din tehnica de constructie folosita? In comparatie cu ce au facut aceste calcule? Pe baza caror resurse umane si materiale estimate?
    Cei care cunosc istoria Imperiului roman stiu bine ca acesta construia strazi, viaducte, poduri samd cu o viteza ce depaseste cu mult, cu foarte mult, viteza constructiei autostrazilor in Romania. Inainte de a fi luptatori militarii romani erau constructori exceptionali, atat in constructii usoare si semi-usoare – de la valuri de pamant sau palisade la forturi – cat si in cele grele. Mai mult, greul transporturilor in asemenea constructii ca Podul lui Traian nu era pe militari cat pe sclavi. Militarii erau mesterii constructori si nenumaratele urme ale realizarilor lor, din intregul Imperiu roman, ne arata cat de buni mesteri erau!
    Fara a intra in alte amanunte despre costructia Podului lui Traian – unele date generale se gasesc si pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Podul_lui_Traian  – trebuie spus ca pretentia autorului este lipsita de seriozitate. Folosirea tehnologiilor proprii de catre civilizatii straine nu poate fi estimata pe baza capacitatii de a le folosi de catre o civilizatie de azi – sunt straine. Nu dezvoltam pe tema, dar exista foarte multe cazuri in care estimarile inginerilor moderni lipsiti de pregatire istorica s-au dovedit foarte gresite.
    Pe de alta parte, autorul dateaza ridicarea podului intre 103-105, adica in vreme de pace, dupa care spune „Atunci era razboi!”. Curat-murdar.
    Apoi, autorul spune ca Traian nu si-ar fi … decimat (?!?!?) armata construind podul. De ce crede autorul ca ar fi fost o decimare, greu de inteles, in conditiile in care armata romana se ocupa de constructii in mod curent. Cel mai probabil, nu stie o multime de lucruri elementare despre antichitatea romana.
    In sfarsit, ca o culme a erorilor din acest pasaj apare si ideea ca pe Columna armata romana trece Dunarea pe un pod de vase.
    Din pacate, desi a spus ca istoria este o „materie de studiu logica”, autorul se arata strain de logica.
    a) Trecerea trupelor in primul razboi dintre Traian si Decebal s-a facut pe un pod de vase; trecerea trupelor ofensive in al doilea razboi s-a facut pe pod; asa arata Columna!
    b) Daca a trecut trupele pe un pod de vase, Traian nu depindea de podul permanent pentru a-l invinge pe Decebal, asa cum afirma la inceput autorul textului analizat de noi. Iar autorul se contrazice pe sine, ca si in cazul perioadei de pace/razboi a ridicarii podului.
    VII. Citat:
    „Dacii stapaneau, inainte vreme, ambele maluri ale Dunarii. Prin urmare este verosimil faptul ca Podul sa fi fost construit de ei !”
    Gresit!
    Avem, pe de-o parte, mai multe izvoare antice care ne arata ca romanii au construit podul. Pe de alta parte, niciun izvor nu atribuie altcuiva ridicarea Podului!
    Nici macar izvoarele din vremea imparatilor romani traco-iliri (sfarsitul secolului III)!
    De asemenea, nu exista nicio alta constructie similara, fie si doar ca tehnologie, care sa apartina dacilor.
    Deci este cu totul neverosimil ca dacii sa fi construit podul.
    La fel de bine am putea zice ca l-au construit celtii care, in timpul marii lor invazii, si inainte de Burebista, au stapanit si ei ambele maluri ale Dunarii. Doar ca nu sunt dovezi, nici scrise, nici arheologice, ale existentei podului pana in timpul razboaielor dintre Decebal si Traian.
    Mai mult, a spune ca dacii „stapaneau ambele maluri ale Dunarii” este inducere in eroare. De ce? Pentru ca dacii de pe cele doua maluri erau din triburi diferite, nu erau uniti! Tribalii si dacii din Oltenia nu erau mereu in cele mai bune relatii, iar vreo actiune unita a lor, in orice domeniu, pur si simplu nu exista mentionata in istorie. Nici nu mai vorbim ca nu aveau nicio traditie in constructii monumentale, ca nu ne-a ramas de la ei niciun pod macar peste Olt sau Ogosta, ca sa putem sa ne inchipuim ca ar fi stiut sa faca o asemenea constructie. Dar aici intram in domeniu arhitecturii traco-dacice versus arhitectura romana, un subiect pe care autorul textului citat nici macar nu l-a atins. De ce, nu stim. Fie ca l-ar fi contrazis total, fie ca nu il cunostea deloc.
    VIII. „Faptul apare cu totul logic dupa ce-l citim pe Strabon: ”Burebista stapaneste peste tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunarii”. Acelasi autor ne spune: “(Burebista) trecea fluviul cand dorea.”, insa Dacia nu era putere navala la acea vreme! Daca iarna Dunarea putea fi traversata pe gheata, cum se intampla in cazul atacului lui Decebal in Moesia, care era modalitatea de a trece Dunarea, vara, decat. pe un pod! Aceasta avand in vedere ca Burebista, cum spuneam, nu dispunea de o flota din care sa faca pod de vase.”
    Gresit!
    1. Strabon arata acolo ca Burebista nu era impiedicat de nimeni sa treaca Dunarea, ca era stapan pe amandoua malurile, nu indica felul in care se trecea Dunarea.
    2. Dacia nu a fost niciodata o putere navala. Sintagma „nu era putere navala la acea vreme” poate da alte idei, si ar fi cu totul gresite.
    3. Burebista putea, la fel ca si altii, sa faca fie un pod de luntrii – acele luntrii pescaresti mai mari si mai zdravene decat barcutele de agrement cunoscute orasenilor – fie un pod de plute (de busteni). Asa au facut si turcii sau alti migratori care au trecut Dunarea fara poduri de piatra. Asa s-a facut mai bine de 1000 de ani, cu atat mai mult o puteau face dacii.
    Mai mult, izvoarele istorice (sic!) arata ca luntrile acestea erau foarte numeroase pe Dunare si au fost adesea folosite ca atare. Sa nu uitam ca nici macedonenii care au fost infranti in Baragan nu aveau corabii, dar au trecut Dunarea linistiti in plina vara (cred ca ne amintim episodul, este cel cu Dromichetes si Lisimah).
    4. Pretinsa „logica” de a trage concluzii pe baza de supozitii nu are niciodata valoare. Izvoarele arheologice si cele scrise sunt cele care au valoare. Iar ele nu atesta nicio constructie mare ridicata de Burebista, cu atat mai mult vreun pod peste Dunare. In schimb atesta ridicarea podului de la Drobeta de catre Apolodor din Damasc in vremea lui Traian. intre documente si fantezie… pentru istorie sunt de preferat documentele.
    5. Nu doar ca Burebista a stapanit destul de putin pamantul de la sud de Dunare, dar l-a stapanit si in conditii destul de precare. Asa cum am mai spus, nici macar in centrul stapanirii sale – care nu se stie foarte sigur unde a fost – nu a ridicat macar vreo cetate mareata sau alt monument care sa aminteasca de domnia pe care a avut-o. Nu se pastreaza de la Burebista niciun pod, nici peste Olt sau Mures, nici peste Lom, Ogosta sau oricare alta apa din teritoriul stapanit (vremelnic) de el. Daca pretinsa lipsa a izvoarelor este asa-zisul argument pentru negarea ridicarii podului de catre Traian, cu cat mai mult se potriveste el pentru Burebista!
    IX. „Mai mult pentru aceasta afirmatie exista chiar si documentatie! O balada populara aromana, intitulata “Puntea din arta” ne vorbeste, valorificand probabil o legenda mai veche, despre trei mesteri constructori iscusiti care au lucrat la constructia unui pod peste Dunare vreme de sase ani!”
    Gresit!
    1. O balada populara de secol XVIII-XIX nu este o „documentatie” istorica pentru secolul II d.Hr.!
    2. Nu exista o balada populara aromana intitulata „Puntea din arta”.
    3. Nu exista o balada populara aromana care sa vorbeasca despre trei mesteri care au lucrat la constructia unui pod peste Dunare.
    4. Exista insa balada armaneasca „Podul de pe Raul Arda”, care vorbeste despre cei trei frati mesteri care au ridicat podul de pe acest rau (in vechea Tracie, azi in sud-sud-estul Bulgariei).
    Autorul nu stie ce spune sau pur si simplu minte? Nu-i al meu sa judec, dar oricum nu are dreptate, pretinsa „documentatie” fiind in intregime un fals dintre cele mai rusinoase.
    X. „Dar ce se intamplase cu podul in ajunul ocupatiei romane? Decebal, strateg vestit, surprins de atacul romanilor, distruge lemnaria podului. Faptul pare a fi atestat de bucatile de barne arse aflate la fata locului. Deci, pentru a frana in oarecare masura invazia romana, Decebal, din necesitati de strategie militara, distruge opera inaintasului sau, Burebista. Aceasta va fi refacuta de un alt DAC, de aceasta data imparat al Bizantului, anume CONSTANTIN CEL MARE, nascut in orasul Nis, aflat azi in Bulgaria!”
    Gresit!
    1. Daca podul a fost refacut de Constantin cel Mare, atunci nu mai aveau cum sa fie acele „bucati de barne arse”. Ele exista, doar ca sunt din vremea distrugerii podului chiar de catre romani, odata cu abandonarea tarmului nordic al Dunarii, in vremea invaziilor migratorilor.
    2. Daca autorul recunoaste ca cei din Moesia erau daci, ar fi trebuit sa inteleaga si faptul ca, uimitor, au fost de partea lui Traian. Deci nu l-au privit pe Decebal ca pe un conducator/reprezentant al poporului dac! Mai mult, dupa cum arata izvoarele istorice – iarasi, ce sa facem! – dacii din Oltenia au trecut iute de partea lui Traian, iar cei din Muntenia erau mai mult decat fericiti sa fie sub stapanire romana. Se poate vedea acest lucru si la Cassius Dio dar si in alte izvoare, precum si in numeroasele lucrari de specialitate.
    3. Constantin cel Mare nu a fost dac, ci daco-roman sau, mai bine-zis, straroman.
    Nu exista despre el nici cea mai mica aluzie la vreo incercare de tracizare sau dacizare a Imperiului (ca la Galeriu), pe care l-a condus atata vreme si caruia i-a hotarat destinele.
    4. De vreme ce Decebal nu stapanea malurile Dunarii, controlate – iar documentat de izvoarele antice! – de romani, nu avea cum sa dea foc podului pazit de legiunile romane decat in urma unui alt razboi… care nu a existat.
    5. Chiar daca Decebal ar fi ars lemnaria, nu ar fi fost mare lucru pentru Traian sa o refaca. De ce ar fi trebuit sa astepte aceasta lucrare venirea Sfantului Constantin cel Mare? Evident, pentru ca autorul textului il uraste pe Traian, ii uraste pe romani. Dar istoria adevarata nu se face pe sentimente de acest fel, ci pe informatii concrete, pe dovezi istorice. Care, in acest caz, atesta ca Podul de la Drobeta a fost ridicat de Apolodor din Damasc la porunca lui Traian. Restul e o trista fantezie.
    XI. „Cand, oare, vom inceta a mai ridica elogii cuceritorilor si vom trece sub semnul ignorantei realizarile stramosilor nostri?”
    Cu siguranta, veti face acest lucru cand veti pune mana pe carti de istorie serioasa si veti cerceta izvoarele fara idei preconcepute. Atunci veti intelege ca si romanii sunt stramosii nostri si veti scapa de mania deformarii istoriei dupa inchipuirea romantica a dacismului post-modernist.
    Raspunsul este dat celui care a pus intrebarea, deoarece, intr-adevar, cel putin in ceea ce priveste ignoranta i se potriveste.
    XII. CONCLUZIE
    Da, am avut dreptate.
    Cea mai ingrozitoare plaga a Romaniei de azi e datul cu parerea.
    Piciorul podului. Muzeul Portile de Fier. Dr.Tr.Severin
    (mesajul primit)
    Subject: FW: Adevaratii constructori ai “Podului lui Traian” ?.
    To: …..      Date: Friday, 10 December, 2010, 9:24
    Podul lui Traian? Ma indoiesc! (Cogito, ergo sum)
    Toata lumea a invatat la scoala (atat in clasele primare, cat si in liceu), la capitolul antichitatea romanilor, ca in rastimpul 103-105 arhitectul Apollodor din Damasc a construit un pod peste Dunare, gratie caruia Traian a reusit sa-si treaca armatele in Dacia si sa o transforme in provincie romana! Faina chestia, mai ales ca este vorba de o minune a antichitatii in aceasta parte a lumii, fiind considerat cel mai lung pod din Imperiul Roman! Numai ca informatia nu prea pare in regula, mai ales ca nici nu are “acte”! O sa ma intrebati: “Cum adica nu pare in regula?” Foarte simplu. Pentru constructia acestui pod de catre romani nu exista nici un document. Nici macar unul ! Nici de factura folclorica, nici epigrafica si nici literara! Apoi trebuie sa va atrag atentia ca istoria este o materie de studiu logica. Ori, aceasta actiune de construire a podului de la Drobeta de catre Traian, prin intermediul arhitectului Apollodor din Damasc, este absolut ilogica! Sa vorbim intai despre documente.
    Este cunoscut faptul ca monumentul triumfal ridicat de Traian in urma victoriei impotriva dacilor si cunoscut sub numele de Columna lui Traian, este o cronica in piatra care relateaza pas cu pas cucerirea Daciei. Pe un asemenea monument, mai ales ca este construit de acelasi arhitect care se presupune ca a ridicat si Podul de la Drobeta, Apollodor din Damasc, este practic imposibil sa nu apara o asemenea realizare! Fie si numai pentru satisfacerea orgoliului imparatesc si a celui ce l-a construit, fara a mai pune la socoteala faptul ca fara existenta acestui pod poate ca Dacia nu ar fi putut fi ocupata. Cu toate acestea daca intrebam documentele in legatura cu acest pod, ele tac, nu exista dovezi literare sau epigrafice care sa ateste constructia podului de catre romani! Exista insa in folclorul aroman o balada populara care vorbeste despre constructia acestui pod. O sa va spun imediat despre ce este vorba. Pana atunci insa sa vorbim putin despre logica acestei afirmatii tratata de specialisti ca “batuta in cuie”. De ce?
    1. in primul rand este absolut ilogic ca romanii sa fi putut construi podul de la Drobeta intr-un rastimp atat de scurt (numai 2 ani) in conditiile in care unul dintre maluri se afla inca in stapanirea dacilor!
    2. in al doilea rand este absolut ilogic ca Decebal, pentru care libertatea poporului sau era mai presus de orice altceva sa stea cu mainile in san si sa priveasca cum se construieste un pod care punea in pericol insasi existenta statului dac!
    3. in al treilea rand afirmatia este ilogica intrucat cercetari efectuate de catre ingineri au pus in evidenta faptul ca, cu tehnica actuala si pe vreme de pace, sunt necesari cca. 5 ani pentru finalizarea unei asemenea constructii ! Atunci era razboi ! Iar Traian nu era un copil care se juca de-a razboiul sa nu-si dea seama ca-si decimeaza armata in van urmarind finalizarea acestui proiect. Tocmai de aceea pe Columna armata romana trece PE UN POD DE VASE!
    Acestea fiind spuse sa vedem, totusi, ce este cu Podul “buclucas”.
    Cine a construit podul de piatra de peste Dunare ?
    Mi se pare mult mai verosimil si mai logic din punct de vedere istoric ca Podul de la Drobeta sa fi fost construit cu ceva timp inaintea razboaielor daco-romane, pe timp de pace, climat mult mai propice pentru realizarea unei asemenea constructii. Cine si de ce sa fi construit aceasta “perla” a ultimei provincii cucerite de romani? Dacii stapaneau, inainte vreme, ambele maluri ale Dunarii. Prin urmare este verosimil faptul ca Podul sa fi fost construit de ei! Faptul apare cu totul logic dupa ce-l citim pe Strabon:” Burebista stapaneste peste tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunarii”. Acelasi autor ne spune: “(Burebista) trecea fluviul cand dorea.”, insa Dacia nu era putere navala la acea vreme! Daca iarna Dunarea putea fi traversata pe gheata, cum se intampla in cazul atacului lui Decebal in Moesia, care era modalitatea de a trece Dunarea, vara, decat pe un pod! Aceasta avand in vedere ca Burebista, cum spuneam, nu dispunea de o flota din care sa faca pod de vase. Mai mult pentru aceasta afirmatie exista chiar si documentatie! O balada populara aromana, intitulata “Puntea din arta” ne vorbeste, valorificand probabil o legenda mai veche, despre trei mesteri constructori iscusiti care au lucrat la constructia unui pod peste Dunare vreme de sase ani! A se observa ca cifra concorda cu cercetarile moderne. Avand in vedere ca Burebista stapanea peste ambele maluri ale Dunarii este de la sine inteleasa necesitatea geo-strategica a construirii acestui pod peste care Burebista “trecea fluviul cand dorea”. Necesitate care se impunea avand in vedere faptul ca Imperiul Roman incerca sa-si extinda dominatia in sudul Dunarii! Prin urmare, este logic si de bun simt sa conchidem ca, Burebista este constructorul podului de la Drobeta. Apollodor doar a refacut partea de lemnarie a podului pentru ca Traian sa poata avea o cale mai facila pentru a jefui Dacia de toate bogatiile ei! Dar ce se intamplase cu podul in ajunul ocupatiei romane? Decebal, strateg vestit, surprins de atacul romanilor, distruge lemnaria podului. Faptul pare a fi atestat de bucatile de barne arse aflate la fata locului. Deci, pentru a frana in oarecare masura invazia romana, Decebal, din necesitati de strategie militara, distruge opera inaintasului sau, Burebista. Aceasta va fi refacuta de un alt DAC, de aceasta data imparat al Bizantului, anume CONSTANTIN CEL MARE, nascut in orasul Nis, aflat azi in Bulgaria!
    Cand, oare, vom inceta a mai ridica elogii cuceritorilor si vom trece sub semnul ignorantei realizarile stramosilor nostri?
  • Casele de Vis ale Reginei Maria – Balcic

    In anul 2012, Muzeul National Peles a initiat programul expozitional intitulat „Casele de vis ale reginei Maria”. Prima manifestare a acestui program a fost dedicata Castelului Bran, iar in lunile mai – septembrie ale anului 2013, el continua cu o expozitie ce incearca sa reconstituie atmosfera palatului de la Balcic, oras din Cadrilater, teritoriu dobandit de Romania in urma celui de-al Doilea Razboi Balcanic, in 1913, si care a revenit Bulgariei, in 1940, in timpul celei de-a doua conflagratii mondiale.
    Ultimul si cel mai exotic” palat al reginei Maria a fost construit si decorat in intregime dupa propriul gust artistic, in micul “oras alb” situat pe “Coasta de Argint” a Marii Negre, la aproximativ 120 km de Constanta, intr-o regiune de vis, cel mai stralucit punct verde de pe coasta arida a Dobrogei, o oaza romantica si un cadru perfect pentru o fantezie arhitectonica.
    Regina descoperise frumusetea locului datorita pictorului Alexandru Satmari, in anul 1924, cand a vizitat locul pentru a doua oara, impreuna cu fiul ei, principele Nicolae. Castelul reginei Maria, denumit Tehna Juvah („Cuibul linistit”) a fost construit intre anii 1925 – 1927, dupa planurile arhitectului roman de origine turca, Emil Gunes (Günes) pe terenul cumparat, in anul 1924, de la bancherul Jean Chrissoveloni. Ulterior, domeniul a fost extins prin achizitionarea mai multor terenuri de la localnici, ajungand, in 1938, la o suprafata de peste 24 de hectare.
    Lucrarile de la Balcic au fost executate de firmele italiene Fabro Agostino (antreprenor de lucrari publice) si Giovanni Tomasini (lucrari in mozaic, ciment si asfalt), sub directa supraveghere a secretarului particular al reginei, Gaetan Denize. Dupa decesul acestuia, survenit subit in anul 1928, atributiile i-au revenit lui Eugen Zwiedineck, aghiotantul si secretarul particular al reginei Maria.
    Expozitia temporara ”Casele de vis ale reginei Maria – Castelul Balcic”, prezinta publicului vizitator atmosfera si incercarea de a reconstitui cateva dintre interioarele de la ”Tenha Juvah”. Sunt expuse fotografii de epoca, realizate atat de regina Maria cat si de atelierele Guggenberger Mairovits din Sibiu si Julietta din Bucuresti, cu gradinile domeniului si interioarele unde aceasta a locuit, in ultimii ani de viata.
    Dormitorul reginei, decorat cu elemente orientale, ne va dezvalui personalitatea fascinanta a celei care avea sa fie numita “regina artista”. Alaturi de tesaturi traditionale, rafturi cu carti, candele, icoane, vase persane si cache-pôt-uri pentru flori, in acest spatiu intim va persista amintirea celei care a fost “ultima romantica“.
    Expunerea pieselor de arta decorativa in Sufrageria de la Balcic – masa toscana pregatita pentru reunirea familiei, un dressoir pretios, pe care se afla vase necesare servirii mesei, o mica credenta pentru pastrarea argintariei, sfesnice si alte obiecte decorative – va recrea atmosfera de altadata a meselor regale.
    O nota de originalitate va avea salonul principelui Nicolae, unde alaturi de un camin, atat de asemanator celor aflate in bordeiele romanesti, dar ca tipologie mexican, regina Maria a armonizat piese autohtone – tesaturi, perne, velinte dar si obiecte pretioase, occidentale, arme orientale, precum si pictura romaneasca. Nu lipsesc nici piesele turcesti – vase din ceramica si alama, totdeauna incarcate cu flori.
    Una dintre ultimele constructii de pe domeniul regal Balcic, a fost capela Stella Maris, loc de contemplare si refugiu. Alaturi de fotografii de odinioara, sunt expuse icoane ortodoxe, crucifixuri si alte obiecte de cult. Dorinta testamentara a reginei Maria a fost, ca dupa moartea ei, inima sa-i fie pastrata in acest locas. Caseta din argint aurit, incrustata cu pietre pretioase, primita in dar la casatorie in anul 1893, “de la Doamnele romane”, adapostind inima, va fi expusa prin amabilitatea Muzeului National de Istorie a Romaniei, in perioada expozitiei intr-o sala speciala, incarcata de sacralitate.

    Casele de Vis ale Reginei Maria – Balcic from 2 Bad on Vimeo.

  • Interviu cu Regina Maria:”Mai bine sa mor decât să văd un nou război!”

    Regina Maria si-a legat numele pentru totdeauna de faurirea Romaniei Mari, in straie de sarbatoare, in mareata zi de 1 decembrie 1918, pe un cal negru, intra alaturi de regele Ferdinand in capitala tarii.
    Voi prezenta cititorilor revistei, un interviu din anul 1934 dat de suverana ziarului englez "Daily Expres".
    Aceasta se gasea in localitatea Moedling, situata la un sfert de ora de Viena. Discutia a avut loc la inceputul lunii ianuarie a anului in vila reginei. Martor a fost si un maresal regal. "Deasupra mea culorile Romaniei: rosu, galben, albastru, falfaiau in bataia vantului. Soarele patrundea in odaia placuta. Cu greu s-ar putea inchipui o scena mai odihnitoare in aceasta lume fara odihna… Era ziua de botez a celei mai mici nepoate, Maria Ileana. Parea de necrezut… Regina Maria imbracata in albastru si cenusiu, avea in jurul gatului doua siraguri de perle mari cat boabele de fasole! Nu parea nici mai batrana, nici mai putin frumoasa decat fiicele sale!
    A venit vorba de dificultatile Romaniei, de Duca, premierul asasinat (pe 29 decembrie 1933). "Acesta, spunea ea, a fost ucis pe la spate de un asasin misel. Mi-a fost prieten vreme de 30 de ani. Un om priceput, credincios tarii, credincios regelui sau… De ce a trebuit sa moara asa?" isi strange mainile si se dojeneste singura. "M-am retras din politica, adauga dupa o clipa. Nu pot vorbi despre aceste lucruri. Va pot spune numai ca Romania este o tara pasnica. O iubesc din toata inima. Cer lumii sa stie ca desi Romania trece prin timpuri rele, ea va invinge pana la capat…"
    Cerandu-i-se parerea despre o problema de mare interes, aceea a anti-semitismului, ea da urmatorul raspuns: "O tara are dreptul sa se apere impotriva tuturor inamicilor. Eu nu sunt antisemita. Am multi prieteni buni, evrei. In tara mea ei nu reprezinta insa 80% dintre profesionistii medicinei. Eu nu pot judeca de pe pozitiile lui Hitler!"
    In privinta rolului femeii in societate, ea critica din nou extrema dreapta: "Nu se poate restrange activitatea lor. Nu poti infrunta femeile; cand primul entuziasm al represiunii lor a trecut, s-a vazut ca ele au ramas tot atat de tari. Sunt mult mai multe femei in lume decat barbati. De ce sa nu ingadui acelor femei care nu se pot casatori sa munceasca si sa-si castige singure existenta?"
    Intrebata fiind despre felul in care vede relatiile dintre statele Europei, ea da un raspuns cu valoare de premonitie: "Chibzuiesc adesea cu regret asupra zilelor care au trecut. As dori ca idealul Statelor Unite ale Europei sa se implineasca! Omul care va aduce una langa alta, Franta de Germania, intr-o astfel de confederatie isi va face numele istoric!"
    Venirea la putere in urma cu un an a lui Adolf Hitler in Germania, politica revansarda a acestuia, indreptatesc intrebarea finala despre posibilitatea unui razboi mondial. La aceasta intrebare ea da urmatorul raspuns: "As vrea mai bine sa mor decat sa vad izbucnind un nou razboi!"
    Pe 18 iulie 1938, in palatul Pelisor, Regina Maria s-a stins din viata.
    Pe 1 septembrie 1939 izbucnea cel de-al doilea razboi mondial…
  • Sergiu Nicolaescu – regizorul-aristocrat, omul – sub semnul tradiției distincției

    Daca nu l-ai intalnit, daca nu i-ai zarit privirea, daca nu l-ai ascultat vorbind despre singura iubire declarata in fiecare zi a vietii sale si, anume, cinematograful… Atunci, e posibil sa te numeri printre cinefilii care ii indragesc creatiile, ii apreciaza munca, ii inteleg neintelesul. 

    Maestrul despre care scriu a fost un om impotriva timpului, iar oamenii de aici, din acelasi spatiu geografic nu l-au perceput. El este si acum un om interesant, pentru "ei” ramane, insa, un neinteles. Avea un dar de a vorbi, incat daca nu il inregistrai cu reportofonul, de exemplu, nu aveai cum sa retii totul. 

    Un aristocrat, pentru care frumosul si lectura au constituit o pasiune in intreaga sa viata. Avea traditia distinctiei, cum el insusi a afirmat, cunoastea cel mai bine realitatile proprii, orice altceva neinteresandu-l, intrucat intreaga sa energie launtrica era distribuita, intr-un singur sens, efortului de a face un lucru cat mai bine posibil. Considera ca, pentru a-i apartine un lucru, este dator sa-l infrumuseteze dupa bunul plac, insufletindu-l prin daruire, substanta propriilor certitudini si credinta. Acest om este regizorul Sergiu Nicolaescu

    Eu l-am intalnit, l-am ascultat vorbindu-mi despre filme si despre munca, deopotriva. Retina amintirilor mele cu regizorul Sergiu Nicolaescu isi aminteste de Ateneul Tatarasi din Iasi si de luna mai a anului 2012, moment cand l-am vazut pentru prima data. In acea seara, au fost proiectate doua dintre filmele sale: Poker si Orient Express. Maestrul a intrat in sala imbratisat de sunetele ropotelor de aplauze. In timpul vizionarii celor doua proiectii, a preferat sa stea pe un scaun modest din holul institutiei de cultura si sa ne impartaseasca noua, studentilor, organizatori ai Festivalului Serile Filmului Romanesc, ceea ce dumnealui a considerat de cuviinta. Mi-am notat rapid din cuvintele pe care ni le spunea, ca si cand ne-ar fi citit o poveste aleasa a cinematografului romanesc. 

    Am pastrat acele randuri in caietul meu cu amintiri de suflet, de la festival, pana acum, momentul in care ele devin vizibile pentru dumneavoastra: „Orice faci trebuie sa-l faci bine sau sa depui efortul de a-l face cat poti tu de bine. Sa fiti darji si munca!… Nu se poate glumi cu munca, asadar, nu va pierdeti vremea. Mie nu-mi place sa incerc sa ma port altfel decat sunt si ma port asa cum sunt. Eu nu ma pun in locul publicului pentru ca publicul se pune in locul meu, publicul merge cu mine. In film, trebuie sa respectati, in primul rand, publicul. Nu poti sa faci un rol gandindu-te doar la tine. Daca publicul simte ceva e mai atent, vrea sa inteleaga, iar un film are ceva de spus daca rezista in timp.” 

    A vorbit si despre filmul din 2005, 15, ecranizare care urmareste doua actiuni paralele: moartea dramatica a unui tanar marinar in decembrie 1989 la Timisoara si cautarea, dupa 15 ani mai tarziu, a unui copil nascut in zilele Revolutiei de catre o jurnalista franceza, de origine romana: "Pentru mine, 15 a fost un film ingrat. Vizionandu-l, spectatorii erau inca aproape, cu gandul, de Revolutie si, intr-un fel, l-au respins.” 

    Sergiu Nicolaescu a debutat, ca regizor, in 1959 cu scurtmetrajul Scoicile nu au vorbit niciodata. Insa, urmatorul scurtmetraj, Memoria Trandafirului i-a atras atentia internationala, dovedindu-se un succes la Cannes. Primul sau film de lung metraj a fost coproductia romano-franceza Dacii (1966), care a participat la cel de-al cincilea Festival International de Film de la Moscova. Filmul reprezinta debutul parteneriatului artistic dintre Sergiu Nicolaescu (regizor) si Titus Popovici (scenarist). Alaturi de Petre Salcudeanu, Mircea Mohor, Malvina Ursianu, Mircea Dragan si altii, cei doi sunt continuatori ai suitei de filme istorice declansata de filmul Tudor (1963) al scriitorului Mihnea Gheorghiu (in calitate de scenarist). Filmul Mihai Viteazul a fost urmatoarea colaborare cu Titus Popovici. A participat la cel de-al saptelea Festival International de Film de la Moscova si a fost propunerea Romaniei la Premiul Oscar pentru cel mai bun film strain in 1972. Criticul de film Marian ?u?ui scria ca: „Mihai Viteazul este probabil cel mai bun film istoric romanesc… De data asta scenaristul Titus Popovici si regizorul Sergiu Nicolaescu vor avea in marturiile istorice destule elemente dramatice astfel incat desi filmul este spectaculos, respecta aproape intru totul adevarul istoric.” 

    Cariera sa a inceput sub apa la propriu si s-a consolidat, la modul figurat, insa tot mai vizibil, sub semnul efectului bulgarelui de zapada, astfel ca invidiile s-au accentuat pe masura ascensiunii si a profesionalismului sau. Ma refer atat la malitiozitatile trecutului, cat si la cele ale prezentului care pot fi gasite in receptarea critica a regiilor, scenariilor, rolurilor semnate de acelasi Sergiu Nicolaescu

    Referindu-se la acest aspect, maestrul, un abil cunoscator al firii umane, a punctat intr-un interviu televizat faptul ca: "Succesul altuia dauneaza grav sanatatii celor ce nu-l au.” 

    In cele ce urmeaza, voi cita fragmente reprezentative dintr-un interviu mai putin cunoscut, aparut in volumul „Secretul fauririi personalitatii” (Editura Albatros, 1982), al carui autor este Virgil Sorin

    Am inceput ca operator, filmand sub apa 

    ,,Critica nu prea ma intereseaza. In rest: Am inceput in cinematografe, ca inginer, cunoscand mai intai partea tehnica a acestei arte, apoi ca operator la filmari combinate sau la filmari speciale, am continuat ca scenarist de scurt metraje, am scris scenarii de lung metraj, singur sau in colaborare. Am fost regizor, actor, interpret al rolurilor pe care mi le-am scris sau le-au scris altii. Ma consider, intr-adevar, un cineast complet, departe insa ca sa fi infaptuit tot ce as fi putut realiza. Toate aceste iubiri sunt, de fapt, una singura: marea dragoste pentru film. Intentia de a perfectiona, de a pune fiecare caramida cu mana ta si cat mai bine, m-a dus catre abordarea unor domenii diferite, mi-a dat curajul sa incerc sa scriu scenariu sau chiar sa interpretez roluri. Eu am vrut sa fac film si l-am facut asa cum conditiile m-au obligat. Am inceput ca operator, filmand sub apa, pe urma intr-o incapere cu aparate speciale inventate de mine, pregatite de mine, apoi scriindu-mi singur niste idei-pretext pentru tehnica pe care o incercam s-o aplic in filmari din domenii destul de necunoscute, cum e domeniul macrofilmarilor sau al filmarilor submarine sau al teleobiectivelor sau obiectivelor speciale, deci o tehnica cinematografica pe care ma straduiam sa o aplic si s-o demonstrez prin imagini. Dar simpla aplicare tehnica nu-mi dadea satisfactie si atunci cautam o idee si treceam la realizarea ei prin intermediul acestei tehnici. Asa am ajuns sa realizez primele filme. Cred ca, in general, a realiza filme presupune a sti sa compui imaginea, sa-ti imaginezi modul de a povesti, deci "mise-en-scene”, si la nevoie sa-ti scrii si textul necesar. Toate aceste iubiri sunt de fapt una singura: marea dragoste pentru film. Intentia de a perfectiona, de a pune fiecare caramida cu mana ta si cat mai bine, m-a dus catre abordarea unor domenii diferite, mi-a dat curajul sa incerc sa scriu scenariu sau chiar sa interpretez roluri. Desi, prima idee a interpretarii unui rol nu-mi apartine mie, trebuie s-o recunosc, ci unui prieten si colaborator al meu, scriitorul Titus Popovici. De mic copil, chiar inainte de a merge la scoala, fugeam de acasa si ma duceam la filme. Este perioada acumularii mai mult sau mai putin inconstiente, dar care mi-a influentat cariera de astazi. Sunt inginer mecanic, cum v-am mai spus. Am absolvit facultatea si am intrat la uzina, la fel ca toti colegii mei. Pe vremea aceea, nici nu stiam ca exista o cinematografie romaneasca! Nu pot spune ca nu am vazut filme romanesti sau ca eram dezinteresat total de aceasta arta. Il stiam pe Ion Popescu Gopo, vazusem unul sau mai multe filme ale lui Ciulei. Dar nimic din ceea ce vedeam nu m-ar fi atras si nu m-ar fi indemnat sa ma apuc si eu sa fac film, pentru ca diferenta mi se parea imensa intre filmul romanesc si filmul international, la acea vreme. Gândul de a face film nu ma preocupa. E drept, iubeam cinematograful de mic copil. De mic copil, chiar inainte de a merge la scoala, fugeam de acasa si ma duceam la filme. Este perioada acumularii mai mult sau mai putin inconstiente, dar care mi-a influentat cariera de astazi. Dupa ce am lucrat 2 ani la intreprinderea de optica si mecanica de precizie, a survenit ceva hotarator in viata mea. In 1954 am facut schimb cu un coleg de facultate care era repartizat la Studioul Alexandru Sahia. Schimbul l-am facut din motive de locuinta, de distanta… adica din motive foarte marunte. Ajungand in cinematografie, la inceput, mi s-a incredintat serviciul tehnic. Ma ocupasem de masini, de organizare, de aparatele de filmat. Contactul cu aparatul de filmat mi-a trezit curiozitatea. O alta veche pasiune, marea (am fost ofiter de marina), m-a dus prin 1952-1954 catre scufundarile submarine. Intrand in cinematografie, in 1954, am simtit nevoia de a inregistra imagini sub apa si de a le transmite spectatorilor. Am inceput sa construiesc aparate de filmat sub apa, aparate de respirat sub apa. Am devenit inovator, din acest punct de vedere, sau chiar inventator (cred ca sunt unul dintre primii care am filmat sub apa si care m-am scufundat, la mari adancimi, cu aparate de aer comprimat de constructie proprie). La un moment dat, am detinut chiar recordul Marii Negre la scufundari submarine. Si toate acestea dintr-o pasiune dubla: aceea a scufundarilor, a marii, dar si a descoperirilor subacvatice si a dorintei de a transmite aceste imagini spectatorilor. Asa am inceput sa ma gandesc la primul subiect pe care sa-l pun pe hartie si sa-l transpun intr-un film. Erau si unii care mi-au pus piedici directe. Toate lucrurile acestea ma dureau, dar, in acelasi timp, m-au indarjit. Am propus sa filmam sub apa unor colegi de la studioul Sahia, dar m-au refuzat. Doar Virgil Calotescu a acceptat sa faca un film cu mine, la Constanta: "Scoicile n-au vorbit niciodata”. In zilele cand am plecat, la mare, de unul singur, mi-aduc aminte ca studioul mi-a incredintat un camion incarcat cu foarte multe materiale (butelii mari cu aer comprimat, aparate de scufundat, un aparat de filmat si altele). Cum Virgil Calotescu a trebuit sa plece din tara, mi-a dat un scenariu scris si m-a lasat singur, spunandu-mi: "Am incredere in tine ca vei sti sa filmezi”. Mi-a explicat rapid, intr-o dupa-amiaza, cateva date regizorale (…). Din incapatanare, nu mi-am pierdut curajul. Am filmat sub apa, am filmat si la suprafata. Imi amintesc gustul marii. M-am intors in toamna cu materialul. Era primul film realizat la noi, in tara, sub apa, despre viata scafandrilor, efectuat la adancimi destul de mari, in imprejurari destul de dificile. M-au interesat apoi macrofilmarile si ca sa patrund in lumea florilor, sa le filmez inflorirea sau moartea, mi-am construit un aparat perfectionat. Am fost ajutat, in acest sens, de inginerul Marin, coleg cu mine de facultate care lucra pe atunci la studioul Sahia, si, impreuna, am pus la punct o serie de aparate speciale, aveam tot felul de idei noi si voiam sa le punem repede in aplicare. Asa a aparut Primavara obisnuita, experiment care a obtinut mari succese. I-a urmat Memoria trandafirului, care mi-a adus multe satisfactii. E o experienta interesanta sa prezinti un film cu unele simboluri si sa observi ca publicul din sala, chiar daca nu intelege tot ce-ai vrut sa spui, iti intuieste intentiile (…). In acelasi timp, erau si unii care mi-au pus piedici directe. La un moment dat, am fost acuzat ca nu vreau sa-mi invat un coleg de-al meu, un operator, sa se scufunde cu aparatele. Si varsta lui si pregatirea nu corespundeau pentru asa ceva: respectivul operator a facut un accident si s-a mers atat de departe, incat am fost invinuit eu ca as fi provocat accidentul, ca sa filmez in locul operatorului. Eram foarte tanar si toate lucrurile acestea ma dureau, dar, in acelasi timp, m-au indarjit. E o trasatura care m-a ajutat mult, pe care o pastrez si astazi – aceea de a nu ma lasa infrant niciodata, de a merge pana la capat, de a lupta pentru tot ceea ce obtin sau voi obtine, de-acum inainte. 

    Momentul propriu-zis de creatie nu apare decat atunci când cunosc bine decorul, locul filmarii de a doua zi, imi cunosc bine actorii, costumele, fiecare detaliu de recuzita. Pentru ca eu sunt unul dintre acei regizori care se preocupa, din pacate, si de organizarea filmarii, pana la cele mai mici detalii. Controlez totul, chiar si obiectele de care am nevoie in acea zi. Acestea ar putea fi, mi-ar putea replica cineva, indatoririle regizorului secund; este foarte adevarat, dar, de mai bine de zece ani, eu sunt si propriul meu regizor secund. Pentru ca acesta profesie e pe cale de disparitie la studioul Buftea. Din pacate, in cinematografia romaneasca problemele organizarii ne obliga sa sacrificam un timp imens, in dauna creatiei. Daca cineva ar sta pe margine si ar inregistra o zi de filmare, ar ajunge la concluzia ca sunt un fel de politist cam 30 la suta, un fel de organizator cam 30 la suta si abia restul imi ramane ca timp rezervat creatiei. Odata ajuns acasa, am nevoie de cel putin o ora-doua ca sa-mi pregatesc ziua urmatoare. Momentul propriu-zis de creatie nu apare decat atunci cand cunosc bine decorul, locul filmarii de a doua zi, imi cunosc bine actorii, costumele, fiecare detaliu de recuzita. O zi de filmare poate aduce si situatii hazlii, dar si stari de iritare teribila. 

    In decursul carierei mele am intalnit, la locurile de filmare, aproape totul. Ma gandesc la noptile cumplite din Ultimul cartus, filmand la minus 19 grade in ger, la marginea Bucurestiului printre sine de cale ferata, cu vant aspru, nopti intregi, sapte nopti de filmare; ma gandesc la Osanda, tot cu filmari de iarna, la Cautatorii de aur, sus, pe munti, cu 700 de oameni pe un ger strasnic ori la Mihai Viteazul, la noroiul, la mlastina in care am stat sa filmam mai bine de trei saptamani: figuranti, armata, actori. 

    Dintre toate defectele, invidia mi se pare cea mai suparatoare. Mie imi pare cea mai necreatoare, cea mai putin stimulativa. Cu totul altceva inteleg eu prin stimulare, prin competitie creatoare. Invidia este un aspect urat, al unor caractere minore. Cred ca este singurul defect pe care nu-l am. Din toate celelalte am cate ceva, mai mult sau mai putin. Invidia o consider, indiferent unde si cum s-ar manifesta, o forma jalnica a caracterului si o detest.” 

    Sursa foto: arteratimpului.blogspot.ro 

    autor: Stefania Argeanu – studenta in anul III la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, specializarea Psihologie, UAIC Iasi

  • Luvrul din Abu Dhabi

    Luvrul, unul dintre cele mai cunoscute muzee din lume, va avea in curand un frate pe taramuri arabe. Noul Luvru va reprezenta o punte de legatura intre cultura estica si vestica, adapostind arta islamica si numeroase exponate imprumutate de la muzeele franceze.
    Un proiect ambitios
    Situat pe insula Saadiyat din Abu Dhabi, „Luvrul Nisipurilor” face parte dintr-un vast proiect cultural ce presupune construirea a patru muzee si a unui centru de spectacole, cu scopul atragerii unui numar cat mai mare de turisti. Conform acordul incheiat intre Franta si Emiratele Arabe Unite, noul Luvru va fi inaugurat pana in 2012, iar muzeele franceze isi vor pune la dispozitie operele de arta, pe perioade cuprinse intre sase luni si doi ani.

    Acordul incheiat pe 30 de ani prevede ca Franta sa primeasca suma de un miliard de euro, dintre care 400 de milioane sa fie oferite muzeului Luvru. Muzeul va avea caracter universal, expunand opere din toate perioadele si regiunile, inclusiv arta islamica. Pe langa colectia permanenta care va ocupa 6000 mp, se vor organiza si diverse expozitii temporare.

    Un design futurist
    Conceput de arhitectul Jean Nouvel, „Luvrul Nisipurilor” va avea o infatisare spectaculoasa, dand impresia ca pluteste pe apa. Muzeul inspirat de arhitectura araba se va intinde pe o suprafata de 24 000 mp si va fi acoperit de o imensa cupola cu diametrul de 183 m. Calota va permite razelor de soare sa patrunda in interior, creand diferite jocuri de lumina si umbra. Constructia a fost conceputa astfel incat sa reziste climatului extrem din Abu Dhabi, care include praf, nisip, salinitate, umiditate si furtuni ocazionale. Nu lipseste nici latura ecologica a proiectului, urmarindu-se utilizarea unor sisteme de energie pasiva pentru mentinerea tempetaturii din interior si optimizarea consumului de apa. 
    luvru21
     
    Un muzeu controversat
    Proiectul a starnit numeroase controverse in mediul academic si artistic. Numerosi muzeografi, arheologi si istorici de arta au semnat o petitie pentru a sublinia faptul ca muzeele nu sunt de vanzare, sustinand ca scopul proiectului este obtinerea unui profit maxim. Se pare ca autoritatile  nu incearca sa vanda mostenirea culturala a Frantei, ci sa creeze un bogat mediu cultural pentru generatiile viitoare. 
    Credeti ca Luvrul din Abu Dhabi va deveni la fel de faimos ca cel din Paris?
  • Proiectul Obiect şi poveste. Teatru de umbre la Muzeul Astra – cel mai bun proiect pentru tineret al anului 2013

    Proiectul Obiect si poveste. Teatru de umbre la Muzeul ASTRA, a castigat la Gala Tineretului Sibian, premiul pentru Cel mai bun proiect de/pentru tineret al anului 2013, fiind apreciat pentru „calitatea valorificarii patrimoniului si  pentru imaginatia folosita in metodele de educatie nonformala”.
    Evenimentul, desfasurat vineri, 13 decembrie 2013, la Teatrul Pentru Copii si Tineret Gong, a fost organizat de catre Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Sibiu.
     
    Proiectul Muzeului ASTRA a fost ales dintr-un numar de 17 proiecte nominalizate la aceasta sectiune, proiecte depuse de asociatii, institutii sibiene, ONG-uri si alte structuri care au valorificat potentialul artistic, intelectual si sportiv al tinerilor. 
    Obiect si poveste. Teatru de umbre la Muzeul ASTRA a fost inclus in Agenda Culturala 2013, Sibiu SMART, fiind cofinantat de catre Consiliul Local Sibiu prin Primaria si Casa de Cultura a Municipiului Sibiu, avand drept scop valorificarea patrimoniului material si imaterial al Muzeului ASTRA, dar si dezvoltarea in randul tinerilor implicati a creativitatii, gustului pentru teatru si a muncii in echipa. 
    Proiectul s-a desfasurat pe mai multe etape. Pe parcursul anului 2013, sub indrumarea reprezentantilor Muzeului ASTRA si ai Departamentului de Arta Teatrala din cadrul ULB Sibiu, elevii liceului Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” si ai scolii Gimnaziale Cristian, coordonati de profesorii lor, Laura Pitariu si Ion Chis, au creat doua spectacole de teatru de umbre. Pe 18 mai 2013, in cadrul  Noptii Europene a Muzeelor, acestia au prezentat Greuceanu, primul dintre cele doua spectacole, iar pe 14 iunie, in expozitia A ctitori A zidi… A deveni, de la Casa Artelor, publicul a putut viziona atat Greuceanu, cat si Povestea Morii.
    Proiectul s-a finalizat cu lansarea publicatiei  si a DVD-ului Obiect si poveste. Teatru de umbre la Muzeul ASTRA pe data de 1 noiembrie 2013. 

    foto3

  • Gala FIE: 10 premii pentru excelență în educație

    Intr-o atmosfera festiva, Gala FIE a deschis in aceasta seara, oficial, seria evenimentelor culturale organizate sub egida Festivalului International al Educatiei. Conceputa ca un eveniment de tinuta, menit sa celebreze educatia in sensul sau larg, Gala FIE s-a desfasurat intr-un spatiu emblematic al Iasului – Sala Mare a Teatrului National “V Alecsandri”.
    In cadrul Galei FIE 2013, au fost acordate 10 premii de excelenta. Academicianul Viorel Barbu a primit Marele Premiu FIE. Invitatii speciali ai Galei FIE au fost Lordul David Trimble, laureat al premiului Nobel pentru Pace, si maestrul Radu Beligan, presedintele onorific al FIE.
    Prezentam in continuare lista completa a premiilor FIE:
    Universitatea Alexandru "Ioan Cuza" Iasi a acordat PREMIUL DE EXCELENTA IN EDUCATIE domnului lector dr. Catalin Bogdan Gales (cercetatorul stiintific al anului)
    Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" Iasi a acordat PREMIUL DE EXCELENTA IN EDUCATIE doamnei prof. univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu (Presedintele Senatului Universitatii Politehnica din Bucuresti)
    Universitatea De Medicina si Farmacie “Grigore T. Popa” Iasi a acordat PREMIUL DE EXCELENTA IN EDUCATIE doamnei prof. univ. dr. Ursula Helena Stanescu, pentru intreaga activitate profesionala (profesor consultant la Facultatea de Farmacie, membru in Comisia medicala permanenta a ARACIS)
    Academia Romana – Filiala Iasi a acordat PREMIUL DE EXCELENTA IN EDUCATIE domnului doctor Dan-Radu Rusu (doctor chimist, cercetator la Institutul de Chimie Macromoleculara „Petru Poni” al Academiei Romane)
    Universitatea De stiinte Agricole si Medicina Veterinara “Ion Ionescu De La Brad” Iasi a acordat PREMIUL DE EXCELENTA IN EDUCATIE domnului prof. univ. dr. dr. H. C. Ioan Avarvarei, de la Facultatea de Agricultura, in semn de inalta pretuire pentru o viata dedicata scolii si spiritului academic. 
    Inspectoratul Scolar Judetean Iasi a acordat PREMIUL DE EXCELENTA IN EDUCATIE domnului profesor Vasile Sorohan (Coordonator al Centrului de Excelenta al Judetului Iasi, Profesor de chimie la Colegiul “Costache Negruzzi” Iasi)
    Inspectoratul Scolar Judetean Iasi a acordat PREMIUL DE EXCELENTA IN EDUCATIE domnului profesor Jean Marius Rotaru (profesor de fizica la Colegiul National Iasi, profesor coordonator la Centrului de Excelenta Fizica clasa a XII-a si a XI-a)
    Universitatea De Arte „George Enescu” Iasi a acordat PREMIUL DE EXCELENTA IN EDUCATIE domnului conf. univ. dr. Matei Bejenaru pentru deosebita sa activitate artistica si didactica 
    BOARD-ul Festivalului International al Educatiei a decernat PREMIUL PENTRU EDUCATIE IN LIMBA ROMANA scriitorului Spiridon Vangheli
    BOARD-ul Festivalului International al Educatiei a decernat MARELE PREMIU FIE domnului Academician VIOREL BARBU
    Cine sunt premiantii FIE
    Catalin_Gales_lector_UAIC_04_copy
    Catalin Gales
    Domnul Catalin Bogdan Gales s-a nascut in 29 iulie 1976 si este in prezent lector doctor la Facultatea de Matematica, Universitatea “Al. I. Cuza” din Iasi, unde isi desfasoara activitatea didactica si de cercetare. 
    Contributiile stiintifice ale d-lui Catalin Bogdan Gales se incadreaza in domeniul Mecanicii solidelor deformabile si in domeniul Mecanicii sistemelor de particule. A publicat pana in prezent 35 de lucrari stiintifice, dintre care 28 in jurnale cotate ISI. A prezentat comunicari la numeroase conferinte internationale si a participat ca membru sau ca director de proiect la mai multe granturi de cercetare nationale.
    In ceea ce priveste activitatea stiintifica a d-lui Catalin Bogdan Gales in anul 2012, aceasta s-a dezvoltat pe doua directii principale: studiul unor teorii matematice pentru interactiunea campului electromagnetic cu mediile deformabile si studiul dinamicii asteroizilor  situati in banda principala, utilizand diverse metode numerice. Rezultatele obtinute se regasesc in 5 articole publicate in jurnale internationale de mare prestigiu: European Journal of Mechanics-A/Solids, Jornal of Elasticity, SIAM Journal on Applied Mathematics, Communications in Nonlinear Scienceand Numerical Simulation, Applied Mathematics and Computation. O parte a acestor rezultate au fost comunicate la 6th European Congress of Mathematics (Cracovia, 2-7 iulie 2012), 8th Solid Mechanics Conference (Graz, 9-13 iulie 2012),European Congress on Computational Methods in Applied Sciences and Engineering (Viena, 10-14 septembrie 2012).
    Activitatea desfasurata de dl. Catalin Bogdan Gales il defineste pe acesta atat ca cercetator format, cu vizibilitate in mediul academic, cat si ca un valoros cadru didactic universitar. (extras din Laudatio)
    ursula_stanescu_cr
    Ursula Stanescu
    Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa”-Iasi este deosebit de onorata sa-si poata exprima pretuirea si recunostinta fata de un reprezentant  de seama al comunitatii medicale nationale, Doamna Profesor Doctor Ursula Stanescu, profesor consultant la Facultatea de Farmacie.
    Acordarea Premiului de Excelenta pentru intreaga activitate profesionala, reprezinta o recunoastere reala a valorilor profesionale, academice si a prestigiului stiintific, dupa o cariera dedicata domeniului vast, complex si mereu actual al plantelor medicinale, de la studiul celulei vegetale, la caracterizarea si stabilirea compozitiei chimice pana la obtinerea de fitomedicamente si suplimente alimentare.
    Inainte de a deveni un nume reprezentativ in mediul academic medical, Doamna Prof. dr. Ursula Stanescu a parcurs un traiect profesional exemplar, din care va prezint cateva repere biografice ale Domniei Sale:
    Ursula Stanescu nascuta la 24 august 1941 in Bucuresti, dupa absolvirea Facultatii de Farmacie din Iasi in 1967, obtine titlul de Doctor in Stiinte Farmaceutice – Domeniul Farmacognozie si cel de farmacist principal. In anii care au urmat a parcurs intreaga ierahie didactica, devenind profesor universitar in 1994 si conducator de doctorat in 1995. De-a lungul celo 46 ani de cariera in invatamantul superior, a publicat numeroase articole stiintifice (peste 300) in reviste de prestigiu din tara si strainatate, 9 volume de specialitate, coordonand si participand la numeroase proiecte de cercetare ce au avut ca rezultat 9 brevete de inventie.
    In perioada 1994-2008 abilitatile de organizator al activitatii didactice, stiintifice si de cercetare au fost remarcate prin detinerea functiilor de: Secretar stiintific al Facultatii de Farmacie din Iasi, Secretar stiintific al Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr.T.Popa”, Decan al Facultatii de Farmacie din Iasi pentru o perioada de 8 ani, Prorector stiintific al Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr.T.Popa”, Responsabil pe Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi pentru managementul calitatii in cercetare stiintifica, doctorate si masterate, totodata devenind membru in Comisia medicala permanenta a ARACIS si membru in Comisia mixta a Ministerului Sanatatii, Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pentru suplimente alimentare.
    Discreta si rafinata, principiala, onesta, preseverenta si tenace Doamna Prof. dr. Ursula Stanescu a reusit sa se remarce permanent prin echilibrul de care a dat dovada, atat ca profesionist, dar si ca OM. (extras din Laudatio)
    rusud1
    Dan-Radu Rusu
    Cu ani in urma, cineva mi-a spus „spune-mi pe cine si cu ce l-ai ajutat, ca sa-ti spun cine esti.
    In lumea academica, educatia/formarea unui specialist nu se reduce la ceea ce oferi, ci mai ales la cum si cat primeste cel in cauza, si asta se reflecta in calitatea dialogului si a legaturii afective dascal-ucenic. Si ce satisfactie mai mare poate avea profesorul decat vazandu-si studentii afirmandu-se, creandu-si propriul lor drum?
    Membru al unor comisii de examinare, am remarcat un tanar doctorand a carui cariera am urmarit-o apoi cu interes, atent, capatand astfel o perspectiva asupra potentialului sau considerabil. La inceput ocazional, apoi din ce in ce mai frecvent, am avut discutii stiintifice, si m-a impresionat prin seriozitat, o anumita gravitate a gandirii, prin cunostintele largi in domeniul tezei sale de doctorat si nu numai, prin capacitatea de a conecta rapid diferite aspecte ale unui domeniu atat de bogat cum este stiinta polimerilor. 
    Radu Rusu a fost un student foarte bun al Facultatii de Chimie din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”, dar mai ales un doctorand absolut remarcabil al Institutului de Chimie Macromoleculara „Petru Poni”. A obtinut titlul de doctor intr-un domeniu modern si important al chimiei macromoleculare – cel al monomerilor si polimerilor heterociclici pentru materiale de inalta performanta. La inceputul studiilor doctorale Radu a avut sansa sa intalneasca doi cercetatori de larg orizont stiintific si formatori de caractere in persoanele doctorilor Maria Bruma si Mariana Damaceanu. Eruditia lor, dedicatia spre cercetare si generozitatea formativa au gasit ecou in doctorandul de atunci. 
    Studiile doctorale au presupus mai multe stagii de cercetare in diverse centre stiintifice europene si contactul cu nume mari din domeniu. Teza a primit calificativul „excelent” la acordarea titlului de doctor in chimie. 
    Domnul Rusu a urmat apoi pasul firesc si necesar in dezvoltarea unei cariere solide prin castigarea unei burse postdoctorale pe un subiect nou, diferit, la o institutie de top din Europa, ETH Zurich, unde a avut sansa sa lucreze intr-o echipa de renume mondial, la un nivel extrem de inalt si unde a lasat o impresie pozitiva. 
    La ora actuala, domnul Rusu este asistent de cercetare la Institutul de Chimie Macrmoleculara „Petru Poni” din Iasi, unul care, dupa numai sase ani de implicare in zona cercetarii academice, a dezvoltat o activitate stiintifica bogata. Radu a adus contributii importante in domeniul modern al polimerilor pentru materiale avansate si la ora actuala face parte dintr-o echipa extrem de puternica in acest domeniu. 
    Directiile sale de cercetare includ polimerii aromatici termostabili, polimerii heterociclici, polimerii fluorurati, polimerii inalt performanti pentru aplicatii in domenii de varf ale tehnicii – plecand de la sinteza si identificarea monomerilor si polimerilor pana la caracterizarea si prelucrarea materialelor polimere. Cele mai importante contributii ale domnului Rusu sunt legate de o familie relativ noua, insuficient explorata, a compusilor macromoleculari heterociclici, cu largi perspective aplicative – polimerii care incorporeaza inele oxadiazolice. Studiul acestor polimeri se indreapta in prezent in doua directii principale – proprietatile lor foto- si electro-luminescente si remarcabilele lor proprietati electronice de transport. (extras din Laudatio)
    Ioan Avarvarei
    Agora este in sarbatoare – spatiul rostirii se umple de bucuria cuvintelor care cauta sa implineasca si sa cuprinda, sa treaca dincolo de canon si sa intalneasca firescul articularii simple si curate. Dincolo de cuvinte, sunt implinirile, adevarurile, sperantele, repetarile, negarile, renuntarile; este complicatul joc al lui a fi; dar dincolo de „zidiri” sunt oamenii, tesatorii de vise si sperante, faurarii de rostire, artizanii fiintarii intru aflare si devenire. Este si speranta mea ca, regasindu-ma in convingerea lui Platon, potrivit caruia cunoasterea cuvintelor conduce la cunoasterea lucrurilor, sa pot afla acel mestesug al vorbelor care sa vi-l faca cunoscut pe unul din sarbatoritii acestei seri, Profesor  univ. dr. dr. H. C. Ioan Avarvarei. Si mai stiu ca tot marele atenian spunea ca e mai usor sa vorbesti despre zei, decat despre oameni.
    Comunitatea academica, reprezentata in aceasta sala de distinse personalitati, se alatura cu toata bucuria sarbatorii acestei seri. Unul dintre membrii ei marcanti, exponent al inaltei scoli iesene de agricultura, este recompensat cu distinctia Festivalului International al Educatiei  de catre Alma Mater Iassiensis, in semn de inalta pretuire pentru o viata dedicata scolii si spiritului academic. 
    Laureatul, Profesorul Ioan Avarvarei, a reusit nu numai sa dezvolte remarcabila scoala superioara agricola ieseana, dar, asemeni marilor oameni de stiinta si cultura, plin de generozitate, i-a sprijinit pe toti cei care si-au dorit sa porneasca in cautarea propriului „dincolo”. 
    In cei 47 de ani de activitate neintrerupta, asa cum spunea Domnia Sa, a considerat primordiala „pregatirea profesionala in concordanta cu exigentele unui invatamant modern si flexibil”.
    Cercetarea stiintifica s-a concretizat in realizarea a 37 de contracte si publicarea a 150 lucrari stiintifice.
    Distinsul profesor s-a implicat total in viata universitatii, identificandu-se cu aceasta. Apreciat si iubit de colaboratori, in 1990 devine decan al Facultatii de Agricultura, functie pe care o onoreaza pana in 1996.
    Tot in 1996 este ales Rector, gestionand timp de 8 ani cu aceeasi pasiune si dedicat profesionalism prestigioasa Universitate de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara-  „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi.
    Magistrul Ioan Avarvarei nu s-a izolat in turnul de fildes al stiintei, Domnia Sa coboara in cetate si cu dragoste pentru aceasta pune umarul acolo unde cu stiinta, abnegatia si experienta sa de viata, poate fi de folos. (extras din Laudatio)
    vasile-sorohan-centru-excelenta
    Profesor Vasile Sorohan
    Distinctia intelectuala si daruirea, eficienta si performanta in demersul  didactic definesc profilul reputatului profesor Vasile Sorohan, titular al catedrei de chimie de la Colegiul "Costache Negruzzi", prestigioasa unitate de invatamant ieseana. 
    Rolul asumat de magistru este pe deplin rasplatit, domnul profesor conturand, cu discretie, destinele generatiei actuale de elevi, dornica de cunoastere, deschisa la schimbarile perpetue din societatea postmoderna.
    Profesor de mare tinuta intelectuala, Vasile Sorohan contribuie la devenirea spirituala a elevilor domniei sale, fiind apreciat pentru rigoarea stiintifica, pentru   rabdare, echilibru si talent pedagogic. Starea de spirit pe care o creeaza  la orele de curs este favorabila educatiei, competitiei reale, invatarii eficiente. 
    O incununare a tot ceea ce inseamna activitatea domnului profesor la catedra o reprezinta numarul impresionant de premii obtinute de elevii pe care ii indruma la olimpiadele nationale si internationale de chimie, la alte importante concursuri de profil.
    Pentru competenta profesionala de exceptie, creativa si profesionista, ilustrata de rezultatele notabile ale elevilor, de complexitatea si anvergura  proiectelor  initiate si derulate, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Iasi l-a desemnat pe domnul profesor Vasile Sorohan director al Centrului de Excelenta Iasi, misiune onoranta si provocatoare.
    Absolventii de exceptie pe care i-a indrumat in timp sunt marturia incontestabila  a carierei didactice  remarcabile, a activitatii consecvente in calitate de profesor  desavarsit, a vocatiei pedagogice remarcabile a  domniei sale.
    In spatiul invatamantului preuniversitar  domnul Vasile Sorohan constituie un real model pentru generatiile tinere de profesori, personalitatea sa discreta marcand cu pregnanta corpul profesoral iesean. (extras din Laudatio)
    Profesorul Jean Rotaru
    Un profesor adevarat se innobileaza si se impune in fata timpului prin modul in care intelege sa isi asume destinul de fiinta creatoare in lume, contribuind atat la propria devenire intru cunoastere, cat si initiindu-i pe cei din generatiile mai tinere in descoperirea profunzimilor universului, pe cale stiintifica sau artistica. 
    Prima dintre acestea, calea nobila a stiintelor exacte, este aceea pentru care profesorul Jean Rotaru are cu adevarat vocatie. Personalitatea sa armonizeaza atat calitatile de exceptie ale dascalului cu pregatire superioara in domeniul fizicii, cu originalitate in abordarea actului didactic, dedicat cu desavarsire activitatii sale, cat si pe cele ale omului care stie, ani la rand, fara a pierde nimic din entuziasmul si energia tineretii sufletesti, sa isi ghideze invataceii spre desavarsire intelectuala, cu afectiune si daruire, sub semnul ambitiei si al pasiunii sustinute constant de o munca titanica. 
    Marturii pentru eforturile  sale sunt numeroasele premii obtinute, in cei aproape douazeci de ani de cariera, la competitiile nationale si internationale de fizica, olimpiadele si concursurile de fizica, sau cele in domenii inrudite, precum Stiintele Pamantului, unde elevii pe care i-a indrumat s-au clasat mereu cu onoare pe primele locuri.
    Aceasta datorita profesorului si omului rabdator si devotat care le-a fost mereu alaturi, asemenea unui maestru spiritual, imbinand severitatea impusa de necesitatea pregatirii de exceptie a unor adevarati campioni ai intelectului, cu afectiunea revarsata dintr-un caracter echilibrat, deschis, modest si generos.
    Dintre zecile de premii, se detaseaza medaliile de aur si de argint la Olimipadele Internationale de Fizica, medaliile de aur la Olimpiadele  Europene de stiinte pentru Tineret, precum si locul I obtinut opt ani consecutiv  de elevii domniei sale  la Olimpiadele Nationale  de Fizica. (extras din Laudatio)
    matei-bejenaru
    Matei Bejenaru
    Universitatea de Arte «George Enescu» din Iasi propune pentru acordarea premiului Festivalului International al Educatiei 2013 pe domnul conferentiar universitar doctor Matei Bejenaru a carui deosebita activitate artistica o prezentam pe scurt in urmatoarele randuri.  
    Matei Bejenaru este absolvent al Institutului Politehnic Iasi in 1988 si al Universitatii de Arte “George Enescu” Iasi, sectia Pictura in 1996. In anul 2006 a obtinut doctoratul in Estetica al Universitatii “Al.I. Cuza” din Iasi. Din 1999 preda discipline de fotografie si arta video la Universitatea de Arte “George Enescu” Iasi. A avut un rol important in punerea bazelor directiei de studiu Fotografie, video, procesarea computerizata a imaginii in cadrul Facultatii de Arte Vizuale si Design, prin organizarea programelor de studii si dotarea cu echipamente a laboratoarelor. 
    In anul universitar 2011-2012 a fost profesor invitat la Université du Québec à Montréal (Canada) iar in perioada 2012-2013 este artist invitat al Centrului de arta Kettle’s Yard al Universitatii Cambridge (Marea Britanie). Este fondator si director artistic al Bienalei de Arta Contemporana Periferic din Iasi (intre 1997 si 2008). Este membru fondator al Asociatiei Vector din Iasi, fiind si presedintele institutiei in perioada (2001-2011). Activitatile Vector, de la programe expozitionale si educationale la activitati de cercetare si editare, analizeaza relatiile dintre practicile artei si culturii vizuale si contextul socio-politic. Intre 2003 si 2007 a fost directorul artistic al Galeriei Vector din Iasi. Tot in aceeasi perioada a initiat si manageriat proiectul de cultura sociala cARTier, realizat impreuna cu colegi din Asociatia Vector. 
    In proiectele sale din ultimii ani, prin fotografie, video si performance-uri, el analizeaza felul in care modurile de productie economica, cunoasterea tehnologica, mentalitatile si stilurile de viata ale oamenilor s-au schimbat in tarile post-comuniste in ultimele doua decenii. In anul 2001 a fost artist invitat in Pavilionul Romaniei la Bienala de la Venetia. In anii 2007 si 2010 a avut proiecte la Tate Modern Londra iar in anul 2008 a expus la Bienala Internationala de la Taipei (Taiwan). In anul 2012 a avut o expozitie personala la The Artery Gallerry North Adams (Massachussets – SUA). Din anul 1996 participa constant in expozitii in Romania. In 2011 a avut expozitii personale la Muzeul Brukenthel Sibiu si Galeria Andreiana Mihail Bucuresti. In 2013 a avut expozitii personale la Galeria Cupola din Iasi si Muzeul de Arta Bacau. (extras din Laudatio)
    spiridon-vangheli_0
    Scriitorul Spiridon VANGHELI
    S-a nascut la 14 iunie 1932, in satul Grinauti, judetul Balti. Prozator, poet, traducator, editor. Absolva Universitatea Pedagogica „Ion Creanga” din Chisinau.
    Debuteaza in 1962 cu placheta „In tara fluturilor”. Urmeaza volumele de povestiri „Soarele” (1963), „Baietelul din coliba albastra” (1964), „Balade” (1966), „Ispravile lui Guguta” (1967), „Ministrul bunelului” (1971), „Columb in Australia” (1972), „Guguta capitan de corabie” (1979), „Calul cu ochi albastri” (1981), „Privighetoarea” (1985), „Pantalonia tara piticilor” (1989), „Guguta si prietenii sai” vol. 1, 2 (1997), „Tatal lui Guguta cind era mic” (1999), „Copii in catusele Siberiei” (2001) etc.
    A semnat traduceri din poezia si proza universala pentru copii, precum „Iepurasul albastru” (1968), „Fetita din Hiroshima” (1981), „Peter Pan si Wendy” de James Barri (1973, 1988),  „Pepi Cioraplung”  de Astrid Lindgren (1973, 1984). Intre anii 1970 si 1990 a colaborat se este coautor, impreuna cu Grigore Vieru, la alcatuirea Abecedarului de limba romana cu grafie latina, editat in 1990 la Chisinau. In 2006 a realizat pentru micii cititori un proiect de proportii „Carte de citire si gindire pentru cl. I-IV”, in 4 volume.
    Scrierile „Ispravile lui Guguta” si „Steaua lui Ciubotel” au fost traduse in numeroase limbi ale globului: engleza, franceza, germana, rusa, ceha, japoneza, turca, ucraineana, bulgara, armeana, maghiara, chineza etc., avind o rezonanta deosebita asupra publicului.
    Prin toate scrierele sale aparute in tiraje de milioane, in circa 70 de tari, traduse in 38 de limbi ale lumii, s-a demonstrat ca putem face parte din marea familie a literaturii universale pentru copii. Guguta este cel mai cunoscut si indragit personaj al autorului, de aceea Spiridon Vangheli este supranumit „tatal lui Guguta”. (BOARDUL FESTIVALULUI INTERNATIONAL AL EDUCATIEI IASI, Presedinte  Board PRIMAR GHEORGHE NICHITA, Director festival FLORIN MINDIRIGIU)
    barbu-690x377
    Academician Viorel BARBU
    De peste cinci decenii, viata domnului academician Viorel Barbu se identifica pana la comuniune cu existenta scolii de matematica a Universitatii iesene.
    Un misterios determinant compatibil a legat si desavarsit matricea intelectuala si spirituala comuna persoanei si institutiei careia i s-a dedicat. Studentul, tanarul matematician, profesorul-savant, diriguitorul universitar si, mai apoi, omul de stiinta consacrat in cele mai inalte foruri academice alcatuiesc varstele succesive, dar si simultane, ale unei prestigioase personalitati. Astazi, sunt putini cei care si-l pot inchipui pe domnul academician Viorel Barbu intr-o alta ipostaza decat cea a a marelui matematician. Pare sa fi fost asa inca de la prima olimpiada internationala de matematica.
    A publicat primul articol stiintific in 1964, urmat an dupa an, intr-un ritm tot mai intens, de alte peste 230 de lucrari, cate numara astazi lista sa deschisa de contributii originale in domeniile: ecuatii diferentiale partiale, ecuatii dimensionale infinite si teoria controlului. Acestea au aparut in cele mai prestigioase jurnale academice de specialitate din lume.
    A scris 15 carti si monografii si a editat volumele a patru conferinte internationale de inalta valoare, publicate in edituri care se bucura de recunoastere universala in lumea stiintifica, precum Academic Press, Elrevier, John Wiley & Sons, Kluwer Academic Publishers, Pitman si altele. Inca de timpuriu, lucarile stiintifice ale matematicianului Viorel Barbu au fost remarcate si apreciate in cel mai inalt grad de comunitatea academica de specialitate din intreaga lume. Rezultatele cercetarilor sale sunt prezentate in cele mai importante enciclopedii internationale de matematica: „Encyclopedia of Mathematics”, Springer-Verlag 1991-1995; „Systems & Control Encyclopedia”, Pergamon Press (1998 si 1995) etc.
    In prezent, lucrarile stiintifice ale domnului academician Barbu sunt studiate, utilizate si recenzate pe toate meridianele mapamondului matematic, din Franta, Germania, Italia si Marea Britanie pana in Canada, S.U.A., Japonia si Australia. Se bucura de peste 8100 de citari in mai mult de 3000 de lucrari stiintifice ale unui numar impresionant de matematicieni – mai bine de 2000 de persoane.
    Un reputat cercetator al proceselor sociale isi intitula cartea de memorii „By Force of Though”. Acest titlu se potriveste pentru aventura intelectuala a domnului academician Barbu. „Forta gandului” si energiile spirituale l-au purtat din universul complex al numerelor si abstractiunilor in universul divers si complicat al institutiilor academice.
    Recunoasterea stiintifica internationala i-a adus, in nenumarate randuri, chemarea ca „visiting professor” in multe universitati prestigioase.
    Incepand din 1976, cand a fost invitat pentru un semestru la Universita degli Studi „La Sapienza” Roma, si pana acum, matematicianul Viorel Barbu a ilustrat, cu stiinta inalta si arta subtila, valoarea scolii iesene si excelenta intelectuala proprie in amfiteatrele si salile de conferinta ale multor institutii academice, din S.U.A. pana in China. O intreaga si bogata geografie spirituala personala cuprinde universitati precum Bologna, Bonn, Cincinnati, Ohio, Purdue, Virginia, Wuhan etc. si culmineaza, in 2010, la Cambridge University, Isaac Newton Institute, unde a fost invitat in calitate de matematician al matematicienilor. In 1991, a devenit membru corespondent al Academiei Romane, ales membru plin in 1993, iar in 2008 a fost consacrat in cel mai inalt for academic european – „European Academy of Sciences”.
    Opera stiintifica vasta a matematicianului innascut este acompaniata de opera intinsa a magistrului si diriguitorului academic.
    Domnul academician Viorel Barbu a fost, timp de aproape cinci decenii, profesorul multor promotii de tineri matematicieni, a indrumat 21 de doctori in stiinte si a contribuit la formarea altor 50 de cercetatori. Toti acestia ar putea alcatui impreuna o veritabila „societate stiintifica de matematica”.
    Decan al Facultatii de Matematica (1976-1981), rector al Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” (1981-1989), director al Institutului de Matematica „O. Mayer” al Academiei Romane, vicepresedinte al Academiei Romane (1998-2002) si presedinte al Filialei din Iasi a Academiei Romane (2002-2012), domnia sa a slujit cu aceeasi rigoare si sobrietate datoria administrativa ca si datoria fata de stiinta. In plus, s-a dovedit a fi un observator profund si rafinat al culturii, institutiilor si societatii.
    Dintr-un concis si expresiv portret, pe care i l-a dedicat istoricul Alexandru Zub, desprindem urmatorul fragment semnificativ pentru personalitatea polivalenta a domnului academician Viorel Barbu: „spirit atent la miracolul existentei umane si gata la eforturi sistematice de regasire a ordinii din moment ce natura este matematizabila”. (BOARDUL FESTIVALULUI INTERNATIONAL AL EDUCATIEI IASI, Presedinte  Board PRIMAR GHEORGHE NICHITA, Director festival FLORIN MINDIRIGIU)
  • Regizorul Cornel Todea nu a colaborat cu Securitatea

    Prin decizia nr. 1736 din 26 februarie 2013, Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei a admis recursul inaintat de regizorul Cornel Todea  si a modificat pe fond decizia Curtii de Apel Bucuresti care il declara colaborator al Securitatii Statului. 
    In consecinta, Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei a respins actiunea CNSAS ca neintemeiata, hotararea fiind irevocabila.
    In urma unei campanii sustinute de defaimare publica, regizorul si fostul manager Teatrului Ion Creanga, maestrul Cornel Todea, a fost acuzat, in anul 2008, ca ar fi fost colaborator al Securitatii. La varsta de 14 ani, Cornel Todea a fost obligat sa semneze un angajament cu organele Securitatii Statului de atunci. Nu a respectat niciodata acest angajament, motiv pentru care a fost nevoit sa abandoneze liceul si, mai apoi, a facut inchisoare. De asemenea, pe numele lui Cornel Todea s-au deschis doua dosare de urmarire informativa cu nume de cod “Regizorul” si “Tudor”, dosare care au fost active pana in decembrie 1989. Astfel i-au fost incalcate drepturile si libertatile fundamentale. 

    Cornel Todea a absolvit cursurile Institutului National de Arta Teatrala si Cinematografica si a pus in scena peste 50 de piese de teatru la Teatrul National Bucuresti, Teatrul National Iasi, Teatrul National Cluj, Teatrul National Craiova, teatre din Bucuresti (Teatrul Mic, Teatrul Bulandra, Teatrul  Nottara, Teatrul Ion Creanga), Teatrul din Piatra Neamt, Teatrul din Constanta; a regizat peste 200 de spectacole teatru-tv, emisiuni muzicale, de divertisment, filme artistice si documentare la TVR; peste 300 de talk-show-uri si a obtinut numeroase premii si distinctii de recunoastere interna si interna?ionala. A marcat destinul teatrului pentru copii din Romania aducand, la noi in tara, conceptul de educatie timpurie – teatru pentru copii cu varsta de 0-3 ani – la Teatrul Ion Creanga, singura institutie de gen, din Romania, care practica acest tip de spectacole. Din initiativa sa, a organizat Festivalul International de Teatru pentru Copii100, 1.000, 1.000.000 de povesti”, ajuns la cea de-a IX-a editie in acest an.
    In data de 30 august 2012, maestrul Cornel Todea, s-a stins din viata la varsta de 76 de ani.